BluePink XHost

Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink

Majoritatea oamenilor cunosc relatarea Biblică despre facerea lumii, în şase zile, şi cum Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea. Astfel ca urmare a acestei relatări, majoritatea cultelor, care declară că sunt creştine, ţin o zi de odihnă. Dar problema este că unele religii ţin ziua a şaptea, Duminica, altele sâmbăta, altele vinerea, având în vedere acest lucru, se ridică întrebarea: Care este Ziua de odihnă pentru creştini ? Pentru a răspunde la această întrebare, vom dezbate în continuare în lumina Bibliei următoarele puncte:

1. Ce este sabatul şi cu ce scop s-a dat ?
2. I-a fost dată lui Adam şi urmaşilor lui, porunca de a ţine sabatul?
3. Poate primi cineva viaţa veşnică fără a ţine sabatul ?
4. Sunt oare obligaţi creştinii să respecte un sabat săptămânal?
5. Cum pot intra oamenii în odihna lui Dumnezeu ?

Haideţi deci să vedem în primul rând: - 1. Ce este sabatul şi cu ce scop s-a dat ?

Cuvântul sabat, în limba ebraică: “shavàth” , înseamnă «a se odihni, a suspenda, a înceta», acest termen îşi are rădăcina în cuvântul ebraic: «şebet» verb care, în toate formele gramaticale ebraice, înseamnă: oprire, repaus, sistare, odihnă, în Vechiul Testament acest cuvânt descrie o anumită perioadă de timp, de o zi sau mai multe, sau de un an. Astfel o zi de odihnă pentru evrei era a şaptea zi, care l-a ei începea de vineri seara la apusul soarelui şi dura până sâmbătă seara la apusul soarelui, acesta era sabatul săptămânal (Exod 20:8-10). Mai exista şi alte zile de odihnă, în afara celei a şaptea, acestea erau în special cu ocazia unor sărbători (Levetic 23:7,8,24,27,32,39; Numeri 28:16-18,25,26; 29:1,7,12), exista şi anul sabatic, adică tot al şaptelea an, rămânea ne-lucrat (Levetic 25:1-7), şi tot la fel anul jubileu, adică al cincizecilea an (Levetic 25:8-12). Însă în continuare să vedem cu ce scop s-a dat sabatul săptămânal: I. Acesta era un semn special şi distinct, între poporul Israel cu care Dumnezeu a făcut un legământ şi Iehova Dumnezeul lui Israel, prin urmare acesta nu era pentru toate naţiunile (Exod 31:12-17). II. Sabatul le aducea aminte evreilor, de faptul că Dumnezeu s-a odihnit la creiere (Exod 20:10,11; 31:17). III. Un al treilea motiv era, că ziua de odihnă le aducea aminte iudeilor, de faptul că au fost robi şi fără odihnă în Egipt, de unde au fost eliberaţi de Dumnezeu (Deuteronomul 5:15). De aceea ţinerea sabatului, era strâns legată de poporul Israel (Exod 34.4,10,28).

Este adevărat că Dumnezeu după cele şase zile de creiere, în ziua a şaptea s-a odihnit de lucrarea lui, aceasta nu a însemnat însă că era obosit, căci El nu oboseşte şi nu poate fi golit de putere (Isaia 40:28), ci efectiv, sfârşind lucrarea creatoare, a contemplat-o văzând că toată era foarte bună (Geneza 1:31), şi a lăsat ca lucrurile create, să-şi urmeze cursul, conform legilor pe care El le-a fixat în univers (Psalmul 148:3-6). Da, cu toate că Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea şi a binecuvântat-o (Geneza 2:1-3), El nu a poruncit lui Adam şi soţiei lui Eva să celebreze, tot la şapte zile, o zi de odihnă, căci relatarea Biblică lasă să se înţeleagă că Adam şi Eva nu au primit decât o singură poruncă, de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi a răului (Geneza 2:16,17) şi nu mai multe. Ba mai mult, din Cuvintele lui Dumnezeu, reieşea că Adam şi Eva puteau lucra în fiecare zi, Geneza 2:15-17 BCR: “…l-a aşezat în grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească (“îngrijească” NW). Domnul Dumnezeu a poruncit omului, spunând: Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci…” Fără ai interzice să lucreze grădina şi să culeagă fructe în ziua a şaptea, deci Adam nu a primit poruncă de a ţine ziua a şaptea. Acest lucru este subliniat şi mai bine după căderea în păcat, când Dumnezeu I-a spus lui Adam următoarele: “Şi lui Adam I-a zis:…Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în TOATE ZILELE VIEŢII TALE.” (Geneza 3:17). Deci Dumnezeu declară că Adam şi urmaşii lui vor munci în toate zilele, fără a ţine vreo zi de odihnă specială, aceasta nu înseamnă că ei urmau să nu se mai odihnească, ci că ei se vor odihni când vor dori, fără a avea vreo poruncă specifică în această privinţă. Acest lucru reiese şi din relatarea cu Noe, care a primit poruncă să construiască arca, fără ca Dumnezeu să-I interzică vreo zi în care să lucreze (Geneza 6:13-22).

În vechime există multe exemple de oameni credincioşi care au fost oameni ai lui Dumnezeu, chiar prieteni cu Dumnezeu fără a ţine sabatul, ca de pildă: Abel, Enoh, Noe, Avraam, Isac, Iacov, Iosif, etc. (Evrei 11:4-22; Iacov 2.23). De unde ştim că aceştia nu au ţinut sabatul ? Ei bine, deoarece prima dată când s-a poruncit ţinerea zilei de sabat este în Exod 16:4-30, când poporul Israel era în pustie şi se hrănea cu mană, observaţi ce spune textul v.27: “…în ziua a şaptea unii din popor au ieşit să strângă mană şi n-au găsit…”. Este clar că oamenii de atunci nu aveau o cunoştinţă clară despre ziua de sabat, nu erau obişnuiţi cu ea şi de aceea au încălcat-o, dar după ce li s-a repetat, ei au respectat-o (v.30). Astfel credincioşii care au trăit înainte de acest eveniment, nu au primit vreo poruncă expresă de a ţine sabatul, cu toate că au avut ocazia să primească, de pildă Noe când a construit corabia (Geneza 6:13,14), de asemenea după potop, Dumnezeu a dat porunci lui Noe şi urmaşilor acestora, fără a menţiona vreo zi de odihnă (Geneza 9:1-6). Şi Avraam care a fost prietenul lui Dumnezeu, a primit porunci, ca de exemplu cea despre circumcizie, fără a primi vreo lege despre o zi de odihnă (Geneza 17:10-14). Da a existat o perioadă de timp, când oamenii cu toate că au avut o bună relaţie cu Dumnezeu, nu li s-a poruncit să ţină sabatul, astfel aceştia vor primi viaţă veşnică fără a ţine sabatul.

