BluePink XHost

Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

Noi credem că Biblia sau Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu, compusă din 66 de cărţi, scrise iniţial în ebraică, arameică şi greacă, aceste cărţi au fost scrise sub inspiraţie divină, prin Duhul Sfânt (2Timotei 3:16,17; 2Petru 1:20, 21). Credem ca inspiraţia Bibliei s-a manifestat prin toate formele şi gradele de inspiraţie, a lui Dumnezeu asupra scrierii umane, ca de exemplu: prin viziuni (2Petru 1:16-18; Apocalipsa 1:1,2,10,11), visuri (Daniel 7:1), transă (Fapte 10:9-16; 2Corinteni 12:1-4), dictare (Exod 34:27; Isaia 37:6; Ieremia 2:2; Ezechiel 11:5; Amos 1:3; Mica 2:3; Naum 1:12), analiza atentă ascuţită de Duhul Sfânt (Ecleziast 12:9,10; 1Împaraţi 4:29-32; 1Corinteni 7:25,39,40), prin cercetare (Luca 1:1-4; Fapte 1:1-3), mărturia martorilor oculari (Ioan 21:24), compilaţii din documente sau din alte cărţi ale Bibliei (2Împaraţi 1:18; 1Cronici 27:24; 2Cronici 16:11), sentimentele unor scriitori conduşi de Duhul Sfânt (Psalmul 51; Iov 10:1-3; Habacuc 1:1-4).

Noi credem ca Biblia cuprinde gândurile lui Dumnezeu (Isaia 55:8,9), planul său de salvare, prin Cristos (Efeseni 3:11,12), răspunderea pe care o are omul faţă de Dumnezeu (Maleahi 1:6; Romani 14:12), împăcare omului cu Dumnezeu prin Isus (2Corinteni 5:18-21), şi cum poate avea o relaţie cu Creatorul (Psalmul 65:2; Matei 6:7-13). Aceasta carte descoperă cine este Dumnezeu, cine este Fiul său (Ioan 17:3), dezvăluie secretele inimii omeneşti (Iacov 1:22-25), şi o lume spirituala nevăzuta de oameni (2Împaraţi 6:15-17). Biblia începe de la punctul în care trecutul atinge veşnicia şi care conduce până în veşnicie (Psalmul 90:2), când toate problemele vor fi rezolvate prin iubirea nemărginita a lui Dumnezeu (Apocalipsa 21;22).

Noi credem ca Dumnezeu este o singură persoană spirituală şi anume doar Tatăl, care este originea sau izvorul tuturor lucrurilor (Efeseni 4:6; 1Corinteni 8:6). Noi nu credem că Dumnezeul Bibliei este un Dumnezeu în trei persoane (Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt), ci credem într-un Dumnezeu care este unul, adică o singură persoană (Galateni 3:20; Iacov 2:19). Astfel doar Tatăl este Dumnezeu în sens absolut şi deplin, fiind "singurul Dumnezeu adevărat" (Ioan 17:1,3) şi Stăpânul tuturor (1Cronici 29:11; 1Timotei 6:15,16), El este Duh, având astfel un corp spiritual invizibil ochilor omeneşti şi locuieşte în ceruri (Ioan 1:18; 4:24; 1Împaraţi 8:43). El există din veşnicie, neavând început şi nici sfârşit (Psalmul 90:2).

Numele lui Dumnezeu apare în Biblie în limba ebraica sub forma a patru litere: IHWH, la care cititorul evreu adaugă vocalele corespunzătoare. În limba română acest nume este tradus prin forma: "Iahve" (Exod 34:6 B.O.), sau "Iehova" (Geneza 22:14 n.s; Exod 17:15 n.s BC), iar forma prescurtata a numelui divin este "Iah"(Psalmii 122:4; 130:3; Isaia 12:2; 26:4 BCR), care apare şi în expresia: "Halelu-iah" care înseamnă: laudaţi-L pe Iah (Apocalipsa 19:1 BCR).

Noi credem ca Dumnezeu are multe calităţi, perfecte printre care menţionam ca calităţi principale: Iubirea, din care derivă: bunătatea, mila, îndurarea, etc. (1Ioan 4:8; Exod 34:6); Dreptatea, din care derivă justiţia, judecata, caracterul de Legiuitor, şi corectitudinea (Deuteronomul 32:4; Isaia 33:22; Geneza 18:25); Sfinţenia, Dumnezeu este sfânt prin excelenţă, fiind sursa sfinţeniei (Levetic 20:26; Isaia 6:3; 1Petru 1:16), de aceea Dumnezeu nu poate să mintă (Tit 1:2); Omnipotenţa sau Atotputernic (Geneza 17:1; Isaia 40:26; Apocalipsa 4:8), El nu poate fi golit de putere, fiind izvorul oricărei puteri şi autorităţi (Isaia 40:28); Adevărul, El este adevărul, lumina şi singurul Dumnezeu adevărat (Ieremia 10:10; Ioan 3:33; 17:3); Omniprezenţa, El este omniprezent prin Duhul Sfânt (Psalmul 139:7-10; Ieremia 23:23,24); Omniscienţa sau Atotînţelept, la El sunt cunoştinţa, înţelepciunea şi priceperea (Iov 11:7; Romani 11:33), şi Imuabilitatea, sau caracter neschimbător (Iacov 1:17; Maleahi 3:6).Toate aceste calităţi sunt într-un excelent echilibru, împletindu-se între ele.

Biblia îl descrie după cum urmează: călăuzitor (Psalmul 73:24); Tatăl orfanilor (Psalmul 68:5,6); răbdător (Psalmul 78:35-39); apărător şi eliberator (Psalmul 91:1-3); răscumpărător (Psalmul 103:8,12,13); vindecător (Psalmul 107:19,20); bogat în mila (Psalmul 145:8,9), prieten (Ieremia 3:4); preocupat de oameni (Ieremia 16:17); plin de afecţiune tandra (Ieremia 31:3; Ioan 16:27); doritor de bine nu de rău (Plângerile lui Ieremia 3:33); neschimbător (Maleahi 3:6); imparţial şi nepărtinitor (Fapte 10:34,35); darnic (Matei 7:11); sursa oricărei mângâieri (2Corinteni 1:3); credincios (2Timotei 2:13); îndelung răbdător (Romani 2:4); dătătorul oricărui dar bun (Iacov 1:17); lumină (1Ioan 1:5); etc. Dumnezeu are sentimente, astfel El se poate întrista sau mâhni (Geneza 36:6) sau se poate bucura (Proverbe 27:11), se poate mânia (Psalmul 78:40) dar este încet la mânie (Exod 34:6).

El nu poate fi înţeles complet de mintea omenească (Iov 11:7-9; Isaia 55:8,9). El poate fi cunoscut prin: Fiul lui, Isus Cristos (Ioan 1:14,18;1Ioan 5:20); prin Duhul Sfânt (1Corinteni 2:10,11); prin Biblie (Psalmul 119:2,10; 1Împaraţi 8:61); prin conştiinţa omului (Romani 2:14,15); prin creaţia să (Romani 1:19,20).

Isus Cristos este descris ca fiind Fiul Creatorului înainte de a veni ca om (Proverbe 30:4) iar din Biblie reiese ca Isus are un început, fiind adus în existenţă direct de Tatăl din esenţa Lui, înainte de orice creaţie (Coloseni 1:15; Apocalipsa 3:14), din "zilele timpului indefinit"(Mica 5:2NW; Proverbe 8:22). Astfel Fiul lui Dumnezeu Isus a avut o existenţa în ceruri ca spirit înainte de a veni ca om pe pământ (Ioan 1:1-3, 14; 3:31; 8:23,42; 16:28; 17:5).

Probabil El a fost acela care împreuna cu doi îngeri I s-a arătat lui Avraam (Geneza 18:1-3,13,14,33; 19:1,24); El era îngerul ce a călăuzit poporul Israel prin pustie sub forma unui stâlp de foc şi nor (1Corinteni 10:4; Exod 14:19; 23:20,21; Iuda 9; Ioan 1:1-5); El era căpetenia oştirii îngereşti a lui Iehova (Iosua 5:13-15), El este îngerul care a dat poporului Israel legea pe muntele Sinai (Fapte 7:35-38; Evrei 2:2; 13:2).

Noi credem ca Isus s-a dezbrăcat de natura divina, de corpul spiritual glorios şi a devenit om perfect (Filipeni 2:6-8), care s-a născut din fecioara Maria prin ocrotirea Duhului Sfânt (Luca 1:31-35). Isus Cristos când a venit pe pământ prin Maria care l-a născut ca om fiind mai prejos de îngerii, cum îl descrie Biblia (Evrei 2:6-9,14,17,18), şi fiind echivalentul lui Adam pentru că păcatul introdus de acesta în lume l-a răscumpărat, nu a răscumpărat păcatul unui Dumnezeu ci a unui om perfect, de aceea Isus este numit "Cel din urma Adam" (1Corinteni 15:45; Romani 5:14-19; 8:3).

Evenimentele importante ale vieţii sale pământeşti au fost: botezul sau la 30 de ani, care a simbolizat începutul serviciului sau public de vestire a adevărului (Luca 3:21,23; 4:43; Evrei 10:7), tot atunci a fost botezat cu Duhul Sfânt, adică uns ca Mesia, împlinind profeţia din Daniel 9:25 ( vezi şi Luca 3:22; Matei 3:16; Ioan 1:29-34; Fapte 10:38). Serviciul său de probabil trei ani şi jumătate a constat în predicarea evangheliei şi în a face ucenici cât şi în facerea de minuni, semne şi lucrări de putere, de asemenea şi împlinind numeroase profeţii biblice (Fapte 2:22; 10:38; Luca 9:1; 10:1). La sfârşitul slujbei sale a murit pironit pe lemn iar prin moartea sa a plătit preţul de răscumpărare pentru toate păcatele omenirii, şi a pus capăt legii, acest eveniment a fost cel mai important al serviciului său (Matei 20:28; 27: 37,38; Efeseni 2:15,16).

Scopurile cele mai importante ale venirii sale ca om au fost:

1. Sacrificiul său, prin moarte a realizat următoarele lucruri: a)Şi-a dat viaţa ca preţ de răscumpărare, pentru a ne cumpăra din moarte pentru viaţă (Marcu 10:45; 1Timotei 2:5,6); b) A murit în locul nostru ca substitut , deoarece din cauza păcatului noi trebuia să murim (2Corinteni 5:14,15); c) prin sângele lui păcatele noastre au fost şterse şi iertate (Efeseni 1:7; 1Ioan 1:7); d) Prin moartea ca om a nimicit lucrările Diavolului (1Ioan 3:8; Evrei 2:14); e) a pus capăt legii lui Moise (Coloseni 2:14; Efeseni 2:15); f) ne-a împăcat cu Dumnezeu (Romani 5:1; Coloseni 1:20); g) a pus capăt diferenţei dintre iudei şi neamuri (Efeseni 2:11-19; Fapte 15:9-11).
2. Ne-a învăţat adevărul (Ioan 18:37) atât prin cuvinte (Luca 4:43), cât şi prin fapte, furnizându-ne un exemplu perfect şi complet (1Petru 2:21).
3. A demonstrat că nu Dumnezeu este vinovat de căderea omului în păcat, deoarece rezistând la toate ispitele, a arătat ca şi Adam şi Eva ar fi putut rezista (Romani 5:14,19).
4. A devenit persoana potrivită pentru rolul de Mare Preot , deoarece a fost încercat în toate, dar fără păcat şi astfel îi poate înţelege mai bine pe oameni pledând pentru iertarea slăbiciunilor lor (Evrei 4:15; 5:8-10), cât şi persoana potrivită ca judecător (Ioan 5:22,27; Fapte 17:31).
5. La dezvăluit mai bine pe Dumnezeu prin persoana sa fiind om (2Corinteni 5:19; Ioan 14:7-9).

6. A împlinit legământul Davidic şi Avramic cu privire la o sămânţă ce va conduce pe scaunul lui David şi prin ea vor fi binecuvântate toate naţiunile (Geneza 22:18; 2Samuel 7:13-16; Luca 1:31-33; Galateni 3:16).

Isus Cristos a înviat a treia zi de la moartea sa (1Corinteni 15:4). Acest timp El a fost într-o stare de adormire, de inexistenţă (Matei 12:40; Fapte 2:31; Evrei 1:6). Noi credem ca Dumnezeu prin Duhul său la înviat pe Isus Cristos (Evrei 13:20) şi că acesta a fost înviat în spirit (1Petru 3:18; 1Corinteni 15:45; 1Timotei 3:16). Dar Isus după învierea s-a materializat şi sa arătat în corp de carne ca ucenicii lui sa înţeleagă ca El a înviat (Luca 24:36-40; Ioan 20:13-18). Biblia arata posibilitatea ca fiinţele spirituale sa devină fiinţe carnale, de pilda îngerii din vechime care s-au arătat lui Avraam şi Lot (Geneza 18:1-3; 19:1,2 compara cu Evrei 1:7; 13:2), de asemenea există şi procedeul invers din carne să se facă duh (1Corinteni 15:44, 51-54). Şi tocmai acest lucru s-a întâmplat 40 de zile mai târziu când Isus s-a înălţat la cer în văzul ucenicilor până ce un nor la acoperit de vederea lor (Fapte 1:3-11). De acolo Isus a mers în cerurile spirituale ca spirit (1Corinteni 15:50; 2Corinteni 3:17; 1Timotei 3:16), unde a prezentat valoarea jertfei sale în faţa Tatălui (Evrei 9:11,12, 24). De atunci i-au fost supuse: stăpânirile, puterile şi toate gradele de îngeri, cât şi a devenit cap al adunării creştine (Efeseni 1:20-22; 1Petru 3:22).

Domnul Isus Cristos a promis ca va reveni (Ioan 14:2,3), ceea ce înseamnă ca din nou se va deplasa din cer în zona pământului (Fapte 1:9-11; 3:20,21; 1Tesaloniceni 4:16). El va veni cu norii sau pe nori ( Daniel 7:13; Matei 24:30; Marcu 13:26), cu slava sau cu mare glorie şi în fruntea îngerilor şi a aleşilor (Matei 16:27; 25:31; Apocalipsa 17:14; 19:11-13). Atunci la revelarea sa se va întrona ca rege peste naţiuni (Matei 19:28; 25:31) şi atunci Regatul lumii va deveni Regatul lui Cristos (Apocalipsa 11:15). Isus va domni timp de o mie de ani împreuna cu sfinţii (Apocalipsa 20:6). În timpul celor o mie de ani va duce planeta şi omenirea la perfecţiune, şi după ultima încercare a oamenilor care va avea loc la sfârşitul celor o mie de ani când Satan va fi dezlegat, atunci Cristos va distruge pe toţi răzvrătiţii în frunte cu Satan (Apocalipsa 20:1-10). Ultimul duşman pe care îl va nimici va fi moartea, după aceea Fiul lui Dumnezeu va preda domnia în mâna Tatălui, deoarece a condus întreaga omenire la perfecţiune făcând ca Dumnezeu sa fie totul în toţi (1Corinteni 15:24-28; Efeseni 1:10).

În primul rând credem ca Isus are o relaţie intima şi strânsa cu Tatăl (Ioan 1:18). În plus Cristos este descris în Biblie ca având chipul lui Dumnezeu (Evrei 1:3; Coloseni 1:15), deci având toate calităţile Tatălui, reflectând la cel mai înalt nivel pe Adevăratul Dumnezeu. De fapt Isus este născut din esenţa Tatălui, după cum Eva a fost creata din coasta (esenţa) lui Adam (1Corinteni 11:3 compara cu v.8,9; Geneza 2:21,22). Cu toate acestea atât înainte de a veni pe pământ, cât şi ca om perfect şi ca persoana glorioasa după înviere, El este supus şi subordonat Tatălui nefiind egal cu El (Filipeni 2:6,7; Ioan 12:49,50; 14:28; Marcu 13:32; Fapte 1:7; Matei 20:23). Căci Dumnezeu în toate perioadele de timp a fost capul lui Christos (1Corinteni 11:3) şi Dumnezeul lui la care se ruga (Efeseni 1:17; Ioan 20:17; Apocalipsa 3:12; Luca 22:42-44; Evrei 5:7,8; Ioan 16:26).

Isus Cristos este pentru noi singura cale spre Dumnezeu, singurul mod de aflare a adevărului, de obţinere a vieţii veşnice (Ioan 14:6). El este Domnul şi Salvatorul nostru care a murit pentru păcatele noastre (Fapte 4:12; 5:31), este Regele şi Stăpânul nostru (Matei 24:48; Ioan 12:13), şi singurul mijlocitor prin care ne putem apropia de Tatăl, care pledează pentru noi în funcţia de Mare Preot (1Timotei 2:5; Evrei 4:14,15). El mai este Fiul unic creat direct de Dumnezeu (pe când celelalte lucruri le-a făcut prin Isus - Coloseni 1:15,16) şi unsul lui Iehova (Matei 16:16; Daniel 9:25), care are toata autoritatea (Matei 28:18), astfel El este cel ce judeca şi Cel ce învie morţii (Ioan 5:21-23; Fapte 10:42). Ba mai mult prin El îl putem cunoaşte pe Tatăl, căci toate comorile cunoştinţei şi ale înţelepciunii pentru noi oamenii, astfel noi avem totul deplin în El (Coloseni 2:3,9,10). Prin urmare Domnul Isus trebuie omagiat, onorat şi slăvit (Ioan 5:23; Fapte 19:17; 2Petru 3:18; Ap.5:12), iar prin Isus ne închinăm la Tatăl (Ioan 4:23,24; Matei 4:10).

Noi credem ca Duhul Sfânt sau Spiritul Sfânt vine în general, de la Tatăl prin Fiul (Ioan 14:26; 15:26; 16:7; Fapte 1:4). Duhul Sfânt este descris în Biblie ca fiind: puterea lui Dumnezeu (Luca 1:35; Fapte 1:8; compara Fapte 1:4,5 cu Luca 24:45), degetul lui Dumnezeu (Matei 12:28 comp. Cu Luca 11:20), braţul sau mâna lui Dumnezeu (Isaia 63:11,12 comp. cu Deut. 4:37; 3:24; Ezechiel 37:1; Iov 10:8), suflarea Celui Prea Înalt (Iov 33:4), a lui Isus (Ioan 20:20,21), sămânţa lui Dumnezeu (1Ioan 3:9).

Duhul Sfânt este numit: Duhul lui Dumnezeu, a lui Cristos (Romani 8:9, 14), Duhul Tatălui (Matei 10:20), al Fiului (Galateni 4:6), Duhul Slavei (1Petru 4:14), Duhul Adevărului (Ioan 14:17), Duhul Sfinţeniei (Evrei 9:4), Mângâietorul (Ioan 14:26), etc.

El se poate manifesta în: Duh de viaţa (Ioan 6:63; Romani 8:2; 2Corinteni 3:6), Duh de chibzuinţă, de putere, de dragoste (2Timotei 1:7), de înţelepciune, de pricepere, de sfat, de tărie, de cunoştinţă, de frica de Iehova (Isaia 11:2), Duh de bucurie sau veselie (Psalmul 45:7; Isaia 61:3), Duh de înfiere (Romani 8:15), de îndurare şi rugăciune (Zaharia 12:10), Duh profetic (Apocalipsa 19:10), duhul judecaţii şi al arderii (Isaia 4:4), duh de descoperire (Efeseni 1:17), şi se manifesta sub forma a 7 Duhuri care sunt cei 7 ochi ai mielului (Apocalipsa 1:4; 3:1; 4:5; 5:6).

Spiritul Sfânt unge oameni (Fapte 10:38; 2Corinteni 1:21,22), umple oameni, este turnat peste ei (Fapte 2:2; 4:17,35), îmbracă oameni (Luca 22:49), Duhul Sfânt se da cu măsură sau fără măsură (Ioan 3:34), se divide sau împarte (Numeri 11:17; Fapte 2:3), toate acestea nu sunt caracteristicile unei persoane ci a unei puteri, dar Duhul Sfânt este mai mult decât o forţa activa, deoarece este şi puterea latentă din Dumnezeu (Isaia 40:28). Spiritul Sfânt este mai mult decât o putere, căci este însăşi manifestarea personalităţii lui Dumnezeu cu toate atributele sale (1Corinteni 2:11; Geneza 1:2; Psalmul 33:6; Evrei 9:14), este Spiritul Lui (Psalmul 51:11), De aceea, Biblia face o comparaţie între duhul omului şi Duhul lui Dumnezeu care este o buna analogie (1Corinteni 2:10,11). Astfel după cum duhul omului se poate şi întrista, poate avea gelozie, tot aşa Duhul lui Dumnezeu are capacităţi sentimentale şi intelectuale ca o persoană, fără a fi o persoană distinctă de Dumnezeu, ci Duhul lui Dumnezeu cu însuşirile lui Dumnezeu (vezi Efeseni 4:30; Romani 5:5; 15:30; Iacov 4:5; 2Timotei 1:7). În plus, Duhul Sfânt mijloceşte cu suspine negrăite, adică nu în sensul ca ne rugam în numele lui, ci acesta ne pune cuvinte potrivite pe buze şi ne transmite rugăciunile noastre la tronul harului, pe lângă aceasta când nu ştim să ne rugam sunt transmise de el nevoile noastre la Dumnezeu (Romani 8:26,27; Efeseni 2:18).

Spiritul Sfânt dovedeşte lumea ca fiind vinovata în ce priveşte păcatul, dreptatea şi judecata (Ioan 16:8), a doua lucrare pe care o face Duhul Sfânt în om după ce îl convinge de păcătoşenia lui, este naşterea din nou sau botezul cu Duhul (Ioan 3:5,6; Efeseni 1:13; 1Corinteni 12:12,13), a treia lucrare după ce cineva s-a născut din nou devenind copil al lui Dumnezeu este sfinţirea progresivă care produce în mod treptat caracterul Domnului Isus (1Petru 1:2;Galateni 4:19; Efeseni 3:16-19), o altă lucrare a patra, paralelă cu sfinţirea progresivă, este primirea de daruri spirituale pentru lucrarea lui Dumnezeu de fapt Duhul Sfânt este un dar (Fapte 2:38), dar la rândul lui acesta dă daruri spirituale (1Corinteni 12:4,7). Dar este şi un ajutor şi mângâietor (Ioan 14:16), el călăuzeşte în tot adevărul şi vesteşte lucrurile viitoare (Ioan 16:13), a inspirat scrierea Bibliei (2Petru 1:21), prin Duhul Sfânt se alege oamenii pentru slujbele din corpul lui Cristos (1Corinteni 12:5; Fapte 13:2; 20:28). Prin Duhul Sfânt se dirijează lucrarea de predicare a evangheliei (Fapte 16:6-9), etc.

Noi credem ca Dumnezeu da în general daruri prin Duhul în funcţie de necesitaţi cât şi în funcţie de talentele înnăscute şi dezvoltate prin educaţie dar pot fi şi excepţii (Exod 4.10-12; 31:1-11). Ele pot fi date oricând, dar Dumnezeu poate decide ca anumite daruri să fie rezervate pentru anumite perioade de timp, sau în funcţie de unele nevoi ale poporului său. De pilda din Biblie reiese 2 epoci ale darurilor semne pentru creştini ilustrate de ploile din Israel adică ploaia timpurie şi cea târzie (Ioel 2:23), astfel prima epoca este cea care cuprinde serviciul lui Isus şi al apostolilor (Fapte 2:22; Evrei 2:2-4), după aceea venind apostazia profeţita care a atrofiat lucrarea Duhului Sfânt (Fapte 20:29,30;2Petru 2:1,2), iar a doua perioada va fi în viitor când se va împlini din nou profeţia despre turnarea Duhului Sfânt din Ioel 2:28-32, atunci vor apărea cei doi martori ai lui Isus din Apocalipsa 11, vor fi din nou apostoli şi profeţi deplini (Apocalipsa 18:20). Aceasta nu înseamnă ca între aceste doua epoci Dumnezeu nu mai face minuni, sau nu mai dă daruri spirituale. În orice timp se pot face miracole fie ca urmare a primirii unor daruri spirituale, fie prin credinţa (Marcu 9:23), pentru a înţelege mai bine diferenţa dintre minunile făcute ca urmare a darurilor semne şi miracolele făcute prin credinţa să dăm un exemplu: de pilda Regele credincios Ezechia a fost vindecat direct de Dumnezeu pentru ca s-a încrezut în El, fără ca cineva sa aibă darul vindecărilor şi sa-l vindece (Isaia 38:1-9), în contrast cu acel orb din naştere vindecat de Isus care a fost un miracol semn care a dovedit ca El este Mesia (Ioan 9). Deci prin credinţa se pot face miracole dar direct de la Dumnezeu sau Cristos, pe când miracolele prin darul minunilor se fac prin oameni (prin punerea mâinilor lor sau prin alte metode - Fapte 28:8-10; Matei 10:1,8; Marcu 6:12,13) aceste minuni venind prin ei de la Dumnezeu, fiind astfel indirecte şi au în special rolul de a acredita pe acel om ca fiind de la Dumnezeu (Fapte 2:22; 10:38; Evrei 2:2-4). Pe lângă toate acestea este demn de reţinut ca fiecare creştin are cel puţin un dar spiritual pe care trebuie sa-l afle şi cu care trebuie să slujească spre zidirea corpului lui Cristos (1Corinteni 12:7; 1Petru 4:10).

Focul (Fapte 2:2;1Împaraţi 19:12), porumbelul (Matei 3:16), vântul (Ezechiel 37:7-20;1Împaraţi 19:11), apa (Ezechiel 36:25,26; Ioan 4:14; 7:38,39), uleiul (Evrei 1:9; Zaharia 4:2,10-14), cutremur de pământ (1Împaraţi 19:11; Fapte 4:31), pecete sau sigil, arvună sau avans (Efeseni 1:13,14), îmbrăcăminte (Judecători 6:34; Luca 24:49), etc.

Noi credem şi mărturisim că omul e creat de Dumnezeu, din ţărâna pământului, în care s-a suflat duh de viaţă, şi astfel omul a devenit un suflet viu (Geneza 2:7). De asemenea credem că omul a fost creat perfect (Deuteronomul 32:4; Ecleziast 7:29; Romani 14:12), dar cu capacitatea liberă de a alege binele sau răul, dar şi responsabil de deciziile sale (Deuteronom 32:4; 30:19), astfel ei nu au fost creaţi ca roboţii fără posibilitatea de a lua personal decizii, ei aveau liberul arbitru şi din păcate au ales neascultarea, despărţirea de Dumnezeu (Osea 6:7 BCR). Astfel ei au pierdut viaţa perfectă şi au transmis descendenţilor lor imperfecţiunea şi moartea (Romani 5:12; Iacov 1:15). Dar Dumnezeu care este întruchiparea dragostei, ne iubeşte aşa păcătoşi cum suntem şi tocmai iubirea la îndemnat la acţiune (Ioan 3:16; Romani 5:8), cu toate că nu era dator să o facă, deoarece nu El era vinovat de căderea omului, dar din compasiune a făcut un plan de salvare a omului (Efeseni 3:11). Cu toate că Dumnezeu este iubire, El este şi drept, astfel că El se supune legilor pe care El însuşi le-a emis. Iar în cazul nostru, adică când s-a pierdut o viaţă perfectă cea a lui Adam, legea lui cere: “viaţă pentru viaţă” (Exod 21:23; Deuteronomul 19:21), prin urmare s-a pierdut o viaţă perfectă, aceasta trebuia răscumpărată tot de o viaţă perfectă. Dar nici un om de pe pământ nu era capabil să plătească un preţ de răscumpărare corespunzător, deoarece nimeni nu este perfect (Psalmul 49:7). Era nevoie de un om perfect, echivalentul lui Adam, care să-şi sacrifice viaţa pentru omenire şi astfel să răscumpere păcatul şi să ducă omenirea la perfecţiune (Isaia 9:6; Romani 5: 15-19), cât şi să avem pace cu Dumnezeu, pentru a deveni copii ai lui şi a avea o relaţie de prietenie cu Sfântul Dumnezeu (Romani 5:1; Efeseni 2:16-18; Galateni 3:26). Această persoană care s-a jertfit pentru omenire, este Fiul lui Dumnezeu Isus Cristos, care este singurul care a adus o salvare şi răscumpărare completă din păcat şi moarte (Fapte 4:12; Ioan 14:6; 1Timotei 2:5,6).

Aceasta cuprinde cele 10 porunci plus alte peste 600 de alte legi. Tot acest ansamblu de legi este numit atât legea lui Iehova cât şi legea lui Moise (Ezra 7:6,10). Aceasta lege a fost data poporului Israel pe temeiul căreia s-a făcut un legământ la muntele Sinai (Deuteronomul 5:1; Exod 24:3-7). Doar evreii trebuiau sa ţină aceasta lege (Psalmul 147:19,20), sau cei dintre naţiuni care se circumcideau şi veneau să locuiască în Israel (Levetic 17:10,12; Exod 12:43-49). Legea a fost data cu scopul de a arăta păcătoşenia omului (Romani 7:13,14), de a scoate în evidenta nevoia unui salvator (Romani 7:14,24,25) şi a fost un îndrumător până la Cristos (Galateni 3:24,25), şi o umbra a lucrurilor viitoare (Coloseni 2:17;Evrei 10:1). În consecinţă odată cu moartea lui Cristos s-a pus capăt legii care includea cele 10 porunci şi cele 600, introducându-se astfel un Nou Legământ (Romani 7:4-6; 10:4; Efeseni 2:15,16; 2Corinteni 3:7-11; Evrei 7:18,19,22; Coloseni 2:14,16,17). Chiar daca legea lui Dumnezeu data prin Moise s-a abrogat aceasta nu înseamnă ca principiile din spatele legii nu sunt utile pentru noi. Ba mai mult, unele porunci din Vechiul Legământ au fost reiterate în Noul Legământ de pilda compară Levetic 19:17,18 cu Matei 22:39.

În Noul Legământ, salvarea şi aprobarea din partea lui Dumnezeu nu se obţine ca şi în Vechiul Legământ prin faptele legii (Galateni 3:10,12), ci se obţine prin har adică prin favoarea şi bunătatea pe care o primeşti de la Dumnezeu fără ca sa meriţi lucrul acesta, ci Dumnezeu ţi-o oferă cadou daca crezi în Fiul sau Isus Cristos, care a adus o jertfa completa pentru ca noi sa fim salvaţi din păcat şi moarte şi declaraţi drepţi (Ioan 1:14,16,17; Romani 4:4;5:15-17,6:23). Astfel în momentul când exerciţi credinţa în Cristos şi te căieşti de păcate, cerându-ţi iertare, eşti salvat, sfinţit, răscumpărat, îndreptăţit, împăcat cu Dumnezeu (Romani 3:21-28; Efeseni 1:7;2:8,9; Fapte 26:18,20;1Ioan 2:1,2; 1Corinteni 1:29-31). Însă odată declaraţi drepţi prin sângele lui Cristos, din recunoştinţă noi vom duce o viaţa de sfinţenie, lăsând ca credinţa noastră să producă roade bune în noi (2Corinteni 5:14,15; Tit 3:5-8). De asemenea nu credem că odată salvat eşti salvat pentru totdeauna, dacă nu rămâi în credinţă. Deci pentru a fi salvat nu e de ajuns un singur act de credinţă, ci o viaţă de loialitate până la capăt (Evrei 3:14; 1Petru 1:9). De fapt, harul lui Dumnezeu ne îndeamnă totdeauna la lucrarea sfinţeniei şi a iubirii (Tit 2:11,12; Iacov 2:14-26). Iar Principiul de baza a legii Noului Legământ sau a legii lui Cristos cum mai este numită (Galateni 6:2) este iubirea altruistă faţă de Dumnezeu şi oameni (Ioan 13:34,35; Marcu 13:30,31; Romani 13:8-10).

3) Sărbătorile Noului Legământ:

Convingerea noastră este că creştinii nu mai trebuie sa ţină sărbătorile din Vechiul Legământ (Coloseni 2:14,16; Galateni 4:9-11), cum au fost: paştele, sărbătoarea azimilor, a corturilor, a săptămânilor, ziua ispăşirii, diferite tipuri de sabat, etc. (Levetic 23). Ba mai mult ţinerea lor constituie un păcat ca şi cum Cristos nu a venit şi ar fi introdus un nou legământ mai bun care este realitatea sau împlinirea Vechiului legământ care era o umbra o prefigurare a Noului Legământ (Galateni 5:1,4; Evrei 9:9,10).

În Noul Legământ singura sărbătoare obligatorie poruncită de Isus Cristos este CINA DOMNULUI (Luca 22:17-20; 1Corinteni 11:23-29), această cină de amintire a jertfei lui Cristos prefigurată de cina pascala a înlocuit paştele evreiesc (1Corinteni 5:7,8). Aceasta cina speciala sau masa Domnului, poate fi ţinuta ori de câte ori dorim sa ne amintim de moartea de jertfa a Domnului (1Corinteni 11:25,26). Astfel rămâne la atitudinea adunării de câte ori pe an se va ţine (2Cronici 30:1,2). În cadrul acestei celebrări se va oferi pâine ne-dospită care simbolizează trupul lui Cristos fără de păcat (Luca 22:15,19; comp. cu Exod 12:18,19), şi vin roşu, care reprezintă sângele ispăşitor vărsat pentru noi (Matei 27:27-29 comp. cu Geneza 14:18, vezi şi 1Corinteni 11:21). Doar cei născuţi din nou, membri ai corpului lui Cristos şi a-i Noului Legământ se pot împărtăşi din pâine şi vin (1Corinteni 10:16-18; Evrei 2:11;3:1; 10:22). Dar chiar şi un creştin botezat în apa şi cu Duhul Sfânt poate lua în mod nevrednic din simboluri daca nu deosebeşte trupul Domnului, adică nu este conştient ca acea masă este specială (1Corinteni 11:27-29), sau dacă înainte de cină a comis un păcat grav care îi tulbură conştiinţa şi el personal se consideră nevrednic ca cu aceea ocazie să se împărtăşească (1Corinteni 11:28; 2Corinteni 13:5 comp. cu 1Samuel 21:4,5), în această privinţă însă trebuie să fim rezonabili (2Cronici 30:18-20), înţelegând că doar prin meritele lui Cristos ne putem împărtăşi, prin urmare dacă ne cerem iertare sincer, suntem curăţiţi şi avem dreptul să luăm cina (1Ioan 1:8,9; 2:1,2). Cât priveşte spălarea picioarelor descrisă în Ioan 13:1-17 noi credem că nu trebuie făcut un ritual obligatoriu din aceasta, deoarece atunci Domnul Isus le-a dat o lecţie spontană de umilinţă şi acest act al iubirii sale s-a petrecut nu la Cina Domnului instituită după plecarea lui Iuda ci înainte de plecarea lui Iuda cu ocazia Cinei pascale (Ioan 13:1-4,30 comp. cu Luca 22:20,28-30). O altă sărbătoare dar de data aceasta spirituală, este sabatul spiritual, când în momentul naşterii din nou credinciosul intră în sărbătoarea sabatului spiritual, adică se odihneşte de faptele păcătoase şi ascultă în fiecare zi de Dumnezeu (Evrei 4:3-11, acest sabat este în fiecare zi, până la venirea Domnului - Evrei 4:7 comp. cu 3:13). Fiecare creştin însă este liber sa ţină şi alte sărbători spre gloria lui Dumnezeu şi a lui Cristos (Romani 14:5,6), cum ar fi celebrări ce pot fi stabilite la date fixe ca: celebrarea morţii lui Isus la data de 14 nisan (Exod 12:6 comp. cu Luca 22:15), învierea sa după trei zile la 16 nisan (1Corinteni 15:4), intrarea lui Isus în Ierusalim cu 5 zile înainte de moartea sa (Ioan 12:1,12), înălţarea la cer cu 40 de zile după înviere (Fapte 1:3), coborârea Duhului Sfânt la Penticostă după 50 de zile (Fapte 2:1-41 comp. cu Levetic 23:15,16). Aceste celebrări nu sunt obligatorii ci facultative, fiecare creştin poate decide sa le ţină sau să nu le ţină (Romani 14:5).

1. Ce este naşterea din nou?

Noi credem că naşterea din nou este naşterea din apă adică botezul în apă şi naşterea din Duhul adică botezul cu Duhul Sfânt (Ioan 3:3-5; Tit 3:5), şi această naştere din Dumnezeu se face prin Cuvântul lui Dumnezeu, adică impulsionaţi de acesta (1Petru 1:23). Cel ce s-a născut din nou este fiul lui Dumnezeu având speranţă cerească (Ioan 1:12,13; 1Petru 1:3,4).

2. Botezul în apă

Avem convingerea că botezul în apă este o scufundare completă în apă care se face în numele lui Isus Cristos mediatorul Noului Legământ, această formulare este formularea apostolică (Fapte 2:38; 8:16; 10:44; 19:5; Romani 6:2; 1Corinteni 1:12,13; Galateni 3:27) şi nu cea în numele Tatălui a Fiului şi a Sfântului Duh care probabil a fost introdusă mai târziu în textul din Matei 28:19,20 pentru a susţine Sfânta Treime. Botezul în apă este un simbol al căinţei şi iertării păcatelor (Fapte 2:38), al morţii faţă de păcat şi învierii la o viaţă nouă pentru Dumnezeu (Romani 6:2,3,11; Coloseni 2:12), el reprezintă îmbrăcarea noastră cu Cristos (Galateni 3:27), şi cererea fierbinte faţă de Dumnezeu pentru dedicarea vieţii noastre lui (1Petru 3:21). Botezul se poate face doar la o vârstă în care poţi înţelege ce este căinţa ascultarea şi dedicarea (Fapte 8:12). Înainte de botez este bine ca candidatul la botez să facă o ucenicie adică să înveţe şi să demonstreze că înţelege şi aplică lucrurile elementare ale vieţii de creştin (Matei 28:19; 1Tesaloniceni 4:1; Fapte 16:32,33; 18:7,8).

3. Botezul în Duhul Sfânt

Noi credem că botezul cu sau în Duhul Sfânt poate veni înainte sau după botezul în apă (Fapte 8:15,16; 10:47), el vine ca urmare a credinţei noastre şi a primirii Cuvântului (Efeseni 1:13), însoţită de căinţa noastră smerită (Fapte 2:38,39). Botezul cu Duhul Sfânt este primirea Duhului ca avans al moştenirii cereşti, ca pecete, ca ungere (Efeseni 1:13,14; Evrei 6:4,5; 2Corinteni 1:21,22), aceasta mai înseamnă înfierea ta ca fiu al lui Dumnezeu (Romani 8:14-17), atunci devii mădular din trupul lui Cristos (1Corinteni 12:12,13). La botezul cu Duhul Sfânt credinciosul primeşte cel puţin un dar al Spiritului Sfânt cu care trebuie să slujească pentru zidirea spirituală a altora (1Petru 4:10,11; Romani 12:4-8). Cel care a fost botezat cu Duhul Sfânt se poate observa din comportamentul lui care în general reflectă roadele Spiritului având astfel o mare putere de a nu practica păcatul (Galateni 5:22,23; 1Ioan 3:7-10). În timp ce botezul în apă este o imagine a înnoirii, botezul cu Duhul Sfânt este literalmente înnoirea mentalităţii şi personalităţii acelei persoane (Romani 8:13; Galateni 2:20; 4:24,25).

VIII. Închinarea

Noi credem ca închinarea este orice lucru care are ca scop acordării de onoare pline de veneraţie pe care o acordam doar Creatorului, şi aceasta se poate face prin: rugăciuni, cântări, post, serviciu sacru, cât şi orice lucru pe care-l facem spre slava lui. Închinarea este exclusiva acordata lui Iehova Dumnezeu, deoarece El pretinde o devoţiune exclusiva (Exod 20:4NW; Matei 4:10; Romani 1:25; Apocalipsa 4:11), aceasta se acorda PRIN Domnul Isus Cristos (1Timotei 2:5; Coloseni 3:17; Efeseni 3:14). Nu ne putem închina la creaturi, cum ar fi: Îngerii, Maria, alţi sfinţi, obiecte făcute de mâna omului, relicve, etc. ( Deuteronomul 5:8,9; Ioan 4:24; Romani 1:25; Fapte 10:25,26;14:11-15; Apocalipsa 19:10; 22:8,9).

Aceasta este un act de comunicare cu Dumnezeu şi poate fi de mai multe feluri: 1. Rugăciune de lauda (Psalmul 34:1-3); 2. Rugăciune de mulţumire (1Tesaloniceni 1:2;3:9); 3. Rugăciune de cerere (Filipeni 4:6) şi implorare (Evrei 5:7).; 4.Rugăciune de mărturisire (1Ioan 1:9). În general adresam rugăciunile Tatălui care este Dumnezeul Adevărat prin Fiul său Isus Cristos (Efeseni 5:20; Coloseni 3:17; Ioan 16:23; Evrei 13:15), însă uneori ne putem ruga şi la Isus ca la un Domn şi un frate mai mare (Fapte 7:59; 1Corinteni 1:2).

Noi avem convingerea ca ne putem ruga în orice loc (1Timotei 2:8), deoarece starea inimii noastre este mai importanta decât poziţia, deoarece ne închinam în duhul nostru (Ioan 4:24), totuşi este de înţeles ca trebuie sa avem o poziţie respectuoasă, poziţia cea mai smerita este cea a unei plecăciuni totale (Luca 22:41; Matei 26:39) sau în genunchi (Efeseni 3:14). Ne putem ruga şi în picioare (Luca 18:10-13; Neemia 2:2-4), sau în orice poziţie respectuoasă şi adecvata situaţiei (Ioan 11:41; Isaia 38:1-3). Putem sa ne rugam pentru lucruri spirituale şi materiale, atât pentru necesităţile noastre cât şi pentru a altora (Matei 6:9-13; Coloseni 1:9; 2Tesaloniceni 3:1).

Noi credem din Biblie ca trebuie sa avem un punct de vedere echilibrat cu privire la folosirea numelui lui Dumnezeu de Iahveh (Iehova) în rugăciune. Astfel nu vom cădea în extrema de a uita numele sfânt al lui Dumnezeu şi a nu-l mai folosi de loc, dar nu susţinem nici cealaltă extremă de a susţine că doar când invocam acest nume rugăciunile sunt ascultate. Este adevărat ca în Vechiul Testament aproape toate rugăciunile conţineau numele divin de fapt aceasta înseamnă a-l invoca pe Dumnezeul lui Israel (1Împaraţi 18:21-39; Psalmii 44:8; 99:3,6; 118: 1-3; 145:1,2). Dar în Noul Testament se pune accentul pe apelativul "Tată" (Romani 8:15; Efeseni 2:18; 3:14; Matei 6:9; 26:39), de fapt Isus s-a rugat cu apelativul "Tata" (Ioan 17:1,25), dar Noul Testament nu anulează doctrina numelui divin şi a folosirea acesteia, de aceea acesta trebuie, sfinţit (Luca 11:2), slăvit (Apocalipsa 15:4), lăudat (Romani 15:9-11), rostit şi folosit (Fapte 2:21; 2Timotei 2:19; Evrei 13:15), căci ar fi mai mare ruşinea ca un copil să nu cunoască numele pe care îl are Tatăl sau.

Noi avem convingerea ca postul este abţinerea de la întrebuinţarea mâncării şi a băuturii de orice fel pentru un timp hotărât (Estera 4:16; Matei 4:2). Din unele pasaje ale Bibliei sar lasă sa se înţeleagă şi un post parţial, adică abstinenţa de la unele alimente, ca carnea de exemplu (Daniel 1:8-16; 10:2,3), dar postul care reiese clar din Biblie, cât şi din etimologia cuvântului este abstinenţa totală de la mâncare şi băutură. Postul este pentru Tatăl ceresc (Matei 6:18), cu scopul de a împlini o lucrare (Geneza 24:38; 1Samuel 14:24-26; Fapte 23:12-21), mai este pentru: auto-disciplinare (2Samuel 11:11), pentru plângerea păcatului şi o manifestare a căinţei (Ezechiel 9:5; 10:1,6; Ioel 1:14,15; 2:1,12-17), pregăteşte calea spre primirea revelaţiei (Exod 34:28; Luca 2:37,38), şi caută intervenţia divină (1Samuel 7:1-12; 2Cronici 20:1-29), el ne poate ajuta pentru obţinerea unor biruinţe spirituale (Matei 4:2-11; Fapte 13:2,3), cultiva mai mult stăpânirea de sine şi alte virtuţi (Filipeni 4:11-13), deoarece postul este opusul lăcomiei. Postul mai are ca scop pregătirea pentru lucrarea misionara şi călăuzirea în aceasta (Fapte 13:2,3) şi pentru numirea de bătrâni în adunare (Fapte 14:23).

Fiecare însă trebuie sa ţină cont de propria sănătate, putere, când doreşte să ţină post (Fapte 9:9), astfel nimeni nu este obligat sa postească într-o anumita zi, în plus Biblia nu fixează reguli cu privire la momentul când trebuie ţinut sau cât timp trebuie ţinut, ci fiecare îşi va purta propria sarcina (Galateni 6:5). Cu toate acestea creştinul adevărat nu va uita de post, căci Domnul Isus a spus: "când postiţi"(Matei 6:16) nu a spus: "daca postiţi", arătând astfel ca postul este o însuşire a ucenicilor lui. Pe lângă toate acestea postul adevărat este însoţit de dărnicie şi rugăciune (Isaia 58:4-7,10; Fapte 13:2,3) care trebuie făcută în ascuns, cu buna dispoziţie (Isaia 58:5; Matei 6:16).

Noi credem ca cântările sunt o parte integranta a închinării noastre, acestea au făcut parte din cult şi în Vechiul Legământ (2samuel 6:5; 1Cronici 23:5; 15:22; 16:5,6; 25:1-7), şi fac parte şi în Noul Legământ (Efeseni 5:18,19). Cântările trebuie sa-l laude pe Dumnezeu Tatăl prin Isus Cristos şi sa le aducă lor onoare şi slava (Psalmul 149:1; Ioan 5:23; Apocalipsa 5:9,12,13; 15:3,4) dar pot fi şi cântece spirituale care evoca relatări biblice sau alte lucruri din viaţa credinciosului (Exod 15:1-21; Psalmii 51;73;etc.). În intonarea cântărilor pot fi implicate instrumente muzicale diverse (2Cronici 34:12), şi pot fi cântate de toţi participanţii la o adunare (Exod 15:1;Psalmul 34:3; Marcu 14:26), poate fi implicat doar un grup dintr-o adunare (1Samuel 18:7; Judecători 5:1; Exod 15:20), sau poate cânta doar o singura persoana (1Corinteni 16:15; Coloseni 3:19). Acestea se pot cânta oriunde nu numai la întrunirile creştine (Psalmul 149,150).

Acesta cuprinde orice activitate de zidire a corpului lui Christos, cât şi lucrarea de evanghelizare şi misiunea de a face ucenici (Matei 24:14; 28.19,20; 1Corinteni 12:7; Coloseni 3:16; 2Timotei 4:2; 1Petru 4:10), cât şi activităţi în care este implicata dărnicia, ajutorarea săracilor sau a celor bolnavi şi orice fel de binefacere (Evrei 13:16; 1Corinteni 16:1-3; 2Corinteni 9; Galateni 2:9,10; Filipeni 4:10-18). Cât şi edificarea la întruniri a corpului lui Cristos (Efeseni 4:11-13). De fapt în orice moment al zilei şi în orice împrejurare putem sa-I aducem laude lui Dumnezeu prin comportarea noastră (Matei 5:16; 1Corinteni 10:31; Coloseni 3:23). Toate aceste lucruri însă trebuie făcute având ca motivaţie IUBIREA (1Corinteni 16:14; Filipeni 1:15-17).

Noi credem ca sursa ei este Iehova Dumnezeu (Exod 28:36), iar o persoana devine sfânta daca se căieşte pe baza jertfei de răscumpărare a lui Isus Cristos, fiind curăţat prin sângele lui Isus (Efeseni 1:7), prin Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 17:17), prin rugăciune (1Timotei 4:5), şi prin Duhul Sfânt care îl pecetluieşte pe cel credincios dându-i o chemare şi o naştere din nou sfântă (Evrei 9:14;1Corinteni 1:2), iar după ce am fost născuţi din Dumnezeu la o viaţa sfântă, trebuie sa ne dam toată silinţa ca sa înaintam şi mai mult în sfinţenie, îmboldiţi de harul lui Dumnezeu (1Petru 1:15,16; 3:18; 2Petru 1:3-10), şi lăsându-l pe Cristos să opereze sfinţenie mai mult în noi (2Corinteni 3:18; 1Tesaloniceni 5:23).

Aceasta implica a ne ţine deoparte de practicile şi învăţaturile spiritiste, astfel trebuie sa evitam orice legătura cu magia, vrăjitoria, ghicirea, etc. (Deuteronomul 18:10-12;Galateni 5:20; Apocalipsa 21:8). De asemenea trebuie distrus tot ce are legătura cu spiritismul (Fapte 19:19). A fi curaţi spiritual mai înseamnă şi a evita practicile şi obiceiurile religiei false care promovează închinarea la creaturi şi idolatria (Romani 1:22,23,25). De fapt orice obiect idolatru pe care îl avem trebuie distrus (Deuteronomul 7:25,26). În plus, trebuie sa nu ne întinam cu acceptarea unor doctrine false sau tradiţii care promovează minciuna şi sunt contra Cuvântului lui Dumnezeu (Marcu 7:7-13; Efeseni 5:9-11; 2Corinteni 6:14-18).

Noi credem ca sfinţenia morala este pe de o parte lepădarea de atitudini şi practici ca: imoralitatea sexuala sub toate formele ei (adulterul, homosexualitatea, lesbianismul, incestul, desfrânarea, masturbarea, sau orice folosire a sexului în afara căsătoriei, ba chiar dorinţa pătimaşa după sex este păcat Levetic 18; Matei 5:28; Romani 1:26-28; 1Corinteni 7:1,2; Efeseni 4:19; 1Tesaloniceni 4:3-8),omuciderea,(Exod 20:13), furtul, cât şi a cumpăra cu buna ştiinţa din furat (Exod 20:15; Proverbe 29:24), lăcomia, defăimarea, zgârcenia, nedreptatea, viclenia, invidia, minciuna, glumele necuviincioase, răutatea, petreceri dezmăţate (1Corinteni 6:9,10; Efeseni 5:3-5; Galateni 5:19-21; 1Petru 2:1), jocurile de noroc (Isaia 65:11,12; Proverbe 13:11), competiţii ce promovează egoismul şi o glorie proprie (Galateni 5:26; Filipeni 2:2,3), mânia (Efeseni 4:31), etc. A fi sfânt din punct de vedere moral implica a adera în orice situaţie la principiile sfinte ale Bibliei (Ioan 17:17; Evrei 13:18; Fapte 24:16).

Sfinţenia mintala se realizează prin umplerea minţii noastre cu informaţiile şi gânduri sănătoase ce provin de la Dumnezeu (2Timotei 1:13; 1Petru 2:2); sau alte lucruri care ne înnobilează sufletul şi nu-l murdăresc (Filipeni 4:8), astfel vom avea mintea lui Cristos (1Corinteni 2:16). Astfel trebuie sa fim selectivi în ceea ce vizionam sau ascultam, deoarece nu putem asculta muzică, viziona programe T.V. sau jocuri pe calculator, care încurajează la sex, violenţa, materialism, spiritism, sau orice lucru necuviincios. Sfinţenia mintala mai implica şi a consuma droguri de plăcere care ne fac sa ne pierdem judecata sănătoasa, creând dependenţa şi întinând duhul omului (2Corinteni 7:1; 1Petru 1:13-16).

Sfinţenia implica şi curăţenia fizica (Levetic 22:6), aceasta înseamnă a păstra curate: corpul, îmbrăcămintea şi casa noastră (Deuteronomul 23:12,13; Zaharia 3:3-5). Putem sa fim sfinţi şi daca evitam consumul tutunului, deoarece acesta creează dependenţa şi murdăreşte carnea (2Corinteni 7:1; 1Corinteni 6:12). De asemenea vom evita beţia, consumul în exces a băuturilor alcoolice şi alcoolismul (1Corinteni 6:9-11; Efeseni 5:18; Proverbe 23:29-35). Pe lângă aceasta trebuie sa evitam consumul de alcool care cu toate ca este în cantităţi mici, este băut cu regularitate, de pilda în fiecare zi, deoarece creează dependenţa punând stăpânire pe noi (1Corinteni 6:12). Însă creştinii stăpâni pe ei pot consuma în mod echilibrat şi neregulat băuturi alcoolice (Deuteronomul 14:26; Ecleziast 9:7; Matei 11:19; Ioan 2:1-10). Bineînţeles că cei care au fost alcoolici înainte sau nu au stăpânire de sine ar fi bine să evite complet băuturile alcoolice, cât şi daca împrejurarea în care se bea, ar poticni pe alţii (Romani 14:21; 1Corinteni 9:27; 10:23).

a) Sfinţenia vieţii: Noi avem convingerea ca viaţa este sfântă, căci vine de la Dumnezeu izvorul vieţii (Psalmul 36:9), astfel a ucide un om, chiar ne-născut este o crima (Exod 20:13;21:22,23). De asemenea avem convingerea ca nu trebuie sa ne riscam viaţa în mod inutil, ci trebuie sa luăm măsuri de protecţie pentru viaţa noastră şi a altora (Deuteronomul 22:8), arătând astfel ca o preţuim (Psalmul 72:13,14). Prin urmare nu putem participa la sporturi sau distracţii şi locuri de munca în care se periclitează viaţa într-un grad mare de risc (Matei 4:5-7; Galateni 5:26). Noi credem ca şi animalele sunt suflete (viaţă - Geneza 1:30), de aceea nu putem sacrifica sau chinui animale de dragul plăcerii (Proverbe 12:10), ci doar pentru a obţine hrană (Geneza 9:3), pentru îmbrăcăminte (Geneza 3:21), sau pentru a ne apară de ele (Exod 21:28).

b) Sfinţenia sângelui: Şi sângele este sacru, căci viaţa consta în sânge (Levetic 17:14), ceea ce se putea face cu sângele ieşit dintr-o creatura conform legii lui Dumnezeu era:1. Ca ispăşire pe altar (Levetic 17:11); 2. A-l îngropa în pământ (Levetic 17:13). Astfel este interzis a mânca sânge de orice fel (Geneza 9:4; Levetic 7:27; Deuteronom 12:23; Fapte 15:28,29), sau preparate care conţin sânge, ca sângerete de pildă, sau carne din care sângele nu s-a scurs (1Samuel 14:28-35). Se aplica aceste principii şi la transfuziile de sânge ? Fiecare creştin pe baza conştiinţei lui va lua o decizie în aceasta privinţa (Galateni 6:5) , cercetând Scripturile şi căutând lumină de la Dumnezeu (Proverbe 2:1-5).

c) Sănătate fizică: În ce priveşte sănătatea, creştini pot apela la medici şi tratamente medicale, deoarece Biblia nu interzice acest lucru (1Timotei 5:23; Luca 8:43; 10:34; Isaia 1:6). Însă trebuie avut în vedere ca tratamentul medical să nu încalce principiile Bibliei care sunt spre folosul nostru (Isaia 48:17,18). De asemenea, putem sa ne rugam lui Dumnezeu pentru vindecare prin credinţă (Exod 15:26; Deuteronomul 32:39; Matei 21:22), sau să apelăm la bătrânii adunării pentru a se ruga pentru noi şi a unge conform cu Iacov 5:13-16, însă Dumnezeu nu vindecă întotdeauna (1Timotei 5:23; 2Timotei 4:20: 2Corinteni 12:7-10). Putem sa-i cerem lui Dumnezeu sa ne susţină în suferinţe (Psalmul 41:3), sau sa producă în noi îndelunga răbdare şi perseverenţa prin Duhul Sfânt (Iacov 1:2-4). În plus putem sa ne rugam Tatălui ceresc pentru a găsi medicul şi tratamentul corespunzător (Ieremia 51:8; 2Împaraţi 4:39-41).

Dumnezeu a creat familia cu scopul de a procrea, de a umple pământul cu oameni formând o societate fericita şi unita (Geneza 1:27, 28;2:15,18, 24). Într-o căsnicie sunt implicaţi doar doua persoane, soţul şi soţia (Matei 19:4,5). Căsătoria lor trebuie sa fie înregistrata legal, supunându-se astfel autorităţilor (Tit 3:1). Căsătoriile de proba, concubinajul sunt conform Bibliei: ”desfrânare” (1Corinteni 7:2; 1Tesaloniceni 4:2-8). De asemenea este interzisa în Biblie căsătoria între un credincios şi un necredincios (Deuteronomul 7:1-4; 2Corinteni 6:14).

El este capul familiei, adică cel ce conduce familia (Efeseni 5:23), bineînţeles cu iubire şi spirit de sacrificiu (Efeseni 5:25). El trebuie sa se îngrijească de necesităţile materiale, adică de mâncare, haine şi adăpost (1Timotei 5:8), de necesităţile spirituale (Proverbe 22:6; Efeseni 5:25,26), şi de cele afective, adică de clipe de distracţie şi comunicare deschisa (Ecleziast 3:4; Cântarea Cântărilor 1:8-10). El trebuie sa-şi iubească copiii şi soţia dându-I acesteia onoare (Efeseni 5:25; 1Petru 3:7; compara cu Matei 3:17).

Ea trebuie sa fie un ajutor potrivit pentru soţ în toate privinţele (Geneza 2:20-23), fiind o gospodină bună (Tit 2:5; Proverbe 31:10, 15, 26, 27). Soţia nu trebuie sa concureze cu soţul ei, ci trebuie sa-I acorde un respect profund şi sa-I fie supusă (Efeseni 5:22, 24, 33), chiar daca acesta este necredincios (1Petru 3:1,2,6). Excepţie de la supunerea faţa de soţ este când acesta îi cere lucruri ce contravin cuvântului lui Dumnezeu (Fapte 5:29).

Aceştia trebuie să fie supuşi şi ascultători, şi sa acorde onoare şi respect faţa de părinţi (Efeseni 6:1-3; Coloseni 3:20). Copii la rândul lor au nevoie de timpul, iubirea şi îngrijirea părinţilor (Ecleziast 3:4; Zaharia 8:5; Efeseni 6:4), cât şi de o educaţie buna şi o disciplinare echilibrata adecvata care sa nu fie nici prea severa nici prea tolerantă (Proverbe 13:24; 19:18; 22:15; 23:13,14; 29:15; Efeseni 6:4). Iar în ce priveşte binecuvântarea copiilor (Matei 19:13-15), Biblia nu face din aceasta o regulă sau un ritual, ci Domnul Isus a binecuvântat copiii în mod spontan (Marcu 10:13-16).

Noi credem ca Biblia nu încurajează la divorţ, de fapt Iehova urăşte despărţirea în căsătorie (Maleahi 2:14), astfel trebuie aplanate conflictele, prin iubire, toleranţa şi rezonabilitate (Iacov 3:17; Coloseni 3:12-15; 1Petru 3:1-4). Totuşi Biblia permite divorţul, în cazul adulterului, partenerul nevinovat poate divorţa daca nu poate ierta (Matei 5:32;19:9). Acest tip de divorţ permite şi recăsătoria. Celelalte tipuri de divorţ din alte motive nu permit recăsătoria, de aceea Biblia le spune unor astfel de divorţaţi să rămână aşa adică necăsătoriţi sau sa se împace cu cel de care au divorţat (1Corinteni 7:10,11). Astfel de pilda o soţie bătuta de soţul ei şi oprita de la închinarea faţa de Dumnezeu, daca se gândeşte sa divorţeze fără motiv de adulter, trebuie să nu uite următoarea problemă, şi anume posibilitatea de al expune pe soţul divorţat adulterului în cazul în care acesta se recăsătoreşte (Matei 19:9), sau ea însuşi nu ar putea rezista tentaţiei de a se recăsători comiţând astfel adulter, de aceea ar fi mai bine într-un astfel de caz doar separarea fără divorţ. De aceea în caz de divorţ, este bine să se caute călăuzirea lui Dumnezeu şi să nu se apeleze uşor la divorţ, de aceea să fie consultaţi şi păstorii adunării, chiar dacă decizia aparţine celui în cauză (Galateni 6:4). În plus, cineva care a divorţat din alt motiv decât adulterul şi s-a recăsătorit, după aceea devenind creştin, nu poate avea funcţii în adunare căci nu este soţ al unei singure soţii, căci el astfel mai are o soţie de care nu a divorţat din motivul biblic de adulter, ci dintr-un motiv nescriptural (1Timotei 3:2,12).

După cum am văzut mai sus, aceasta este permisa în trei situaţii: 1.Partenerii nevinovaţi care au divorţat pe motiv de infidelitate sexuala (Matei 5:32;19:9); 2.Cei divorţaţi care se împacă cu cel de care au divorţat (1Corinteni 7:11), daca bineînţeles acesta nu s-a recăsătorit între timp (Deuteronomul 24:1-4); 3.Când la cineva le-a murit partenerul conjugal acesta se poate recăsători (Romani 7:2,3), dar şi atunci doar cu un credincios (1Corinteni 7:39). Alte tipuri de recăsătorire sunt adulter, iar un creştin care se recăsătoreşte fără a avea acest drept scriptural, comite adulter ceea ce poate atrage după sine excluderea din adunare (compara Marcu 10:11; Luca 16:18 cu 1Corinteni 5:9-13).

1. Adunarea creştină

Noi credem că adunarea creştină este formată din trupul lui Cristos (1Corinteni 12:12,13,27), cuvântul din greacă pentru adunare este “ekklesia” care înseamnă: adunarea celor chemaţi, ea îi cuprinde pe toţi credincioşii născuţi din Dumnezeu, de la Penticosta din primul secol al erei noastre când s-a împlinit profeţia din Ioel 2:28-31 (vezi Fapte 2:1-21). Expresia “adunare” se mai referă pe lângă adunarea universală a creştinilor (Evrei 12:23; Coloseni 1:18,24) şi la adunarea dintr-o localitate (1Corinteni 11:18; 14:19,28) sau la mai multe adunări dintr-o zonă geografică (Fapte 9:31; 1Corinteni 16:1; Galateni 1:2; 1Tesaloniceni 2:14). Adunarea îi aparţine lui Dumnezeu care l-a numit pe Isus ca cap al adunării (Efeseni 1:22), astfel Domnul Isus o conduce şi o inspectează în mod activ (Apocalipsa 1:16,20; 2:23). Aceasta este zidită pe Cristos şi pe temelia apostolilor şi a profeţilor (Efeseni 2:20). Ea este înfăţişată ca fiind: templul lui Dumnezeu şi al Duhului Sfânt (1Corinteni 3:16; 2Corinteni 6:14), o locuinţă a lui Dumnezeu prin Duhul (Efeseni 2:22), casa lui Dumnezeu, cât şi stâlpul şi susţinerea adevărului (1Timotei 3:15). Menirea adunării creştine este de a vesti virtuţile lui Dumnezeu (1Petru 2:9), a vesti cuvântul şi evanghelia (1Corinteni 15:1,2; Matei 24:14), şi de a pregăti un popor sfânt care să-l reprezinte bine pe Cristos (Efeseni 4:11-13), ea mai este şi manifestarea Regatului (Împărăţiei) lui Dumnezeu pe pământ (Coloseni 1:13,18; Matei 25:1).

Avem convingerea că preoţia şi slujbele vechiului legământ au fost abrogate şi înlocuite cu slujbele spirituale ale noului legământ în care toţi credincioşii sunt preoţi (1Petru 2:9) avându-l pe Isus ca Mare Preot veşnic (Evrei 7:18-28). Aceste slujbe sunt: apostoli, profeţi (prooroci), păstori (bătrâni, supraveghetori), învăţători, evanghelizatori (evanghelişti), predicatori şi slujitori (diakoni), aceste funcţii apar în pasajele din Efeseni 4:11 şi 1Timotei 2:7; 3:8; 2Timotei 1:11. Înainte ca cineva să primească o funcţie trebuie să aibă darul corespondent al Duhului Sfânt pentru slujba respectivă (Efeseni 4:7,11). Adunarea îşi va da seama cine are o anumită slujbă spirituală văzând utilizarea din plin al darului respectiv, dar în cazul păstorilor şi a slujitorilor (diakonilor), este nevoie de numire publică după cum arată precedentele Noului Testament (Fapte 6:1-6; 14:23; Tit 1:5). Aceste numiri în funcţie se vor face după următoarea procedură : 1. Studierea în prealabil cu adunarea a calităţilor pe care trebuie să le aibă aceştia descrise în Fapte 6:3; 1Timotei 3:1-13; Tit 1:5-9. 2. Membri botezaţi ai adunării după cercetări, rugăciuni şi poate post vor recomanda oamenii potriviţi pentru aceste slujbe prin vot public sau în urnă (Fapte 6:2,3). 3. Bărbaţi cu autoritate se vor ruga şi îşi vor pune mâinile peste cei recomandaţi dacă sunt de acord cu recomandările adunării (Fapte 6:6; Tit 1:5), astfel aceştia sunt numiţi în funcţia de păstor sau slujitor. Într-o adunare este bine să fie mai mulţi păstori şi slujitori (Filipeni 1:1; Fapte 20:28). Toţi aceştia trebuie onoraţi şi preţuiţi (1Tesaloniceni 4:12,13; 1Timotei 5:17). Odată stabilită autoritatea într-o adunare prin păstori sau supraveghetori ajutaţi de slujitori (diakoni), de învăţători, de profeţi, de evanghelizatori, de predicatori, toţi membri trebuie să manifeste supunere şi ascultare faţă de autoritatea numită de Duhul Sfânt (Fapte 20:17; Evrei 13:17), astfel cine se răzvrăteşte contra acestora se răzvrăteşte de fapt contra lui Cristos care a dat aceste slujbe (1Corinteni 12:5). Dar şi cei cu autoritate trebuie să aibă o atitudine de umilinţă şi iubire altruistă, ne fiind stăpâni pe credinţa altora (2Corinteni 1:24; Matei 20:25-27). În plus, este bine ca păstorii să manifeste supunere faţă de apostolii (misionarii) care au plantat acea adunare (Fapte 20:17,28). Femeile pot îndeplini funcţia de slujitoare (diakoniţă – Romani 16:1; 1Timotei 3:11), sau de profetesă (proorociţă) (Judecători 4:4; Fapte 21:9; Ioel 2:28,29), însă fără a fi numite oficial prin punerea mâinilor.

3. Conţinutul întrunirilor:

Biblia nu prezintă reguli rigide cu privire la modul de desfăşurare a programelor, dar avem câteva exemple, principii şi precedente care ne pot fi de folos (1Corinteni 14:33,40). În primul rând, credem că trebuie ca iubirea să primeze în organizarea întrunirilor (1Corinteni 16:14), deoarece ea este legătura perfectă a unităţii (Coloseni 3:14 NW). Astfel trebuie să se ţină cont de necesităţile şi limitele fraţilor şi a surorilor când se stabileşte durata, locul de desfăşurare şi ora potrivită a întrunirilor (Ioan 16:12;1Corinteni 12:23-25).

Programele spirituale de părtăşie frăţească pot conţine: discursuri sau predici cu învăţături (Fapte 2:42; 1Timotei 4:16), rugăciuni (Fapte 1:13,14; 2:42; 21:5), cântări de laudă şi spirituale (Efeseni 5:19; Coloseni 3:16), dezvăluiri şi revelaţii (1Corinteni 14:3,26), experienţe din evanghelizare sau din viaţa de creştin (Fapte 14:27), trebuie să fie părtăşie frăţească (Fapte 2:42; Evrei 10:24,25; 1Tesaloniceni 5:14), uneori situaţia cere mustrări sau disciplinări, fie la adresa unei persoane, a unui grup sau chiar la adresa întregii adunări (1Tesaloniceni 5:14; 1Timotei 5:20), de asemenea trebuie făcute şi unele anunţuri la întruniri (Fapte 16:4,5), de fapt în esenţă întrunirile trebuie să fie un stâlp şi o susţinere a adevărului (1Timotei 3:15).

4. Drepturi şi îndatoriri

În primul rând trebuie precizat că nimeni nu poate deveni membru în adunarea Calea Creştină decât după ce s-a născut din nou, şi după ce şi-a însuşit convingerile creştine (Iuda 3; 1Corinteni 12:12,13). Fiecare membru din această adunare are dreptul de a participa la organizarea şi numirile în funcţii, are dreptul să fie ajutat spiritual spre a progresa spre maturitate spirituală, de a fi ajutat chiar din punct de vedere material dacă este în nevoie fără însă ca să profităm de bunătatea fraţilor (2Corinteni 8:14; 2Tesaloniceni 3:6-13). Are dreptul de a avea păreri personale în ce priveşte interpretarea Bibliei cu condiţia ca acestea să nu afecteze lucrurile clar stabilite în Scripturi (Iuda 3). De asemenea are dreptul să se retragă din adunare printr-o cerere de dezasociere, pierzându-şi calitatea de membru. Cât priveşte îndatoririle, acestea sunt: fiecare este dator să trăiască în iubire (Romani 13:8), este dator să asculte de conducători (Evrei 13:17), să fie supus unii faţă de alţi (Efeseni 5:21), să-I ajute spiritual şi material pe ceilalţi după posibilităţile şi puterea fiecăruia (Evrei 10:24,25; 13:16; Galateni 6:10). De asemenea membri adunării sunt datori în a stărui în unitate şi părtăşie frăţească (Fapte 2:42), dacă cineva lipseşte o perioadă lungă de timp de la întruniri fără a avea un motiv întemeiat poate fi considerat dezasociat. O altă îndatorire este în a susţine lucrarea de evanghelizare atât ocazional cât şi organizat (Fapte 15:35; 2Corinteni 2:14-16; 2Timotei 4:2; Matei 28:19,20). O îndatorire a tuturor creştinilor este dărnicia, onorându-l pe Dumnezeu cu daruri de bunăvoie (Proverbe 3:9,10), astfel creştinii cu toate că nu vor da zeciuieli ca şi în vechiul legământ, ei vor da cât îi va îndemna inima (2Corinteni 9:7) pentru a susţine cheltuielile pentru întruniri şi pentru locaşul de adunare (Exod 35:21; 1Cronici 29:1,7-9), pentru lucrarea de predicare, misionari, tipărirea de cărţi, etc. (Filipeni 4:16,18; Tit 3:13; 1Corinteni 9:14; 3Ioan 6), pentru ajutorarea săracilor (Matei 25:35-40; Romani 12:13; 1Corinteni 16:1,2; 2Corinteni cap.8,9 Galateni 2:10; 6:10; Matei 5:40-48), trebuie să-I avem în vedere şi pe cei din fruntea adunării mai ales dacă vedem o necesitate a lor (Galateni 6:6; 1Timotei 5:17,18; Filipeni 4:14-18), aceşti bani se vor strânge într-o cutie (2Împăraţi 12:9; Ioan 8:20). Bineînţeles putem manifesta binefacerea oricând şi prin alte metode.

5. Disciplina în adunare

Disciplina are scopul de a corecta şi a ridica pe cel căzut în păcat, cât şi a menţine adunarea curată şi sfântă (1Tesaloniceni 5:15; 2Tesaloniceni 3:14,15). Tipuri de disciplină:

Mustrarea: Astfel un creştin care păcătuieşte trebuie mustrat şi îndreptat cu duhul blândeţii (Galateni 6:1). Bătrânii (păstorii) sunt cei ce trebuie să ia iniţiativa în a corecta pe un frate care a greşit, dar aceasta este o responsabilitate care îi revine fiecăruia (1Petru 5:1-3; 1Tesaloniceni 1:1; 5:14; Proverbe 6:23; Matei 18:15). De asemenea cel mustrat nu trebuie să dispreţuiască disciplina deoarece ea vine de la Iehova indiferent dacă ea este transmisă prin cel din urmă frate (Evrei 12:5-11). Uneori mustrarea trebuie făcută în public alte ori în particular (Matei 18:15-17; Galateni 2:11-14; 1Timotei 5:20), uneori trebuie multă fermitate în mustrare (2Timotei 4:2; 2Corinteni 13:10; Tit 1:13; Psalmul 118:18).

Însemnarea: O altă măsură disciplinară este însemnarea care se aplică la cei ce trăiesc în neorânduială sau la cei care profită de bunătatea fraţilor, aceştia trebuie însemnaţi adică se va anunţa acest lucru pentru ca fraţii să evite o asociere strânsă cu el, cu toate acestea El va rămâne tot frate (2Tesaloniceni 3:6-15).

Excluderea: Forma cea mai drastică de disciplină este excluderea, astfel dacă un membru botezat al adunării practică păcatul nu se căieşte şi are o atitudine de răzvrătire faţă de Cuvântul lui Dumnezeu neascultând, trebuie exclus pentru a nu influenţa şi pe alţi fraţi spre nelegiuire (1Corinteni cap.5). Acesta poate veni la întruniri dar pierde dreptul la părtăşia frăţească adică nu vom mai vorbi cu el şi vom evita compania lui (1Corinteni 5:9-11; 2Ioan 9,10), excepţie făcând discuţiile la locul de muncă, de afaceri, sau în familie. O persoană poate fi exclusă din cauza unui păcat ca de pildă: omuciderea, imoralitatea sexuală sub toate formele ei, furtul, calomnia, beţia, idolatria, fumatul, apostazia adică susţinerea unor învăţături false care subminează doctrinele elementare şi clare ale Bibliei (1Corinteni 5:9-13; 6:9,10; Romani 16:17; 2Timotei 2:17,18; Tit 3:10,11; 2Ioan 9-11). Cei ce iau decizia de excludere sunt conducătorii adunării cel puţin în număr de doi, aceştia vor judeca în numele lui Cristos şi trebuie să imite pe Cristos în tot ceea ce fac (Matei 18:18-20; 2Cronici 19:6). Dar uneori toată adunarea poate şti de un păcat şi poate fi implicată în excluderea celui vinovat, mai ales dacă acesta consideră că este nedreptăţit de păstori poate dori să fie judecat de faţă cu toată adunarea (Matei 18:17; 1Corinteni 5:1; 1Timotei 5:20).

Reprimirea: Totuşi dacă cel exclus se căieşte sincer făcând roade vrednice de pocăinţă poate fi reprimit în adunare printr-un anunţ la întruniri (2Corinteni 2:5-11; Luca 16:11-24; 17:4; Iacov 5:19,20).

1. Îmbrăcăminte:

Noi credem că creştinii trebuie să urmărească simplitatea şi modestia în îmbrăcăminte, îmbrăcându-se în mod cuviincios şi nu cu îmbrăcăminte scumpă şi costisitoare prin care să eclipsăm pe ceilalţi (1Timotei 2:9; Filipeni 2:2,3). De asemenea ne vom îmbrăca curat şi ordonat, ca ambasadori a-I lui Cristos dar şi ţinând cont de ocazia în care suntem (Zaharia 3:3-5; 2Corinteni 5:20).

2. Bijuterii:

Noi avem convingerea că în Noul Legământ interzice purtarea de bijuterii scumpe (1Petru 3:3,4; 1Timotei 2:9), chiar dacă în Vechiul Legământ bijuteriile erau permise ca mod de împodobire (Iov 42:11; Daniel 5:7), dar creştinii au norme mai înalte în ce priveşte împodobirea. Astfel ei sunt încurajaţi să pună accent pe împodobirea spirituală în omul ascuns al inimii (1Petru 3:3,4). Motivul pentru această interdicţie este că purtarea de bijuterii scumpe este lipsă de modestie (1Timotei 2:9,10).

3. Machiajul şi coafura:

Principiile mai sus prezentate se aplică şi la machiaj şi la coafură, astfel vom evita moda extravagantă a lumii urmărind şi în acest domeniu simplitatea, modestia şi seriozitatea (1Timotei 2:9). Cu siguranţă creştinele vor evita excesele ne coafându-se în culori ţipătoare, stridente care ar atrage atenţia în mod nepotrivit asupra lor. Iar dacă se vor machia o vor face în mod abia perceptibil (comp. cu 2Împăraţi 9:30-32). Chiar este bine ca în toate aceste domenii surorile tinere să ceară şi părerea celor mai în vârstă pentru a nu cădea în extreme (Tit 2:3-5). De asemenea este bine ca femeile să aibă părul lung, căci acesta este podoaba femeii, iar bărbaţii părul scurt având o tunsoare serioasă demnă de un copil al lui Dumnezeu, astfel să se facă o diferenţă între bărbat şi femeie (1Corinteni 11:14,15).

Noi credem că moartea este opusul vieţii (Iov 10:8-12,18,19), şi este caracterizata ca o stare de inactivitate, inexistenţa (Ecleziast 9:5,10), comparată în Biblie cu un somn (Ioan 11:11-13). De asemenea credem ca atunci când omul moare el merge în mormânt sau în Locuinţa Morţilor (Ecleziast 9:10; Isaia 14:15), unde îşi încetează existenţa (Isaia 38:11,18,19; Psalmii 6:5; 115:17; 146:4). Noi mai avem convingerea ca sufletul este omul (Geneza 36:6; Fapte 27:37; Romani 13:1) şi nu că omul are un suflet care supravieţuieşte morţii, de fapt sufletul omului este compus din: ţărâna şi suflare de viaţă (Geneza 2:7; Iacov 2:26). Şi animalele sunt suflete (Geneza 1:30; Apocalipsa 8:9; 16:3NW). Cuvântul suflet în Biblie se mai refera la viaţa omului sau a animalului (Geneza 9:4; Levetic 17:11; Deuteronomul 12:23; Matei 12:25). La moartea omului sau a animalului, moare şi sufletul (Levetic 18:29; 19:8; Ezechiel 18:4,20; Fapte 3:23; Iacov 5:20), iar duhul sau suflarea de viata se întoarce la Dumnezeu (Ecleziast 12:7), iar noi ne încetam existenţa, întorcându-ne în ţărâna (Ecleziast 3:19,20; Geneza 3.19). Duhul sau suflarea de viaţa este o energie impersonala a lui Dumnezeu care nu i-a caracteristicile persoanei la care-i furnizează şi întreţine viaţa (Iov 34:12-15). Aceasta nu înseamnă că morţii nu mai au nici o speranţa, deoarece Dumnezeu vorbeşte de o înviere a celor morţi (Fapte 24:15), însă daca morţii trăiesc într-o alta forma de existenţa ce rost mai are învierea pentru cineva care există ?

Noi avem convingerea ca Dumnezeu este Judecătorul suprem care l-a numit pe Domnul Isus sa judece întreaga lume (Ioan 5:23; Fapte 17:31), acesta este ajutat de sfinţi (1Corinteni 6:2,3). Noi credem ca Dumnezeu a adus judecaţi în trecut asupra unor oameni, oraşe sau naţiuni de exemplu: judecata şi executarea lui Er şi Onan (Geneza 38:7-10), distrugerea Sodomei şi Gomorei (Iuda 7;Geneza 19:24-29), executarea judecaţii asupra lui Faraon şi a armatei sale (Exod cap. 14), distrugerea canaaniţilor (Iosua cap.6;10-12).

1. La venirea Domnului Isus Cristos, când va avea loc următoarele evenimente

- a) judecata începe cu casa lui Dumnezeu (1Petru 4:17) şi anume primul lucru pe care-l va face Isus la revelarea sa, este despărţirea oilor (creştinilor adevăraţi) de capre (creştinii falşi) sau grâul de neghina (Matei 13:30,39-42; 25:31-46), iar când creştinii adevăraţi ajung în cer vor fi judecaţi pentru poziţia ce o vor avea în cer, căci viaţa veşnică le este garantată celor fideli (Romani 14:10; 2Corinteni 5:10; Ioan 5:24; Luca 19:16-19).

- b) după acea începe judecata fiarei şi a oamenilor din lume (Ap.16:14-16;19:11-21), deoarece la judecata acestora şi la executarea ei vor participa şi sfinţii care au fost pe Pământ (1Corinteni 6:2;Ap.2:26,27;17:14).

2. Pe parcursul mileniului vor fi judecaţi oamenii ce se răzvrătesc şi vor fi pedepsiţi (Isaia 65:20;66:23,24).

3. Când se vor împlinii cei o mie de ani, va avea loc judecata finala şi generala, atât a celor vii cât şi a celor morţi (2Timotei 4:1). Cei vii sunt cei ce au supravieţuit sfârşitului şi au trăit pe Pământ o mie de ani, dar la sfârşitul celor o mie de ani, Satan va fi dezlegat şi va înşela pe unii dintre aceştia, iar toţi aceştia împreuna cu Satan vor fi distruşi în lacul de foc (Ap.20:1-10). Morţii care nu au înviat la prima înviere, vor învia când se vor împlini cei o mie de ani (Ap.20:5). Atunci vor învia cei drepţi şi cei nedrepţi (Fapte 24:15), cei drepţi pentru viaţa veşnica datorita faptelor bune făcute înainte de a muri (ex. Avraam, Isac, Iacov, David, etc.); iar cei nedrepţi vor fi judecaţi pentru faptele lor rele consemnate în cărţile din cer (Ap.20:11-15; Daniel 12:2; Ioan 5:28,29). Dar ce se întâmpla cu cei ce n-au auzit Cuvântul lui Dumnezeu, sau cei din timpurile de neştiinţa (Fapte 17:30) ? Aceştia sunt fie în categoria drepţilor, fie în cea a nedrepţilor fiind judecaţi pe baza receptivităţii lor la mărturia lui Dumnezeu prin creaţia sa (Fapte 14:16,17;Romani 1:19,20), prin conştiinţa lor, în care era implantata într-o anumita măsură legea lui Dumnezeu (Romani 2:14,15), pe baza consecvenţei lor în aplicare la principiile hotărâte şi acceptate de ei ca reprezentând binele (Ezechiel 18:29,30), în plus Cristos ştie daca ar fi fost receptivi la vestea buna daca ar fi auzit-o sau daca nu ar fi fost receptivi (compara cu Deuteronomul 31:27; Romani 2:16). La sfârşitul celor o mie de ani după judecata finala, nu va mai fi o alta judecata deoarece moartea va fi nimicită (Isaia 25:8). Este de reţinut că la judecata finala de după mia de ani vor fi şi persoane care nu vor fi înviate pentru judecata, deoarece au fost deja executaţi de Iahveh Dumnezeu în vechime, aceştia au suferit atunci judecata, dar aceste cazuri sunt excepţii (Iuda 7; Isaia 26:14; Psalmii 9:5,6; Exod 14:13; Deuteronomul 11:4).

Noi credem ca Biblia prezintă mai multe ceruri, ele au fost create înainte de pământ (Geneza 1:1). Conform cu 2Corinteni 12:2 exista 3 ceruri : 1. Învelişul pământului (Geneza 1:8); 2. Universul, cosmosul (Psalmul 8:3); 3. Cerurile spirituale unde sunt îngerii şi Dumnezeu (Evrei 9:24; Matei 18.10; Apocalipsa 4).

În cer îngerii au existat înainte de pământ şi de oameni (Iov 38:7), iar aceştia nu sunt sufletele copiilor morţi, ci creaturi spirituale puternice care îndeplinesc sarcinile date de Dumnezeu (Ap.14:6,7; 22:9). Aceştia sunt organizaţi pe ierarhi fără ca Biblia să precizeze exact poziţia fiecăruia, totuşi putem menţiona următoarele denumiri: ARHANGHEL, în Biblie acest titlu nu apare decât la singular şi se referă probabil la Domnul Isus Cristos numit şi arhanghelul Mihail (Daniel 10:13,21; 12:1; Iuda 9; compara 1Tesaloniceni 4:16 cu Ioan 5:21), tot la el se face referire prin expresia "Căpetenia oştirii DOMNULUI" (Iosua 5:13-15). Alte titluri îngereşti sunt: CĂPETENII, DOMNII, STAPÂNIRI, AUTORITĂŢI, PUTERI (Efeseni 1:21; 3:10; Coloseni 1:16; 2:15; 1Petru 3:22), HERUVIMI (Evrei 9:5), SERAFIMI (Isaia 6:2), etc. Aceste categorii de îngeri au roluri diferite printre care: să-l laude pe Dumnezeu (Isaia 6:3; Luca 2:13,14), au rolul de trimişi cu anumite misiuni (Luca 1:26), ei slujesc şi ocrotesc pe cei drepţi (Evrei1:14; Fapte 12:6-9; Psalmul 34:7), şi ajuta în predicarea evangheliei (Apocalipsa 14:6), şi vor participa la distrugerea celor răi (Apocalipsa 19:14; 2Tesaloniceni 1:7,8). Şi îngerii răi supuşi lui Satan sunt organizaţi pe ierarhi (Efeseni 6:12; Apocalipsa 12:4,7), aceştia au luat poziţie de partea lui Satan în răzvrătirea lui contra lui Iahveh, unii dintre îngerii infideli au venit pe pământ şi s-au căsătorit în timpul lui Noe cu fiicele oamenilor dând naştere la uriaşi, care au murit în potop (Geneza 6:1-7), iar îngerii neascultători care sau căsătorit au fost închişi şi despărţiţi de gloria lui Dumnezeu aşteptând judecata (2Petru 2:4; Iuda 6).

Aceasta speranţa de a merge în cer a fost data pentru un timp (1Petru 1:10-12), ea durează de la învierea lui Cristos până în perioada convertirii Israelului carnal, care va avea loc în viitor (Romani 11:25,26). Aceasta speranţa este pentru toţi creştinii, căci toţi care îi slujesc lui Isus şi cred în El vor fi în cer lângă El, fiind fii ai lui Dumnezeu şi născuţi din El (Ioan 12:26;Romani 8:14-17; 1Ioan 5:1com. cu 1Petru 1:3,4). De fapt creştinii (unşii lui Dumnezeu, căci aceasta înseamnă cuvântul creştin) nu au decât o singura speranţa (Efeseni 4:4), cea cerească (Filipeni 3:20).

Aceştia constituie mireasa lui Cristos (Efeseni 5:25-27) şi aceştia vor merge în cer cu funcţiile de Regi, Preoţi şi Judecători împreuna cu Cristos, exercitându-le peste oamenii de pe pământ şi peste îngeri (Apocalipsa 1:6 20:6;1Corinteni 6:2,3). Dar mireasa lui Cristos are şi însoţitoare, acestea o vor însoţi în cer la nunta (Psalmul 45:9,14,15), acestea sunt descrise probabil în Apocalipsa 7:9-17;19:1,6 ca fiind o Mare Mulţime din toate naţiunile, aceştia se împăcă cu Dumnezeu în perioada Marelui necaz, având rolul în cer de a sluji în templul lui Dumnezeu. După cum mireasa are însoţitoare, tot aşa mirele are însoţitori pe cei 144.000 descrişi în Apocalipsa 7:1-8; 14:1-5, iar Biblia ne furnizează 3 indicii clare, care ne vor ajuta sa-i identificam, acestea sunt: 1. identificaţi ca fiind din seminţiile fiilor lui Israel (Ap.7: 4), 2. “Ei sunt aceia care nu s-au întinat cu femei, căci sunt virgini” (Ap.14: 4), astfel este potrivit ca însoţitorii mirelui sa fie virgini ca mirele. 3.” Ľ ei sunt aceia care urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni ca cel dintâi rod” (Ap.14: 4),astfel aceştia sunt însoţitorii mirelui mergând la cer probabil cu aproximativ trei ani şi jumătate înainte de mireasa care va fi strămutata în cer la venirea lui Cristos (1Corinteni 15:23,51-53;1Tesaloniceni 4:16,17). Acest lucru este arătat în Apocalipsa 12 unde cei 144.000 sunt reprezentaţi de copilul de parte bărbăteasca răpit la tronul lui Dumnezeu cu aproximativ trei ani şi jumătate înainte de legarea lui Satan (Ap.12:4-6). Toţi aceştia (Mireasa, însoţitoarele ei şi cei 144.000 însoţitorii mirelui) vor merge în cer în corpuri spirituale nu carnale (1Corinteni 15:42-44,50;Filipeni 3:20,21;compara Romani 8:29 cu 1Petru 3:18). Prin urmare înţelegem că există mai multe categorii de răscumpăraţi în cer, deoarece Biblia vorbeşte de mai multe poziţii în cer (Ioan 14:2,3;Matei 11:11 compara cu 18:4;Luca 19:17-19).

