![]() |
Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi. |
Moto:
m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptați pentru credința, care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna.
Iuda 3b.Reforma finală
I. Justificarea generală asupra necesității unei reforme generale (finale) a creștinismului.
Cu cinci secole în urmă trei clerici ai creștinismului apusean de rit romano-catolic (Luther Calvin Zwingli) au avut marele curaj de a începe acțiunea de reformă a creștinismului, adică de readucerea acestuia la principiile lui fundamentale care au stat la baza lui așa cum au fost formulate de Isus Hristos și de apostolii săi care au contribuit la formarea primelor adunări creștine și la clarificarea și dezvoltar
ea teologiei creștine. Prin lupta reformatorilor s-au obținut câteva biruințe făcându-se un pas doi înainte dar nu au câștigat războiul nereușind să purifice creștinismul decât de o mică parte din influențele negative pe care le-a acceptat timp de 15 secole. Drept urmare la scurt timp au apărut în apusul Europei grupări creștine nemulțumite de această reformă nefinalizată a creștinismului. Așa a început a doua fază a reformei inițiată de aceste grupări constituite și cunoscute sub diferite denumiri: anabaptiști, puritani, prezbiterieni, metodiști, baptiști, penticostali, adventiști, creștini după evanghelie, martorii lui Iehova, etc. Acestea au mai făcut doi-trei pași înainte pe calea reformei obținând unele succese remarcabile (ex. Botezul adulților în apă și în Spirit Sfânt, organizarea bisericii după modelul sec. I e.n., etc.), dar nici de data aceasta reforma nu s-a finalizat și războiul n-a fost câștigat de către nici una din aceste grupări, cunoscute de noi sub denumirea generală de biserici neoprotestante.Așadar după două valuri de proteste nu s-a reușit finalizarea reformei fiind absolut necesar și un al treilea val de protest care să elimine din creștinism tot ce a mai rămas străin în el. Și necazul este că a mai rămas încă mult aceasta chiar și în creștinismul baptist.
Toată lumea (creștină) este de acord că religie creștină perfectă nu există, și mulți sunt de părere că religia Baptistă este mai aproape de principiile Bibliei decât alte religii creștine.
Consider însă că nu este atât de important faptul că baptismul este mai aproape de Biblie decât alte culte, ci mult mai important este să analizăm și să stabilim cât mai exact, ce distanță îl separă de Biblie și câți pași mai sunt necesari de făcut pe calea continuării reformei până la final
izarea acesteia, adică până la intronarea în biserica creștină Baptistă a tuturor principiilor biblice.II. Direcțiile reluării reformei creștine
Mulți dintre teologii părinți ai creștinismului, au trecut mai întâi prin școlile filozofice formându-se ca filozofi și oratori iscusiți după care s-au convertit la creștinism (Iustin Martirul, Aristide, etc.)
Dar chiar și în școlile teologice creștine înființate în sec. II d.Hr. disciplinele de studiu erau: filozofia, teologia, și retorica, astfel că cei ce treceau prin aceste școli deveneau mai mult filozofi decât teologi.
Toți acești teologi scriitori (în număr de circa o sută), părinți ai bisericii au manifestat tendința de explicare sistematică a principalelor doctrine ale teologiei creștine în termenii filozofiei grecești, atât pentru propria lor satisfacție intelectuală cât și pentru a-I converti pe păgâni (greci în primul rând). Prin tratatele lor teologico filozofice în care au acceptat moștenirea filozofică a culturii elene, ei s-au străduit și au reușit să încadreze concepția divină (revelată)
a teologiei creștine în schemele de gândire umană, rațională și dialectică ale filozofiei grecești, modelând astfel gândirea creștină timp de trei secole. Filozofia pe care au considerat-o cea mai potrivită a fost platonismul. Astfel multe doctrine creștine fundamentale, simple și clare au devenit atât de abstracte, confuze și de neînțeles (ex. doctrina Trinității, a nemuririi sufletului, etc.).De altfel culmile atinse de filozofia greacă prin Platon au fost așa de înalte încât de 2400 de ani încoace n-au putut fi atinse de nimeni, nici măcar de filozofia modernă al lui Kant și Hegel, așa încât se poate constata că toate curentele filozofice de atunci și până acum au ca fundament filozofia lui Platon a cărui singură operă filozofică antică s-a păstrat în
întregime până astăzi.Apostolul Pavel a perceput de la început forța de impact a filozofiei intuind pericolul ca unii creștini să fie furați (seduși), de aceasta atenționându-i pe grecii din Colose.
Pe sistemul teologico filozofic elaborat de acești teologi filozofi se bazează întreaga concepție creștină răsăriteană ortodoxă și aproape în totalitate cea apuseană catolică.
În plus, teologia bisericii apusene Romano - Catolice a mai suportat încă un atac din partea filozofiei grecești deoarece în sec. XIII; XIV și XV, asistăm în Europa apuseană la o retrezire a unui interes deosebit față de filozofia lui Platon și a lui Aristotel, la Florența înființându-se o Academie cu scopul de a promova studiul filozofiei lui Platon.
Revenind la scriitorii teologi părinți ai bisericii este demn de remarcat încă un aspect foarte important. Atunci când vreunul din ei a scris vreun tratat în care își exprima o altă părere cu privire la vreo doctrină și chiar dacă unii îi împărtășeau părerea, totuși ceilalți având prestigiu, ori putere, ori pe împăratul de partea lor, îl condamnau considerându-l eretic. Unii au fost condamnați chiar la un timp apreciabil după moarea lor (ex. Origen).
Învingătorii timp de peste 4 secole au fost cei care erau totdeauna cei mai iscusiți filozofi și oratori, impunându-și concepțiile în sinoadele episcopale creștine.
De-a lungul a 460 de ani (325-787) au avut loc 7 sinoade ecumenice ale Bisericii creștine (dominată de greci) în cadrul cărora prin fel și fel de metode și stratageme (unele mai necreștine decât altele) s-au formulat și s-au impus definitiv doctrinele creștine de bază, unele fiind adoptate chiar și în bisericile evanghelice. Episcopii bisericilor care nu le recunoșteau erau imediat afurisiți și condamnați ca eretici. De pildă la Sinodul I de la Niceea, disputele doctrinale fiind foarte aprinse și mult prelungite, Împăratul bizantin Constantin cel Mare le-a pus capăt hotărând EL care formulări erau corecte și impunându-și el voința în final, el care era încă un păgân nebotezat dar care a prezidat sinodul, și care sub diferite amenințări i-a obligat pe cei 300 de episcopi prezenți să semneze actul final.
Așa s-au hotărât și s-au impus niște învățături de bază (de către un păgân) pe care le-am preluat și noi baptiști cu ochii închiși și cu spiritul adormit.
La celelalte sinoade ecumenice s-au petrecute evenimente asemănătoare, metodele fiind aceleași, oamenii fiind sub același sistem de gândire, sinoadele fiind sub controlul celor mai iscusiți oratori filozofi teologi.
În concluzie impactul filozofic asupra concepției creștine a fost mai puternic decât persecuțiile și ereziile din acele timpuri, căci acestea au avut locul și rolul lor limitat în spațiu și timp pe când impactul filozofic se menține și azi după 1800 de ani în toate cultele și religiile creștine din lume.
Ce fac teologii și pastorii noștri cu școli înalte și cu doctorate în teologie? Au învățat cum să propage de la amvoane, în scris, prin radio și T.V multe doctrine ortodoxe pline de greșeli preluate de la aceștia, cu atâta ușurință și tolerând în viața creștină obiceiuri și datini păgâne preluate tot prin filieră ortodoxă. Oare cât va mai dura acest compromis? În loc să studieze singuri, direct, de la prima sursă, necontaminată doctrinele evangheliei, ei se mulțumesc să le preia gata gândite și formulate de filozofii ortodocși. De fapt unii clerici ortodocși nu mai gândesc de peste 1500 de ani, ci în orice domeniu teologic îl consultă (întrebă) pe: Sfântul Vasile cel Mare; ori pe Sfântul Ioan Gură de Aur; ori pe Sfântul Grigore de Nazianz; ori pe Sfântul Atanasie cel Mare; ori pe Sfântul Grigore de Nissa; ori pe Eusebiu de Cezarea; ori pe alt sfânt (filozof teolog) de la care primesc răspunsuri gata elaborate la nivel filozofic cu care apoi întunecă mintea oamenilor. Teologii și învățații ortodocși au mers mai departe în zelul cu care își apără vechile doctrine și au procedat la traducerea tendențioasă a unor pasaje din Noul Testament (puțin mai obscure și formulate mai confuz în original), denaturându-le sensul spre a-și susține doctrinele, iar noi suntem condamnați să le citim, să le predicăm și să le credem de atâta vreme așa cum ni le oferă ei spre satisfacția lor și spre rușinea noastră.
Consider că nici protestanții prin reformă, nici neoprotestanții n-au reușit decât într-o prea mică măsură să renunțe la principiile acestui sistem. Chiar și Biserica Baptistă a asimilat mult prea mult din acest sistem. Când și cine ne va reformula sistemul nostru teologic (crezul nostru) preluându-i principiile așa cum au fost ele formulate de Fiul lui Dumnezeu; de apostolul Pavel, Ioan, Petru sau Iacov, care nu s-au lăsat contaminați de filozofia greacă, deși o cunoșteau și trăiau în spațiul cultural: filozofic elin?
Până când vom rămâne derutați de falsurile teologiei filozofice ortodoxe? Până când stăm liniștiți sub această umbrelă ortodoxă?
Problema predestinației.
Fraților!
După cum ați putut constata reforma creștinismului are în vedere trei domenii principale: teologic, moral și organizatoric. Consider că a sosit momentul favorabil să răspundem chemării lui Dumnezeu de a înceta să ne mai ,,potrivim chipului veacului acestuia într-un mod mai profund. În sensul acesta eu vă întreb în numele lui Dumnezeu: Până când mai admitem tutela teologică și organizatorică a Bisericilor Ortodoxă și Catolică? Până când vom continua să le propagăm de la amvoane, prin literatură creștină, prin radio și televiziune falsele lor doctrine? Până când le copiem și le practicăm unele lor obiceiuri care n-au nimic comun cu creștinismul autentic? Până când vom continua să construim împărăția spirituală a lui Dumnezeu din piatră dar și din paie, având ca fundament un amestec de adevăruri și de păreri?
La aceste întrebări vă îndemn dar să meditați profund și cu toată seriozitatea și responsabilitatea pe care o aveți în fața lui Dumnezeu și a oamenilor în calitatea care o aveți de păstori și lucrători pe ogorul unei Evanghelii curate, autentice, și revelate de Dumnezeu. Consider că trebuie să avem curajul la nivelul capacităților noastre spirituale și intelectuale de a renunța să mai lucrăm și pe unele ogoare ale unei Evanghelii elaborate de înțelepciunea oamenilor filozofi și ca produs al revelației umane.
De aceea, toți care simțiți în inimă îndemnul Spiritului Sfânt de a vă aduce contribuția la ,,purificarea creștinismului de tot ce îi este străin, vă chem în numele lui Dumnezeu să formăm un grup de studiu analitic și argumentat al tuturor obiectivelor enumerate în capitolul II (precum și al altor propuneri) în vederea elaborării programului reformei creștine într-o formă finală, detaliată și argumentată, acceptată de întreg grupul de studiu.
Îndrăzniți fraților! Luther a avut curajul să inițieze reforma singur (și în condiții mult mai dificile), dar noi putem fi mult mai mulți inițiatori și așa cum Dumnezeu a fost de partea lui, sunt convins că va fi și de partea noastră, căci dacă El ne pune în inimi dorința, tot El ne va dărui și înfăptuirea ei.
Harul să fie peste voi.
Pentru cei care doresc, pot fi contactat Tel. O257-255555 preferabil după ora 18.
Viorel Rațiu