4. Sunt oare obligaţi creştinii să respecte un sabat săptămânal?

După cum am observat în prima idee principală din această broşură, sabatul săptămânal ca şi celelalte sabate au fost date poporului Israel, fiind parte integrantă din legământul făcut de Iehova Dumnezeu cu poporul Israel şi mediat prin Moise (Exod 31:12-18; Deuteronomul 4:1,8,13,14; 5:1-5,15; 26:16-19), în care se include cele 10 porunci, cât şi alte 613 porunci, de unde ştim că şi cele 10 porunci şi sabatul erau incluse în vechiul legământ? Acest lucru este arătat clar în Exod 34:27,28, unde cele 10 porunci sunt numite: “Şi Domnul a scris pe table cuvintele legământului, cele zece porunci.”(vezi şi Exod 9:4; 34:10-27). astfel nu oamenilor dintre naţiuni li s-a dat ţinerea sabatului, căci ei nu făceau parte din primul legământ şi prin urmare, nici legile lui Dumnezeu nu erau pentru ei (Psalmul 147:19,20). Doar cei dintre naţiuni care se circumcideau şi veneau să locuiască în Israel puteau ţine legea şi deci şi sabatul, dar dacă nu se circumcideau nu puteau păzi legea (Levetic 17:10,12; Exod 12:43-49). Legea a fost data cu scopul de a arăta păcătoşenia omului (Romani 7:13,14), de a scoate în evidenta nevoia unui salvator (Romani 7:14,24,25), şi o umbra a lucrurilor viitoare (Coloseni 2:17;Evrei 10:1), şi a fost un îndrumător până la Cristos (Galateni 3:24,25), care a introdus Noul Legământ, în care salvarea şi aprobarea din partea lui Dumnezeu nu se obţine ca şi în Vechiul Legământ prin faptele legii (Galateni 3:10,12), ci se obţine prin har adică prin favoarea şi bunătatea pe care o primeşti de la Dumnezeu fără ca sa meriţi lucrul acesta, ci Dumnezeu ţi-o oferă cadou daca crezi în fiul sau Isus Cristos, care a adus o jertfa completa pentru ca noi sa fim salvaţi din păcat şi moarte şi declaraţi drepţi (Ioan 1:14,16,17; Romani 4:4;5:15-17,6:23). Astfel în momentul când exerciţi credinţa în Cristos, eşti salvat, sfinţit, răscumpărat, îndreptăţit, împăcat cu Dumnezeu (Romani 3:21-28; Efeseni 1:7;2:8,9; 1Ioan 2:1,2; 1Corinteni 1:29-31). Însă odată declaraţi drepţi prin sângele lui Cristos, din recunoştinţă noi vom duce o viaţa de sfinţenie, de ascultare a legii lui Cristos (Galateni 6:2; Evrei 5:9), lăsând ca credinţa noastră să producă roade bune în noi (2Corinteni 5:14,15; Tit 3:5-8).

Este adevărat că în Noul Legământ unele porunci din Vechiul Legământ sau reiterat, ca de exemplu: să nu ucizi (comp. Exod 20:13 cu Matei 5:21; Romani 13:8), să nu comiţi adulter (comp. Exod 20:14 cu Matei 5:27), să nu furi (comp. Exod 20:15 cu Romani 13:9), să nu pofteşti (comp. Exod 20:17 cu Matei 5:28; Romani 13:9), să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi (comp. Levetic 19:18 cu Galateni 5:14), dar nicăieri în Noul Testament care conţine învăţătura Noului Legământ nu se reintroduce porunca despre ţinerea sabatului sau a unei zile de odihnă săptămânale. Cu siguranţă că dacă Dumnezeu ar fi vrut ca şi creştinii să ţină ziua sabatului, Isus Cristos sau apostolii ne-ar fi spus despre aceasta, dar o astfel de poruncă nu este dată pentru creştini. Chiar dacă în prezent există unele biserici care susţin obligativitatea ţinerii sabatului. De aceea în continuare vom dezbate text cu text pretinsele argumente în sprijinul obligativităţii ţinerii sabatului pe care aceştia le aduc.

1. Texte interpretate în mod greşit:

Geneza 2:1-3 – Aici nu se spune că oamenilor li s-a poruncit sabatul, după cum am văzut, doar începând din pustia pe unde au mers israeliţii, s-a dat porunca pentru o zi de odihnă (Exod 16:4,27-29). Iar faptul că Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea, nu înseamnă că de atunci s-a poruncit oamenilor ţinerea sabatului.

Exod 20:10,11; 31:17 – Din aceste texte reiese că sabatul este un memorial al odihnei lui Dumnezeu de la creaţiune, dar aceasta nu înseamnă ca cei din Noul Legământ trebuie să-l ţină, căci dacă Dumnezeu dorea acest lucru, dădea porunca despre sabat, încă începând cu Adam, şi cu siguranţă o reitera în Noul Legământ. În plus, textele menţionate sunt puse în legătură cu Israelul, după cum se precizează în Exod 31:16,17: “Fii lui Israel să păzească sabatul…Acesta va fi între mine şi fii lui Israel un semn pentru totdeauna; căci în şase zile a făcut DOMNUL cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea s-a odihnit.” Observăm cum cuvântul de legătură “căci” face legătura între Israel şi motivul porunci de sabat.

