Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.

Mulţi teologi şi clerici religioşi susţin cu vehemenţă că Dumnezeul Adevărat revelat prin Biblie este o trinitate, adică un singur Dumnezeu, o singură fiinţă, care este compusă din trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt care sunt egali, dar cu toate că există trei persoane distincte nu există decât un singur Dumnezeu. O altă teorie care încearcă să explice pe Dumnezeu, este aceea care susţine că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt trei persoane distincte, ci trei manifestări sau ipostaze ale esenţei divine, şi că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt o singură persoană, dar care se manifestă în trei feluri. Prin urmare atât pentru unii cât şi pentru ceilalţi Iehova este numele lui Dumnezeu care îl desemnează atât pe Tatăl, cât şi pe Fiul cât şi pe Duhul Sfânt. Însă să vedem în continuare dacă susţine Biblia această învăţătură, în primele articole vom vedea despre Tatăl şi Fiul, iar în al patrulea articol despre Duhul Sfânt.

Biblia nu conţine vreo învăţătură explicită sau clară despre trinitate, adepţii acestei teorii, o susţin doar prin texte deductive şi nu explicite, de fapt cuvântul trinitate nici măcar nu apare în Biblie, ba mai mult cei care cred această doctrină pentru a argumenta de multe ori apelează la argumente filozofice şi nu Biblice. Este curios, oare chiar cea mai importantă învăţătură a Bibliei, cea despre Dumnezeu să nu ni se explice clar în Sfintele Scripturi ? Ba mai mult vi se pare logică această învăţătură care susţine că 1+1+1=1 şi nu 3, totuşi matematica lui Isus Cristos era diferită de cea a multor teologi, care susţin ecuaţia mai sus prezentată, Isus spune în Ioan 8:17,18: ”…mărturia a doi oameni este adevărată; despre mine însumi mărturisesc EU şi despre mine mărturiseşte şi TATĂL care m-a trimis”, deci Tatăl şi Fiul sunt două persoane separate şi distincte şi aceasta încă înainte de venirea lui Isus ca om pe pământ (Geneza 1:26; 3:22; Proverbe 8:22,30; 30:4; Ioan 5:19; 6:38). Odată devenit om reiese şi mai clar că El este o persoană diferită de Tatăl pe care-l invoca în rugăciuni (Matei 26:39; Ioan 12:27,28; 17:1). Dar chiar după înviere El era o persoană diferită ca entitate de Tatăl şi de Dumnezeu (Fapte 7:55,56; Coloseni 3:1; Apocalipsa 5:1-7), deci având în vedere acest lucru, înţelegem că doar Tatăl este Dumnezeu, deoarece creştinii nu au mai mulţi Dumnezei ci doar unul singur (Marcu 12:29; 1Corinteni 8:6). De fapt Domnul Isus are un început cum arată însuşi expresia Fiu, care este folosită cu privire la El şi înainte de a se naşte din fecioara Maria (Proverbe 30:4), El este întâiul născut din creaţie sau primul creat (Coloseni 1:15; Apocalipsa 3:14), în timp ce Tatăl nu are început fiind din veşnicie (Psalmul 90:2; Habacuc 1:12). Pe lângă toate acestea, Dumnezeu este nemuritor nu poate să moară (Deuteronomul 32:39,40), însă Isus a murit şi numai după ce a înviat a primit nemurirea (Romani 6:9,10).

Chiar şi cei ce susţin trinitatea recunosc că în vechiul Testament, Dumnezeul lui Israel nu s-a descoperit sub forma unui Dumnezeu trinitar, de fapt în partea aceasta a Bibliei argumentele sunt pur speculative şi puerile. De fapt legea lui Moise precizează clar şi fără echivoc: “Ascultă o Israele ! Iehova Dumnezeul nostru este unicul Iehova.” (Deuteronomul 6:4 SS. 1874 R), deci Dumnezeul evreilor era Iehova, iar ei aveau o închinare monoteistă, după cum reiese şi din următorul pasaj din Deuteronomul 4:35,39 SS 1874 R: “…Iehova SINGUR este Dumnezeu şi că nu este altul afară de dânsul…numai Iehova este Dumnezeu şi în cer şi pe pământ jos, şi altul nu este.” Astfel se sublinează în mod clar despre existenţa unei singure persoane ca Dumnezeu în sens absolut, acesta este Iehova, care este numele Tatălui, şi nu şi a Fiului şi a Duhului Sfânt după cum reiese din Isaia 63:16.

