BluePink XHost

Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

În primul rând vreau să precizez că motivaţia cu care am scris acest material, este iubirea sinceră pentru voi evreii, neam al lui Avraam. Poate că pui la îndoială sinceritatea dragostei mele, dar te asigur că este reală şi onestă, ne-având alt scop decât dezvăluirea şi aflarea adevărului din lege, Psalmii şi profeţi, pentru a ne apropia cât mai mult de Dumnezeu lui Avraam, lui Isac, lui Israel. Astfel dacă iubeşti adevărul, poţi citi această publicaţie, care va răspunde în lumina Sfintelor Scripturi la unele întrebări după cum urmează:

• Dacă Dumnezeu există, de ce a permis El suferinţa?
• Este legea orală (Talmudul) inspirată de Dumnezeu ca legea scrisă (Tora)?
• Este Dumnezeul Bibliei o trinitate?
• A venit Mesia sau va veni, şi cine este acesta?
• Ce promisiuni şi profeţii trebuie să se împlinească cu privire la naţiunea Israel?

Din păcate unii evrei din cauza răului din lume, din cauza holocaustului nazist şi a altor atrocităţi care s-au abătut asupra poporului Israel, şi-au pierdut credinţa în existenţa unui Dumnezeu iubitor şi drept, alţii sunt dezorientaţi de multitudinea de orientări în iudaism, şi scârbiţi de ipocrizia din creştinism, care în numele lui Dumnezeu a comis atrocităţi groaznice precum cruciadele, astfel mulţi se întreabă sincer: de ce permite Dumnezeu suferinţa, de ce nu intervine? Dacă El există şi este drept de ce nu face dreptate? Pentru a da răspuns la aceste întrebări vom face cum ne învaţă Dumnezeu în Isaia 8:19,20 BC unde se spune: „…Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii? La lege şi la mărturie!” Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.” Aşa că Israele, “La lege şi la mărturie!” Deci să vedem răspunsul la prima întrebare:

Biblia nu spune că Dumnezeu a creat oameni răi şi cruzi. Dimpotrivă, ea susţine că El a creat fiinţe omeneşti care nu au fost deloc răi, ci au fost buni (Geneza 1:31; Ecleziast 7:29; Deuteronomul 32:4). Nu au avut aceasta înclinaţie şi tendinţă spre rău, Dumnezeu nu l-a înzestrat pe om cu aşa ceva. Însă l-a făcut cu capacitatea de a alege liber şi a putea cu aceasta libertate să alega răul, ceea ce din păcate, a făcut (Deuteronomul 30:19). De aceea, în realitate de multe ori din cauza unor oameni răi care au comis şi comit atrocităţi, se pune la îndoiala caracterul lui Dumnezeu, prin întrebări de genul: "Cum de Ai putut face aşa ceva? Ce fel de Dumnezeu eşti Tu?" Acestea, precum şi multe alte întrebări reprezintă reacţia cea mai obişnuita a oamenilor atunci când se confrunta cu problema răului. Cu alte cuvinte, atunci când vad acest fel lucruri întâmplându-se, ei nu pun la îndoiala caracterul omului, care din punctul meu de vedere ar fi lucrul ce ar trebui făcut, ci în schimb atacă existenţa lui Dumnezeu. Altfel spus, ei susţin că devreme ce răul exista în lume, Dumnezeu nu poate exista şi El. Acesta nu este un răspuns rezonabil şi nici unul eficient vizavi de problema filozofica a existentei răului. Vă voi arata de ce afirm aşa ceva. Ceea ce nu are sens este să priveşti la existenta (problema) răului şi să negi (sau, să pui la îndoiala) existenţa lui Dumnezeu. Gândiţi-vă pentru o clipa la ce este răul atunci când aducem aceasta obiecţie. Că să aibă sens răul trebuie să fie o judecată morală apreciată conform unui standard moral perfect. Cu alte cuvinte, ceva este rău doar dacă se depărtează de un standard perfect al binelui. C.S. Lewis afirma acelaşi lucru când spunea că, "negarea lui Dumnezeu consta în faptul ca universul pare atât de crud şi de nedrept. Însă de unde aveam eu aceasta idee a ceea ce este drept şi nedrept?" Un om nu spune ca ceva este strâmb decât daca are o idee despre ceea ce este drept. Lewis mai spune că un portret este o replica bună sau proastă, în funcţie de cât de bună îi este asemănarea cu perfecţiunea "originalului". De aceea, a vorbi despre rău care este o depărtare de bine, înseamnă a presupune de fapt că exista ceva care este binele suprem. Dacă nu există Dumnezeu atunci nu exista nici nu standard perfect, nici un bine absolut sau un rău, căci nu este cine să-l stabilească în mod absolut ce este bine sau rău, şi prin urmare nu a avut loc nici o depărtare de la vreun standard. Deci, dacă Dumnezeu nu există atunci nu există nimic rău, ci doar preferinţe personale şi gusturi, ceea ce eu agreez din punct de vedere moral şi ceea ce nu-mi place mie.

Aceasta este problema cea mare a relativismului moral ca punct de vedere atunci când se ia în discuţie problema răului. Daca moralitatea ţine în primul rând de o preferinţă personala, lucrul susţinut de mulţi astăzi, atunci ţine doar de opinia ta ceea ce este rău sau bine, însă nu ţine şi de a mea. Căci de exemplu pentru evreii arşi în lagărele de concentrare a fost ceva extrem de rău, însă pentru conducerea nazistă care au făcut aceasta, ei au gândit că este bine. Fiecare are propriul lui punct de vedere asupra moralităţii şi dacă aceasta atârnă de gusturi sau preferinţe, la fel cum mie îmi place mai mult salata, decât varza, obiecţia adusă împotriva existentei lui Dumnezeu ce se bazează pe existenta răului se auto-elimina pentru că ea depinde de faptul ca unele lucruri sunt intrinsec rele şi că răul nu ţine doar de preferinţa mea personala, deci de definirea pe care eu i-o aduc, ci este stabilit de o Fiinţă supremă, un drept şi perfect Judecător. Răul acela are atunci o existenţă absolută, iar problema majorităţii din zilele noastre este că nu cred că există ceva absolut rău. Sexul ca aventură extraconjugală? Nu-i nimic rău pentru unii. Avortul? Este o chestiune de alegere personala. Uciderea? Depinde de circumstanţe. Furtul? Nu-i rău daca-i de la locul de munca! Şi aşa mai departe.

Realitatea este că lumea zilelor noastre se îneacă într-o mare a relativismului moral. Dacă totul este permis, atunci nimic nu este ne-permis. Nimic nu este greşit. Nimic nu este fundamente rău. Ceea ce spun este ca daca relativismul moral are validitate, aparent lucrul cel mai acceptat de majoritate, chiar şi de către cei ce protestează împotriva răului din lume, atunci toata vorbăria despre răul obiectiv ca problemă filozofică este un nonsens. A o spune altfel, dacă nu există Dumnezeu, atunci orice moralitate este relativă, şi atunci nu există nici bine nici rău stabilit în mod ferm, căci nu există cine să-l stabilească.