O altă idee care este scoasă în evidenţă de cei ce susţin sabatul, este că el este pentru veşnicie (vezi şi Psalmul 111:4,7,8), cei ce folosesc acest argument nu sunt consecvenţi, deoarece textul din Psalmul 111:7,8 spune: “TOATE poruncile…întărite pentru veşnicie.” Deci ori le luăm pe toate, ori nu luăm nici una, căci chiar despre preoţia levitică se spune că este continuă sau veşnică (Numeri 25:13), dar aceasta a fost abrogată, tot la fel poate fi abrogat şi sabatul. Adevărul este că cuvântul veşnic, în ebraică poate avea un sens relativ, de aceea unele traduceri îl traduc cu “timp indefinit” NW, astfel cuvântul “oh-lam” are ca sens de bază o perioadă de timp, care din punct de vedere al prezentului este ascunsă vederii, astfel se poate referi la o perioadă de timp care are un sfârşit (vezi de pildă Exod 21:6; 1Samuel 1:22,28), dar se poate referi şi la o perioadă fără sfârşit (Ecleziast 1:4; Isaia 9:7).

Deuteronomul 4:12,13; Exod 31:18; 32:15,16 – Un alt argument adus este că sabatul a fost poruncit de Dumnezeu, cu vocea sa, din mijlocul focului, şi a fost scris cu degetul lui Dumnezeu. Aceste argumente sunt copilăreşti, căci nu este important cum sau dat poruncile, ci la cine s-au dat, iar contextul arată că doar lui Israel (Deut.4:10-14; Exod 34:27,28). În plus, şi Adam a primit porunca de a se înmulţi direct de la Dumnezeu, dar aceasta nu înseamnă că este valabilă pentru creştinii necăsătoriţi, nu-i aşa ? De aceea când analizăm o poruncă, trebuie să vedem cui i se adresează. Iar faptul că a fost degetul lui Dumnezeu care a scris cele zece porunci pe tablă, nu înseamnă altceva, decât că Duhul Sfânt a fost în acţiune, căci degetul lui Dumnezeu se referă la acesta (comp. Matei 12:28 cu Luca 11:20), În plus, şi cartea cu detaliile pentru construirea templului din Ierusalim s-a scris cu mâna lui Dumnezeu, dar nu a însemnat aceasta, că acele prescripţii au rămas pentru eternitate (1Cronici 28:19), tot aşa şi cu cele 10 porunci, când ele şi-au atins scopul au fost desfiinţate.

Deuteronomul 5:14 – De obicei cei ce sunt pentru sabat, aduc în atenţie expresia: “sabatul DOMNULUI”, spunând că ziua de odihnă nu este numită sabatul evreilor, ci “sabatul DOMNULUI”, dar aceştia uită că şi anul sabatic este numit: “un sabat pentru DOMNUL”, (Levetic 25:4) sau “sabatele DOMNULUI”, (Levetic 23:38), dar curios că pe acestea nu le ţin, atunci sunt ei consecvenţi în teologia lor ?

Deuteronomul 10:1-5 – Dumnezeu a poruncit ca cele 10 porunci să fie păstrate în chivot, iar sulul legii era lângă chivot (Deuteronomul 31:24-26), această situaţie însă nu dovedeşte nimic din mai multe motive, ca de exemplu: în chivot mai era şi toiagul lui Aron şi mană (Evrei 9:4), şi totuşi preoţia lui Aron s-a sfârşit, tot aşa şi tablele legământului (2Corinteni 3:7-11). În plus în sulul legii de lângă chivot, despre care susţinătorii sabatului recunosc că a fost şters prin moartea lui Isus, erau consemnate şi cele 10 porunci (Exod 24:4), căci de fapt acestea făceau parte din Vechiul Legământ. Pe lângă toate acestea, faptul că în cer există un chivot (Apocalipsa 11:19), nu este o dovadă că cele 10 porunci nu s-au abrogat, căci Biblia nu specifică ce conţine acel chivot, de asemenea realităţile cereşti sunt diferite de cele pământeşti, şi în ce priveşte zilele (2Petru 3:9), prin urmare acest pasaj nu este un argument solid şi specific.

Isaia 56:1-8; 58:13 – De obicei aceste pasaje sunt comentate, că ar fi o profeţie la dispensaţiunea creştină, dar nici din text nici din context nu reiese aşa ceva, căci aceste pasaje ca şi cel din Isaia 66:23 se aplică literal în primul rând după ce poporul Israel s-a întors din captivitatea Babiloniană (Isaia 56.1-3,7; 58:12-14). Iar o altă perioadă la care se referă aceste pasaje, este perioada de după sfârşitul lumii, în mia de ani, când atât Israelul cât şi oamenii din toate naţiunile care se întorc la sfârşitul zilelor la Dumnezeu vor moşteni pământul (Apocalipsa 20:3; Osea 3:4,5; Mica 4:1-4) şi vor ţine sabatul pe noul pământ (Isaia 56:4-8; 66:22,23), dar şi sărbătoarea lunii noi şi a corturilor (Zaharia 14:12,16-21). Dar aceste texte nu se referă la dispensaţiunea creştină ca o împlinire literală, ci cel mult una spirituală, căci în aceste texte apar activităţi ca: jertfe şi arderi-de-tot, care au o împlinire spirituală în Noul Legământ (Evrei 13:15,16), tot aşa şi sabatul care este sinonim cu ascultarea sau sabatul spiritual (Evrei 4:6,7).