Chiar Domnul Isus a declarat că Dumnezeul evreilor nu era nici El, nici Duhul Sfânt, ci Tatăl lui, după cum o spune El în Ioan 8:54: “Tatăl meu mă slăveşte, El despre care voi ziceţi: El este Dumnezeul nostru”, deci Domnul Isus spune că Tatăl este Dumnezeul evreilor, şi nu El sau Duhul Sfânt, deci nici vorbă ca Dumnezeul evreilor să fie o trinitate. (vezi şi Isaia 42:8; 43:10-12; 44:8; 45:21).

Cu toate că mulţi ar răspunde cu un da la această întrebare, să nu uităm că schema vechiului legământ, exprimată în Deuteronomul 6:4,5 este reiterată în Noul Testament (Matei 22:37; Marcu 12:28-30; Luca 10:27). Cu toate acestea unii susţin cu vehemenţă această doctrină a Sfintei Treimi, argumentele folosite în general le putem împărţi în trei categorii: I. Versete care vorbesc despre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt împreună (Matei 3:16,17; 28:19; 1Corinteni 12:4-6; 2Corinteni 13:14); II. Texte prin care se încearcă să se dovedească egalitatea dintre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt (Ioan 10:30; 14:9-11; Coloseni 2:9; 1Ioan 5:7); III. Pasaje din care reiese divinitatea deplină a lui Cristos şi a Duhului Sfânt (Ioan 1:1; 20:28; Romani 9:5; Tit 2:13; Evrei 1:9; 1Ioan 5:20; Fapte 5:3,4; 1Corinteni 3:16; 6:19). Să le luăm pe rând şi să le verificăm cu atenţie aceste argumente pentru a vedea dacă susţin ele trinitatea.

La prima categorie de argumente, dacă citim cu atenţie textele, observăm că aceste pasaje nu spun nimic cu privire la personalitatea celor trei subiecţi, cu privire la poziţia lor, egalitatea lor, puterea lor, sau divinitatea lor, deci prima categorie de argumente este extrem de neîntemeiată, căci Biblia cum vorbeşte de Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, vorbeşte şi de Petru, Iacov şi Ioan (Matei 17:1; 26:37), dar nu tragem concluzia că aceştia sunt o singură fiinţă sau egali în toate ca de pildă, în putere, cunoştinţă, etc. nu-I aşa ? Un alt exemplu este 1Timotei 5:21, unde-I găsim menţionaţi împreună pe Dumnezeu, Cristos şi îngerii, dar nu tragem concluzia că îngerii sunt egali cu Dumnezeu, dar de ce în pasaje în care apare Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, tragem concluzia unei egalităţi absolute ? Oare nu suntem noi inconsecvenţi ? În plus în pasajul din 1Timotei 5:21, observăm că Dumnezeu este distinct de Isus Cristos, dacă El este Dumnezeu de ce este prezentat separat de Dumnezeu ? (vezi şi 1Timotei 6:13; 2Timotei 4:1).

