BluePink XHost

Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink

Moto:

Jurămintele sunt o practică folosită în diverse împrejurări ale vieţii, ele sunt mijlocul de întărire a unei făgăduinţe luate sau date, uneori luându-se chezaş numele lui Dumnezeu (1Împăraţi 1:29; Iosua 9:18) sau lucruri sfinte sau din Creaţia Sa (Matei 5:34-36; 23:16-22). Jurămintele au scopul de a adeveri sau întări, de a da greutate cuvântului declarat sau promis, dar unele jurăminte implică şi atragerea unor blesteme sau pedepse pentru cei ce calcă jurământul.

Această practică a apărut ca o necesitate de stabilire a adevărului după introducerea în lume a păcatului şi a minciunii, tocmai de aceea unele instituţii publice, ca tribunalele de exemplu au introdus această practică în procesele lor prin care se încearcă stabilirea adevărului şi a dreptăţii. Însă şi unele Societăţi secrete sau mişcări cu caracter religios, au diferite jurăminte de încurajare a loialităţii faţă de un lider sau o organizaţie, sau jurăminte aducătoare de blesteme pentru de-conspiratori. Însă pe noi ca creştini ne interesează cum priveşte Dumnezeu jurămintele? Pentru a afla acest lucru vom dezvolta cu ajutorul Bibliei următoarele aspecte:

• Ce ne învaţă Biblia despre jurăminte?
• Ce interdicţie există în Noul Legământ despre jurăminte?
• Care este situaţia în prezent în ce priveşte jurămintele?

În Numeri capitolul 30 se prezintă regulile privind jurămintele, aici se prezintă următoarele: ,,Când un om va face o juruinţă Domnului sau un jurământ prin care se va lega printr-o făgăduială, să nu-şi calce cuvântul, ci să facă potrivit cu tot ce i-a ieşit din gură.” (Numeri 30:2). Este interesant specificarea care se face despre jurămintele femeilor, în Numeri 30:3-16 se arată că dacă o tânără necăsătorită care stă în casa Tatălui ei face un jurământ şi Tatăl ei află şi nu spune nimic jurământul ei va rămâne valabil, însă dacă acesta nu-I dă voie să-şi împlinească jurământul atunci jurământul nu va mai fi valabil, acelaşi lucru se aplică şi la femeia căsătorită, soţul poate anula jurămintele ei, dar aceasta doar în ziua când a aflat de ele nu mai târziu, iar jurămintele femeilor văduve sau divorţate vor fi valabile fără ca cineva să le poată anula.

O altă poruncă este consemnată în Levetic 19:12 unde se spune: ,,Să nu juraţi strâmb pe Numele Meu, căci ai necinsti astfel Numele Dumnezeului tău…” Iar în Deuteronom 23:21-23 se porunceşte: ,,Dacă faci o juruinţă Domnului, Dumnezeului tău, să nu pregeţi s-o împlineşti; căci Domnul, Dumnezeul tău, îţi va cere socoteala, şi te vei face vinovat de un păcat. Dacă te fereşti să faci o juruinţă, nu faci un păcat. Dar să păzeşti şi să împlineşti ce-ţi va ieşi de pe buze…” Ne dăm seama din această poruncă că Dumnezeu nu obligă sau îndeamnă pe nimeni să facă jurăminte, ba chiar omul se poate feri să facă jurăminte lucrul acesta ne-fiind păcat, astfel această poruncă atrage atenţia asupra responsabilităţii şi seriozităţii jurămintelor, de aceea înţeleptul rege Solomon a spus: ,,Mai bine să nu faci nici o juruinţă, decât să faci o juruinţă şi să n-o împlineşti. Nu lăsa gura să te bage în păcat, şi nu zice înaintea trimisului lui Dumnezeu: „M-am pripit.” Pentru ce să Se mânie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale, şi să nimicească lucrarea mâinilor tale?” Deci nici chiar în vechiul legământ Dumnezeu nu încuraja la facerea de jurăminte şi oamenii înţelepţi şi-au dat seama de solemnitatea jurămintelor.