Matei 5:17-19 – Acesta este argumentul favorit pentru cei ce susţin valabilitatea celor 10 porunci deci şi a sabatului în Noul Legământ. Însă dacă analizăm cu atenţie nici în interpretarea acestui pasaj, nu sunt consecvenţi, cei ce susţin sabatul, căci cuvântul “legea” la singular se referă nu numai le cele 10 porunci ci şi la celelalte 600, căci Isus în predicile sale nu face vreo diferenţiere între cele 10 şi celelalte (Matei 5:21-38), cum fac unii, care împart legea în două sau în mai multe părţi. Biblia nu împarte legea în mai multe părţi, tocmai de aceea vorbeşte la singular de ea prin expresia “legea”, deci este nebiblic de a vorbi de o lege a lui Dumnezeu şi de o altă lege a lui Moise, ba din contră “poruncile DOMNULUI” sunt numite “legea lui Moise” (1Împăraţi 2:3; vezi şi Ezra 7:6 comp. cu 7:10) . Dar să revenim la textul din Matei 5:17-19, aici Isus spune că nu a venit să desfiinţeze legea, şi că cine va suprima una din porunci, chiar cea mai mică, va fi cel mai mic în împărăţia cerurilor, ne întrebăm: cei ce ţin sabatul, ţin şi celelalte peste 600 de porunci din lege? Dacă nu le ţin, atunci aceste cuvinte se aplică şi lor, şi atunci de ce consideră că legea jertfelor a fost desfiinţată, dacă Isus nu a desfiinţat legea, cu referire la întreaga lege ? Care este interpretarea corectă a acestui pasaj, în v.17 Isus spune că nu a venit să desfiinţeze ci să împlinească, El fiind singurul care a împlinit-o, iar în v.18 se precizează, că nu va cădea nici o literă din lege, PÂNĂ, nu se va împlini, deci odată ce sa împlinit, i s-a pus capăt, aceasta a avut loc la moartea lui Isus, când a şters înscrisul cu toate poruncile, căci le-a împlinit pe toate, (Efeseni 2:15; Romani 10:4; Coloseni 2:14) şi de fapt în acel înscris erau şi cele 10 porunci (Exod 24:4,7; Neemia 9:13,14).Iar v.19 este un principiu de a nu minimaliza unele porunci sau a le desfiinţa prin tradiţii ca fariseii, căci dreptatea ucenicilor lui Cristos trebuie să întreacă dreptatea fariseilor (v.20), astfel până la moartea lui Isus acest text s-a îndeplinit adliteram, iar după moartea sa ca un principiu pentru poruncile Noului Legământ (comp. cu Iacov 2:10).

Matei 24:20 – Prin acest pasaj se încearcă dovedirea obligativităţii sabatului după moartea lui Isus şi chiar pentru cei ce vor trăi zilele din urmă. Dar acest text nu spune aşa ceva, el se referă prin natura contextului, nu la zilele din urmă escatologice, căci atunci nimeni nu trebuie să fugă în sens fizic pentru aşi scăpa viaţa, dar în anul 70 e.n. când a fost distrus Ierusalimul, creştinii au fugit fizic, dincolo de Iordan în cetăţuia Pela (Matei 24:16-20). Deci acest text se referă la anul 70 e.n., dar să revenim la mesajul textului şi haideţi să acceptăm de dragul intrării în profunzime, că creştinii de atunci au ţinut sabatul, însă se ridică o întrebare: Ce legătură are fuga cu sabatul ? Nici una, doar dacă acceptăm tradiţia evreiască bazată pe Exod 16:29 şi Isaia 58:13 care spune că în ziua de sabat un om nu se putea deplasa mai mult de 1100 metri (vezi şi Fapte 1:12 BCR n.s.), dar acceptând această idee, susţinătorii sâmbetei se condamnă singuri, căci ei în sabat nu ţin cont de această învăţătură. De fapt textul din Matei 24:20 se referă la faptul că creştinii evrei dacă fug în sabat, fie se vor aproviziona cu greu pe drum, căci în sabat, Israelul era ca o ţară moartă, inactivă (comp. cu Neemia 13:15-22), fie putea fi condamnaţi şi ucişi cu pietre deoarece erau evrei înainte de a fi creştini, prin urmare creştinii evrei şi numai evrei uneori au ţinut cont de vechea lege până la dărâmarea Ierusalimului (vezi Fapte 21:21-26), fără ca aceasta să fie o obligativitate pentru neamuri (Fapte 15).

Marcu 2:27 – “sabatul a fost făcut pentru om.” Astfel prin acest text se explică că sabatul nu este doar pentru evrei, ci pentru oameni din orice naţiune. Însă citind contextul acestui text, aceste cuvinte ale lui Isus răspund nu la întrebarea: la cine a fost dat sabatul? Ci cine pe cine slujeşte sabatul? Adică sabatul pe om îl slujeşte sau omul pe sabat? Deci aici Domnul Isus nu vrea să spună că sabatul este pentru oamenii dintre naţiuni, ci să le arate fariseilor spiritul legii sabatului, că nu omul trebuia să slujească sabatul, ci invers (Marcu 2:23-28).

Luca 23:54-56 – “Apoi în ziua sabatului s-au odihnit după poruncă”, acest pasaj este interpretat ca o dovadă că chiar după moartea lui Isus, oamenii evlavioşi s-au odihnit şi au ţinut cu grijă sabatul. Însă susţinătorii sabatului din prezent uită că acest lucru a avut loc în Israel, printre evrei, că după lege în ziua de sabat nu trebuia făcut foc în locuinţe (Exod 35:2,3), ceea ce cu siguranţă acele femei credincioase au respectat, dar cei din prezent ce ţin sabatul nu respectă. În plus aceştia uită că tot acele femei evlavioase au ţinut şi sărbătoarea Cincizecimii (Fapte 1:14; 2:1), fără ca aceştia în prezent să o mai ţină. Dar totuşi să răspundem la întrebarea: de ce femeile evlavioase au ţinut sabatul, după moartea lui Isus, dacă prin moartea acestuia i s-a pus capăt sabatului? Ei bine, se cunoaşte faptul că ucenicii şi femeile din anturajul lui Isus nu au înţeles totul dintr-o dată, de exemplu, la moartea Domnului Isus s-a pus capăt diferenţei dintre evrei şi neamuri (Efeseni 2:11-18), dar apostolii nu au înţeles lucrul acesta decât mai târziu, cu ocazia convertirii Sutaşului Corneliu (Fapte 10:9-48; 11:1-18). Deci tot aşa şi cu sabatul sau cu alte sărbători şi restricţii ale legii, care nu au dispărut automat din mintea ucenicilor, ci pe parcursul timpului lumina a crescut (Proverbe 4:18).

