bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.

Nu căuta-ți slava de la oameni, ci slava

care vine de la Dumnezeu

(Ioan 5:44)

Dacă oamenii din casa lui Dumnezeu sau religiile creștinătății urmăresc o dreptate a lor însuși, cei din lume urmăresc o slavă a lor însuși.

Oamenii lumii acesteia vor să fie bogați material, să fie bine văzuți, să se bucure de popularitate, să aibă o carieră, aventuri amoroase cât mai multe, să fie cineva, să aibă un nume și să iasă în evidență.

În ori și ce mod lumea aceasta caută să se laude cu ceva, cei care ajung să își vadă visul cu ochii, adică realizările mai sus menționate, constată că le lipsește ceva, ei rămân cu un gol în suflet pe care nu-l reușesc să-l umple.

Este un sentiment de insatisfacție, de neajuns, de sărăcie, și uscăciune pe care nu reușesc să-l aline. De fapt nu trebuie să ajungi în vârf, pentru ca acest sentiment de neliniște să vină în inima ta, cum ai luat-o pe această cale, cum, pacea a și fost răpită din inima ta, ești ca unul ce merge prin deșert, visezi că bei apă și tot însetat ești, visezi că mănânci și tot nesăturat ești.

Cât timp vei urma căile inimii tale îndărătnice nu vei găsi niciodată odihnă, astfel fiindcă acele lucruri valoroase considerate astfel de lumea aceasta (din cauza mas-mediei și a spiritului lumii acesteia), nu sunt în stare să-ți aducă o fericire trainică și deplină, atunci ar trebui să-ți revizuiești atitudinea ta despre ceea ce este cu adevărat valoros.

După ce înțeleptul rege Solomon s-a hotărât în inima lui să cerceteze și să adâncească cu înțelepciune tot ce se întâmplă sub soare, să cunoască prostia și nebunia și să vadă ce este bine pentru om să facă sub soare în tot timpul vieții lui, el a ajuns la concluzia că totul era o deșertăciune și goană după vânt și nu era nici un câștig real sub soare (citește Ecleziast capitolul 1,2). După multă meditare și reflectare, înțeleptul rege Solomon a recunoscut ca fiind de valoare unică următorul lucru: înțelepciunea divină (vezi Ecleziast 7:11,12). Tot el ne spune ce însemnă sau în ce constă a avea înțelepciune (vezi Proverbe 9:10). Deplin convins de aceasta, El concluzionează și sfârșește cartea Ecleziastul prin cuvinte ca acestea: “Adu-ți aminte de Creatorul tău în zilele tinereții tale, înainte de a veni zilele cele rele…” Ecleziast 12:1

“Bucură-te tinere în tinerețea ta, fi cu inima veselă cât ești tânăr, umblă pe căile inimi tale și plăcute ochilor tăi, dar să ști că pentru toate acestea Dumnezeu te va chema la judecată.” Ecleziast 11:9, vezi și vers. 10.

“Să ascultăm încheierea tuturor învățăturilor: Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile lui, aceasta este datoria oricărui om. “ Ecleziast 12:13.

Astfel fiindcă înțelepciunea este cu adevărat valoroasă pentru noi, să o căutăm și să umblăm după ea, ca după o comoară ascunsă (citește Proverbe 2:2-15; 3:1-4, 13-18; 4: 5-13).

Cel ce a fost făcut pentru noi ÎNȚELEPCIUNE (și nu numai), dreptate, sfințire și răscumpărare de la Dumnezeu este Isus Cristos, de aceea noi trebuie să credem în El și să-l primim în viața noastră și în inima noastră (1Corinteni 1:30; Apocalipsa 3:20).

Isus care este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, ne invită: “veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre, căci jugul Meu este bun și sarcina Mea ușoară.” (Matei 11:28-30).

Fie ca noi toți să răspundem la chemarea și bunătatea lui Isus Cristos, iar o dată ce am răspuns să rămânem în această bunătate și să creștem tot mai mult în cunoașterea deplină a lui și a voii lui (Efeseni 1:15-18; Coloseni 1:4-6, 9-11).

Autor: Lugoj Nicolae (2002).