O altă lege în ce priveşte jurămintele era ca ,,Să n-aduci în casa Domnului, Dumnezeului tău, câştigul unei curve, nici preţul unui câine, ca împlinire a unei juruinţe oarecare; căci şi unul şi altul Sunt o urîciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.” (Deuteronom 23:18) Astfel când un evreu împlinea un jurământ fie făcut lui Dumnezeu sau vreunui om el trebuia să aducă jertfă de mulţumire din cireadă sau turmă, daruri de mâncare şi jertfe de băutură, în semn de mulţumire şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu care ia ajutat să-şi împlinească jurămintele, după cum se arată în următoarele texte: Levetic 7:16; 22:18-38; 27:8; Numeri 15:3-8; 29:39. Însă aceste jertfe şi daruri nu trebuiau cumpărate sau obţinute prin câştigul unei prostituate sau pe vânzarea unui câine care era un animal necurat.

Toate aceste jertfe de mulţumire pentru împlinirea vreunui jurământ trebuiau aduse în locul stabilit de Dumnezeu (Deuteronom 12:6-26). Mai târziu după ce Solomon a construit templu, unele jurăminte să făceau înaintea altarului din templul din Ierusalim iar Solomon imploră şi îi spune lui Dumnezeu să asculte şi să lucreze în favoarea celui ce va face jurăminte în acest loc (1 Împăraţi 8:31,32; 2 Cronici 6:22,23).

Israeliţii sinceri şi temători de Dumnezeu au înţeles că jurământul era ceva foarte serios şi avea consecinţe fie bune fie rele în funcţie de împlinirea jurămintelor (Daniel 9:11). Tocmai de aceea Psalmistul exprimă atât de bine atitudinea corectă când declară următoarele în Psalmul 15:4  ,,…El nu-şi ia vorba înapoi, dacă face un jurământ în paguba lui.” Sau în Psalmul 119:106 când spune: ,,Jur, şi mă voi ţine de jurământ, că voi păzi legile Tale cele drepte.” Astfel chiar dacă jurămintele erau făcute la strâmtorare (Psalmi 66:14) ele trebuiau împlinite deoarece de obicei se jura pe numele lui Dumnezeu (Exod 22:11; Geneza 21:23; 1 Samuel 30:15; 2Cronici 18:15; 36:13; 1Împăraţi 2:42; 22: 2), sau pe Iehova Dumnezeul lui Israel (Geneza 24:3) căci legea spunea: ,,Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să-I slujeşti, şi pe Numele Lui să juri” (Deuteronom 6:13), sau ,,Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să-I slujeşti, să te alipeşti de El, şi pe Numele Lui să juri” (Deuteronom 10:20). Astfel de obicei cuvintele rostite cu ocazia unui jurământ erau: ,,Viu este Iehova” că voi face ce am promis (Ieremia 5:2; 12:16 SS 1874 R vezi şi Exod 22:11). În timpul lui Isus evreii obişnuiau să jure: pe cer, pe pământ, pe Ierusalim, pe capul sau pe viaţa lor, pe templul din Ierusalim, pe altar, pe aurul din templu, etc. (Matei 5:34-36; 23:16-22).

În continuare voi descrie tipurile de jurăminte care sunt în Biblie şi vom analiza în primul rând jurămintele făcute de însuşi Dumnezeu, apoi cele făcute de îngeri, apoi jurămintele ce sunt profeţite în Biblie, apoi cele făcute de naţiunea lui Israel în colectiv, apoi jurămintele ca legământ, jurămintele de consacrare, ca promisiune, jurămintele condiţionate, jurământul aducător de blestem, sau pentru a întări cuvântul dat, iar în final vom vedea tipurile de jurăminte greşite.