Luca 4:16; Fapte 13:42; 16:12,13;17:2 – În aceste texte Biblice se arată despre unele evenimente care au avut loc în sabat, dar numai o minte obturată poate vedea din aceste texte o dovadă în favoarea sabatului, căci textele nu spun nimic, despre obligativitatea ţinerii sabatului. Este curios că cei ce susţin sâmbăta condamnă pe susţinătorii zilei de duminică care aduc acelaşi tip de argumente, adică texte care vorbesc de ziua întâi a săptămânii (duminica: Matei 28:1; Marcu 16:2; Luca 24:1; Ioan 20:1,19; Fapte 20:7; 1Corinteni 16:2).

Romani 3:31 – “…noi (cei din Noul Legământ)întărim legea”, prin acest text se argumentează că Noul Legământ nu a desfiinţat legea (decalogul), ci a întărito. Dar să nu uităm că expresia “legea”, nu se aplică doar la cele 10 porunci, ci la toate poruncile date de Dumnezeu prin Moise (vezi Romani 3:19-21,28), prin urmare o interpretare rigidă a textului ne duce la ideea că trebuie să ţinem toată legea Vechiului Legământ. Însă ceea ce a vrut să spună aici Pavel este că creştinii, adică cei din Noul Legământ, întăresc legea, împlinind-o, fie mai adânc [ca de pildă, nu numai că se abţin de la a ucide, dar se abţin şi de la mânie care poate duce la ucidere, Matei 5:22], fie într-un mod spiritual, [de exemplu, după lege nu trebuiau opriţi boi să mănânce din grâu când îl treieră, dar în Noul Legământ acest principiu se aplică spiritual, adică conducătorii adunării creştine pot fi susţinuţi financiar de către cei printre care lucrează, 1Corinteni 9:8-14], prin urmare noi creştinii întărim legea. Chiar legea cu sabatul o întărim, cum? Prin faptul că sabatul avea ca scop dedicarea unei zile pentru Dumnezeu, pentru închinare (Exod 20:8-10), pe când în Noul Legământ toate zilele sunt închinate lui Dumnezeu (Fapte 5:42), astfel noi întărim legea prin ţinerea unui sabat spiritual de ascultare, adică “astăzi” (Evrei 4:6,7), care este în fiecare zi (Evrei 3:13).

Apocalipsa 1:10 – Susţinătorii sâmbetei spun că expresia “ziua Domnului”, de aicea se referă la sâmbătă, iar cei ce susţin duminica spun că se referă la duminică, care este realitate? Textul nu ne spune nici că s-ar referi la sâmbăta, nici că s-ar referi la duminică, de fapt traducerea din greacă mai exactă este: “Ziua Domnească”, fără însă a ne prezenta vreun indiciu că s-ar referi la sâmbătă sau la Duminică, astfel este greşit să spunem ceea ce textul nu spune.

Apocalipsa 12:17 – “…păzesc poruncile lui Dumnezeu…”, de obicei prin acest text se argumentează că însuşi creştinii descrişi în cartea Apocalipsa păzesc poruncile şi deci şi sabatul, care face parte din poruncile lui Dumnezeu. Însă o astfel de interpretare spune ceea ce textul nu spune, căci poruncile lui Dumnezeu de aici se referă la poruncile din Noul Legământ, după cum bine este scos în evidenţă de apostolul Pavel prin cuvintele: “Căci legea duhului de viaţă (cea a Noului Legământ) în Hristos m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii (cea a Vechiului Legământ).” (Romani 8:2), de asemenea în 1Corinteni 9:20-22 se precizează: “pentru iudei am devenit ca un iudeu, ca să câştig pe iudei; cu cei care sunt sub lege [evrei şi prozeliţi], ca şi când aş fi fost sub lege [sub cele 10 porunci, plus cele 613], măcar că NU SUNT SUB LEGE [legea Vechiului Legământ]…cu cei ce sunt fără lege, ca şi cum aş fi fost fără lege (măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu [legea Noului Legământ], ci sunt supus lui Hristos)…” Deci în acest pasaj Pavel inspirat de Duhul Sfânt, vorbeşte de o lege sub care nu este, cu referire la legea Vechiului Legământ dată prin Moise, şi o lege sub care este, legea Noului Legământ, dată prin Cristos. Deci textele din Noul Testament care subliniază păzirea poruncilor lui Dumnezeu cu referire la creştini se referă la legea lui Cristos, în care nu este inclusă porunca sabatului săptămânal, ci prima poruncă este să iubeşti pe DOMNUL Dumnezeu şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Matei 22:37-40), şi este curios că această primă poruncă nici măcar nu apare în cele 10 porunci ci este luată din celelalte peste 600 de porunci (Deuteronomul 6:4-6; Levetic 19:18), curios nu ?

Până aici am examinat principalele argumente folosite de către cei ce susţin obligativitatea unui sabat săptămânal, în continuare vom prezenta argumente clare că sabatul săptămânal nu face parte din Noul Legământ şi nu este obligatoriu pentru creştini.

2. Texte care indică că toată legea, printre care şi decalogul cu sabatul au fost abrogate:

Fapte 15:5-11,23-29 – În acest pasaj se arată că unii dintre evreii care au crezut în Isus, susţineau obligativitatea pentru cei dintre neamuri să se circumcidă şi să păzească legea lui Moise (v.5,24 cu referire la întreaga lege, căci expresia “legea lui Moise” se aplică la întreaga lege : Deuteronomul 5:1,12-15; Neemia 9:13,14; 1Cronici 22:12,13). Însă apostolii călăuziţi de Duhul Sfânt au hotărât următoarele restricţii: să se ferească de 1. Lucrurile jertfite idolilor; 2. De consumarea sângelui; 3. Şi a animalelor sugrumate (din care nu s-a scurs sângele); 4. De desfrânare; toate aceste restricţii existau şi înainte de a fi dată legea lui Moise (ferirea de idolatrie – Geneza 35:3,4; de sânge şi animale sugrumate – Geneza 9:3,4; de desfrânare – Geneza 12:15-18; 39:9). De asemenea este curios, că sabatul sau interzicerea mâncăturilor necurate după lege, nici măcar nu este menţionată, ceea ce lasă să se înţeleagă că apostolii priveau altfel sabatul decât unii din zilele noastre, în plus chiar listele cu porunci de mai târziu care le completează pe acestea şi care apar în epistole, nu menţionează nimic de obligativitatea sabatului (Romani 1:29-32; 1Corinteni 5:10,11; 6:9,10; Galateni 5:19-21; etc.). Ba mai mult apostolii răspund la pretenţia acelora care susţineau legea prin cuvintele: “Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei şi le-a dat Duh Sfânt ca şi nouă (care am păzit legea). N-a făcut nici o deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţat inimile prin credinţă . Acum, deci, de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi puneţi pe gâtul ucenicilor un jug (legea) pe care nici părinţii noştri nici noi nu l-am putut purta ? Ci credem că noi, ca şi ei, suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus Hristos.” Deci apostolii explică clar că creştinii nu mai sunt sub lege, deci nici sub obligativitatea de a ţine sabatul.