O excelenta ilustraţie ne este oferita de filmul "Cearta". În acest film un rabin şi un evreu secularist se reîntâlnesc după cel de-al doilea război mondial, timp în care au fost despărţiţi. Ca şi tineri s-au certat adesea, dar la un moment dat s-au despărţit supăraţi, satele si familiile lor fiind distruse între timp şi fiecare crezând că celălalt este mort. La bătrâneţe se întâlnesc din nou într-un parc din Toronto, Canada, restabilind vechea lor prietenie, şi… cearta. Atunci rabinul Hersch îi spune secularistului evreu pe nume Chiam că, "daca un om nu poate să apeleze la Atotputernicul, dacă nu există nimic în tot universul care să fie mai presus de fiinţele omeneşti, atunci ce este moralitatea? Nu este decât o chestiune de opinie. Mie îmi place laptele, ţie îţi place carnea. Lui Hitler îi place să omoare oameni, mie îmi place să-i salvez. Cine poate să spună ce-i mai bine? Poţi să vezi aceasta oroare de gândire? Daca nu exista nici un Stăpân al universului atunci cine poate să spună că Hitler a făcut ceva rău? Daca Dumnezeu nu există atunci oamenii care ţi-au ucis nevasta şi copii nu au făcut nimic rău!"

Aceasta a fost o exprimare foarte, foarte convingătoare din partea unui rabin. Din nou, a susţine că Dumnezeu nu există bazându-te pe existenta răului ne forţează să spunem ceva de felul, "răul există, de aceea Dumnezeu nu există. Iar daca nu există Dumnezeu atunci răul şi binele sunt relative şi nu absolute, astfel că un rău adevărat nu există, o contradicţie a primei afirmaţii".

Daca Dumnezeu nu există atunci nu avem nici un răspuns la chestiunea pastorala a suferinţei şi a răului. El nu există. Suferinţa ta este fără sens. Însă daca Dumnezeu există şi dacă acel Dumnezeu este Dumnezeul Bibliei atunci cel puţin avem parte de potenţialul unui răspuns. Se poate găsi mângâiere. Dumnezeu este esenţial bun şi drept şi într-o zi va pune la punct balanţele dintre rău şi bine. Putem să ne încredinţam în mâinile unui Creator puternic care a demonstrat cu prisosinţă că ne iubeşte, căruia îi pasă de noi şi îi mângâie pe cei nenorociţi, după cum se spune în Psalmul 103: 3,8-14 BC: “El îţi iartă toate fărădelegile;… Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate. El nu Se ceartă fără încetare, şi nu ţine mânia pe vecie. Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre. Ci cât Sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El;  cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi. Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El. Căci El ştie din ce Suntem făcuţi; Îşi aduce aminte că Suntem ţărână.” Există cel puţin posibilitatea ca această suferinţă şi durere sa aibă sens deoarece Dumnezeu le poate folosi în bine în vieţile noastre.

Poate ne întrebam de ce îngăduie Dumnezeu tot răul din lume? Răspunsul meu este că Dumnezeu suporta aceste rele din acelaşi motive pentru care încă mai suportă rele mele sau ale tale. Nu voi explica acum care sunt aceste motive. Ceea ce vreau să spun este că dreptatea Lui este valabila pentru toţi.

Faptele rele nu pot fi niciodată izolate de autorul lor. Deci dacă Dumnezeu ar face acum dreptate am păţi-o şi noi, cei ce nu suntem pregătiţi de judecata dreaptă a lui Dumnezeu. Dar îndelunga lui răbdare permite să se cristalizeze două clase, cei drepţi şi cei nedrepţi, din păcate există oameni care sunt un soi de combinare între grâu (drepţi) şi neghină (nedrepţi), şi doar timpul şi încercările pot stabili ce sunt ei în realitate.

Ceea ce mi se pare mie cel mai curios este ca nimeni nu pune la îndoială după toate aceste tragedii să se mai încreadă în bunătatea omului. Vedem drame ca Holocaustul, criminalitatea din zilele noastre, suferinţa inocenţilor în mâinile altor fiinţe umane şi în loc să ridicam pumnul împotriva omenirii, făptuitoarea tuturor acestor rele, noi il îndreptam spre Dumnezeu. Asta este intr-adevăr de neînţeles! Dennis Prager spune: "Ori de cate ori întâlnesc pe cineva care pretinde că este imposibil să crezi în Dumnezeu, dar continuă să susţină bunătatea înnăscuta a omului, ştiu ca stau de vorba cu omul pentru care nu contează dovezile…". Cred că are dreptate. Aşa stau lucrurile. Oameni de acest fel refuza sa privească realitatea în faţă. După cum spunea un rabin, care a fost întrebat: unde a fost Dumnezeu când s-a petrecut holocaustul nazist? El însă a zis că ar trebui să ne întrebăm: “unde a fost omul” când au avut loc aceste orori.

Ultimul gând pe care vreau sa-l transmit şi care mă miră în permanenţă atunci când aud aceste poziţii. Ne trăim vieţile noastre într-o constantă rebeliune faţă de Dumnezeu, tot timpul nesocotindu-l şi refuzând să trăim conform legilor şi preceptelor Lui şi după aceea ne întrebam unde este când lucrurile nu merg bine! La asta ar trebui să ne mai gândim. Da să revenim la “lege şi la mărturie”, însă ca să revenim la lege trebuie să răspundem la întrebarea: la care lege? Şi la care mărturie? Astfel se impune abordarea celei de-a doua ideie principală, şi anume:

Unii cred că Moise a primit pe muntele Sion şi o Tora orală pe lângă cea scrisă, conform acestei păreri, Dumnezeu a stabilit mai dinainte ca anumite porunci să nu fie scrise, ci transmise mai departe pe cale orală, însă această convingere a unora nu are nici o bază Scripturală, căci relatarea Biblică de la Moise la Maleahi nu conţine nici o menţiune cu privire la vreo lege orală, ba mai mult, observaţi că textul sacru ne spune altceva, şi anume: “ Numai Moise să se apropie de Domnul; ceilalţi să nu se apropie şi poporul să nu se suie cu el. Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul. Moise a scris toate cuvintele Domnului… Moise a luat jumătate din sânge şi l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar. A luat cartea legământului şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: „Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul. Moise a luat sângele şi a stropit poporul, zicând: Iată sângele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.” (Exod 24:2-8 BC). Din acest text observăm, că nici vorbă de lege orală, căci Moise a primit poruncă să scrie TOATE CUVINTELE primite din partea lui Dumnezeu, deci el pe toate le-a transmis în scris, în plus, legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Israelul se bazează doar pe aceste cuvinte şi nu pe o lege orală (vezi şi Exod 34:27). Mai târziu Iosua care a condus naţiunea Israel după Moise s-a bazat pe aceiaşi lege scrisă, după cum se spune în Iosua 8:34, 35 BC unde citim:  “Iosua a citit apoi toate cuvintele legii, binecuvântările şi blestemurile, după cum este scris în cartea legii. N-a rămas nimic din tot ce poruncise Moise pe care să nu-l fi citit Iosua în faţa întregii adunări a lui Israel, în faţa femeilor, copiilor şi străinilor care mergeau în mijlocul lor.” Da, Iosua, a citit tot ce poruncise Moise, prin urmare tot ce poruncise acesta era scris nu oral. De fapt legea orală, Mişna nu a fost consemnată în scris decât spre sfârşitul secolului al II-lea şi începutul secolului al III-lea era noastră, constituind prima parte a Talmudului. Astfel pe parcursul secolului 1 e.n. Fariseii au adoptat învăţătura despre Tora orală, pe care rabinii o concepuseră cu două secole înainte, ei credeau că aceasta trebuie transmisă din gură în gură, de la învăţător la discipol, însă această concepţie despre o “Tora orală” a fost respinsă iniţial de cei din partida Saducheilor, de mulţi preoţi din linia lui Aron, de Esenieni. Chiar în prezent, karaiţii, precum şi alte mişcări reformiste şi conservatoare ale iudaismului nu consideră o astfel de lege orală ca fiind inspirată de Dumnezeu, însă iudaismul ortodox consideră aceste tradiţii nu numai inspirate, dar şi obligatorii. Acest lucru s-a instaurat după distrugerea templului în anul 70 e.n. când sistemului preoţiei şi al jertfelor i s-a pus capăt, de atunci tot mai mult rabinii au căpătat un loc de frunte în instruirea poporului evreu. Astfel, spre sfârşitul secolului al II-lea şi începutul secolului al III-lea e.n., Judah Ha-Nasi (135-219 e.n.) a consemnat în mod sistematic aceste tradiţii orale rabinice, într-o lucrare numită “Mişna”. Adăugirile făcute ulterior au fost numite “Tosefta”. La rândul lor rabinii au văzut necesitatea de a face comentarii la Mişna, iar aceste interpretări ale tradiţiei orale au devenit fundamentul unei colecţii numită “Chemara” (compilată din secolul al III-lea până în al V-lea e.n.). Toate aceste lucrări au fost cunoscute sub numele de “Talmud”. Mai târziu Mose ben Maimon care a trăit în secolul XXII-lea a scris Mishneh Torah, care era un ghid practic al Talmudului într-un sistem ordonat de 14 cărţi, clasificate în funcţie de subiectul dezbătut, el a fost omul care a redefinit iudaismul. Din păcate, unii evrei studiază şi cunosc mai bine Talmudul decât Tora, şi îi acordă Talmuldului aceiaşi importanţă ba poate chiar mai mare decât Sfintei Scripturi.