Dumnezeu de lungul relaţiei sale cu oamenii Lui şi cu poporul Său a rostit diferite jurăminte pentru a întări Cuvântul dat, El a jurat pe El însuşi sau pe numele Său fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, s-a jurat pe Sine însuşi (Evrei 6:13,17; Ieremia 44:26). Să trecem în revistă câteva din jurămintele pe care le-a făcut Dumnezeu de-a lungul istoriei:

După potop ia jurat lui Noe cu privire la faptul că nu va mai aduce potop de ape dându-i semn curcubeul (Isaia 54:9), apoi după ce Dumnezeu a văzut credincioşia lui Avraam, Dumnezeu ia jurat şi ia făgăduit că prin sămânţa lui vor fi binecuvântate toate naţiunile, mai târziu aceiaşi promisiune i sa făcut lui Isac şi lui Iacov (Geneza 22:16-20; Mica 7:20; Luca 1:73; 1Cronici 4:31; 8:18; 16:16; 29:12-14; Psalmi 105:9; Psalmi 132:2). Apoi Dumnezeu a jurat poporului Israel că le va da ţara Canaan (Exod 6:8; 13:5; Deuteronom 6:23; Iosua 21:43,44; Neemia 9:15; Ieremia 11:5; 32:22; Ezechiel 47:14), şi că ei vor fi poporul Lui pe care-l va iubi (Ezechiel 16:8), însă Dumnezeu a jurat că generaţia necredincioasă nu va intra în ţara Canaan (Deuteronom 1:34,35; Iosua 5:6), nici chiar Moise (Deuteronom 4:31; 34:4) şi nu vor avea parte de odihna Lui, adică de binecuvântările din Canaan (Psalmi 95:11; Evrei 3:11,18; 4:3). De asemenea El a făcut un jurământ de pedepsire când Israel va fi necredincios (Judecători 2:15; Ieremia 22:5) dar şi un jurământ de binecuvântare şi ocrotire când Israelul va fi credincios (Iosua 21:44). Dumnezeu sa jurat că va pedepsi şi unele naţiuni nelegiuite (Ieremia 49:13; Ezechiel 36:7).

Uneori Dumnezeu din milă nu şi-a respectat jurămintele imediat Ezechiel 20:15-44, astfel chiar dacă Dumnezeu şi-a ridicat mâna şi a jurat că are să-i împrăştie printre neamuri, şi să-i risipesc în felurite ţări, şi că nu vor intra în Canaan, totuşi în marea lui milă şi-a schimbat gândul şi doar mai târziu când Israel din nou a păcătuit Dumnezeu şi-a împlinit jurământul. Dumnezeu i-a făcut o promisiune regelui David pe care a şi întărit-o cu un jurământ pe sfinţenia Lui, şi anume El a promis: „Voi pune pe scaunul tău de domnie un fiu din trupul tău” acest jurământ profetic sa împlinit în persoana Domnului Isus (Psalmi 89:3,35; Psalmi 132:11; Fapte 2:30). Mai târziu când Israelul a fost necredincios Dumnezeu a jurat că va fi dus în captivitate şi oraşele distruse (Amos 4:2,3; 6:8). Dar Dumnezeu a şi făgăduit restabilirea lui Israel întărind cu jurământ această făgăduinţă (Isaia 14:24; 62:8). Dar nu numai Dumnezeu ca persoană spirituală a făcut jurăminte ci şi îngerii după cum vom vedea în continuare.

În unele situaţii îngerii ca mesageri ai lui Dumnezeu au făcut unele jurăminte, mai ales cu scopul de a întări profeţiile şi Cuvântul lui Dumnezeu, astfel în Daniel 12:7 se spune: ,,Şi am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el şi-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă şi mâna stângă, şi a jurat pe Cel ce trăieşte veşnic, că va mai fi o vreme, două vremuri, şi o jumătate de vreme, şi că toate aceste lucruri se vor sfârşi când puterea poporului Sfânt va fi zdrobită de tot.” Iar în Apocalipsa 10:6 se precizează:  ,,…şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nici o zăbavă…” Fie ca aceste jurăminte să ne întărească încrederea în Cuvântul profetic, după cum aceste jurăminte au întărit pe Daniel şi pe Ioan când le-au auzit! Iar tocmai pentru că Dumnezeu este stăpân pe timpuri, perioade şi evenimente El poate face unele jurăminte profetice ce privesc viitorul după cum urmează.

Unele jurăminte profetice sau împlinit altele urmează să se împlinească. Un jurământ profetic care sa împlinit este cel pe care Iehova Dumnezeu la făcut despre Fiul Său atunci când a zis: „Tu eşti preot în veac, în felul lui Melhisedec.” (Psalmi 110:4; Evrei 7:21). Sau despre Israel că se va restabili complet în ţara lui (Ezechiel 20:42). Dumnezeu chiar face un jurământ cu privire la viitor când orice genunchi se va pleca înaintea Lui (la judecată) - Isaia 45:23; Romani 14:11. Ba mai mult, Cuvântul profetic arată că oamenii vor jura pe noul pământ, căci în Isaia 19:18,21 se spune: ,,În vremea aceea, vor fi cinci cetăţi în ţara Egiptului, care vor vorbi limba Canaanului, şi vor jura pe Domnul oştirilor…Atunci Domnul Se va descoperi Egiptenilor, şi Egiptenii vor cunoaşte pe Domnul în ziua aceea. Vor aduce jertfe şi daruri de mâncare, vor face juruinţe Domnului şi le vor împlini.” Iar în Isaia 65:16 se declară:  ,,Aşa că, cine se va binecuvânta în ţară, se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului, şi cine va jura în ţară, va jura pe Dumnezeul adevărului, căci vechile suferinţe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei.” Cu siguranţă că atunci nu va mai exista jurăminte strâmbe sau neîmplinite! Dar să revenim din nou la Israel şi să trecem în revistă jurămintele făcute ca naţiune.

Poporul Israel a jurat credinţă lui Iehova Dumnezeu făcând un legământ mijlocit de Moise la care întreaga naţiune a aderat (Exod 24:3-7; Deuteronom 27:26). Mai târziu acest legământ a mai fost întărit cu ocazia unor trezirii spirituale în Israel ca cea din timpul lui Asa 2Cronici 15:14,15, sau ca cea din timpul lui Ezra şi a lui Neemia (Ezra 10:5; Neemia 10:29). Dar pe parcursul istoriei evreii au mai făcut diferite jurăminte ca cel cu gabaoniţii (Iosua9:18; 2 Samuel 21:2), sau cel prin care au jurat să lupte contra beniamiţilor şi să nu-şi dea fetele după nici un beniamit (Judecători 21:1,5). În continuare să vedem câteva jurăminte ca legământ.

Naţiunea lui Israel de multe ori după cum am văzut şi-a pecetluit înnoirea legământului prin jurăminte (2Cronici 15:14; Ezra 10:5; Neemia 10:29), însă chiar din cele mai vechi timpuri oamenii au făcut legăminte între ei întărite de jurământ, (Geneza 26:28-31), chiar Dumnezeu a întărit legământul cu Israel prin jurământ (Deuteronom 4:31; 8:18; 29:12-19). Avem astfel de exemple în Ionatan şi David (1Samuel 20:42) sau mai târziu când conducători de armată au făcut un jurământ-legământ că vor păzi pe copilul rege Ioas (2Imparati 11:4), sau când după distrugerea Ierusalimului de către Babilonieni când un vlăstar de spiţă regală a făcut un jurământ-legământ cu regele Babilonului (Ezechiel 17:13). De fapt, jurământul este un fel de legământ sau promisiune de împlinire a unei promisiuni (vezi şi Evrei 6:16).  Dar Biblia conţine şi altfel de jurăminte despre acestea vom vorbi în continuare.

Un astfel de jurământ de consacrare este prezentat în Numeri 6:2,6 unde un evreu putea să facă un jurământ pentru a deveni nazireu adică, a se despărţi de ceilalţi având unele restricţii, şi anume ferirea de vin, băuturi tari, chiar de a mânca struguri, de asemenea nu trebuia să se tundă lăsându-şi părul să crească în voie, şi nu trebuia să se apropie de vreun mort, şi în timpul acestei consacrări era un sfânt pentru Iehova (Numeri 6:3-7).

Jurământul cu scopul de a ţine o promisiune este prezent din cele mai vechi timpuri, de acest fel de jurământ sa folosit şi Iehova când i-a jurat lui Avraam că sămânţa lui va fi mai numeroasă ca stele cerului (Geneza 22:16-20). Dar nu numai Dumnezeu a folosit acest tip de jurăminte ci şi oamenii, de pildă Avraam la pus să jure pe slujitorul lui şi să-I promită că nu-I va aduce o soţie la Isac decât dintre rudele lui (Geneza 24:3-8,41). Un alt exemplu, este Iosif care i-a jurat Tatălui Său că are să-l îngroape în mormântul pe care la săpat în ţara Canaan (Geneza 50:5). Mai târziu când iau promis printr-un jurământ prostituatei Rahav că nu o va distruge pe ea şi casa ei (Iosua 2:12). Dar chiar şi după intrarea în ţara promisă israeliţii au făcut astfel de jurăminte, atunci când le-au jurat gabaoniţilor că nu-I va distruge (Iosua 9:18), sau  iudeii I-au promis lui Samson că nu-l va ucide ci doar îl va da legat pe mâna filistenilor (Judecători 15:12), sau mai târziu când David a promis că Solomon va fi rege după El (1Impăraţi 1:29,30). Mai târziu Împăratul Zedechia a jurat în taină lui Ieremia şi ia promis că nu-l va ucide (Ieremia 38:16). Dar chiar după distrugerea templului au existat astfel de jurăminte, de pildă ca atunci când Ghedalia conducătorul numit de babilonieni ia jurat rămăşiţei poporului şi le-a promis că dacă vor rămâne în ţară o vor duce bine (2 Împăraţi 25:24, vezi şi Ieremia 40:9).  De fapt toate aceste jurăminte erau în conformitate cu legea lui Moise care spunea în Numeri 30:2: ,,Când un om va face o juruinţă Domnului sau un jurământ prin care se va lega printr-o făgăduială, să nu-şi calce cuvântul, ci să facă potrivit cu tot ce i-a ieşit din gură.” Dar pe lângă aceste jurăminte de promisiune, adică de aşi împlini cuvântul dat mai există şi jurăminte cu scopul de a întări sau adeveri un cuvânt rostit adică că ceea ce declarăm sau mărturisim este adevărat.

Jurăminte de acest fel găsim multe în Biblie, dar să trecem în revistă câteva exemple: Esau jură pentru a întări cuvântul lui că cu adevărat ia vândut lui Iacov dreptul de întâi-născut (Geneza 25:33), Iosif ia jurat că cu adevărat îl va îngropa pe Tatăl său Iacov unde îi cerea el, iar mai târziu fraţii lui Iosif iau jurat acestuia că atunci când vor pleca din Egipt îi vor lua şi oasele lui (Geneza 47:31; 50:25; Exod 13:19). Acest fel de jurământ la utilizat şi David când a fost pus să jure că nu-I va nimici sămânţa când va deveni rege după el (1 Samuel 24:21). Tot pentru aşi întări cuvântul David a făcut un jurământ unui amalecit care ia dezvăluit locul taberei lui Amalec (1 Samuel 30:15). Chiar şi păgânii aveau acest gen de jurământ, căci atunci când trimişii care-l căutau pe Ilie mergeau într-o ţară aceştia jurau că nu l-au găsit (1Împăraţi 18:10). Dar şi în vremea lui Isus oamenii făceau astfel de jurăminte, de pildă Irod care a jurat pentru aşi întări cuvântul dat fiicei lui Irodiada că dacă dansează îi va da până la jumătate din regat (Matei 14:7; Marcu 6:23), sau când marele preot la instigat pe Isus la un astfel de jurământ prin cuvintele: ,,Isus tăcea. Şi marele preot a luat cuvântul şi I-a zis: ,,Te jur, pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.” (Matei 26:63), tot la fel făceau şi demonii care îl îmboldeau pe Isus să jure ştiind că după aceea El îşi va ţine Cuvântul (Marcu 5:7). Iar mai târziu chiar nişte exorcişti iudei au încercat o metodă de jurământ asemănătoare când au spus:  „Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduieşte Pavel, să ieşiţi afară!” (Fapte 19:13), dar metoda nu a dat rezultate căci ei nu aveau autoritate spirituală şi nu au fost trimişi de Domnul Isus. Astfel vedem că jurămintele neîmplinite sau făcute în deşert au efecte dezastruoase, căci aceşti oameni au fost după aceea maltrataţi de acel demon. În continuare să vedem despre jurămintele condiţionate.

Astfel mulţi oameni ai lui Dumnezeu în vechime au făcut astfel de jurăminte, adică dacă Dumnezeu le va da un anumit lucru şi ei vor face un anumit lucru pentru Dumnezeu (citeşte următoarele exemple: Geneza 28:20; Numeri 21:2; Judecători 11:30,39; 1 Samuel 1:11). Chiar şi Dumnezeu a făcut jurăminte condiţionate astfel dacă slujitorii lui ascultau Dumnezeu le va împlini ce le-a promis dacă nu ascultau nu le va împlini (Deuteronom 7:12; 8:1; 28:9; Ezechiel 16:59). Dar chiar şi oamenii la oameni au făcut jurăminte condiţionate, de pildă jurământul celor două iscoade făcut prostituatei Rahav, dacă aceasta nu respecta condiţiile jurământului ei erau liberi de a mai respecta jurământul (Iosua 2:17-20). Însă în Noul Testament nu mai găsim astfel de jurăminte, de aceea creştinii trebuie să-l slujească pe Dumnezeu şi pe semeni fără astfel de jurăminte, iar dacă din neştiinţa am făcut un astfel de jurământ să nu pregetăm să-l respectăm. Bineînţeles că cei ce se jucau cu jurămintele îşi atrăgeau pedeapsa după cum vom vedea în continuare.

În general orice jurământ pe care-l facem lui Dumnezeu sau oamenilor, dacă nu-l împlinim aceasta va atrage blestem în viaţa noastră, adică: pedepsire, nenorociri, lipsă de prosperitate de înaintare spirituală sau materială (Ecleziast 5:5,6; Levetic 5:4; Ezechiel 17:17-19; Zaharia 5:3,4) şi vom fi traşi la judecată după cum spune şi discipolul Iacov (Iacov 5:12). Însă exista în legea lui Moise un jurământ şi un ritual special ce aducea blestem descris în Numeri 5:11-31. Acesta se efectua când un soţ era gelos şi credea că soţia ia fost infidelă, acesta o aducea la preot, acesta scria o carte cu blesteme, printre care blestemul de a nu mai putea da naştere la copii, apoi preotul spăla cu apă aceea carte unde era scrise blestemele şi îi dădea să bea femeii iar dacă aceasta nu era vinovată nu se întâmpla nimic, însă dacă era adulteră, jurământul de blestem făcut se împlinea. Unele jurăminte chiar la bărbaţi includeau blestemul sau nenorocirea dacă jurământul nu-l împlinea, găsim un astfel de exemplu în Fapte 23:12,13 unde se spune:  ,,La ziuă, Iudeii au uneltit şi s-au legat cu blestem că nu vor mânca, nici nu vor bea, până nu vor omorî pe Pavel. Ei s-au dus la preoţii cei mai de seamă şi la bătrâni, şi le-au zis: „Noi ne-am legat cu mare blestem să nu gustăm nimic până nu vom omorî pe Pavel.” Cu siguranţă că acest mod de a jura, cât şi dorinţa acestor iudei era greşită, căci ei sau jurat punându-şi viaţa în joc. Dar există şi Jurăminte ce aduc binecuvântare.

Un astfel de jurământ a fost jurământul făcut de Iehova lui Avraam, sau lui David (Geneza 22:16-20; Mica 7:20; Psalmi 89:3,35), jurământul făcut cu casa lui Rahav a adus binecuvântarea salvării casei ei (Iosua 6:22-25), tot la fel jurământul – legământ cu gabaoniţii care lea salvat viaţa acestora (Iosua 9:15). Chiar şi mama regelui Lemuel a făcut un astfel de jurământ, căci ea spune în Proverbe 31:2:  ,,Ce să-ţi spun, fiule? Ce să-ţi spun fiul trupului meu? Ce să-ţi spun, fiule, rodul juruinţelor mele?” Deci Lemuel era un rod al jurământului făcut de ea, şi exemplele pot continua. De aceea, slujitorii lui Dumnezeu credincioşi din vechime trebuiau să facă jurăminte aducătoare de binecuvântări însă pentru aceasta ei trebuiau să cunoască modurile greşite de a jura pe care o să le dezvoltăm în continuare.

Jurămintele greşite pot fi împărţite după cum urmează: cele idolatre, adică jurăminte pe Zei străini (Ieremia 44:23,25, Iosua 23:7; Ţefania 1:5; Amos 8:14;); apostate care susţin învăţătura demonilor (ca jurământul de castitate al preoţilor catolici – vezi 1Timotei 4:1-3), sau jurăminte făcute din ură (Fapte 23:13,14), sau jurămintele strâmbe (Levetic 5:4; Ieremia 7:9; Osea 10:4; Zaharia 8:17; 1 Timotei 1:10), sau jură cu scopul să înşele (Psalmi 24:4; Isaia 48:1), luarea numelui Iehova în deşert în jurăminte (Osea 4:15; Ieremia 5:2), jurăminte uşuratice fără valoare pentru cel ce le rostea, ca cele rostite de cărturari pe templu sau pe altar (Matei 23:16-21), jurăminte false, adică cineva jură că va spune ceea ce ştie şi ascunde adevărul (Levetic 5:1; Osea 10:4), jurăminte ne-înţelepte care epuizează şi este dincolo de puterile omului, ca cel făcut de regele Saul (1 Samuel 14:24-30) 

De aceea Biblia învaţă: ,,Este o cursă pentru om să facă în pripă o făgăduinţă Sfântă, şi abia după ce a făcut juruinţa să se gândească” (Proverbe 20:25), da omul trebuie să se gândească foarte bine înainte, ba chiar să ne temem să jurăm (Eclesiastul 9:2), acesta era sfatul lui Solomon, căci cel jură repede şi uşor dă dovadă de mândrie şi încredere în sine, de aceea să vedem în continuare.  

În noul legământ, primim o poruncă diferită cu privire la jurăminte faţă de vechiul Legământ, aceasta este dată de însuşi Domnul Isus care declară în Matei 5:33-37: ,,Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: „Să nu juri strâmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.” Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum” Deci Isus Cristos nu ne învaţă numai ca să fim corecţi şi astfel să împlinim jurămintele pe care le-am făcut lui Dumnezeu, căci în vremea lui evreii obişnuiau foarte des să jure şi de multe ori nu-şi împlineau jurămintele, ci El ne spune ceva şi mai restrictiv ca legea, şi anume: ,,Să nu juraţi nicidecum”. Aceasta înseamnă să nu jurăm nici pentru a întări mărturia noastră în faţa oamenilor, sau pentru a pecetlui o hotărâre de-a noastră, nici jurăminte faţă de Dumnezeu, deci să nu jurăm nicidecum, sau cum se exprimă discipolul Iacov: ,,Mai pe sus de toate, fraţii mei, să nu vă juraţi nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun alt fel de jurământ…” (Iacov 5:12). Deci noul legământ, interzice facerea de jurăminte de orice fel căci Cuvântul spune: ,, să nu vă juraţi…nici cu vreun alt fel de jurământ…”, chiar Domnul Isus după ce spune să nu jurăm nicidecum, El ne dă şi exemple de jurăminte care se practicau în timpul Lui pentru a explica şi întări această interdicţie, El spune: ,,… Să nu juraţi nicidecum, nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat. Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru” Prin urmare, El interzice jurămintele indiferent dacă ele au ca chezăşie lucruri cereşti sau pământeşti, cetăţi sau chiar însăşi viaţa noastră, motivele pentru care nu trebuie să mai jurăm în noul legământ sunt: 1. Creştinii sunt oameni ai adevărului care urmează pe Cristos care este adevărul (Ioan 14:6; Efeseni 4:25; 5:9), astfel ei nu mai au nevoie de adeveriri suplimentare a cuvintelor lor, căci Isus îi învaţă: ,,Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”; 2. Isus mai spune: ,,ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel rău.” Deci dacă nu ascultăm de sfatul Domnului ca cuvântul nostru da, să fie da, ci vom jura vom avea surpriza că îi vom face jocul Diavolului care abia aşteaptă să ne facă de ruşine sau să ne pârască lui Dumnezeu că nu ne-am respectat vreun jurământ sau am spus un lucru inexact fiind sub jurământ. 3. Al treilea motiv este exprimat bine de Iacov care spune: ,,Ci „da” al vostru să fie „da”; şi „nu” să fie „nu” ca să nu cădeţi sub judecată”, adică uneori putem face jurământ că vom face un anumit lucru şi apoi pentru că noi nu suntem stăpâni pe situaţie nu reuşim să-l facem astfel minţim şi cădem sub judecată, sau mărturisim un lucru pe care ne aducem aminte şi în final să ne dăm seama că ne-am înşelat minţind astfel şi căzând sub judecată, de aceea ,,Să nu juraţi nicidecum”. De fapt, într-o lume dreaptă şi cinstită unde nu mai există minciună şi înşelătorie jurământul de confirmare a unei mărturii nu mai are rost.

Uneori această situaţie poate fi o ocazie de a depune mărturie despre învăţătura lui Isus Cristos care ne sfătuieşte să nu jurăm. De asemenea trebuie să avem grijă şi atunci când dăm o declaraţie la poliţie, unele declaraţii sunt tip, au în introducerea lor amendamentul ca cel ce semnează declaraţia să fi jurat cu mâna pe Biblie că declaraţia este adevărată, astfel uneori poate să nu fim puşi să jurăm de poliţistul la care am dat declaraţia, însă noi dacă o vom semna-o vom minţi căci nu am jurat, ba chiar la tribunal când vom fi puşi să jurăm vom fi inconsecvenţi dacă noi am semnat o declaraţie bazată pe un jurământ, iar acolo nu mai vrem să jurăm, de aceea dacă dăm o declaraţie să o scriem fără a fi sub jurământ. Cât despre jurământul militar este evident pentru orice copil al lui Dumnezeu că un ostaş al lui Cristos nu poate să jure credinţă altcuiva decât Domnului Său, astfel unele mişcări creştine resping jurământul şi satisfacerea serviciului militar care prin cuvintele ,,jur să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii”, încalcă clar principiul: ,,… Să nu juraţi nicidecum,…Să nu juri nici pe capul tău (viaţa ta).“