Romani 7:4,6 – Este un text clar care precizează abrogarea întregii legi şi a decalogului, căci aici se spune: “…prin trupul lui Hristos aţi murit în ce priveşte legea…Dar acum am fost dezlegaţi de lege şi suntem morţi faţă de ceea ce ne ţinea robi, ca să slujim ca robi, în înnoirea duhului, iar nu după vechea literă.” Deci noi suntem dezlegaţi de legea veche, suntem morţi faţă de ea, adică complet inactivi. Însă cei ce susţin sabatul, sucesc acest pasaj dându-i o interpretare greşită, ei spun că cuvântul lege de aici se referă, doar la legea ceremonială a jertfelor şi nu la cele 10 porunci, dar nici textul nici contextul nu susţine o astfel de interpretare, ba mai mult contextul arată că aici Pavel se referea chiar şi la cele 10 porunci, căci în v. 7 el face referire la porunca a zecea din decalog, care spunea să nu pofteşti, prin urmare suntem dezlegaţi de lege (decalogul + cele 613 porunci). Însă aceasta face ca cei ce susţin sâmbăta sau alte prevederi a legii vechi să fie în imposibilitatea de a-I sluji lui Cristos în înnoirea duhului, căci ei slujesc după vechea literă.

Romani 10:4 – “Căci Hristos este SFÂRŞITUL LEGII, pentru îndreptăţirea oricărui credincios.” Deci în acest text se precizează clar că nu mai suntem sub lege, căci în Cristos legea s-a desfiinţat, căci El a împlinit-o şi i-a pus capăt, şi aceasta se referă la întreaga lege, şi a celor 10 porunci, de unde ştim? Chiar v.5 precizează principiul îndreptăţirii din Vechiul legământ, valabil şi pentru cele 10 porunci, căci oamenii erau îndreptăţiţi prin ţinerea cu stricteţe a legii, pe când în Noul Legământ omul este îndreptăţit fără lege (Romani 3:21-24) prin credinţa în Cristos.

2Corinteni 3:7-11 – Faptul că sabatul a fost desfiinţat este reliefat în mod elocvent în acest pasaj, unde se specifică, că ceea ce a fost introdus cu slavă, adică cele 10 porunci care au fost scrise pe table (v.7), a fost desfiinţat (v.11), citeşte acest text fără prejudecăţi şi puneţi următoarele întrebări: Ce a fost introdus cu slavă ? Ce s-a întâmplat conform cu versetul 11 cu ceea ce s-a introdus cu slavă ?

Galateni 3:18,19,23-26 – Citeşte cu atenţie textul şi puneţi următoarele întrebări: Pentru ce este legea ? “Ea a fost adăugată (făgăduinţelor lui Avraam) din cauza fărădelegii.” Care lege a fost adăugată? Legea dată ulterior prin Moise, adică toată legea. Cu ce scop a fost dată legea ? “…legea ne-a fost îndrumătorul nostru spre Hristos…” Pentru totdeauna a fost introdusă legea? Legea a fost dată pentru un timp, “PÂNĂ când avea să vină sămânţa (Isus)” Când s-a pus capăt legii? “După ce a venit credinţa (în jertfa lui Cristos), nu mai suntem sub îndrumător. Căci toţi suntem fii ai lui Dumnezeu PRIN credinţa (nu prin lege) în Hristos Isus.” Ce sar întâmpla dacă în prezent am fi sub îndrumător ? Aceasta ar însemna să negăm credinţa în Isus Cristos.

Efeseni 2:15 – Este un pasaj clar care indică momentul abrogării legii, şi anume moartea lui Cristos. Din păcate cei ce susţin sâmbăta sucesc şi acest text, spunând că expresia: “…legea poruncilor în rânduielile ei”, nu se referă la cele 10 porunci, dar de unde ştiu ei lucrul acesta? Spune undeva în Biblie că această expresie s-ar aplica numai la o parte a legii? Este demn de notat că expresii asemănătoare se referă chiar la cele 10 porunci (Deuteronomul 5:1; Neemia 9:13,14). Poate cineva ar zice despre textele mai sus menţionate, că descriu abolirea legii, şi ar dori să vadă un text clar direct despre sabat, cum că nu mai este obligatoriu pentru creştini, acest text îl vom prezenta în continuare:

Coloseni 2:14,16,17 – Este un pasaj clar şi fără echivoc care precizează: “A şters înscrisul care era împotriva noastră prin poruncile lui şi la luat din cale pironindu-l…DECI nimeni să nu vă judece cu privire la mâncare sau la băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, sau lună nouă sau SABATE. Care sunt o umbră a lucrurilor viitoare, dar trupul (“realitatea” NW) este al lui Hristos.” Deci este clar, nimeni să nu vă judece, dacă nu ţineţi sabatele expuse în lege, iar cuvântul “ sabate” nu se referă numai la sabatele care se ţineau cu ocazia unor sărbători sau la anii sabatici, cum interpretează unii, căci de unde ştiu ei că expresia “sabate” sar referi doar la unele sabate şi nu la toate? Care este criteriu sau principiul teologic, pentru o astfel de interpretare? În plus, alte traduceri ale Bibliei traduc prin: “un sabat” NT.93, sau “la vreun sabat” NW, iar contextul confirmă că se referă la orice tip de sabat, deoarece v.16 este o concluzie a v.14,15, căci v.16 începe cu cuvântul: “deci” ca o finalitate a faptului că înscrisul cu porunci a fost şters. De aceea să ne întrebăm: ce conţinea înscrisul cu porunci, conţinea El şi sabatul săptămânal? Să lăsăm ca însuşi Biblia să ne dea răspunsul la această întrebare. Dacă deschidem Biblia la Exod 24:3,4 sau la Deuteronomul 31:9-11, vom vedea că înscrisul cu porunci conţinea, “…toate cuvintele Domnului şi toate legile” (Biblia Cornilescu), deci şi sabatul săptămânal, şi ce s-au întâmplat cu acestea? Au fost şterse, de aceea nimeni nu mai este obligat să ţină sabatul. O altă dovadă că sabatul din Coloseni 2:16 se referă şi la cel săptămânal este v.17, unde se precizează că lucrurile din v.16 sunt o umbră a lucrurilor viitoare. Să ne întrebăm: Este sabatul săptămânal o umbră a lucrurilor viitoare ? Da, căci după cum am văzut, el va fi ţinut pe noul pământ (Isaia 66:22,23), atunci dacă este o umbră a lucrurilor viitoare, atunci se include în expresia “sabate” şi noi în prezent nu mai trebuie să-l ţinem, căci noi respectăm “realitatea” care este Cristos.

Evrei 7:11,12 – Acelaşi lucru despre ştergerea tuturor poruncilor din Vechiul Legământ, este subliniat şi în acest pasaj, unde se declară: “Dacă într-adevăr desăvârşirea ar fi fost prin preoţia leviţilor, CĂCI PE TEMEIUL EI A PRIMIT POPORUL LEGEA, ce nevoie mai era să se ridice un alt fel de preot, după rânduiala lui Melhisedec, şi care nu a fost numit după rânduiala lui Aron ? Pentru că, fiind schimbată preoţia, TREBUIA NUMAIDECÂT SĂ AIBĂ LOC ŞI O SCHIMBARE A LEGII." Să reflectăm sincer la această precizare, pe ce temei a primit poporul Israel, legea? Pe temeiul preoţiei levitice; care lege a primito pe acest temei, doar legea ceremonială? Nu, TOATĂ LEGEA (Exod 24:3-8); ce s-a întâmplat cu preoţia lui Aron? A fost schimbată; care este consecinţa schimbării preoţiei? S-a schimbat şi legea. Deci este clar că creştinii trebuie să ţină nu legea abrogată, ci legea Noului Legământ, iar această lege o găsim în învăţăturile lui Cristos şi ale apostolilor, consemnate în Noul Testament. Aceasta nu înseamnă că Vechiul Testament este de lepădat, ci înseamnă că numai poruncile reiterate în Noul Testament mai sunt valabile, iar prin faptul că porunca de sabat nu este revigorată în Noul Legământ ca o obligativitate, în consecinţă nu mai trebuie ţinută. Însă libertatea creştină permite ca un creştin să ţină pentru Domnul, o zi, conform principiului din Romani 14:6, astfel creştinul poate alege să ţină sâmbăta sau în altă zi, dar nu putem face din hotărârea noastră personală de a ţine o zi, o lege şi pentru ceilalţi şi astfel să le furăm libertatea în Cristos, căci ei pot alege să ţină Duminica sau vinerea sau chiar să nu ţină de loc, căci în Romani 14:5 se arată libertatea creştină în acest domeniu prin cuvintele: “Unul socoteşte o zi mai presus decât alta (sâmbăta sau Duminica, etc.); altul socoteşte toate zilele la fel.” Deci libertatea creştină îmi permite, dacă vreau să consider toate zilele la fel, fără a face diferenţe între ele, şi fără a o sărbători în una mai mult decât în alta. Însă întreabă-te: Există o astfel de libertate în biserica din care faci parte ?

3. Consecinţele dăunătoare ale obligativităţii sabatului

În primul rând, a reclădi lucrurile legii, te face călcător de lege (Galateni 2:18-21), şi te pune în postura de a lepăda harul lui Dumnezeu, ca şi cum Cristos nu a venit şi a împlinit legea punându-I astfel capăt (Galateni 4:4,5), ca şi cum Cristos ar fi murit degeaba dacă îndreptăţirea este prin lege (Galateni 2:21), sau ca şi cum nu ar fi murit, ca să-i pună capăt legii (Coloseni 2:14; Efeseni 2:15; Romani 7:6). De fapt, Biblia avertizează împotriva unui astfel de pericol, prin cuvintele: “Hristos ne-a eliberat ca să fim liberi. Rămâneţi deci tari şi nu vă supuneţi iarăşi sub jugul robiei!…Voi care căutaţi să vă îndreptăţiţi pe voi înşivă prin lege, V-AŢI LIPSIT DE HRISTOS, AŢI CĂZUT DIN HAR.”(Galateni 5:1,4), de asemenea în 2Corinteni 3:17 se spune: “…unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.” Deci, dacă în biserica din care facem parte nu este libertate, în sensul că, sau adăugat la legile Noului Legământ şi alte restricţii cu care condiţionăm mântuirea, acolo nu este Duhul lui Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă, că ne putem face de cap, sau dacă nu suntem sub lege, ci sub har, nu înseamnă că putem face orice, căci Biblia spune: “Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu suntem sub lege, ci sub har? NICIDECUM!”(Romani 6:15-22), iar la Tit 2:11 se spune: ”Căci harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toţi oamenii s-a arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie.” Da creştinii, chiar dacă se află sub har, harul îi împinge la a duce o viaţă sfântă de ascultare, dar nu de vechea lege, ci de legea Noului Legământ, numită şi legea lui Cristos (Galateni 6:2), sau legea lui Dumnezeu (1Corinteni 9:21), sau legea Duhului de viaţă (Romani 8:2).