Observăm o discrepanţă izbitoare dintre învăţătura Scripturii şi a Talmudului, Scriptura ne spune să folosim numele divin în închinarea noastră bineînţeles cu reverenţă şi respect, Talmudul ne interzice aceasta, mulţi iudei cred că porunca a treia care spune: “ Să nu iei în deşert Numele Domnului (IHWH), Dumnezeului tău; căci Domnul (IHWH) nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.” (Exod 20:7 BC), se referă de a nu-l folosi de loc, însă porunca învaţă să nu juri în mod fals pe numele lui IHWH Dumnezeul tău, observaţi că textul nu spune să nu pronunţi, ci să nu iei în deşert numele divin. În acest sens lexiconul ebraic al lui Koehler şi Baumgartner spune cu privire la termenul ebraic “laşşaw`” tradus prin “în deşert”: ,,a numi un nume fără nici un motiv…a folosi greşit un nume.” Aşadar această poruncă nu ne interzice folosirea numelui IHWH (Iahveh), ci folosirea lui în mod greşit sau fără un motiv întemeiat.

Deci Biblia arată că sufletul (nefeş) eşti tu, sau viaţa ta (Deuteronomul 12:23), că la moarte omul se reîntoarce în ţărână (Geneza 3:19), iar suflarea (neşmah)de viaţă sau spiritul (ruah) care este ceva impersonal, şi pe care o au şi animalele (Ecleziast 3:19,20), se reîntoarce la Dumnezeu (Ecleziast 12:7), iar la timpul potrivit, Dumnezeu va trimite din nou suflarea de viaţă, şi atunci cei morţi vor învia venind la viaţă (Psalmul 104:29,30; Isaia 26:19; Daniel 12:2,13), dar ce rost are învierea pentru cineva care există, ce sens are chemarea la existenţă prin înviere a ceva ce există?

Credinţă în iudaism despre un suflet nemuritor a fost influenţată de filozofia greacă, după cum recunoaşte şi Encyclopedia Judaica, când declară următoarele: “Probabil că doctrina nemuririi sufletului a pătruns în iudaism datorită influenţei greceşti.” Din păcate aceiaşi influenţă a pătruns şi în creştinism făcând ca multe ramuri ale acestuia să creadă în nemurirea sufletului.

În concluzie, analizând pe scurt, doar aceste subiecte, ne dăm seama că Talmudul învaţă lucruri diferite de Scriptură, de aceea trebuie să luăm o hotărâre, ori Biblia este inspirată de Dumnezeu, şi atunci ea va fi măsura cu care măsurăm adevărul, ori Talmudul care conţine explicaţii şi păreri omeneşti, căci nu putem să le acceptăm pe amândouă, căci ele se contrazic, ori noi nu ne putem fundamenta credinţa pe scrieri contradictorii.

Însă noi vrem să conchidem ca istoricul evreu Josephus Flavius care a spus în lucrarea sa: “Împotriva lui Apion” (I, 38-41): “Noi nu posedăm miriade de cărţi incoerente, în conflict unele cu altele. Cărţile noastre, cele recunoscute pe drept, nu sunt decât douăzeci şi două (echivalentul celor 39 ale Vechiului Testament, care erau împărţite în vremea de atunci altfel) şi conţin istoria tuturor timpurilor. Dintre acestea, cinci sunt cărţile lui Moise…profeţii care l-au urmat pe Moise au scris istoria evenimentelor din timpurile lor în treisprezece cărţi. Celelalte patru care mai rămân conţin imnuri pentru Dumnezeu şi percepte de conduită pentru viaţa umană.” de aceea, să avem atitudinea lui Agur care a scris sub inspiraţie divină cuvintele înţelepte din Proverbe 30:5,6 BC: “Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în El.  N-adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească, şi să fii găsit mincinos.”

Da Biblia este demnă de încredere căci ea conţine Cuvântul sacru al lui Dumnezeu, şi acesta este în armonia cu ştiinţa. De exemplu pe vremea când a fost scrisa Biblia, oamenii credeau ca pământul era plat şi că era purtat de trei elefanţi mari. Dacă cineva ar fi întrebat, "pe ce stă aceasta lume?", i s-ar ar fi răspuns, "pe trei elefanţi!". Atunci daca cineva se aventura să întrebe mai mult, "şi pe ce stau elefanţii aceştia?", i s-ar fi răspuns, "pe o broasca ţestoasă mare!?". Aceasta era mai demult ştiinţa!

Acum, ascultaţi ceea ce Dumnezeu a spus. Va atrag atenţia că cele ce urmează nu au fost scrise în ultima sută de ani, nici măcar în ultima mie de ani, ci aceste afirmaţii provin de acum mai mult de 2.500 de ani: "Nu ştiţi? N-aţi auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-aţi gândit niciodată la întemeierea pământului? El şade deasupra cercului pământului,…” (Isaia 40:21-22). Cuvântul de aici, "cerc" este in ebraica cuvântul "sferă". Pe vremea când ştiinţa era mai mult o superstiţie, o carte veche acum de aproximativ 2.500 de ani, sulul profetului Isaia, ne demonstrează că se putea cunoaşte că pământul era rotund! Dar nu au crezut că Biblia este adevărul şi mai târziu cu ea în mână, din cauza necunoaşterii ei au ars pe rug pe cei ce au crezut că Pământul este rotund! Tot în Biblie găsiţi că, "El întinde miazănoapte deasupra golului şi spânzură pământul pe nimic" sau, "El întinde nordul deasupra spaţiului gol (neantului) şi suspendă pământul pe nimic" (tradus după versiunea engleza) [Iov 26:7], afirmaţie surprinzătoare de exactă pentru vechimea ei de aproximativ 3.500 de ani. Deci, prin revelaţie Biblia ne spune odată că pământul este rotund apoi că este suspendat în spaţiu. Ei bine, se pare că e cam mult de lucru pentru bieţii elefanţi!

În Scriptură mai există multe alte uluitoare dovezi ştiinţifice care au fost făcut cunoscute omului cu multe secole înainte ca ele să devină parte a "cunoaşterii" umane moderne. De pildă, circumcizia care a fost poruncită lui Avraam şi urmaşilor lui în a opta zi, astăzi ştiinţa a descoperit că în a opta zi sângele bebeluşului are suficientă vitamina K, cât şi suficientă prothrombină care urcă la 110% mai mult decât normal, pentru coagularea sângelui, astfel ziua a opta este cea mai potrivită pentru o tăietură, deci pentru circumcizie, decât oricare altă zi.