Prin a doua categorie de dovezi se susţine că Tatăl, Fiul, şi Duhul Sfânt, sunt egali în toate privinţele având aceeaşi esenţă (cu toate că unii trinitarieni recunosc o ierarhie în funcţii dar spun că în substanţă sunt egali), argumentele favorite sunt următoarele: “Eu cu Tatăl una suntem.” (Ioan 10:30) Oare voia să spună Isus că El cu Tatăl la care se ruga era o singură fiinţă, sau un singur Dumnezeu ? Să reţinem însă că El spune UNA şi nu UNUL, astfel Cristos vrea să sublinieze gânduri, acţiuni şi lucrări în unitate cu Tatăl, pentru că El spune şi despre ucenici că sunt una cu Tatăl şi cu Fiul (Ioan 17:20-23), să tragem concluzia că noi suntem egali în esenţă cu Tatăl, sau că suntem în unitate prin Cristos cu El ? Un alt pasaj folosit de trinitarieni este Ioan 14:9 unde Isus spune: “Cine m-a văzut pe mine a văzut pe Tatăl.” Dacă citim contextul înţelegem cuvintele Domnului nostru, căci Filip a cerut să vadă probabil printr-o viziune pe Tatăl (v.8), iar Isus a scos în evidenţă că ei îl pot vedea mai bine pe Tatăl uitându-se la El care este imaginea exactă a Tatălui (Evrei 1:3), astfel ucenici puteau să-l cunoască pe Tatăl mai bine ca profeţii din vechime, căci Isus prin calităţile lui şi modul lui de comportare reflecta la Cel mai înalt nivel personalitatea Tatălui (Coloseni 1:15). Faptul că Isus este chipul lui Dumnezeu este mai mult o dovadă că Isus îl reflectă pe Adevăratul Dumnezeu şi că nu El este acesta, deci Isus este imaginea Tatălui dar aceasta nu înseamnă egalitate, căci şi noi vom fi ”asemenea chipului Fiului său” (Romani 8:29) însă aceasta nu înseamnă că vom fi egali în esenţă cu Cristos, nu-I aşa ? Alte cuvinte răstălmăcite de unii sunt cele din Ioan 14:10,11: “Eu sunt în Tatăl şi că Tatăl este în Mine…Tatăl care locuieşte în Mine…” Chiar dacă luăm cuvintele în sens literal, acestea nu susţin un Dumnezeu în trei persoane, dar aceste cuvinte sunt simbolice având semnificaţia unei părtăşii între Tatăl şi Fiul pentru că dacă îl interpretăm literal atunci şi noi facem parte din trinitate căci şi noi suntem în Tatăl şi Tatăl în noi (Ioan 14:20), de asemenea cum poate merge Isus la Tatăl, dacă Tatăl era în El, în sens literal (Ioan 14:12; vezi şi versetele1,2,16,23,28,31)? De asemenea Isus a vorbit de multe ori în pilde despre Tatăl, dar când vorbeşte literal, este distinct de Tatăl şi de Dumnezeu căci doar Tatăl este Dumnezeu (Ioan 16:26-32). Un alt pasaj foarte folosit de trinitarieni este 1Ioan 5:7 unde în Biblia Cornilescu se spune: “…Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi aceştia trei una sunt…” , cei care cercetează mai multe traduceri ale Bibliei ştiu că acest pasaj nu apare în cele mai bune manuscrise şi deci nu a fost scris de Sfântul Ioan, ci a fost adăugat mai târziu, şi deci nu este inspirat, de aceea chiar în unele Biblii apare în paranteză, dar chiar dacă ar fi inspirat acest text nu spune că Tatăl, Fiul (Cuvântul), şi Duhul Sfânt sunt UNUL ci UNA.

1. Sunt Tatăl şi Fiul două persoane separate şi distincte, cum argumentaţi ?
2. Susţine Vechiul Testament un Dumnezeu trinitar ?
3. Susţine Noul Testament un Dumnezeu în trei persoane?

Un alt pasaj este Coloseni 2:9, unde se spune că în Cristos locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii, oare acest pasaj susţine trinitatea ? Nu, de unde ştim, ei bine dacă interpretăm literal acest pasaj nu tragem concluzia că Dumnezeu este: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, ci doar Isus, însă contextul ne ajută să înţelegem că aici Pavel, vrea să accentueze faptul, că nu prin filozofie sau prin practici ascetice îl putem cunoaşte pe Dumnezeu (2:8, 18-23), ci doar prin Cristos, care este singura cale pentru cunoaşterea lui Dumnezeu (2:2-7), de aceea Pavel spune că plinătatea Dumnezeirii locuieşte în El, deoarece în El creştinii au totul deplin pentru a ajunge la Dumnezeu (2:10). Dar aceasta nu înseamnă egalitate cu Tatăl, căci ceea ce cunoaşte Tatăl, Fiul nu cunoaşte (Marcu 13:32; Fapte 1:7), de asemenea şi noi putem avea plinătatea lui Dumnezeu, dar aceasta nu înseamnă că suntem egali cu Dumnezeu, nu-I aşa (Efeseni 3:19) ? Da cu toate că avem firea Dumnezeiască (1Petru 1:4), iar plinătatea lui Cristos locuieşte în noi şi-ş va face din plin prezenţa în noi (Efeseni 1:23; 4:13), aceasta nu face din noi să fim Dumnezei deplini, tot la fel Isus este Dumnezeu în sens relativ, dar nu în sens absolut ca Tatăl, dar acest lucru vom înţelege mai clar în paragrafele următoare.

A treia categorie de dovezi, de care se uzează mult pentru a promova doctrina trinităţii, este cea a pasajelor unde Domnul Isus este numit Dumnezeu, textele în care apare această descriere sunt Isaia 9:6; Ioan 1:1; 20;28; iar prin următoarele texte se încearcă să se aplice expresia Dumnezeu la Isus, Romani 9:5; Tit 2:13; 2Petru 1:1; 1Ioan 5:20, dar este interesant că nici într-un text Isus Cristos nu este descris ca fiind Dumnezeul Atotputernic, sau Singurul Dumnezeu, ci doar Dumnezeu puternic. În plus să nu uităm că în Biblie şi îngerii sunt numiţi Dumnezei (Psalmul 8:5; 97:7 BCR n.s.). Şi oamenii, sunt numiţi Dumnezei, chiar judecătorii din Israel (Psalmul 82:1,6 BCR n.s.), atunci cu atât mai mult datorită poziţiei, puterii şi a faptului că are calităţile Tatălui şi autoritate deplină din partea lui, poate fi numit Dumnezeu. În plus, chiar cei ce au scris Biblia, Domnul Isus îi numeşte “dumnezei”, iar pe sine se numeşte în acel context în care putea să-şi prezinte divinitatea, doar Fiul lui Dumnezeu (Ioan 10:34-36). De fapt chiar şi Satan este numit dumnezeu (2Corinteni 4:4). Totuşi Biblia precizează că în sens absolut şi deplin nu este decât un singur Dumnezeu şi acela este Tatăl (1Corinteni 8:6; Efeseni 4:4-6), acest lucru reiese şi din cuvintele Domnului Isus din Ioan 17:3, unde El precizează: “Şi viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe tine SINGURUL Dumnezeu Adevărat, şi pe Isus Hristos pe care l-ai trimis tu.” Deci singurul Dumnezeu adevărat, este Tatăl la care se ruga Isus, iar Domnul Cristos este distinct de acesta, de fapt Tatăl este Dumnezeul Dumnezeilor (Deuteronomul 10:17; Iosua 22:22), deoarece El este Dumnezeul mai mare şi la care se închină ceilalţi dumnezei, adică Isus care este după Tatăl, îngerii, oamenii fideli care nu sunt dumnezei decât în sens relativ (Psalmul 82:1; Ioan 16:26; 20:17; Efeseni 1:17; Apocalipsa 3:12).

3. Care este semnificaţia textelor în care Isus este numit Dumnezeu ?

Vom lua textele pe rând pentru a le examina şi înţelege mai bine, este bine dacă avem la îndemână mai multe traduceri ale Bibliei, deoarece o parte din interpretările greşite pleacă de la unele traduceri inexacte ale Bibliei.

· Isaia 9:6 - Aici Isus este numit “…Dumnezeu puternic, Părintele veşniciei…” observăm însă că nu este numit Dumnezeu Atotputernic, în plus acesta este Fiul care ni s-a dat, ori Fiul lui Dumnezeu nu poate fi acelaşi cu Dumnezeu căci este fiul lui, iar poziţia pe care o are, este obţinută prin sprijinul Tatălui, căci în v.7 se spune: “…Zelul lui Iehova, Dumnezeul oştirilor, va face aceasta” SS 1874 R. Iar în ce priveşte faptul că Isus este numit “Părintele veşniciei”, se referă la faptul că Isus ca Cel din urmă Adam (1Corinteni 15: 22,45), ia luat locul lui Adam, care trebuia să fie Tatăl omenirii, dar acum prin răscumpărarea lui Cristos, acesta a devenit noul Tată al omenirii, care le va da viaţă veşnică oamenilor în calitatea lui de Domn al vieţii şi duh dătător de viaţă (Fapte 3:15; 1Corinteni 15:45 vezi şi Romani 4:16, unde Avraam este numit Tatăl tuturor credincioşilor, dar nu face din El, Dumnezeu).

· Ioan 1:1 - Este textul cel mai folosit de trinitarieni, dar acesta nu susţine un Dumnezeu în trei persoane, iar pentru al înţelege mai bine să facem o comparaţie: Eu sunt cu omul, dar şi eu sunt om, tot aşa Cuvântul (Isus) era cu Dumnezeu (deci este distinct de Dumnezeu), iar Cuvântul este Dumnezeu, adică are natura fiinţei care este lângă El, căci după cum eu sunt om, am natura umană, dar nu înseamnă că sunt egal cu omul de lângă mine, tot aşa Isus are natura divină, dar nu este egal cu Dumnezeul de care este alături, căci pe El oamenii la-u văzut şi pipăit (Ioan 1:14), dar pe Dumnezeul absolut, adică pe Tatăl nimeni nu l-a văzut (Ioan 1:18).

· Ioan 20:28 – Aici apostolul Toma îl numeşte pe Isus: “Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Dacă citim contextul ne dăm seama că Toma rosteşte aceste cuvinte într-o stare emoţională de mare intensitate, trecând de la necredinţă la credinţa în învierea Domnului Isus, în plus dacă apostolul Ioan care a scris cartea, ar fi susţinut doctrina trinităţii, ar fi avut ocazia să comenteze această exclamaţie, arătând mai ales în acest context că Isus este Dumnezeu deplin, dar El spune altceva ca concluzie la cartea sa, şi la această întâmplare: “Dar acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, FIUL LUI DUMNEZEU…” Deci Isus este Fiul lui Dumnezeu, unsul lui, şi nu Dumnezeu.

