Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.

Trăim timpuri tot mai grele, parcă lupta cu Diavolul, cu lumea şi cu Eul nostru este tot mai grea. Lumea se strecoară pe nesimţite şi tot mai mult în Biserica creştină, Eul învie în fiinţa noastră când credem că l-am omorât, iar Diavolul ne atacă tot mai subtil şi cu tot mai multă viclenie. De asemenea, trupul lui Isus (biserica), este tot mai dezbinat, credinţa şi sfinţenia tot mai atacată şi dispreţuită, considerată de unii chiar fanatism sau lucruri de modă veche. Trăim un timp în care parcă cerul tace, nu avem nici un semn sigur, nici un profet care să ne spună până când? (Psalmul 74:9). Ce este de făcut? Biblia ne spune în Iacov 5:7,8: ,,  Fiţi, deci, îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi târzie.” Aici Biblia ne încurajează să aşteptăm ,,ploaie timpurie şi târzie” care precede venirea Domnului, după cum aceste ploi în agricultură preced strângerea recoltei, tot aşa ploaia timpurie şi târzie dar de natură spirituală va aduce înviorare precedând venirea Domnului.

• Ploaia timpurie şi târzie la poporul lui Dumnezeu.

În ţara promisă în Canaan, pentru ca pământul să dea roade din abundenţă era nevoie de două perioade de timp când cad ploi abundente, prima perioadă numită ploaia timpurie, era toamna în lunile octombrie – noiembrie (Exod 34:21; Levetic 26:5), după ce s-a semănat sămânţa cu scopul ca aceasta să germineze. Iar primăvara era ploaia târzie în perioada martie – aprilie care ajuta plantele să-şi dea rodul (Ioel 2:21-26; Ieremia 5:24), de fapt atunci era anotimpul secerişului timpuriu. Ca aceste ploi să cadă, Israelul trebuia să asculte de Yahweh Dumnezeul lor (Deuteronomul 11:13,14), iar ploile erau semnul binecuvântării divine (Deuteronom 28:12).

În Biblie ploaia semnifică binecuvântarea şi aprobarea lui Dumnezeu (Deuteronom 11:14; Ezechiel 34:26,27), semnifică învăţătura sănătoasă şi primirea Cuvântului viu care aduce prospeţime ca roua (Deuteronom 32:2; Iov 29:22,23; Isaia 55:10,11). Mai reprezintă primirea de puteri sporite (Psalmul 68:9), primirea de har, bunăvoinţă şi viaţă (Proverbe 16:15; 19:12), şi înseamnă venirea unui timp de trezire spirituală, şi de manifestare a prezenţei lui Dumnezeu (Osea 6:1-3). Dar este şi un simbol pentru ploaia turnării de sus a Spiritului Sfânt (Ioel 2:23,28,29).

Majoritatea teologilor numesc evenimentul de la Penticostă (Rusalii) ca fiind ploaia timpurie. Botezul în Duhul Sfânt de atunci a celor 120 de credincioşi a adus în existenţă adunarea creştină formând corpul lui Cristos (1Corinteni 12:12,13; Fapte 2). Evenimentul de atunci a fost începutul creştinismului. Mai târziu însă creştinismul oficial a devenit o parte a lumii unindu-se cu statul şi introducând în biserică practici şi obiceiuri păgâne. Pe parcursul secolelor au existat oameni ai credinţei, cât şi numeroase mişcări de reformă, însă nici una din acestea nu au dus creştinismul la forma iniţială. De ce? Un motiv este că nu a venit timpul pentru ploaia târzie, care va trezi, restaura şi schimba complet creştinismul la ceea ce trebuie să fie şi la ceea ce a fost.

În Fapte 2:17 se arată că turnarea Duhului Sfânt este un semn al zilelor din urmă, deci profeţia din Ioel 2:28-32 se va împlini din nou în zilele din urmă escatologice (cele care preced venirea a doua a Mântuitorului), acest lucru reiese din textul şi contextul profeţiei, deoarece în primul secol, când a avut loc prima împlinire nu s-au împlinit semnele cereşti descrise în v.30,31, nici ziua lui Iehova, nici mântuirea care va fi pentru Israel la Ierusalim, v.27,31,32. De aceea mulţi teologi văd în această profeţie o profeţie dublă, care se referă atât la primul secol cu ocazia Penticostei, cât şi o împlinire escatologică. Astfel aceste două împliniri ale textului sunt ilustrate bine de ploile din ţara lui Israel adică ploaia timpurie şi cea târzie (Ioel 2:23). Astfel putem să ne aşteptăm la mai multe împliniri a textului din Ioel 2:27-32, deoarece ştim că unele profeţii Biblice au mai multe împliniri. Alţii însă cred că ploaia târzie, sau revărsarea din nou a Duhului Sfânt, ar fi avut loc. De pildă Penticostalii şi unii Harismatici, cred că aceasta a avut loc în secolul XX, cu ocazia unor manifestări mai deosebite în bisericile lor. Tot la fel cred şi Martorii lui Iehova care avansează data de 1919, ca re-împlinire a profeţiei din Ioel 2:28-32, însă în acel an nu s-a întâmplat nimic miraculos în această organizaţie (W 1/5 1992 p.13 par.18). Deci ploaia târzie este de domeniul viitorului. Dar să vedem în continuare:

Ploaia târzie va conduce la trezirea fecioarelor din pilda lui Isus (Matei 25:1-13), acestea reprezintă Regatul cerurilor sau biserica, astfel are loc trezirea creştinilor dintre neamuri la auzirea glasului: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!” Atunci Mai Marele Cirus, Isus Cristos va porunci, ca oameni din toate religiile creştine să se trezească pentru a deveni o mireasă ireproşabilă, plină de râvnă pentru lucrări excelente şi pregătită pentru răpirea la cer (Ezra 1:1-5; Hagai 2:6-9; Efeseni 5: 25-27; Tit 2:13,14). Ea va conduce la apariţia celor doi martori sau profeţi ai lui Isus care vor demasca lumea pentru lipsa ei de evlavie sfinţenie şi pietate (Ap.11), căci şi templul din Ierusalim a fost reconstruit sub conducerea a doi Martori, care au fost Zorobabel şi Iosua (Hagai 2:14). Acest lucru este arătat şi de profetul Zaharia în capitolul 4, unde se vorbeşte de o reconstruire a templului lui Dumnezeu, nu prin iniţiative şi forţe omeneşti, ci prin Duhul Sfânt, şi prin doi martori în care se va manifesta din plin uleiul Duhului Sfânt. Tot la fel a fost în primul secol e.n. când cei doi martori au fost Ioan Botezătorul venit în spiritul lui Ilie pentru a restabili iudaismul şi a-l pregăti să-l accepte pe Mesia (Maleahi 4:5,6; Matei 11:14; 17:10-13). Iar celălalt martor a fost însuşi Isus Cristos, prefigurat de Moise. Isus a introdus un Nou Legământ şi o reformă religioasă fără precedent (Deuteronom 18:15-18; Ioan 18:37; Fapte 3:22-26). În mod asemănător, lucrarea miraculoasă a celor doi martori din Apocalipsa 11, dacă o vom studia cu atenţie este asemănătoare cu cea a lui Moise şi Ilie din vechime. Astfel înainte de a doua venire a lui Mesia, trebuie să se împlinească din nou profeţia despre venirea unui profet în spiritul lui Ilie (Maleahi 4:5,6), care va restaura spiritual poporul lui Dumnezeu ca şi Ioan Botezătorul (Matei 17:11; Marcu 9:12a; Luca 1:76-79). Acesta va fi ajutat de încă un martor cu caracteristici asemănătoare lui Moise, de aceea în viziunea transfigurării apar Moise şi Ilie (Luca 9:33).

Iar după aceea va avea loc restabilirea fizică a lucrurilor (Fapte 3:20,21), căci prima dată are loc restabilirea spirituală şi apoi cea fizică. Cei trei ani şi jumătate a lucrării de putere ai celor doi martori vor purifica creştinismul de profeţi falşi şi de oameni cu inima împărţită care nu ştiu ce să aleagă, să-l aleagă pe Dumnezeu Tatăl şi pe Domnul Isus, sau pe Dumnezeul Baal modern care este sexul, materialismul, egoismul, etc. Va fi o perioadă când vor exista cu siguranţă profeţi şi apostoli în plinătatea Duhului (Apocalipsa 18:20), de aceea cunoştinţa adevărului va creşte din plin atunci (Ieremia 23:20; 30:24; Daniel 12:4), cei înţelepţi vor învăţa pe mulţi dreptatea (Daniel 11:25,26). Astfel ploaia târzie va aduce înviere şi trezire spirituală din forme şi tradiţii moarte la ceva viu şi plin de putere, ca viziunea descrisă de Ezechiel, cea despre acele oase uscate care au înviat (37:1-13).

Lucrarea celor doi martori va conduce la purificarea poporului lui Dumnezeu, dar va fi urmată de o perioadă de persecuţii din partea fiarei, adică a puterilor politice conduse de Satan (Apocalipsa 12:17; cap.13). Ploaia târzie a Duhului Sfânt, va purifica creştinismul de formalism şi lipsă de sfinţenie, ducând la o lucrare puternică timp de trei ani şi jumătate (1260 de zile), însoţită cu semne şi minuni (Apocalipsa 11:1-6).

Dar trebuie să aibă loc încă o turnare a Duhului Sfânt şi peste Israel, care va trezi acest popor ca acele oase din viziunea lui Ezechiel pentru Dumnezeu acceptându-l pe Isus ca Mesia, aceasta va avea loc în ziua venirii Domnului (Zaharia 12:10; Ezechiel 36:24-28; 37:1-13; Ioel 2:27,28; Osea 3:4,5.).

Pentru a înţelege şi mai bine lucrurile, voi apela la evenimentele din primul secol ce prefigurează evenimentele ce vor avea loc la sfârşitul zilelor. Astfel în primul secol o dată cu botezul lui Isus, care a avut loc atunci când s-a împlinit cele 69 de săptămâni conform profeţiei din Daniel 9:25, a început ultima săptămână de har dată evreilor, adică cea de-a 70-a (Daniel 7:24). În ultima săptămână au avut loc următoarele evenimente importante ca ploi spirituale: 1. Botezul lui Isus cu Duhul Sfânt (Matei 3:16,17). 2. După aproximativ trei ani jumate a avut loc Penticosta când primele roade ale Împărăţiei au fost pecetluite cu Spiritul Sfânt adică cei 120 de discipoli (Fapte 2). Aceşti 120 reprezintă primele roade aduse după lege (Levetic 23:10-13), adică secerişul timpuriu. 3. Un al treilea eveniment important care a încheiat săptămâna de favoare divină pentru iudei, a fost convertirea Sutaşului Corneliu şi a casei lui Corneliu care a fost botezată cu Duhul Sfânt care a deschis uşa naţiunilor (Fapte 10).

Tot aşa în viitor în cei 7 ani dinaintea venirii a doua a Salvatorului Isus (Daniel 9:27), vor avea loc trei evenimente importante cu precizarea că vor avea loc unele inversări de situaţie. 1. Primul eveniment, va fi împlinirea din nou a textului din Ioel 2:28,29 peste naţiuni, ducând la restaurarea creştinismului. 2. Apoi la trei ani şi jumătate aproximativ, se va naşte copilul de parte bărbătească (Apocalipsa 12:1-6), adică cei 144.000 proveniţi dintre cele 12 seminţii ale Israelului carnal (Apocalipsa 7:1-8; 14:1-5), care vor fi pecetluiţi cu Spiritul Sfânt ca prim rod, adică secerişul timpuriu. 3. Iar la sfârşitul celor 7 ani atunci când Domnul va veni, Israelul carnal care va rămâne pe pământ în paradis vor fi mişcaţi la căinţă şi la credinţa în Isus prin Spiritul Sfânt (Zaharia 12:10; Ezechiel 36:24-28; Ioel 2:27-32.). Astfel observăm la sfârşitul zilelor că va fi un revers al medaliei, primi vor primi o manifestare specială a Duhului, neamurile, care trebuie să îşi împlinească numărul (Romani 11:25), apoi primul rod din Israel, cei 144.000 şi apoi Israelul ca întreg (compară cu Romani 11:11,12). Astfel Israelul are parte de două runde de ploi, iar naţiunile de una după cum îţi poţi da seama studiind cu atenţie următorul tabel:

Toţi oamenii mari ai lui Dumnezeu, au avut două evenimente majore în părtăşia lor cu Dumnezeu. Primul eveniment sau ploaia timpurie, în cazul acestor oameni şi nu numai în cazul lor este atunci când intrăm în legătură cu Dumnezeu, atunci când primim revelaţii, când El ne vorbeşte şi devenim conştienţi de aceasta. Aceştia sunt primii paşi alături de Dumnezeu în mod conştient. Dar ploaia târzie în viaţa oamenilor lui Dumnezeu este când după ce am stat suficient în şcoala Lui, după ce a lucrat destul în noi, în caracterul nostru, El ne dă autoritate, şi începe să lucreze prin noi, ducându-ne în moştenirea noastră spirituală, adică la locul, slujba şi chemarea pe care a avut-o Dumnezeu în vedere de la început pentru noi. Atunci începe să se materializeze în mod progresiv planul lui cu viaţa noastră. Să dăm însă câteva exemple Biblice pentru a înţelege mai bine acest lucru:

• Avraam: ploaia timpurie la Avraam, a fost atunci când a auzit glasul lui Dumnezeu şi când acesta i s-a relevat, spunându-i planul Lui cu privire la Avraam (Geneza 12:1-7). A urmat perioada de şcoală prin care Avraam a trecut, fiind pus la diferite încercări, astfel Dumnezeu a lucrat îndelunga răbdare şi alte virtuţii în Avraam. De asemenea a trebuit ca Avraam să aştepte ca să se împlinească Cuvântul cu privire la sămânţa lui. Ploaia târzie la Avraam a fost atunci când s-a născut copilul promis adică Isac (Geneza 21:1-7), şi astfel Dumnezeu a început să lucreze prin Avraam, dar şcoala lui Dumnezeu în viaţa lui Avraam a continuat (vezi Geneza 22:1-19).

• Iacov: Ploaia timpurie la Iacov s-a manifestat atunci când acesta a primit binecuvântarea Tatălui Său (Geneza 27), a urmat perioada de şcoală la socrul Său Laban unde Dumnezeu a lucrat în caracterul lui (Geneza 29-31). Iar ploaia târzie a fost atunci când Iacov s-a luptat cu îngerul care a fost manifestarea lui Dumnezeu şi a biruit fiind binecuvântat, având ulterior trecere în ochii lui Esau (Geneza 32:24-33:16), şi având mai mulţi copii din care ulterior a provenit naţiunea Israel, astfel Dumnezeu a lucrat prin el.

• Iosif: Ploaia timpurie la Iosif a fost când Dumnezeu i-a dat unele vise profetice, adică planul Lui cu privire la el şi la familia lui (Geneza 35:5-9). Şcoala lui Dumnezeu Iosif a făcut-o în sclavie în Egipt, unde Dumnezeu a lucrat la personalitatea lui Iosif şi unde el a avut ani buni de aşteptat până s-au împlinit visurile lui de înălţare (Geneza 39). Ploaia târzie la Iosif a fost când el a fost eliberat şi pus al doilea după Faraon, după care Dumnezeu a lucrat prin Iosif salvându-şi familia de la foamete (Geneza cap.41,45,46).

• Moise: Ploaia timpurie la Moise este atunci când acesta a devenit conştient că Dumnezeu prin el va elibera naţiunea Israel (Fapte 7:22-25). A urmat perioada de oţelire a caracterului, când Dumnezeu a lucrat în Moise, prin încercările petrecute de la fuga lui din Egipt şi în perioada cât a stat la socrul Său Ietro (Exod 2:14-25). Ploaia târzie la Moise a fost atunci când i s-a relevat Yahweh la muntele Sinai împuternicindu-l să scoată poporul Israel din Egipt, astfel a început să lucreze Dumnezeu prin Moise (Exod cap.3-12).

• David: Ploaia timpurie la David a fost atunci când el a fost uns cu undelemn de profetul Samuel ca rege peste Israel şi când Spiritul lui Iehova a venit peste el (1Samuel 16:12,13). Dumnezeu a lucrat în caracterul lui David prin încercările care au urmat, în special cele legate de prigonirea lui Saul (1Samuel cap.18-26). Dar ploaia târzie la David a fost când acesta a luat hăţurile Israelului în mâini, conducând toată naţiunea (2Samuel cap.5), iar Dumnezeu lucrează prin el, astfel treptat a învins toate naţiunile din jur.

• Apostolii: Ploaia timpurie la apostolii Domnului Isus a fost atunci când aceştia au primit Spirit Sfânt şi autoritate să facă minuni alături de Isus (Matei 10:1-8; Luca 9:1-6). A urmat perioada de şcoală alături de Isus, în care ei nu prea au adus multă roadă, dar Dumnezeu a lucrat în caracterul lor. Apoi a urmat ploaia târzie, adică momentul botezului cu Spiritul Sfânt la Penticosta, care a fost urmat de o recoltă de 3000 de suflete arătând că Dumnezeu lucrează prin ei (Fapte cap.2).

Exemplele pot continua, însă cred că sunt suficiente pentru a desprinde unele principii şi a trage o concluzie.

Primul principiu este că Dumnezeu prima dată lucrează în om şi apoi prin om. Un alt principiu, este că nu putem să intrăm în moştenirea noastră spirituală, adică împlinirea planului lui Dumnezeu cu viaţa noastră până nu trecem prin şcoala Lui. În al treilea rând, înţelegem că nu vom produce roade calitative şi cantitative până nu primim ploaia târzie care este semnul că Dumnezeu ne consideră maturi spiritual. Dar să vedem în continuare:

Este clar că conceptul ploii timpurii şi târzii se aplică şi în viaţa noastră de creştini. Astfel ploaia timpurie este momentul când ne naştem din Dumnezeu, prin credinţa în Isus, şi atunci primim Spiritul Sfânt (Romani 8:14-17; Efeseni 1:13,14). Iar ploaia târzie este momentul când Dumnezeu ne dă autoritate, ne împuterniceşte să facem lucrări în numele Său, pentru că ne consideră suficient de maturi şi cizelaţi în caracterul nostru, atunci începe slujirea noastră care aduce roade, atunci se împlinesc în cazul nostru cuvintele din Ioan 15:16: ,,…v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.” Dar de ce doar după ploaia târzie noi vom aduce roadă? Deoarece atunci ne-am golit suficient de noi înşine, Dumnezeu a lucrat la caracterul nostru egoist şi mândru şi astfel Cristos poate să locuiască în noi şi poate să lucreze din plin prin noi, după cum se descrie Pavel pe sine prin cuvintele: ,,Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine…” (Galateni 2:20). Astfel faptele pe care le facem ca efect al primirii ploii târzii nu ne mai îngâmfă, nu mai atrag atenţia asupra noastră, ci asupra lui Cristos care locuieşte în noi, căci Dumnezeu ne-a smerit, ne-a zdrobit în şcoala Sa, astfel noi am devenit nimic pentru ca Cel care este Totul adică Dumnezeu să poată încăpea în noi (Isaia 57:15; Efeseni 3:16-18).

Necazul este că în viaţa multor creştini întârzie sau nu apare de loc ploaia târzie. De ce? Deoarece ei tot încearcă să face ceva pentru Dumnezeu şi nu să se bizuie pe ceea ce a făcut Dumnezeu prin Cristos pentru ei. Ei încercă cumva să-şi împlinească visurile spirituale lucrând, activând, însă omul nu este pregătit să aducă roadă decât după ce Dumnezeu a lucrat în el, decât după ce acel om a devenit smerit şi atribuie tot ce face harului lui Dumnezeu (1Corinteni 15:10). Pe scurt ca să înţelegem problema este că noi nu primim autoritate spirituală în viaţa noastră, tocmai pentru că noi am început să activăm pentru Dumnezeu fără a-l cunoaşte pe El, fără a primi porunci de la El, fără a învăţa şi a ne deprinde să-i auzim glasul. Am început să lucrăm pentru a câştiga favoarea Lui, nu pentru că avem favoarea Lui, facem lucrări pentru că vrem să arătăm cine suntem, vrem să avem o semnificaţie şi nu motivaţi 100% de iubire şi umilinţă, noi slujim ca aşa credem că ne vom apropia de Dumnezeu, că vom dobândi mai multă autoritate spirituală şi mai multă trecere în ochii lui Dumnezeu.

Însă lucrurile stau tocmai invers, căci viaţa de creştin nu începe cu un mare ,,fă” sau ,,acţionează” ci cu un mare ,,stai” sau ,,Şezi”. Poate ni se pare surprinzătoare această afirmaţie, însă aceasta este învăţătura Bibliei după cum poţi observa din următoarele texte Biblice:

• Psalmul 110:1,2 BC: ,, Domnul (Iehova - SS 1874) a zis Domnului meu: „Şezi (stai - BCR) la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.” Domnul (Iehova - SS 1874) va întinde din Sion toiagul de cârmuire al puterii Tale, zicând: „Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi!”

• Efeseni 1:20 BC: ,, pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi, şi L-a pus să şadă (stea – BCR) la dreapta Sa, în locurile cereşti” – Chiar Isus exemplul nostru perfect în viaţa lui de după înviere şi înălţarea la cer are un timp când stă la dreapta lui Dumnezeu şi nu acţionează asupra regatelor lumii. Acest timp de şedere se încheie atunci când Iehova îi va întinde sceptrul puterii şi îi spune să vină pe pământ şi să îşi subjuge duşmanii. În mod asemănător şi creştinii trebuie să înveţe să şadă sau să stea, până când vor fi suficient de maturi, şi vor avea suficientă autoritate spirituală ca să poată să subjuge duşmanii, adică pe demoni şi lucrarea lor. Câţi oameni care predică evanghelia nu s-au făcut de râs pentru că nu aveau nici o putere să-i elibereze pe oameni, rugăciunile lor nu aveau autoritate să-i elibereze pe oameni de blesteme, de descântece, de posesii demonice, cuvintele lor nu aveau putere nici măcar să-i vindece pe oameni spiritual darămite fizic. De ce erau ei lipsiţi de putere? Fiindcă ei prima dată, nu au stat un timp la dreapta lui Dumnezeu, adică în prezenţa Lui, în Şcoala Lui, ci au slujit de capul lor, ca urmare iniţiativei lor sau a religiei lor şi nu la iniţiativa şi la porunca lui Dumnezeu. Religia din care făceau parte îi interesa doar activismul nu caracterul, astfel ei erau consideraţi valoroşi în funcţie de cât făceau, nu în funcţie de ceea ce sunt în Cristos. Credinciosul trebuie să înveţe că primul lucru pe care trebuie să-l facă după ce a devenit frate cu Cristos este să stea, după cum se spune în:

• Efeseni 2:4-6: ,,  Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,  cu toate că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har Sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus” Deci primul lucru pe care-l face un om salvat nu este să lucreze împreună cu Cristos, ci este să stea împreună cu Cristos, şi nu este de mirare căci însuşi Domnul Isus ne învaţă acelaşi lucru în:

• Luca 14:28-32: ,, Căci, cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârşească?  Pentru ca nu cumva, după ce i-a pus temelia, să nu-l poată sfârşi, şi toţi ceice-l vor vedea, să înceapă să râdă de el, şi să zică: „Omul acesta a început să zidească, şi n-a putut isprăvi.” Sau care împărat, când merge să se bată în război cu un alt împărat, nu stă mai întâi să se sfătuiască dacă va putea merge cu zece mii de oameni înaintea celui ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii? Altfel, pe când celălalt împărat este încă departe, îi trimite o solie să ceară pace.” Observăm din acest text că Isus nu ne îndeamnă să avem boala activismului, ci El ne povăţuieşte că înainte de a face un lucru important noi trebuie să stăm. Astfel mai întâi noi trebuie să chibzuim şi să strângem materiale de construcţii pentru turn, sau oşteni pentru luptă, adică spiritual vorbind, noi trebuie să adunăm iubire, smerenie, credinţă şi autoritate, cât şi orice lucru necesar pentru a birui oştile vrăşmaşe.

Putem să ne asigurăm că am făcut aceasta punându-ne unele întrebări ca: Am stat suficient la dreapta lui Dumnezeu adică în prezenţa Lui astfel ne-am deprins să auzim şoapta Duhului Sfânt, ca să fim călăuziţi în lucrare? Sunt sigur că Dumnezeu m-a chemat la lucrarea aceasta, şi cunosc răspunsurile la întrebările: când, cum şi unde să o fac? Îl cunosc eu bine pe Dumnezeu, sau cunosc doar lucruri despre El? Are viaţa mea de comuniune, experienţe de apropiere faţă de El? Sunt sigur că Dumnezeu

m-a învrednicit şi mi-a dat autoritate să fac această slujire creştină? Suntem conştienţi că nimic bun nu locuieşte în noi (Romani 7:18)? Fac această activitate spirituală pentru a câştiga favoarea lui Dumnezeu sau pentru că deja am favoarea lui Dumnezeu (Efeseni 2:8-10)? Fac eu lucrările pe care le fac, sau Cristos care locuieşte în mine le face? Faptele pe care le fac sunt faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblu în ele, sau sunt fapte pregătite de mine şi de organizaţia din care fac parte (Efeseni 2:10)? Îl slujesc eu pe Dumnezeu cum vrea El sau cum cred eu că este bine?

Înţelegem atunci de ce avem nevoie să stăm prima dată, pentru ca să ne desăvârşim caracterul, pentru ca să ne deprindem să auzim vocea lui Dumnezeu pentru că noi nu vrem să facem nimic de la noi înşine ca şi Isus dar dacă nu auzim vocea lui Dumnezeu şi nu-l cunoaştem pe El printr-o relaţie intimă vom face multe lucruri de la noi înşine şi atunci nu are rost să ne mirăm că nu avem rezultate de durată (Ioan 5:19). Pentru că Dumnezeu lucrează prima dată în noi şi apoi ne dă autoritate şi lucrează prin noi. Chiar Adam şi-a început viaţa nu într-o zi de lucru, ci în ziua de odihnă a lui Dumnezeu. Tot aşa creştinul îşi începe viaţa în ziua de odihnă a sabatului spiritual (Evrei cap.4). Acest tip de sabat care se manifestă prin credinţă: “Căci noi care am crezut, intrăm în odihna…” (Evrei 4:3 BCR) lui Dumnezeu. În contrast evreii nu s-au odihnit de lucrările lor, dar noi ca să intrăm în odihna lui Dumnezeu trebuie să ne odihnim de lucrările noastre, cum s-a odihnit Dumnezeu de a le Sale, căci la Evrei 4:10 BC se spune: “Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.” Cum s-a odihnit Dumnezeu de lucrările sale? Dumnezeu s-a odihnit prin faptul că a lăsat ca lucrurile create să urmeze legile Sale fără intervenţia directă a Lui (Geneza 1:31; 2:2,3; Psalmul 104:19; 119:91), tot aşa noi trebuie să ne odihnim de toate lucrările noastre (Evrei 4:10,11), bizuindu-ne pe jertfa şi pe lucrarea completă şi perfectă al lui Cristos care a rostit cuvintele: “…S-a sfârşit!…” (Ioan 19:30). Da, noi putem să ne odihnim pentru că Dumnezeu a lucrat prin Isus Cristos la Golgota (Ioan 5:17; 2Corinteni 5:19), şi lucrează prin Isus în viaţa noastră, El este Cel ce trăieşte în noi şi face faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai înainte pentru noi (Galateni 2:20; Efeseni 2:10). Dar El nu poate să lucreze, dacă noi nu ne odihnim, dacă noi ne muncim să facem fapte bune, atunci îl oprim pe El din lucrarea Lui din noi şi prin noi, de asemenea dacă nu ne odihnim, vom obosi, şi în scurt timp vom cădea în păcat ca evreii (Evrei 4:11). Pe când dacă ne odihnim în Cristos, fiind împreună lucrători cu El, atunci El va duce partea grea a jugului şi va împlini în noi şi prin noi lucrarea lui Dumnezeu (Matei 11:28-30; 1Corinteni 15:10). Deci viaţa de creştin te pune sub jugul lui Cristos care reprezintă nu munca sau activitatea, ci odihna, dacă tu nu şti să te odihneşti lâsăndu-L pe Cristos să ducă greutatea jugului, atunci îl dai pe El la o parte şi duci tu jugul care va deveni insuportabil după un timp. Căci ceea ce facem noi (cu iniţiativa şi puterea noastră) adică: ,, toate faptele noastre bune Sunt ca o haină mânjită.” (Isaia 64:4), pentru că: ,,Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh.” (Ioan 3:6). Astfel orice faptă bună care este născută din carne adică din iniţiativa şi puterea noastră este carne adică tot imperfectă şi privită de Dumnezeu ca o jertfă necurată şi ca o ,,haină mânjită”. Însă faptele venite de la Spiritul Sfânt şi făcute de Cristos care locuieşte în noi sunt acceptate de Dumnezeu, căci ele sunt duh şi sunt viaţă, căci nu noi le-am făcut ci Cristos care locuieşte în noi prin Spiritul Său le-a făcut. Tocmai de aceea Isus a spus în Ioan : ,, Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.” Dar vom putea şi noi să avem în viaţa noastră aceste lucrări? Da căci Isus spune în continuare: ,, Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl” (Ioan 14:10-12). De ce a putut Isus să facă lucrările pe care le-a făcut? Pentru că El s-a smerit şi s-a făcut ascultător până la moarte, pentru că El nu a avut iniţiative de la El însuşi şi nu a activat de capul lui, pentru că El a ştiut ce înseamnă să stai, pentru că El s-a supus zdrobirii în şcoala lui Dumnezeu (Filipeni 2:5-11). Este interesant căci chiar Stăpânul şi Învăţătorul nostru Isus şi-a început misiunea pe pământ nu activând ci stând, căci ne aducem aminte de faptul că El a stat 40 de zile în post şi rugăciune înainte de a predica (Matei 4:1-17). Dar noi nu avem nevoie să stăm, noi avem suficientă autoritate, noi le ştim pe toate, noi nu avem nevoie de ploaia târzie, noi avem suficientă credinţă, smerenie, iubire şi ungere din partea lui Dumnezeu, aşa că nu are rost să stăm în rugăciune, meditare, studiu şi post înainte de a începe o lucrare importantă!

Cu siguranţă ne dăm seama că nu aşa stau lucrurile, noi avem nevoie să stăm pentru ca să acumulăm, credinţă, putere şi autoritate. Este adevărat lucrul acesta nu este uşor, este mai uşor să activezi mai ales dacă aşa te-a obişnuit religia ta, însă exemplul lui Isus îţi spune să stai, dacă el a stat şi înainte de a începe lucrarea pe pământ cu ocazia primei lui veniri, şi stă şi acuma de la înălţarea la cer, până când Dumnezeu îi va da autoritate peste duşmanii lui, cu atât mai mult noi trebuie să ne deprindem să stăm în prezenţa Lui până când El ne va zice: „Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi!” Căci activismul de capul nostru este mândrie, este o ofensă la adresa harului (favorii nemeritate a) lui Dumnezeu, căci El ne invită prin Fiul Său şi ne spune: ,, Veniţi, căci iată că toate Sunt gata.” (Luca 14:17). Dar noi prin munca noastră de câştigare a vieţii noastre, prin activismul nostru, spunem contrariu, şi anume că nu toate sunt gata pentru a fi salvaţi. Cu siguranţă că această mentalitate provoacă durere inimii lui Dumnezeu. El spune:

<< Cum nu am făcut Eu totul ca oamenii să fie salvaţi? Nu este jertfa Fiului Meu completă şi perfectă? Şi chiar dacă în viaţa voastră trebuie să se manifeste fapte bune ca efect a primirii harului, nu sunt ele făcute de Cristos care locuieşte în voi,

Astfel este timpul să încetezi să mai dai, să mai faci, pentru ca să poţi primi, şi să poţi observa cum lucrează Dumnezeu, de la care trebuie să aşteptăm totul (Osea 12:6). Cât timp tu lucrezi ca să-ţi câştigi salvarea, tu te aşezi sub lege, tu devii ca un om din Vechiul Legământ. De fapt când tu lucrezi de capul tău, nu mai ai timp să te bucuri de frumuseţea lui Dumnezeu (Psalmul 27:4), nu mai ai timp să-l vezi pe El la lucru. Dumnezeu se bucură mai mult de noi ca persoane răscumpărate decât de ceea ce facem noi pentru El. Trebuie şi noi să învăţăm să ne bucurăm mai mult de El ca persoană, decât să ne bucurăm de lucrările pe care le facem pentru El.

În plus, să nu uităm de relatarea cu Ghedeon din Judecători cap.7. Dumnezeu a scăzut intenţionat numărul luptătorilor din tabăra lui tocmai ca toată slava să fie a lui, ca Dumnezeu să fie cel ce luptă şi nu cei trei sute ostaşi ai lui Ghdeon, ei au trebuit să lupte la îndrumările lui Dumnezeu nu ale propriei lor minţi. Ei au făcut după Ghedeon luând urciorul şi făclia, însă dacă tu nu stai mai întâi, şi vei lucra înainte de al vedea pe Mai Marele Ghedeon la lucru (Isus), cum îl vei putea imita? Cum vei şti ce să faci pentru a birui? Cum vei şti tu când este timpul să vorbeşti şi când este timpul să taci (Ecleziast 3:7)? Dar poate te întrebi, a sta înseamnă a lenevi?

A sta la dreapta lui Dumnezeu nu înseamnă a lenevi, căci Isus cât a stat 40 de zile în pustie înainte de a-şi începe lucrarea nu a lenevit, ci s-a apropiat de Tatăl lui, s-a luptat în post şi rugăciune, tot la fel după înălţarea lui la cer Isus stă faţă de Regatele lumii pe care le va primii doar la venirea sa a doua (Apocalipsa 11:15), însă El lucrează în templul lui Dumnezeu adică în casa lui Dumnezeu care este adunarea creştină (Efeseni 1:20-22). Astfel El la ora actuală ca Mare Preot se luptă în rugăciuni pentru ca noi să primim har de la Tatăl să fim eliberaţi de lucrarea Celui Rău şi astfel să fim salvaţi. Deci a sta la dreapta lui Dumnezeu înseamnă a sta în prezenţa lui Dumnezeu, în faţa Sa, pentru a implora îndurare şi autoritate (Psalmul 16.11).

Prin urmare a sta pentru un creştin la nivel practic înseamnă, că el nu va face o lucrare spirituală organizată fără ca mai întâi Dumnezeu să-i spună lucrul acesta, căci noi nu vrem să-I slujim de capul nostru ci după cum vrea El.

Aceasta poate implica meditaţie, post, rugăciune, pe parcursul căreia putem primi un Cuvânt din partea lui Dumnezeu, El ne poate aminti un verset din Biblie care ne dă convingerea şi tăria lăuntrică că acum este timpul să facem un anumit lucru, ne poate aduce aminte de o persoană care trebuie ajutată spiritual sau material, sau poate simţim în spiritul nostru chemarea pentru un anumit gen de slujire creştină, sau dacă trebuie să dăm curs unei invitaţii pentru o lucrare creştină sau nu. Să nu înţelegem greşit, putem ocazional să-l mărturisim pe Cristos şi credinţa noastră la vecini, rude, cunoştinţe, sau să ajutăm material pe un sărac fără a avea neapărat o confirmare profetică, însă dacă vrem să organizăm o Evanghelizare pe un stadion, sau într-o sală, sau chiar din casă în casă sau în locuri publice, său să organizăm o mică campanie de ajutorare a săracilor, sau o întâlnire cu un frate pe care vrei să-l sfătuieşti. În toate acestea, este bine să fi petrecut înainte un bun timp în rugăciune, ca şi Isus înainte de a-şi alege apostolii (Luca 6:12-16). Ori dacă Domnul Isus a avut nevoie de călăuzire sacrificând o noapte întreagă în rugăciune cu atât mai mult avem noi. Astfel putem primi confirmarea că Dumnezeu vrea să facem aceea acţiune şi ne va călăuzi şi însoţii pentru a avea succes. Ba mai mult, dacă suntem ascultători şi dependenţi de Dumnezeu, vom primi autoritate asupra demonilor care cu siguranţă cu toate că nu-i vedem ni se vor împotrivi.

Eu am experimentat ce înseamnă să predici fie în public fie de la om la om, după ce ai pregătit terenul înainte petrecând în rugăciune câteva ore pentru aceea activitate uneori chiar însoţit de post, sau când ai mers de capul tău fără a avea confirmare de sus că trebuie să faci acel lucru făcând poate doar la începutul acţiunii respective doar o rugăciune superficială, este o mare diferenţă. Când am făcut o lucrare pentru că am simţit că Dumnezeu vrea să o fac, atunci El mi-a deschis porţi, a nivelat piedicile, mi-a dat un cuvânt potrivit, iar efectul de zidire spirituală a fost extraordinar. Însă am experimentat şi lucrări spre ruşinea mea făcute de capul meu, când ceea ce predicam se lovea ca de un perete, s-au când săracii ajutaţi sau dovedit şarlatani şi profitori nu cu adevărat săraci, sau fraţi pe care i-am sfătuit prost sau ineficient. De ce am păţit aceasta? Căci înainte de a face acel lucru nu am stat suficient, astfel nu am primit călăuzirea Spiritului Sfânt atât de necesară.

Să nu mă înţelegeţi greşit, nu postul sau rugăciunea în sine ne va da autoritate, ci Dumnezeu prin Isus Cristos, însă fără aceste mijloace eu nu pot să mă apropii de Dumnezeu, eu nu pot auzi şoapta Duhului Sfânt care mă călăuzeşte, ba mai mult eu nu pot să mă smeresc şi să-i fac de cunoscut că nu vreau să fac nimic de la mine, ci vreau să fiu total dependent de El. Căci de fapt noi suntem totali neputincioşi, fiindcă nimic bun nu locuieşte în noi (Romani 7:18), fiindcă despărţiţi de Cristos nu putem face nimic (Ioan 15:4,5). Textele Biblice nu ne spun că aproape nimic, ci ele ne spun nimic, tocmai pentru a sublinia neputinţa noastră şi nevoia de a fi total dependenţi de Cristos. Să nu uităm căci Isus este calea oricărei lucrări, nu mintea sau talentele noastre, El este viaţa oricărei activităţi creştine, nu activitatea în sine este viaţă. El este adevărul (Ioan 14:6), adică orice cale de cunoaştere separată de el nu duce la adevărata cunoştinţă (Coloseni 2:2-10), pe când în comuniune cu El căpătăm aceea cunoştinţă supranaturală care ne face destoinici, echipaţi şi pregătiţi pentru orice lucrare bună.

Gândiţi-vă ce prostie este să faci parte dintr-o armată ca ostaş, şi să începi să te lupţi cu inamicul de capul tău, fără a fi primit poruncă de la Comandant, fără a lucra în unitate, cu siguranţă că vom fi înfrânţi, luaţi prizonieri şi făcuţi de ruşine în mândria noastră de a lupta singuri şi de capul nostru, dar chiar dacă am avea unele succese, acele succese ne-ar mândri ceea ce lui Dumnezeu nu îi place, pentru că El doreşte ca toată slava să fie a lui, tocmai de aceea El caută să colaboreze doar cu cei smeriţi. Nu cu cei care îşi arogă diferite virtuţi şi realizări, nu cu cei care spun că numai ei ştiu care este adevărul, nu cu cei care spun că numai ei pot să-i înveţe pe oameni şi să-i conducă la salvare, nu cu cei care se laudă cu numărul de ore făcute pentru Dumnezeu, sau cu numărul de publicaţii răspândite. Dumnezeu nu are nevoie şi nici nu poate colabora cu astfel de oameni care-şi caută propria slavă şi nu caută ca ei să fie nimic pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi şi în toate. Isus nu doreşte să aibă ostaşi care nu acţionează la ordinele sale, şi care să facă totul din proprie iniţiativă, căci o astfel de armată nu ar dăinui. De aceea noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu nu lucrători de capul nostru (1Corinteni 3:9; Psalmul108:13). Iar înainte de a începe o luptă soldaţii trebuie să stea mai întâi pentru a auzi ordinele. Imaginează-ţi o astfel de armată în care fiecare îl slujeşte pe comandant dar după cum îi taie capul, unii pleacă, alţii vin, unii atacă, alţii îşi curăţă armele, după bunul plac al lor, sau al unor superiori dar care nu sunt uniţi cu Capul care este Cristos şi din care îşi dă creşterea fiecare încheietură spre slava lui Dumnezeu Tatăl (Efeseni 4:16). Ce armată ar fi aceea?

În concluzie: Dacă vrem să-l lăsăm pe Dumnezeu să lucreze prin noi, prima dată trebuie să-l lăsăm să lucreze în noi şi să ne lecuiască de boala activismului personal. De aceea noi trebuie să ne deprindem să stăm înainte de a face ceva în comuniune cu Cristos, astfel vom dovedi smerenie, şi doar aşa vom prinde frecvenţa Spiritului Sfânt care ne va călăuzi în tot adevărul şi la orice lucru bun. Acest principiu este valabil totdeauna când avem pe inimă să facem o lucrare pentru Dumnezeu, dar şi pentru perioada de timp din viaţa noastră dinaintea ploii târzii, pe care o va revărsa Dumnezeu când caracterul Domnului Isus se oglindeşte suficient în noi. Putem realiza acest lucru, făcând cea ce ne spune profetul Zaharia (10:1) prin cuvintele: ,,Cereţi de la Domnul ploaie, ploaie de primăvară (târzie n.s.)!” Da, să ne rugăm ca Dumnezeu să aducă ploaia târzie în viaţa noastră ca noi astfel să intrăm în chemarea şi planul lui, să ne rugăm şi pentru ploaia târzie peste adunarea universală a credincioşilor, ca corpul lui Cristos să fie înviorat iar creştinismul să devină din nou ceea ce a fost la început.