4. Care este ziua de odihnă pentru creştini ?

După cum am observat până aici, aceasta nu este sâmbăta, dar oare să fie duminica, aşa cum ţin majoritatea cultelor? Nu există nici un suport Biblic solid, pentru a susţine că în Noul Legământ, ziua de odihnă ar fi duminica. De fapt, în toate textele Noului Testament, în care apare ziua întâi a săptămânii (duminica în calendarul nostru), nu lasă să se înţeleagă, că aceasta a înlocuit sabatul, sau că aceasta este ziua de odihnă (vezi: Matei 28:1; Marcu 16:2; Luca 24:1; Ioan 20:1,19; Fapte 20:7; 1Corinteni 16:2). Chiar dacă Domnul Isus a înviat în această zi, totuşi El nu a poruncit ţinerea ei, şi nici apostolii după înălţarea lui la cer, cu siguranţă că dacă Isus ar fi poruncit-o, apostolul Pavel nu ar fi mai putut descrie libertatea creştină cu privire la zile prin cuvintele: “altul socoteşte toate zilele la fel.” (Romani 14:5), ci ar fi precizat obligativitatea duminicii, ca zi de odihnă. Este adevărat că continuatorii apostolilor, susţineau ca zi de sărbătoare duminica, într-o formă sau alta, dar să nu uităm că singura bază pentru credinţa noastră este Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Biblie.

Însă, în Noul Legământ, ziua de odihnă este descrisă prin cuvintele: “Rămâne deci o odihnă sabatică pentru poporul lui Dumnezeu.”(Evrei 4:9 Biblia Cornilescu 1931 revizuită în 1998). Această odihnă sabatică se referă la sabatul spiritual, care are loc în fiecare zi când ascultăm de Dumnezeu, după cum se spune în Evrei 4:6-8 NW: “«Nu vor intra în odihna Mea » Şi apoi urmează: “ Întrucât rămâne deci ca unii să intre în ea, iar cei cărora le-a fost anunţată vestea bună mai întâi nu au intrat din cauza neascultării, El stabileşte din nou o anumită zi spunând după atâta timp în psalmul lui David: «Astăzi», aşa cum s-a spus mai sus «Astăzi, dacă ascultaţi glasul său, nu vă împietriţi inimile»”. Această zi de odihnă este «Astăzi», adică: “…în fiecare zi, atât timp cât se zice astăzi…” (Evrei 3:13). Cum se ţine acest tip de sabat ? Acest tip de sabat se ţine prin ascultare, după cum se spune: “Astăzi, dacă ascultaţi glasul său, nu vă împietriţi inimile.” Astfel vom fi receptivi la glasul lui Dumnezeu, şi vom evita lucrările noastre rele şi egoiste, nu ca israeliţii care au poftit lucruri rele (Psalmul 106:14), au fost geloşi (Psalmul 106:16), au fost idolatri (Psalmul 106:19,28,36), au dispreţuit ţara cea bună (Psalmul 106:24), au murmurat (Psalmul 106:25), nu au ascultat, ca să nimicească popoarele idolatre (Psalmul 106:34), şi de aceea nu au intrat în odihna lui Dumnezeu. Acest tip de sabat care se manifestă prin ascultare izvorăşte din credinţă: “Căci noi care am crezut, intrăm în odihna…” (Evrei 4:3 BCR), căci credinţa duce la ascultare. În contrast evreii nu s-au odihnit de lucrările lor, dar noi ca să intrăm în odihna lui Dumnezeu trebuie să ne odihnim de lucrările noastre, cum s-a odihnit Dumnezeu de a le sale, căci la Evrei 4:10 BC se spune: “Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.” Cum s-a odihnit Dumnezeu de lucrările sale? Ei bine, Dumnezeu s-a odihnit prin faptul că a lăsat ca lucrurile create să urmeze legile sale fără intervenţia directă a Lui (Geneza 1:31; 2:2,3; Psalmul 104:19; 119:91), tot aşa noi trebuie să ne odihnim de toate lucrările noastre (Evrei 4:10,11), bizuindu-ne pe jertfa şi pe lucrarea completă şi perfectă al lui Cristos care a rostit cuvintele: “…S-a sfârşit!…” terminând misiunea lui Dumnezeu (Ioan 19:30). Da noi putem să ne odihnim pentru că Dumnezeu a lucrat prin Isus Cristos la Golgota (Ioan 5:17; 2Corinteni 5:19), şi lucrează prin Isus în viaţa noastră, El este Cel ce trăieşte în noi şi face faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru noi (Galateni 2:20; Efeseni 2:10), dar El nu poate să lucreze, dacă noi nu ne odihnim, dacă noi ne muncim să facem fapte bune, atunci îl oprim pe El din lucrare, de asemenea nu ne odihnim, vom obosi, şi în scurt timp vom cădea în păcat ca evreii (Evrei 4:11). Sudoarea chiar în lucrarea faptelor bune este semnul păcatului (Geneza 3:19), pe când dacă ne odihnim în Cristos, El va duce jugul şi va împlini în noi şi prin noi lucrarea lui Dumnezeu (Matei 11:28-30; 1Corinteni 15:10).

Este interesant că Biblia în Evrei cap.3,4 vorbeşte de o intrare şi o rămânere în odihna lui Dumnezeu (3:3), nu de un ciclu, cum este sabatul fizic, în care intri şi ieşi, de aceea a rămâne în odihnă, înseamnă a rămâne în Cristos permiţându-i acestuia să lucreze ascultarea în viaţa ta, acest sabat spiritual a început, în ziua Penticostei, când Duhul Sfânt a fost revărsat, şi a venit în fiinţă poporul creştin al Noului Legământ, şi în ziua aceea a început o părtăşie specială cu Tatăl şi cu Fiul (Ioan 14:20,26), iar de fiecare dată când cineva se naşte din nou, intră în odihna lui Dumnezeu, deoarece el prin credinţă acceptă lucrarea făcută de Cristos, şi astfel el se poate odihni de lucrările lui, căci numai trebuie să facă lucrări pentru a fi salvat, ci să accepte lucrarea lui Cristos, care este completă şi perfectă şi care a încheiat lucrarea de ispăşire pentru om, astfel acesta se poate odihni pe acest solid temei, iar faptele bune pe care le face, nu sunt lucrările lui, ci ale Lui Cristos prin Duhul Sfânt (Galateni 2:20; 5:22,25).

Având în vedere aceste lucruri, întreabă-te în final: