BluePink XHost

Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

Însă dacă cercetăm Biblia, cât şi istoria şi ne place adevărul indiferent dacă acesta este contrar tradiţiei, atunci apar unele întrebări serioase cu privire la obiectul care s-a folosit pentru a fi executat Fiul lui Dumnezeu, şi cu privire la folosirea lui în închinare, aceste întrebări sunt:

1. A fost lemnul pe care a fost pironit Domnul Isus o cruce?
2. Ce susţin prefigurările Vechiului Testament despre pironirea Fiului lui Dumnezeu?
3. De ce este crucea aşa de populară?
4. Putem să ne închinăm la cruce şi are ea în sine putere de salvare?

În multe traduceri ale Bibliei lemnul pe care a fost ţintuit Isus este tradus cu ,,cruce”, iar pe baza acestor traduceri ale Bibliei s-au făcut şi ecranizările cu viaţa lui Isus şi alte cărţi în care apare răstignirea pe cruce ca mod al morţii Fiului lui Dumnezeu. Însă Biblia ca scriere originală a fost scrisă în limbile ebraică (Vechiul Testament) şi greacă (Noul Testament), prin urmare, să examinăm atunci cuvintele folosite pentru lemnul pe care a fost pironit Isus în limbile originale şi astfel să ne asigurăm dacă este vorba de o cruce sau de altceva.

Cuvintul din greacă pentru instrumentul cu care a fost ucis Domnul Isus este ,,σταυρος” (stauros – 1Corinteni 1:17), sau ,,σταυρου” (staurou) – care apare de 14 ori în textul Noului Testament, în următoarele pasaje: Matei 27:40,42; Marcu 15:30,32; Luca 23:21; Ioan 19:19,31; 1Corinteni 1:18; Galateni 5:11; Efeseni 2:16; Filipeni 2:8; 3:18; Coloseni 1:20. Acest cuvânt desemnează un stâlp sau un lemn vertical fără braţ transversal deci nu o cruce, căci verbul ,,stauroo” înseamnă a împrejmui cu pari, a construi o palisadă. Însă traducători au tradus cu cruce formele cuvântului ,,σταυρος” (stauros) din pricina tradiţiei atât de răspândite.

Cuvântul ,,stauros” în greaca clasică însemna pur şi simplu un stâlp vertical, un pilon, o bârnă sau un par. Referitor la semnificaţia cuvântului ,,stauros” observaţi ce se spune în lucrarea ,,An Expository Dictionary of the New Testament (1966) Vol.I, p.256: ,,STAUROS (σταυρος) indicγ în principal un par sau un stâlp vertical, pe care erau ţintuiţi răufăcătorii…”

Alte forme derivate ale cuvântului ,,stauros” sunt: ,,σταυρον” (stauron) şi ,,σταυρω” (stauroo). ,,Stauron” este tradus în mod inexact cu cruce în unele traduceri şi apare de 10 ori în Noul Testament în următoarele pasaje: Matei 10:38; 16:24; 27:32; Marcu 8:34; 15:21; Luca 9:23; 14:27; 23:26; Ioan 19:17; Evrei 12:2.

Iar ,,stauroo” de 4 ori în următoarele texte: Ioan 19:25; Galateni 6:12,14; Coloseni 2:14.

În traducerea greacă Septuaginta a Scripturilor Vechiului Testament, cuvântul “stauros” apare sub următoarea formă: ,,σταυρωθητω” (,,stayroteto”) şi apare doar în Estera 7:9, unde are sensul de spânzurătoare (Estera 7:9,10).

Este interesant că Noul Testament mai foloseşte un cuvânt pentru lemnul pe care a fost pironit Domnul Isus, acesta este ,,ξιλου” (xiloy) (vezi Fapte 5:30; 10:39; 13:29; Galateni 3:13), care poate fi tradus cu par, lemn sau pom, acest cuvânt mai apare şi în următoarele texte (în total de 8 ori) care citindu-le ne putem face o idee de sensul corect al cuvântului (Apocalipsa 2:7; 18:12; 22:2,19). Un alt cuvânt folosit pentru lemnul pironirii lui Isus Cristos este ,,ξυλον” (xiylon) şi apare în următoarele pasaje: 1Petru 2:24; vezi şi: Fapte 16:24; Apocalipsa 18:12; 22:2,14 (în total de 5 ori). Dar mai există şi următoarele derivate ale acestui cuvânt şi anume ,,ξυλω” (xilo) care apare doar în Luca 23:31; şi | ,,ξυλων” (xiyloon) care apare în textele din Matei 26:47,55; Marcu 14:43,48; Luca 22:52 (în total de 5 ori).

Iar în Traducerea din greacă Septuaginta a Scripturilor Vechiului Testament, cuvântul ,,ξυλον” (xiylon) care apare şi în textul din 1Petru 2:24 care vorbeşte de lemnul pe care a fost pironit Isus apare de 80 de ori ceea ce ne ajută mult să înţelegem sensul acestui cuvânt. Astfel citeşte următoarele texte unde apare: Geneza 1:11,12,29; 2:9; 3:6; Exod 10:5; 15:25; Levetic 14.4,6,48,51; 19:23; 26.20; Numeri 19:6; Deuteronomul 16:21; 19:5; 20:19,20; 29:16; 2Samuel 21:19; 23:7; 23:31; 2Împăraţi 3:19,25; 6:6; 1Cronici 16:32; 20:5; 2Cronici 7:13; 1Estera 6:31; Ezra 6:11; Neemia 9:25; Estera 5:14; 7:9; 4Macabei 18:16; Psalmul 1:3; 104:33; Proverbe 3:18; Ecleziast 2:5; 11:3; Iov 41:19; Înţelepciunea lui Solomon 13:13; 14:1,7; Înţelepciunea lui Isus Sirah 6:3; 31:7; Psalmii lui Solomon 11:5; Ioel 2:22; Isaia 7:2; 10:15; 40:20; 44:13,14; 45:20; 56:3; Ieremia 3:9; 7:20; 10:3; 11:19; 17:8; 38:12; Baruh 5:8; Plângerile lui Ieremia 4:8; Ezechiel 15:2,3,6; 17:24; 20:28; 21:3; 21:15; 31:8; 47:12.

Iar o altă variantă: ,,ξu,lou” (xiyloy) apare în Septuaginta de 41 de ori în următoarele pasaje, care citindu-le putem să înţelegem semnificaţia acestui cuvânt: Geneza 2.16,17; 3:1,2,3,8,11,12,17,22,24; 40:19; Levetic 23:40; Deuteronomul 19:5; 21:22,23; Iosua 8:29; Judecători 9:48; 1Împăraţi 14:23; 2Împăraţi 16:4; 17.10; 2Cronici 28:4; Neemia 8:15; 10:36,38; Estera 5:14; 7:10; 8:7; Habacuc 2:11; Înţelepciunea lui Solomon 10:4; Înţelepciunea lui Isus Sirah 27:6; 38:5; Isaia 65:22; Ieremia 2:20; 3:6,13; Ezechiel 36:30.

În concluzie: cuvintele din originalul grecesc converg spre convingerea că Domnul Isus a murit pe un stâlp sau un lemn vertical, şi nu pe un lemn în formă de cruce.

Unii cercetători contestă ideea că Domnul Isus a murit după legea evreilor, susţinând că El a murit după legea romanilor. Însă din Evanghelia după Ioan reiese că mai degrabă moartea lui Isus s-a petrecut după legea evreilor (Ioan 19:7, 16,17). Dar chiar şi romani aveau pedeapsa morţii prin atârnare pe un stâlp, astfel P.W. Schmidt scrie într-o lucrare de-a sa la p.387-389: ,,În afară de flagerare, potrivit relatărilor din evanghelii, nu poate fi luată în considerare ca pedeapsă aplicată lui Isus decât cea mai simplă formă de crucificare romană: atârnarea trupului gol pe un stâlp…” De atârnarea pe stâlp a romanilor vorbeşte şi Josepuhs Flavius în ,,Antichităţi Iudaice” XVII 10.10.

Deci chiar dacă executarea lui Isus a fost după legea romană, ea nu exclude moartea pe un stâlp.

Însă despre moartea Domnului, ca aplicare a legii evreilor, avem confirmarea a însuşi apostolului Pavel care confirmă acest lucru când aplică la Isus Cristos cuvintele din Deuteronom 21:22,23 scriind sub inspiraţie divină următoarele în Galateni 3:13: ,,Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se blestem pentru noi, fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn”. Deci el susţine că în cazul Domnului Isus a fost aplicată pedeapsa din legea lui Moise din Deuteronom 21:22,23, astfel în timpul chinului Său, în momentul pironirii, El a luat păcatul nostru făcându-se păcat şi blestem pentru noi (2Corinteni 5:21). Însă prin moartea Sa, El a fost eliberat de blestem, deoarece prin moartea lui Isus s-a pus capăt legii lui Moise (Efeseni 2:15; Coloseni 2:14), căci dacă legea ar mai fi rămas în vigoare după moartea lui Isus, atunci Cristos ar fi fost un om blestemat de Dumnezeu, căci este scris în Deuteronom 21:23: ,,…căci cel spânzurat este blestemat înaintea lui Dumnezeu…” Dar prin faptul că prin moartea lui Isus s-a pus capăt legii, Domnul Isus a putut învia îndreptăţit în duh (1Timotei 3.16). Astfel ori alegem că Isus a murit după legea evreilor ca să-i salveze pe cei de sub lege (pe evrei), şi atunci El a murit pe un stâlp cum spune legea, ori a murit altfel şi atunci cei de sub lege nu au fost eliberaţi (compară cu Galateni 4:4,5). Ba mai mult, dacă Isus nu murea după lege, creştinii evrei nu-şi puteau da seama că legea lui Moise a fost abrogată, căci ei trebuiau să aleagă: ori legea a rămas în vigoare, dar atunci Isus a rămas cu blestemul păcatului nostru asupra sa, căci este scris ,,…cel spânzurat este blestemat…”, ori legea în clipa morţii lui Isus a fost abrogată, şi atunci Isus nu a murit ca blestemat şi nu a rămas sub blestem, ci El a fost înviat în glorie. Căci, Domnul Isus nu a putut să rămână cu blestemul păcatului nostru, ci Isus a mers în locuinţa morţilor unde a lăsat păcatul nostru (compară cu Levetic 16:21,22), şi pentru că El era fără păcat şi pentru că legea a fost abrogată în momentul când a murit, nu a avut ce să-l reţină pentru a învia îndreptăţit şi eliberat de orice povară a blestemului nostru. Toate acestea, pentru că cuvântul ,,…cel spânzurat este blestemat…” nu mai era valabil, începând cu clipa morţii Sale.

Atunci În continuare vom prezenta prefigurările cele mai clare:

• Prima prefigurare şi cea mai clară este cea pe care însuşi Domnul o explică în Ioan 3:14, unde El spune: ,, Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului”, astfel Învăţătorul Isus ne învaţă că instrumentul morţii sale avea să fie asemănător cu lemnul pe care a fost înălţat şarpele în pustie. Astfel şarpele a fost înălţat pe o prăjină (Numeri 21:8), adică pe un lemn vertical nu pe o cruce, tot aşa şi Isus avea să fie înălţat.
• O altă prefigurare este cea a pomului vieţii din Eden (Geneza 2:9; 3:22), căci după cum acesta dă viaţă tot aşa moartea lui Isus pe lemn este dătătoare de viaţă. În plus, cuvântul ,,xiloi” în greacă desemnează atât <lemnul> lui Isus cât şi <pomul> vieţii din Septuaginta (Geneza 3:22,24) şi din Apocalipsa 2:7.
• În Exod 4:2-4 toiagul lui Moise s-a făcut şarpe, Isus este reprezentat în Biblie de şarpele de aramă spre care dacă cineva privea era vindecat, deci toiagul lui Moise făcător de minuni (Exod 7:19; 14:26) este prototipul stâlpului lui Isus aducător de salvare şi eliberare.
• Şi toiagul lui Aron care a înmugurit este un prototip al stâlpului lui Isus (Numeri 17:5-8), căci moartea lui Isus pe stâlp a adus un rod minunat ca toiagul lui Aron (Ioan 12:24).
• Dar şi lemnul aruncat pe ape, care au făcut apele dulci (Exod 15:25) reprezintă lemnul lui Cristos aducător de ape vii şi de vindecare (Ioan 6:35,47.51).
• Cu o anumită ocazie pentru ca Israel să învingă pe Amalec, Moise a trebuit să stea cu mâinile întinse în sus ţinând un toiag (Exod 17: 8-13), astfel Moise îl reprezintă pe Cristos (Deuteronom 18:15-18), toiagul reprezintă stâlpul lui Cristos, iar întinderea mâinilor lui Moise reprezintă răstignirea sau atârnarea. Chiar de aici ne putem da seama că atârnarea lui Isus nu a fost pe o cruce cu mâinile întinse în formă de cruce în lateral, ci ele fost întinse în sus ca şi cum ar fi atârnat (spânzurat).
• O altă prefigurare este cea a stâlpului de foc şi de nor care îi călăuzea pe israeliţi (Exod 13:21,22), deci aceştia nu erau călăuziţi de o cruce de foc şi nor ci de un stâlp de foc şi nor.
• La cortul întâlnirii se foloseau multe lucruri care prefigurau lemnul lui Isus, şi anume chivotul legământului făcut din lemn, şi altarul unde se aduceau jertfe (Exod 25:5,10; 27:1) astfel în vechime prin chivotul legământului israeliţi aveau pătrundere în prezenţa lui Dumnezeu, iar noi astăzi prin jertfa de pe stâlp a lui Isus (Efeseni 2:16-18). Iar după cum prin jertfele de pe altar evreilor li se acoperea păcatele, prin jertfa de pe lemn noi avem iertate păcatele (Efeseni 5:2; Evrei 10:10).
• În Levetic 14:4,49 curăţirea leprei se făcea prin mânjirea cu sânge a unei păsări şi a unui lemn, tot aşa leprosul spiritual adică omul păcătos este curăţit prin sângele vărsat pe lemn (1Petru 2:24; vezi şi Numeri 19:4-6).
• În 1Împăraţi 6:31,32 se descrie uşa din lemn ce despărţea locul sfânt de cel preasfânt. Tot aţa lemnul pironirii lui Isus este poarta spre Sfânta Sfintelor din ceruri (Evrei 10:19,20).
• În 2Împăraţi 6:6 se descrie cum profetul Elisei cu o bucată de lemn a salvat un om dintr-o situaţie grea făptuind un miracol, tot la fel Isus prin moartea sa a salvat omenirea.
• În Ezechiel 37:16-19 se vorbeşte de două lemne ce reprezentau pe Israel şi Iuda care s-au unit într-un singur lemn, iar aceştia au devenit în ochii lui Dumnezeu curaţi şi drepţi (Ezechiel 37:23-28). Tot aşa Isus prin lemnul Său ne-a curăţit făcând din noi cei dezbinaţi un singur trup (Efeseni 2:11-18; 3:6).

De asemenea este interesant că există multe tipuri de cruci, astfel pe o pagină din Enciclopedia catolică sunt desenate numai puţin de 40 de feluri de cruci, printre care: crucea ,,latină”, crucea ,,Tau”, crucea ,,calvary”, crucea ,,celtică”, crucea ,,Sfântului Andrei”, crucea ,,Malteză”, etc. Acum care este cea bună?