Pământul a fost făcut perfect, deoarece lucrarea lui Dumnezeu este perfectă (Deuteronomul 32:4), în plus, El declara cu privire la lucrurile create în Geneza 1:31”Ľ Iată că erau foarte bune”. Iar Dumnezeu nu face nimic fără un scop precis (Proverbe 16:4).

1. Înmulţirea oamenilor pe tot pământul; 2. Supunerea pământului, adică extinderea Edenului pe tot pământul;

3. Stăpânirea peste orice fel de vieţuitoare. Biblia precizează că scopul lui Dumnezeu nu se schimbă, deoarece hotărârile sale şi cuvântul sau nu pot rămâne neîmplinite (Isaia 14:24; 46:10,11; 55:10,11, 13). Deci transformarea acestui pământ într-un paradis, este legata de sfinţirea numelui lui Dumnezeu (vezi şi: Ezechiel 36:23-29,33-38). Astfel împlinirea scopului cu privire la pământ şi om va fi un semn nepieritor al puterii şi imuabilităţii lui Dumnezeu (Isaia 45:18;Psalmul 115:16).

Biblia arata clar ca vor exista supravieţuitori a zilei de mânie a lui Iehova, care vor locui pământul (Daniel 7:13,14;Maleahi 4:1-3; Apocalipsa 20:3,8;Psalmul 37:9-11,29). Aceştia provin din Israelul care se întoarce la Iehova şi Isus în timpul sfârşitului, despre aceasta convertire şi moştenire a ţari lor vorbesc aproape toţi profeţii (Isaia 44:1-5;Ezechiel 37:21-28;Amos 9:11-15). Pe lângă aceştia se vor alipi oameni din toate naţiunile, care se vor căii în perioada Armaghedonului, invocând numele lui Dumnezeu cu credinţa (Zaharia 14:11-16;Fapte 2:21;Mica 4:1-4;Isaia 2:2-4). Pe lângă Israel şi naţiunile convertite şi salvate în ultim moment, cei ce vor locui pământul sunt şi credincioşii din vechime şi toţi drepţii care vor avea parte de a doua înviere de după mileniu (Ap.20: 5,11-15;Ioan 5:28,29). Atât ei cât şi cei ce au rămas fideli la ultima încercare provocata de eliberarea lui Satan, vor moşteni pământul pentru eternitate (Ap.20: 1-10;Isaia 60:21; 66:22).

La reîntoarcerea lui Isus Cristos va începe reînnoirea tuturor lucrurilor (Matei 19:28; Fapte 3:21), atunci va începe eliberarea pământului şi a omenirii de orice forma a răului (Isaia 11:9), deoarece Satan este legat (Ap.20:1-3). Astfel treptat pământul va deveni un paradis (Isaia 32:15-17; 35), unde nu va exista războaie (Psalmul 46:8,9), foamete (Psalmul 72:16; Isaia 65:22), boala, bătrâneţea şi moartea ca moştenire a păcatului lui Adam va dispărea (Isaia 33:24; 35:5,6; Iov 33:25), va fi o adevărata pace şi locuinţe pentru toţi (Isaia 32:17,18; 65.21,22; Mica 4:3,4), deoarece nici animalele nu vor mai constitui o ameninţare (Isaia 11:6-9; Osea 2.8,18). La sfârşitul celor o mie de ani , după nimicirea morţii, atunci şi creaţia se vor bucura de libertatea fiilor lui Dumnezeu (Romani 8:18-21).

Noi credem că Biblia vorbeşte de mai multe epoci ca fiind zilele din urmă, totdeauna această expresie se aplică înaintea unui eveniment important, ca de exemplu: înainte de potop (Geneza 6; Matei 24:37,38), zilele dinainte de distrugerea Sodomei şi Gomorei (Luca 17:28,29), perioada de timp dinaintea distrugerii Ierusalimului de către Babilonieni (Deuteronomul 31:29; 2Cronici 36:16-21). Dar această expresie se poate referi la un timp în care se întâmplă ceva deosebit (Geneza 49:1; Numeri 24:14; Deuteronomul 4:30; Ieremia 48:47; 49:39; Daniel 2:28). Totuşi în special pe noi ne interesează două epoci ale zilelor din urmă : 1. Zilele din urmă ale sistemului iudaic de la templu din Ierusalim, acestea au început cu botezul lui Isus şi au continuat cu serviciul său (Evrei 1:2; 1Petru 1:20; Fapte 10:37,38), cu moartea, învierea şi înălţarea la cer şi cu turnarea Duhului Sfânt la Penticostă (Fapte 1:3; 2:1-4,17-21). Tot în primul secol al erei noastre sau împlinit parţial profeţiile lui Isus din evanghelii (Matei 24; Marcu 13; Luca 21; comp. cu Fapte 11:27,28). Această epocă a zilelor din urmă s-a încheiat cu distrugerea Ierusalimului în anul 70 era noastră (Luca 19: 41-44). 2. Zilele din urmă, escatologice.

Cea mai importantă epocă care poate fi numită “zilele din urmă” sau “sfârşitul zilelor” este cea escatologică care precede venirea a doua a lui Cristos, în continuare vom prezenta câteva evenimente ce vor avea loc în viitor: Profeţia din Ioel 2:28-32 se va împlini din nou, vor apărea cei doi martori descrişi în Apocalipsa 11, se va naşte copilul de parte bărbătească din Apocalipsa 12 care îi reprezintă pe cei 144.000 (Ap.12:4-6 comp. cu Ap.14:4), şi va fi răpit la cer cu aproximativ trei ani şi jumătate înainte de sfârşitul lumii fiind primul rod în Regat dintre oameni. Are loc lupta din cer şi aruncarea lui Satan tot atunci (Apocalipsa 12:6-12). În consecinţă pe pământ vor apărea nenorociri descrise în Apocalipsa 6:1-8 prin trei călăreţi de culori diferite reprezentând: războiul, foametea, moartea, etc. Aceştia apar după biruinţa lui Isus (călăreţul alb), astfel se va împlini la o scară mondială profeţiile lui Isus din evanghelii (Matei 24; Marcu 13; Luca 21). În acea perioadă de 42 de luni (trei ani şi jumătate), Satan va conduce lumea în mod tiranic prin puteri politice simbolizate de fiare (Apocalipsa 11:7; 12:13-17; 13:5-7; Daniel 7:25; 11:31-35; 12:7). Tot în acea perioadă se vor vărsa plăgi de la Dumnezeu asupra oamenilor şi a lumii (Apocalipsa cap.8,9,16), are loc distrugerea Babilonului celui mare (Apocalipsa cap.17,18). În perioada finală a zilelor se întoarce şi Israelul la Iehova Dumnezeu şi la Domnul Isus sămânţa lui David (Osea 3:4,5; Romani 11:24,25), după aceea unii oameni din toate naţiunile se întorc la Dumnezeu în timpul sfârşitului şi vor trăi în mileniu pe pământ (Mica 4:1-4; Apocalipsa 11:13).

Noi credem că venirea sa va începe cu judecata casei lui Dumnezeu, ducând la despărţirea oilor sau a grâului (creştinii adevăraţi) de capre sau neghină (creştinii falşi), 1Petru 4:17; Matei 13:37-43; 25:31-46. După selectare are loc prima înviere a celor ce au murit în Cristos şi răpirea la cer a creştinilor care sunt în viaţă (1Corinteni 15:23,44,50-54; 1Tesaloniceni 4:15-17).

După aceea Domnul Isus cu îngerii şi cu aleşi lui Dumnezeu vor distruge acest sistem de lucruri şi toţi oamenii lipsiţi de credinţă şi pietate (Matei 16:27; Apocalipsa 2:26,27; 17:14; 19:11-21), şi îl va lega pe Satan pentru o mie de ani (Apocalipsa 20:1-3), după aceea are loc nunta mirelui cu mireasa şi începe mileniul păcii (Apocalipsa 19:1-9; 20:3). În ce priveşte cronologia acestor evenimente nu suntem categorici de fapt aceste profeţii se împletesc între ele, de asemenea nu avem pretenţia că am descris un tablou complet şi o interpretare infailibilă. De fapt fiecare creştin trebuie să cerceteze cuvântul profetic (2Petru 1:19), să ceară înţelepciune de la Dumnezeu (Iacov 1:5), singurul care are timpurile şi perioadele sub stăpânirea sa (Fapte 1:7).

Noi avem convingerea că autorităţile guvernamentale şi locale sunt permise de Dumnezeu, prin urmare noi trebuie să manifestăm supunere, ascultând de legile ţării în care trăim (Romani 13:1-7; Tit 3:1,2; 1Petru 2:13,17), iar cine se răzvrăteşte împotriva autorităţilor se răzvrăteşte de fapt contra lui Dumnezeu care le-a rânduit. Excepţie de la ascultare faţă de autorităţi este cazul când acestea pretind ceva ce îi aparţine lui Dumnezeu sau implică călcarea legilor lui Dumnezeu (Matei 22:21; Fapte 4:19). Dar tocmai pentru a nu se ajunge aici, creştinii trebuie să se roage pentru autorităţi pentru a avea libertate de închinare şi a duce o viaţă paşnică şi liniştită (1Timotei 2: 1-3).

1. Participarea la războaie şi satisfacerea stagiului militar:

Noi credem că nu trebuie să luăm parte la conflictele dintre naţiuni, deoarece trebuie să ne iubim şi duşmanii răspunzând cu bine la rău (Matei 5:39-44; Luca 6: 27-29; Romani 12: 17-21), nici să ne ucidem aproapele sau să folosim arme pentru lezarea semenilor noştri (Exod 20:13; Romani 13:9; Matei 26:52). Noi avem convingerea că trebuie să fim pacifişti astfel nu vom satisface serviciul militar unde învăţăm războiul şi să ucidem (Isaia 2:4; Evrei 12:14; Romani 12:17-21), şi unde facem un jurământ solemn jurând credinţă altcuiva decât lui Dumnezeu (Iacov 5:12).

2. Implicarea în politică:

Nu credem că este potrivit să susţinem vreun partid politic, fie ca membru al lui fie votându-l, deoarece suntem convinşi că doar Regatul lui Dumnezeu este singura soluţie pentru problemele omenirii (Psalmul 146:3; Ioan 6:15; 18:36; Daniel 2:44). În plus, credem că toate împărăţiile acestei lumi sunt conduse de Satan (Matei 4:8,9; Ioan 12:31; 14:30; 16:11; 1Ioan 5:20), iar Regatul lui Cristos din care facem parte nu este din lumea aceasta (Ioan 18:36). Totuşi creştinii pot deţine o funcţie în administraţie dar aceasta nu una politică (Neemia 2:1; 5:14; Daniel 3:12; Romani 16:23; Filipeni 4:22).

3. Imparţiali:

Noi credem că toate rasele, naţiunile şi oamenii sunt egali, de aceea nu trebuie să facem părtinire (Fapte 10:34,35). De asemenea creştinii nu sunt naţionalişti sau rasişti (Levetic 24:22; Fapte 15:6-9). Pe lângă toate acestea, ei nu fac diferenţe în ce priveşte starea socială, privindu-I şi pe săraci şi pe bogaţi la fel (Iov 34:19; Iacov 2:1-4,9). În ce priveşte religiile, noi respectăm orice confesiune (1Petru 2:17) şi avem convingerea că trebuie să căutăm punctele comune şi nu diferenţele pentru a crea disensiuni ( Filipeni 3:15,16). De asemenea credem că salvarea noastră din păcat şi moarte nu este legată de apartenenţa la un cult ci de relaţia noastră cu Dumnezeu, prin urmare toţi cei ce cred cu adevărat în Domnul Isus vor fi salvaţi (Fapte 4:12; Ioan 14:6).

4. Jurăminte şi ceremonii:

Suntem absolut convinşi că trebuie să-I acordăm lui Iehova Dumnezeu o “devoţiune exclusivă”(Exod 20:4,5NW), prin urmare nu vom da închinarea şi devoţiunea noastră unor organizaţii, instituţii, ţări sau oameni (Romani 14:8; 2Corinteni 5:15), astfel noi vom evita să facem jurăminte (Matei 5:34; Iacov 5:12), să cântăm imnuri sau să participăm la ceremonii unde se venerează statui, drapeluri sau altceva astfel glorificându-se naţiuni şi oameni (Romani 1:25; Daniel 3:1-5,12-14,18; 1Corinteni 10:31).