O altă dovadă a inspiraţiei Scripturii pe care aceasta îndrăzneşte să-l facă, aşa cum nici o alta carte din lume nu o face, este de a prezice cu exactitate viitorul. Dumnezeu poate aranja situaţiile şi împrejurările istorice pentru a-şi pune în aplicare planuri avute înainte de întemeierea lumii. Conturul multora dintre aceste planuri este revelat în Biblie. Există în Scriptura aproximativ 3.856 de versete care în mod direct sau indirect se refera la profeţie. Aproape unul din sase vorbeşte de evenimente viitoare! Invitaţia pe care Dumnezeu o adresează lumii este: “Ţineţi minte aceste lucruri, şi fiţi oameni! Veniţi-vă în fire, păcătoşilor. Aduceţi-vă aminte de cele petrecute în vremurile străbune; căci Eu Sunt Dumnezeu, şi nu este altul, Eu Sunt Dumnezeu, şi nu este nici unul ca Mine. Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare, şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea. Eu chem de la răsărit o pasăre de pradă, dintr-o ţară depărtată, un om ca să împlinească planurile Mele: da, Eu am spus, şi Eu voi împlini; Eu am plănuit şi Eu voi înfăptui.” (Isaia 46:8-11 BC) Budiştii, confucianiştii şi musulmanii, au şi ei propriile lor scrieri sacre, însă din acestea elementul profetic lipseşte cu desăvârşire. Distrugerea Tirului, invazia Ierusalimului, căderea Babilonului şi distrugerea acestuia, precum şi numele cuceritorului înainte ca acesta să se nască, au fost fiecare prezise cu exactitate de Biblie şi s-au împlinit până în cele mai mici detalii (vezi Ezechiel 26:3,4,12; Isaia 24:1-3; 47:6; 45:1; Ieremia 50:35-38; 51:30-32; etc.).

Da, Dumnezeul Bibliei este măreţ şi adevărat, El este acelaşi şi pentru evrei şi pentru creştini, însă din păcate creştinismul fiind influenţat şi el de filozofia greacă a adoptat unele concepte, precum nemurirea sufletului sau învăţătura despre un Dumnezeu în trei persoane, de aceea să vedem în continuare atât din Scripturile ebraice, cât şi cu cele creştine dacă Dumnezeul Bibliei este o trinitate:

Majoritatea religiilor care spun că sunt creştine, au ca învăţătură fundamentală despre Dumnezeu cea a sfintei treimi sau a trinităţii, care este definită după cum urmează:

• Tatăl este Dumnezeu deplin, Fiul este Dumnezeu deplin, Duhul Sfânt este Dumnezeu deplin, toţi aceştia sunt absolut egali ca esenţă, ca putere, ca înţelepciune, co-eterni şi totuşi toţi trei formează un singur Dumnezeu
• Altă formulare ale acestei doctrine este: Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt nu sunt nişte entităţi separate şi distincte, ci trei manifestări ale esenţei divine, o singură persoană în trei ipostaze (această formulare este mai puţin răspândită).
• Pe lângă aceste variante de a-l explica pe Dumnezeu, noi credem că Dumnezeu este doar Tatăl, Isus este Fiul lui Dumnezeu, creat din esenţa Tatălui, dar ne-fiind egal cu Tatăl. Iar Duhul Sfânt este puterea care vine de la Dumnezeu.

Căci Biblia de la început până la sfârşit vorbeşte de un singur Dumnezeu adevărat, care este unic şi care s-a descoperit sub numele de IHWH (în limba română este tradus cu Iahve în Biblia Ortodoxă: Exod 34:6 sau Iehova în Biblia Cornilescu: Geneza 22:14 n.s.; Exod 17:15 n.s. sau în Sfânta Scriptură de la 1874). Acest lucru reiese din zeci de pasaje biblice, de pildă:”…ca să cunoşti că DOMNUL(“Iehova” SS 1874)El este Dumnezeu şi nu este alt Dumnezeu afară de El”(Deuteronomul 4:35; vezi şi Isaia 45:21), iar Iehova nu este altcineva decât Tatăl după cum reiese din Isaia 63:16:”…dar Tu, DOAMNE (Iehova SS 1874), eşti Tatăl nostru…numele tău este din veşnicie”, deci acest nume se aplică la Fiinţa supremă după cum reiese din Psalmul 83:18.

Revenind din nou la problema: Cine este Adevăratul Dumnezeu? Avem în acest domeniu învăţătura clară chiar a Domnului Isus care confirmă clar că Dumnezeul evreilor, nu este o trinitate, ci doar Tatăl, după cum reiese în mod elocvent din Ioan 8:54 unde se precizează:”…Tatăl meu mă slăveşte, El, despre care voi ziceţi: El este Dumnezeul nostru” Deci Dumnezeul Vechiului Legământ este o singură persoană, doar Tatăl. Dar oare Noul Legământ prezintă o învăţătură diferită? Nu, căci Dumnezeu nu se schimbă, în plus Fiul lui Dumnezeu Isus Cristos declară în Ioan 17:3 o învăţătură simplă dar care contrazice flagrant trinitatea prin cuvintele: “…Isus şi-a ridicat ochii spre cer şi a zis: Tată, a sosit ceasul!…Şi viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe tine SINGURUL DUMNEZEU ADEVĂRAT, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu”(Ioan 17:1,3). Deci Singurul Dumnezeu Adevărat este Tatăl la care se ruga Isus. De fapt poate Dumnezeu să se roage la Dumnezeu sau să aibă un Dumnezeu ? Deci dacă Isus este Dumnezeu adevărat în sens absolut cum poate să se roage la Dumnezeu, căci El a făcut lucrul acesta când a fost pe pământ (Matei 27:46), cât şi după plecarea la cer şi turnarea Duhului Sfânt (Ioan 14:16; 16:26). De asemenea Biblia descrie că El are un Dumnezeu şi după înviere (Ioan 20:17) şi înălţarea la cer (Efeseni 1:17; Apocalipsa 1:6; 3:12).

Pe lângă toate aceste argumente şi apostoli au înţeles tot aşa după cum reiese din învăţătura lor despre faptul că “Dumnezeu este Unul singur”, nu trei în unul (Galateni 3:20; Iacov 2:19) şi acesta este Tatăl (1Corinteni 8:5,6; Efeseni 4:4-6; 1Timotei 6:15,16). În continuare să vedem dacă Isus are început.

Dumnezeu nu are început, fiind din veşnicie (Psalmii 90:2; 93:2; 106: 48) pe când Isus are început, tocmai arătând că nu este Dumnezeu, căci “ Dumnezeu este din veşnicie în veşnicie”. Faptul că Isus are început reiese din Coloseni 1:15 unde se spune despre El că este:”…Cel întâi-născut peste toată creaţia “ astfel El este primul creat, acest lucru reiese şi din Apocalipsa 1:5; 3:14 unde se spune despre Isus Martorul Credincios şi Adevărat că este:”…începutul creaţiei lui Dumnezeu”. Iar în Proverbe 30:4 este descris Isus ca fiind Fiu al Creatorului, dar de ce este numit Isus, Fiu, înainte de naşterea sa din Maria dacă nu are început, poate cineva să fie Fiu dar să nu fie creat? (vezi şi Proverbe 8:22). Dacă Isus era co-etern ar fi fost numit frate cu Dumnezeu nu fiul lui Dumnezeu (Psalmul 2:7,12).