Însă cu toate acestea, bisericile tradiţionale în special sunt pline de cruci, fie pe turlele bisericilor, fie pe altare, pe mobilier, pe îmbrăcămintea preoţilor, pretutindeni în aceste biserici crucea este vizibilă, dar ea este şi adorată în multe moduri, care merg de la a săruta crucea, până la a face semnul crucii. Însă toate aceste practici nu le găsim în Biblie, deci nu sunt din adevăr, ba mai mult ele încalcă principiile Bibliei (vezi de exemplu Ioan 4:24).

Iată ce se spune în ,,An Expository Dictionary of New Testament la p.256: ,,Forma bisericească a unei cruci cu două raze (braţe)…şi-a avut originea în Caldeea antică şi a fost folosită ca simbol al zeului Tamuz în aceea ţară şi în ţinuturile dimprejur, inclusiv Egiptul…Pentru a face să crească prestigiul sistemului ecleziastic apostat, păgânii au fost primiţi în sânul bisericilor fără regenerarea prin credinţă, şi li s-a permis în mare parte să-şi păstreze semnele şi simbolurile păgâne…”.

Fără a intra prea mult în detalii, cred că ne-am dat seama că acest semn este mai degrabă unul păgân decât creştin. Este demn de menţionat că crucea a luat amploare în creştinism sub domnia împăratului Constantin, care conform tradiţiei relatate de Eusebiu. Acesta a avut o viziune înainte de a da bătălia de la podul Milivan, în care a văzut o cruce şi cuvintele: ,,Învinge în numele acestui semn”. În următoarea zi adică pe 28 octombrie 312 el a mers la luptă sub stindardul crucii şi a biruit. Este interesant că cu toate că Constantin primise această viziune, el nu a renunţat la ghicitori, ce foloseau metode identice cu cele ale împăratului Babilonului (vezi Ezechiel 21:21). În plus, pentru cei din armata sa care se închinau la zeul Mitra, crucea nu era ceva nou, căci ei de multe ori au luptat sub crucea de lumină a zeului Mitra. Mai târziu sub influenţa acestui împărat crucea s-a introdus în biserică tot mai mult cu acordul episcopiilor corupţi şi orbiţi de splendoarea de la curtea împărătească.

Cu toate că Constantin s-a făcut creştin, convertirea sa la creştinism nu a fost autentică, căci după aderarea lui l-a creştinism el a comis câteva crime printre care şi uciderea propriei sale soţii şi a propriului Său fiu, de fapt creştinismul lui Constantin era un amestec de păgânism cu creştinismul, ceea ce nu poate fi acceptat în faţa lui Dumnezeu (2Corinteni 6:14-18).

În Noul Testament, nu ni se spune nicăieri că primii creştini îşi făceau semnul crucii, sau se închinau la ea sărutând-o, acest semn ne fiind răspândit decât la câteva sute de ani de la Cristos. Dar să mergem la rădăcina problemei, trebuie să decidem: credinţa în Cristos ne salvează sau facerea semnului cruci? Biblia ne spune în Ioan 14:6 BO: “ Iisus i-a zis: „Eu Sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.” Iar în Ioan 6:47 BO se spune: “…Cel ce crede în mine are viaţă veşnică” Deci nu lemnul crucii ne poate împăca cu Dumnezeu, ci sângele curs pe acest lemn (Efeseni 1:7), căci este scris în 1Petru 1:18,19BC: “căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos…” nu cu lemnul fără viaţă, căci fără vărsare de sânge nu se poate şterge păcatele (Evrei 9:22).

• A murit Domnul Isus pe o cruce sau pe un stâlp, având în vedere etimologia cuvintelor din greacă?
• Ce ne învaţă Biblia cu privire la legea după care a murit Fiul lui Dumnezeu?
• Ce susţin prefigurările profetice cu privire la moartea Domnului nostru?

• Conform Bibliei, este închinarea la cruce greşită?