Înainte de a veni ca om pe pământ, Isus a fost subordonat Tatălui (Filipeni 2:6,7; Ioan 12:49,50). Când a fost pe pământ, Isus a fost un om perfect echivalentul lui Adam (Romani 5:12-19; 1Corinteni 15:45). Dacă Isus era Dumnezeu, atunci prin moartea sa trebuia să răscumpere păcatele unui Dumnezeu, dar Adam a fost om nu Dumnezeu, tot aşa Isus sa făcut om, dar un om perfect fără de păcat, (Evrei 2:6-9; 4:15) pentru a aduce o răscumpărare corespunzătoare (1Corinteni 15:21).

O altă întrebare care se ridică este cum poate Isus, dacă este o parte a divinităţii Atotputernice să fie mai prejos ca îngerii? (Evrei 2:9) Dar dacă era om echivalentul lui Adam, putea, nu-i aşa? Pe lângă toate acestea Domnul Isus declară clar: “…Tatăl este mai mare decât mine”(Ioan 10:29; 14:28) şi El este numit: Robul lui Dumnezeu atât cât a fost om cât şi după înviere (Fapte 4:27,30). Cum poate robul lui Dumnezeu să fie egal cu Dumnezeu? Sau când Isus a fost numit: ”Bunule Învăţător”, de ce El nu a acceptat acest titlu ca apelativ, spunând că unul singur este Bun, Dumnezeu, cu referire la Tatăl (Luca 18:19). Şi după înălţare Tatăl este superior Fiului, căci autoritatea sa şi toate titlurile sale de Judecător, Domn, Salvator, Mare Preot, etc., nu le are de la El ci le-a primit de la Tatăl (Matei 28:18; Ioan 5:21,22; 17:2; Fapte 5:31). Are nevoie Dumnezeul Atotputernic să primească de la cineva ceva? Sau are nevoie ca altul să-I supună toate lucrurile (1Corinteni 15:27)? De asemenea Tatăl trăieşte prin sine pe când Fiul prin Tatăl, dacă Isus este Dumnezeu, de ce este El dependent de altcineva ca să trăiască (Ioan 6:57)? Atunci înţelegem că Isus la care se aplică aceste descrieri, nu poate fi Dumnezeul Absolut. Ba mai mult, Isus nu cunoaşte ceea ce cunoaşte Tatăl (Marcu 13:32), nici chiar după înviere, căci timpurile şi perioadele sunt sub stăpânirea Tatălui (Fapte 1:7). Şi apostolul Pavel subliniază diferenţa în cunoştinţă prin cuvintele: ”Fiindcă cine a ajuns să cunoască mintea lui Iehova, ca să-l instruiască? Noi însă avem mintea lui Cristos”(1Corinteni 2:16 NW).

Chiar la revenirea sa în viitor, Isus este subordonat, căci nu El va stabili cine să stea la dreapta şi la stânga sa (Matei 20:23). De fapt la sfârşitul domniei sale de o mie de ani, El va preda domnia în mâna Tatălui (1Corinteni 15:24-28). Deci în concluzie în toate timpurile se aplică principiul autorităţii din 1Corinteni 11:3 care este descris prin cuvintele: ”Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat, că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este capul lui Hristos”, faptul că acest principiu se aplică în toate timpurile reiese din context, deoarece bărbatul este capul femeii încă de la facere căci femeia este făcută din esenţa (coasta) bărbatului tot aşa Isus este făcut din esenţa Tatălui (1Corinteni 11:3-9), de aceea Dumnezeu este capul lui Cristos, adică conducătorul suprem în toate timpurile. Dar este într-adevăr Isus (Iosua), Mesia cel promis? Vom răspunde la această întrebare în continuare.

Înainte de a dezbate mai pe larg răspunsul la această întrebare, voi prezenta în continuare crezul sau mărturia de credinţă a evreilor, care sa stabilit pe baza Talmudului, care coincide în unele puncte cu Biblia, dar în altele nu, pentru a înţelege mai bine acest lucru voi prezenta în continuare un tabel prin care vreau să arat punctele comune cu învăţătura creştină şi punctele divergente, la acestea voi argumenta şi cu Vechiul Testament (Scripturile ebraice), că acel crez nu coincide cu cărţile profeţilor, cu legea şi cu Psalmii în unele aspecte.

În primul rând trebuie să recunoaştem că nu toate profeţiile Bibliei despre unele evenimente, sunt prezentate în mod cronologic, astfel se vorbeşte despre deportarea în Babilon, ca apoi să se vorbească despre întoarcerea în Palestina şi binecuvântarea lui Dumnezeu peste ei (Ieremia 3:17), ca apoi profeţia din nou să revină la păcatul poporului şi la pedeapsa exilării în Babilon (Ieremia 3:20-cap.4).(vezi de exemplu şi Isaia 9:1-7 care vorbeşte de domnia viitoare a lui Mesia, şi apoi continuă cu pedepsele pentru Israelul neascultător). Deci în concluzie nu desfăşurarea pe capitole a profeţiilor poate fi socotit ca argument, ci precizările, descrierile şi detaliile pe care acestea le fac.

Astfel profetul Daniel spune în mod clar despre timpul când va veni Mesia (Unsul) în Daniel 9:24-26 unde se precizează următoarele: “Şaptezeci de săptămâni au fost Hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi prorociei, şi până la ungerea Sfântului sfinţilor.  Să ştii, deci, şi să înţelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strâmtorare. După aceste şaizeci şi două de săptămâni, unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi Sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este Hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile.” Deci observăm câteva informaţii precise despre venirea lui Mesia, şi anume că acesta va veni, după ce se va împlini perioada de “şapte săptămâni” şi “şaizeci şi două de săptămâni”, de la darea poruncii pentru “zidirea din nou a Ierusalimului”, care a avut loc după majoritatea istoricilor în 445 î.e.n., în al douăzecilea an al lui Artaxerxes (Neemia 2:1-8). Astfel 7 săptămâni + 62 de săptămâni, fac în total 69 de săptămâni, care nu se referă la săptămâni de zile, ci de ani, după regula legii, un an pentru o zi (Numeri 14:34). Astfel de la jumătatea secolului V Î.e.n. trebuia să treacă 483 de ani, “până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul”, deci prima venire a lui Mesia a avut loc în primul secol e.n., atunci când poporul era în aşteptare (Luca 3:15), în al 15 an al domniei lui Tiberiu Cezar (Luca cap.3). După unii aceasta ar fi în anul 27 e.n., după alţii în 29 e.n. însă este clar că Mesia a avenit, a spune că nu-I aşa înseamnă a nega profeţia lui Daniel, care precizează chiar că Mesia va fi stârpit înainte de distrugerea templului, prin cuvintele: “unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi Sfântul Locaş…”. Însă Daniel vorbeşte de o venire viitoare a lui Mesia care nu va mai muri domnind veşnic (Daniel 7:13,14; Isaia 9:6,7).Tot la fel şi profetul Zaharia vorbeşte de străpungerea sa (Zaharia 12:10), şi doar la a doua venire îl vor recunoaşte poporul Israel ca întreg şi-l vor accepta. Da profeţiile vorbesc de o venire a lui umilă pe un măgăruş (Zaharia 9:9), urmată de patimi, şi suferinţe (Zaharia 13:7), dar şi de o venire viitoare în glorie, ca manifestare a lui Iahveh (Zaharia 14:1-9). Şi Isaia descrie suferinţele acestuia în Isaia 52:13-cap.53, şi acest fragment profetic nu se referă la naţiunea lui Israel per ansamblu, sau la vreun rabin, ci la Mesia, singurul capabil să i-a toate fărădelegile noastre asupra lui, şi să îndreptăţească pe cei mulţi, dar vorbeşte şi de o venire a sa cu putere ca rege care va face dreptate pe tot pământul (Isaia 11).

1. linia genealogică: Dumnezeu I-a promis lui Avraam că prin sămânţa lui vor fi binecuvântate toate naţiunile, o promisiune asemănătoare I s-a făcut şi lui Isac şi lui Iacob (Geneza 22:18; 26:2-5; 28:12-15), ca o primă împlinire aceste cuvinte se refereau la Israel, dar împlinirea spirituală se referă la Mesia (Geneza 49:10), această sămânţă I-a fost promisă şi regelui David (2Samuel 7:12-16), prin urmare dacă verificăm linia genealogică a lui Isus (Iosua), observăm că el se trage din: Avraam, Isac, Iacov, Iuda, David, Solomon, ca să-I menţionăm doar pe cei mai importanţi, această linie o găsim descrisă în Evanghelia după (Matei 1:1-16), şi în Evanghelia după Luca (3:23-38). Cu toate că Isus a avut mulţi adversari, nici unul dintre ei nu a pus la îndoială linia lui genealogică, ca fiind un urmaş al lui David (Matei 21:9,15). Este limpede deci, că linia sa de descendenţă este în afara oricărei discuţii. De asemenea, este demn de menţionat, că după anul 70 e.n. nimeni nu mai poate dovedi cu registrele genealogice că este Mesia, căci acestea au fost distruse o dată cu Ierusalimul şi templul. Curios nu! Dacă Mesia nu a venit, cum va dovedi el că este descendent al lui Avraam şi a lui David prin Solomon?
2. Mărturia lui Dumnezeu: El a trimis îngeri pentru al face cunoscut (Luca 2:10-14), Dumnezeu a vorbit din ceruri în trei ocazii confirmând că Isus este Mesia (Matei 3:17; 17:5; Ioan 12:28-30); I-a dat putere să facă semne şi minuni, chiar vrăşmaşii lui au fost nevoiţi să recunoască acest lucru, după cum se relatează în Ioan 11:47 BC: “Atunci preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au adunat Soborul, şi au zis: „Ce vom face? Omul acesta face multe minuni”. Dumnezeu chiar la înviat din morţi, dând astfel o mărturie de netăgăduit că El este fiul Său preaiubit şi promisul Mesia, observaţi mărturiile martorilor învierii sale care vorbesc de la sine: “Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi;  pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul Hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege. Dar Dumnezeu L-a înviat, deslegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea. Căci David zice despre El: „Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin.

De aceea, mi se bucură inima, şi mi se veseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde: căci nu- mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor, şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea. Mi-ai făcut cunoscut căile vieţii, şi Mă vei umple de bucurie cu starea Ta de faţă.” cât despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraţilor, să vă spun fără sfială că a murit şi a fost îngropat; şi mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi. Fiindcă David era prooroc, şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie, despre învierea lui Hristos a proorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor, şi trupul lui nu va vedea putrezirea. Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi Suntem martori ai lui. Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi. Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice: „Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.” Să ştie bine, deci, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.” (Fapte 2:22-36 BC). Tot la fel şi un alt evreu din seminţia lui Beniamin, care a fost plin de râvnă pentru lege, dar observaţi mărturia lui: “Din sămânţa lui David, Dumnezeu, după făgăduinţa Sa, a ridicat lui Israel un mântuitor, care este Isus. Înainte de venirea Lui, Ioan propovăduise botezul pocăinţei la tot norodul lui Israel.  Şi Ioan, când era la sfârşitul însărcinării lui, zicea: „Cine credeţi că Sunt eu? Nu Sunt Acela; ci iată că după mine vine Unul, căruia eu nu Sunt vrednic să-i desleg încălţămintea picioarelor.” Fraţilor, fii ai neamului lui Avraam, şi cei ce vă temeţi de Dumnezeu, vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri. Căci locuitorii din Ierusalim şi mai marii lor n-au cunoscut pe Isus; şi prin faptul că L-au osândit, au împlinit cuvintele proorocilor, care se citesc în fiecare Sabat. Măcar că n-au găsit în El nici o vină de moarte, totuşi ei au cerut lui Pilat să-L omoare. Şi, după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn, şi L-au pus într-un mormânt. Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi. El S-a arătat, timp de mai multe zile celor ce se suiseră cu El din Galilea la Ierusalim, şi care acum Sunt martorii Lui înaintea norodului. Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri, Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.” Că L-a înviat din morţi, aşa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: „Vă voi împlini cu toată credincioşia făgăduinţele sfinte pe care le-am făcut lui David.” De aceea mai zice şi în alt psalm: „Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.” Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinţii săi, şi a văzut putrezirea. Dar Acela pe care L-a înviat Dumnezeu, n-a văzut putrezirea. Să ştiţi, deci, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor; şi oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise. Astfel, luaţi seama să nu vi se întâmple ce se spune în prooroci: „Uitaţi-vă, dispreţuitorilor, miraţi-vă şi pieriţi; căci în zilele voastre, am să fac o lucrare pe care n-o veţi crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva.” (Fapte 13:23-41 BC).

3. PROFETII MESIANICE ÎMPLINITE ÎN ISUS: în continuare prezint o listă de mărturii distincte ale Vechiului Testament, care si-au găsit împlinirea în Isus, confirmând că El este Mesia sau Cristosul (în limba greacă). Pentru a vedea despre ce este vorba va trebui să deschideţi Biblia la pasajele indicate!

Deci văzând atâtea dovezi să nu fim nepricepuţi cum îi mustră Isus chiar pe ucenicii săi când le spune: “O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima când este vorba sa credeţi tot ce au spus proorocii! Nu trebuia sa sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa? Şi a început de la Moise şi de la toţi proorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El. (Luca 24:25-27 BC).

Mesia a existat înainte de a veni pe pământ, căci David vorbeşte prin Duhul Sfânt de El spunând următoarele în Psalmul 110:1,2 Sfânta Scriptura de la 1874: “Zis-a Iehova Domnului meu…”, deci David îl numeşte Domn, pe acesta care stă la dreapta Lui Iehova, iar în Proverbe 30:4 BC, se întreabă: “Cine s-a suit la ceruri, şi cine s-a pogorât din ele? Cine a adunat vântul în pumnii lui? Cine a strâns apele în haina lui? Cine a Hotărât toate marginile pământului? Cum se numeşte el, şi cum cheamă pe fiul său? Ştii tu lucrul acesta?” Deci Creatorul are un fiu, acesta a existat pe parcursul istoriei poporului Israel, fiind manifestarea lui Iahveh, arătându-se sub forma de înger al lui Iehova. El a venit la Avraam împreună cu doi îngeri pregătind calea pentru sămânţa promisă, în Geneza 18, Iehova (Dumnezeu Tatăl, Cel nevăzut) îl trimite pe Domnul Isus împreună cu doi îngeri, acesta se manifestă în chipul lui Iehova astfel în Geneza 19:24 se relatează: “Atunci DOMNUL (IHWH)a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la DOMNUL (IHWH) din cer.” Deci din acest text apar doi Iehova dacă suntem sinceri, unul care face să cadă foc din cer de la celălalt Iehova, deci Isus (Iehova Cel manifestat), face să cadă foc de la Iehova (Dumnezeu Tatăl Cel nevăzut).

El a fost de asemenea îngerul care a scos poporul Israel din Egipt prin semne şi minuni şi care le-a dat legea în numele lui Iahveh (Iehova) pe muntele Sinai, pe care dacă cineva o păzea trăia prin ea (Fapte 7:35-38; Evrei 2:2; 13:2; 1Corinteni 10:4; Exod 14:19; 23:20,21). El este căpetenia oştirii lui Iehova care a acţionat în Canaan şi chiar şi după ce poporul s-a stabilit în ţară (Iosua 5:13-15; Iuda 9; Ioan 1:1-5; Isaia 63:9; Daniel 10:13,21). Alte texte în care apar doi Iehova, adică IHWH Cel nevăzut, şi IHWH Cel manifestat, sunt: Exod 19:24: “Şi DOMNUL (IHWH) I-a zis:…să nu rupă barierele ca să se suie la (celălalt) DOMNUL (IHWH), ca nu cumva să fie nimiciţi.”; sau Numeri 25:4: “DOMNUL (IHWH) I-a zis lui Moise:…spânzură-i înaintea (celuilalt) DOMNULUI (IHWH)…pentru ca mânia aprinsă a DOMNULUI (a lui IHWH) să se întoarcă de la Israel.”; sau Ieremia 23:5,6 unde Isus, sămânţa lui David este numit: “Domnul (IHWH) dreptatea noastră”; sau Osea 1:1,7: “Cuvântul Domnului (lui IHWH), care a venit la Osea…îi voi mântui prin DOMNUL (IHWH) Dumnezeul lor…”(Iehova îi mântuie prin Iehova), sau Zaharia 3:1,2: “…Iosua stând în picioare înaintea îngerului DOMNULUI (lui IHWH), şi pe Satan stând la dreapta lui, ca să i se împotrivească. DOMNUL (IHWH) a zis Satanei: DOMNUL (IHWH) să te mustre, Satan!”(Deci îngerul lui Iehova prezentat drept Iehova îi spune lui Satan, ca celălalt Iehova să-l mustre). În concluzie, Dumnezeu descoperă că are un înger special care în multe ocazii se manifestă ca Iahveh, acesta este Mesia, sau Arhanghelul Mihail, care a avut grijă de poporul evreu în multe situaţii (Daniel 10:13,21; 12:1).

Situaţia poporului lui Israel de la ora actuală este bine descrisă în Mica 5:3 unde se spune: “De aceea îi va părăsi, până la timpul când va fi în dureri cea care are să nască, şi rămăşiţa fraţilor Săi se va întoarce la fiii lui Israel.” Da, Dumnezeu a părăsit Israelul, căci de la Maleahi, Duhul Sfânt s-a depărtat de Israel, ne mai inspirând pe nimeni, până când Mesia a venit pe pământ în primul secol e.n., El care s-a născut în Betleem (Mica 5:2), dar a fost botezat la 30 de ani de Ioan Botezătorul, adică de Ilie (Luca 3:21,22; Matei 17:10-13), de atunci, evreii au mai avut 7 ani de favoare divină, căci Daniel profeţise: “Şaptezeci de săptămâni au fost Hotărâte asupra poporului tău…” (Daniel 9:24 BC), deci după cele 69 de săptămâni, Mesia s-a arătat în Israel ca învăţător şi Salvator în persoana lui Isus care a vindecat pe mulţi, însă mai erau doar 7 ani până la 70 de săptămâni, dar din cauza respingerii lui Mesia ei au fost din nou părăsiţi după cei 7 ani, adică cele 70 de săptămâni, dar doar până la un timp, după cum este profeţit în Osea 3:4,5 BC: “Căci copiii lui Israel vor rămâne multă vreme fără împărat, fără căpetenie, fără jertfă, fără chip de idol, fără efod, şi fără terafimi. După aceea copiii lui Israel se vor întoarce, şi vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor, şi pe împăratul lor David; şi vor tresări la vederea Domnului şi a bunătăţii Lui, în vremurile de pe urmă.” Dar cât durează acest timp de părăsire, acest timp cât poporul Israel rămâne “fără împărat, fără căpetenie, fără jertfă, fără chip de idol, fără efod, şi fără terafimi.” ? În Osea 6:1-3 se precizează în mod profetic: “Veniţi, să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfâşiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile. El ne va da iarăşi viaţa în două zile; a treia zi ne va scula, şi vom trăi înaintea Lui. Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El se iveşte ca zorile dimineţi, şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul!” Da, această perioadă de două zile profetice care durează 2000 de ani conform cu Psalmul 90:4, se va încheia când cu poporul Israel se va împlini cuvintele: “a treia zi ne va scula”, astfel în zilele din urmă poporul Israel se va întoarce la Dumnezeu şi la David (Mesia), dar înainte ca Poporul Israel ca întreg să se întoarcă şi să caute “pe Domnul (IHWH), Dumnezeul lor, şi pe împăratul lor David (Mesia)”, trebuie să se mai împlinească din nou cuvintele: “De aceea îi va părăsi, până la timpul când va fi în dureri cea care are să nască…” Da, un copil de parte bărbătească trebuie să se nască (Apocalipsa 12:1-6), şi El va fi Ilie modern care precede venirea a doua a lui Mesia, cine este acesta? Profeţiile Biblice indică despre o clasă specială de iudei ce vor merge în cer, în număr de 144.000. Descrierea din Scripturile creştine care apare în Apocalipsa 7.1-8; 14:1-5, despre aceştia o împărţim în trei părţi după cum urmează: 1. Ei sunt identificaţi ca fiind din “seminţiile fiilor lui Israel” (Ap.7:4 NW), seminţiile cele 12 din această descriere sunt complete cu excepţia că triburile lui Dan şi Efraim au fost înlocuite cu Iosif şi Levi - compară cu Numeri 1:5-16, nu este prima dată când Dumnezeu în suveranitatea sa a înlocuit două seminţii, vezi Deuteronomul 27:12,13, unde cu ocazia rostirii binecuvântărilor şi a blestemelor, două triburi au fost înlocuite, astfel apare triburile Iosif şi Levi în locul lui Efraim şi Manase. Un alt exemplu este cel al primului rege din Israel, Saul care nu a fost ales din Iuda, seminţia pentru regi, ci din seminţia lui Beniamin, arătând astfel libertatea de a alege a lui Iehova (1Samuel 9:1,2). Este potrivit ca primii ce vor merge la cer să fie din Israel, deoarece în Romani 2:10 BCR găsim următorul principiu: “Dar slavă, cinste şi pace va veni peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec.” Deci primii ce vor primi gloria sunt iudei, în număr de 144.000. În plus, după cum cei 144.000 sunt o cifră fixă literală, şi sunt prezentaţi în contrast cu Marea mulţime care nu este compusă dintr-o cifră fixă, tot aşa capitolul 7 din Apocalipsa mai prezintă un contrast, şi anume 144.000 de evrei naturali în contrast cu o mare mulţime de oameni din toate naţiunile. 2. “Ei sunt aceia care nu s-au întinat cu femei, căci sunt virgini” (Ap.14:4), când Biblia foloseşte expresia: ”Ei sunt aceia”, ceea ce urmează nu este ceva simbolic ci literal, astfel este potrivit ca însoţitorii mirelui să fie virgini ca mirele, iar dacă acceptăm expresia ”Ei sunt aceia care urmează pe Miel…” ca fiind literală, atunci trebuie să interpretăm tot literal şi “Ei sunt aceia care nu s-au întinat cu femei, căci sunt virgini”, ca să fim consecvenţi. 3. ” …ei sunt aceia care urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni ca cel dintâi rod” (Ap.14: 4), astfel aceştia sunt însoţitorii mirelui, ei sunt primul rod pentru Miel care ajunge în cer cu trei ani şi jumătate înainte de venirea a doua a lui Mesia (Apocalipsa cap.12) şi de trezirea naţiunii lui Israel, dar nu “întregul rod”, ci “cel dintâi rod”, ei fiind de fapt clasa însoţitorii mirelui. Cei 144.000 sunt o categorie specială în cer, dar nu sunt singuri răscumpăraţi pentru cer, căci Biblia vorbeşte de mai multe poziţii şi categorii de răscumpăraţi în cer (Ioan 14:2,3; Matei 11:11 compară cu 18:4; Luca 19:17-19). Chiar şi Scripturile ebraice vorbesc în ilustrări profetice despre această clasă specială a celor 144.000 pentru Împărăţia cerurilor, de pildă Mica îi descrie prin cuvintele: “Iar la tine, turn al turmei, deal al fiicei Sionului, la tine va veni, şi la tine va ajunge vechea stăpânire, împărăţia fiicei Ierusalimului!” (Mica 4:8 BC), iar profetul Maleahi vorbeşte despre ei care îl reprezintă pe Ilie, prin cuvintele: “Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. El va întoarce inima părinţilor spre copii, şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem.” (Maleahi 4:5,6 BC).

După apariţia acestei clase premergătoare înaintea lui Mesia, va veni a doua oară Mesia, şi atunci se vor împlini cuvintele profetice din Zaharia 12:10 unde se spune: “Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi-născut.” Da, atunci Israelul “se vor întoarce, şi vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor, şi pe împăratul lor David; şi vor tresări la vederea Domnului şi a bunătăţii Lui, în vremurile de pe urmă.” Şi vor fi ocrotiţi în ziua de mânie al lui Dumnezeu, când naţiunile vor încercui Ierusalimul, dar Iahve Cel manifestat, adică Isus se va lupta pentru ei după cum este descris în Zaharia 14. Iar Israelul va locui în ţara părinţilor lor, despre această convertire şi moştenire a ţări lor vorbesc aproape toţi profeţii (Isaia 44:1-5; Ezechiel 37:21-28; cap.38,39; Amos 9:11-15; Ieremia 31:35-40; Osea 3:4,5; 14; Ioel 3:6-20; Obadia 17-21; Mica 7:18-20; Ţefania 3:12- 20; Zaharia 12:1-10; cap.13,14; Romani cap.11). Pe lângă aceştia se vor alipi oameni din toate naţiunile, care se vor pocăii şi întoarce la Dumnezeul lui Israel în perioada sfârşitului, însă Israelul va într-o poziţie de mai mare favoare faţă de naţiuni, de fapt la Ierusalim va fi capitala noului Pământ. Toţi aceştia vor locui pământul în împărăţia lui Dumnezeu (Zaharia 14:11-16; Mica 4:1-4; Isaia 2:2-4; 60; Apocalipsa 11:13; 20:3; Daniel 7:13,14; Maleahi 4:1-3; Apocalipsa 20:3,8; Psalmul 37:9-11,29).). Da, oricine va invoca numele lui Dumnezeu în ziua de mânie cu credinţă şi căinţă va fi salvat (Fapte 2:21). Primii vor fi evrei care se vor întoarce la Dumnezeu şi apoi neamurile conform principiului din Romani 2:10, unde se spune: “Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec.” Acest principiu este valabil atât pentru chemarea de a merge în cer cât şi pentru cei ce vor rămâne pe pământ. Binecuvântările de atunci vor fi minunate, atunci va începe eliberarea pământului şi a omenirii de orice forma a răului (Isaia 11:9), deoarece Satan este legat (Ap.20:1-3). Astfel treptat pământul va deveni un paradis (Isaia 32:15-17; 35), unde nu va mai exista războaie (Psalmul 46:8,9), foamete (Psalmul 72:16; Isaia 65:22), boala, bătrâneţea şi moartea ca moştenire a păcatului lui Adam va dispărea (Isaia 33:24; 35:5,6; Iov 33:25), va fi o adevărata pace şi locuinţe pentru toţi (Isaia 32:17,18; 65.21,22; Mica 4:3,4), deoarece nici animalele nu vor mai constitui o ameninţare (Isaia 11:6-9; Osea 2.8,18). La sfârşitul celor o mie de ani, după nimicirea morţii, atunci şi creaţia se vor bucura de libertatea fiilor lui Dumnezeu (Romani 8:18-21).

Însă cei ce-l acceptă acum, nu în timpul sfârşitului pe Isus ca Mesia, au favoarea de a face parte din sfinţii lui Dumnezeu care vor conduce din cer împreună cu Mesia peste Israel şi peste neamurile de pe pământ, după cum este arătat în Daniel 7:13,14,22,26,27. Ei vor avea privilegiul de a fi regi preoţi şi judecători exercitându-le peste oamenii de pe pământ (Apocalipsa 1:6; 20:6; 1Corinteni 6:2,3). Însă cei nu-l acceptă acum pe Isus ca Mesia, vor pieri după cum este profeţit: “Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie, şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mânia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi câţi se încred în El!” (Psalmul 2:12 BC). Iar în Ioan 3:17,18 se spune: “Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.”

Înţelegi prin urmare ce trebuie să faci pentru a avea parte de salvare din păcat şi moarte? Tu trebuie să crezi în fiul lui Dumnezeu, după cum spune Scriptura: “Ferice de toţi câţi se încred în El!” Poate va trebui să mai studiezi pentru a te convinge mai deplin că Isus este Mesia, el a venit şi-a dat viaţa pentru tine şi pentru mine, ca noi să fim iertaţi şi socotiţi drepţi în faţa lui Dumnezeu căci este scris:  “Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui Suntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. “ (Isaia 53:5,6 BC).

De aceea, dragă urmaş al lui Avraam, astăzi ai de luat o decizie, ai două opţiuni:

• Fie va trebui să te lupţi să împlineşti întreaga lege dată prin Moise, căci este scris: “Blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele legii acesteia, şi cine nu le va face!” (Deuteronomul 27:26 BC), deci dacă nu împlineşti toate cuvintele legii eşti blestemat, dar cum vei putea să le împlineşti, căci nu mai ai templu unde să aduci jertfe pentru ispăşirea păcatelor tale (Levetic cap.1-4), nu mai există locul unde să-ţi aduci zeciuielile (Deuteronom 14:22-26), unde sunt preoţii şi leviţii care să slujească în cortul întâlnirii, unde vă duceţi jertfele pentru curăţarea femeilor la naştere (Levetic 12)? Cum puteţi deci împlini legea şi legământul făcut pe muntele Horeb, fără toate acestea? Dar Dumnezeu nu este nedrept, de aceea El vorbeşte de un nou legământ, de o altă orânduire prin care poţi fi socotit drept, şi anume prin credinţă, căci este scris: “dar cel drept va trăi prin credinţa lui.” (Habacuc 2:4 BCR), deci nu prin faptele legii, iar în Psalmul 2:12 se spune:  “Ferice de toţi câţi se încred în El (Mesia)!” De aceea Dumnezeu vorbeşte prin Ieremia spunând: „Ci iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Nici unul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său, zicând: „Cunoaşte pe Domnul!” Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, şi nu-mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.” (Ieremia 31:31-34 BC). Iar această iertare de păcate nu se poate fără vărsare de sânge, (Levetic 17:11), după cum se recunoaşte şi în Scripturile creştine, în Evrei 9:22 BC: “Şi, după Lege, aproape totul este curăţit cu sânge; şi fără vărsare de sânge, nu este iertare.” Deci şi Noul legământ se bazează pe sânge nevinovat, care se în locul celor vinovaţi, şi nu este vorba de sângele ţapilor şi a oilor, ci pe sângele Fiului lui Dumnezeu după cum este scris: “Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui Suntem tămăduiţi.” (Isaia 53:5 BC).
• Fie să alegeţi să credeţi în Isus, căci, “Să ştiţi, deci, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor; şi oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise.” (Fapte 13:38,39 BC).  Şi astfel fă ca suferinţa şi jertfa lui să nu fie în zadar, dacă alegi să crezi în Isus că acesta este Mesia fă o rugăciune, poţi urma următorul model:

Dacă a-i făcut această rugăciune cu credinţă, poţi să-i mulţumeşti lui Dumnezeu pentru că eşti complet iertat de păcate prin sângele lui Mesia.