· Romani 9:5 – Este un pasaj destul de confuz, din care reiese că Isus este peste toate şi Dumnezeu, care trebuie să fie binecuvântat în veci; chiar dacă ar fi interpretarea aceasta, nu reiese egalitate cu Tatăl (comp. cu Ioan 17:2), căci nu este prezentat ca Dumnezeu Atotputernic, în plus, cuvântul din greacă pentru Dumnezeu este “theos” (Dumnezeu), nu “ho theos” (Dumnezeul”). Pe lângă aceasta nu vi se pare nedrept ca Isus să fie numit Dumnezeu în câteva pasaje ce le poţi număra pe degete iar Tatăl în mii de pasaje, dacă şi unul şi altul sunt Dumnezei deplini ? Ba mai mult, dacă interpretăm expresia Dumnezeu că se referă la Cristos ca fiind un Dumnezeu deplin, atunci însuşi Pavel se contrazice, cu ceea ce spune în Romani 16:27, unde declară următoarele: “Lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie slava, prin Isus Hristos, în veci! Amin.” Din acest text reiese două lucruri care contrazice flagrant trinitatea, în primul rând Dumnezeul lui Pavel este distinct şi separat de Isus, în al doilea rând, doar acesta are înţelepciunea în mod absolut (comp. cu 1Corinteni 2:16), deci doar Tatăl este Dumnezeul absolut.

· Tit 2:13; 2Petru 1:1, Aceste texte nu susţin că Isus este Dumnezeu, deoarece traducerea corectă în limba română ar fi, cum este redată în SS 1874 R: “…arătarea măreaţă a marelui nostru Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru Iisus Christos ” iar textul din 2Petru 1:1 sună astfel:”…întru dreptatea Dumnezeului nostru şi a Domnului nostru Iisus Christos.” O astfel de traducere corespunde şi cu alte texte asemănătoare (2Tesaloniceni 1:12; Tit 1:4; 2Petru 1:2).

· 1Ioan 5:20 – Prin acest text se susţine ideea că Isus este Dumnezeu adevărat, trebuie să spunem din start că este un text destul de confuz şi greu de înţeles, mai ales că cuvântul “în” în limba română provine de la cuvântul: “en (??)” în limba greacă care poate fi tradus şi cu: “prin”. Prin urmare textul poate fi tradus după cum urmează: “Dar ştim că Fiul lui Dumnezeu (Isus) a venit şi ne-a dat pricepere ca să cunoaştem pe Cel care este adevărat (Tatăl). Şi noi suntem în Cel care este adevărat, prin (??) Fiul său, Isus Cristos. Acesta (pe care Isus la făcut cunoscut) este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică. ” Dar chiar dacă expresia: “Dumnezeul adevărat” sar aplica lui Cristos nu indică aceasta egalitate cu Tatăl, de ce ? Să ne întrebăm: oare îngerii credincioşi din ceruri ce fel de Dumnezei sunt, adevăraţi sau falşi (Psalmul 8:5)? Putem spune că într-un anumit sens sunt Dumnezei adevăraţi, că există şi au putere, dar în sens deplin doar Tatăl este Dumnezeu adevărat căci de la El vin toate lucrurile (1Tesaloniceni 1:9,10; 1Timotei 1:17; 6:15,16) şi chiar Fiul a fost creat din esenţa Tatălui. Dar ca să înţelegem mai bine această idee să dăm un alt exemplu, de pildă şi creştinii sunt fii ai lui Dumnezeu, dar totuşi Isus este numit singurul Fiu al lui Dumnezeu (Ioan 3:16), deoarece Isus a fost creat direct de Tatăl şi este Fiu al lui Dumnezeu în sens absolut, pe când noi am fost înfiaţi ca fii ai lui Dumnezeu (Romani 8:14-16), tot aşa este şi cu expresia Dumnezeu.

Înainte de a veni ca om pe pământ, Isus a fost subordonat Tatălui (Filipeni 2:6,7; Ioan 12:49,50). Când a fost pe pământ Isus nu a fost om/Dumnezeu, ci un om perfect echivalentul lui Adam (Romani 5:12-19; 1Corinteni 15:45). Dacă Isus era Dumnezeu, atunci prin moartea sa trebuia să răscumpere păcatele unui Dumnezeu, dar Adam a fost om nu Dumnezeu, tot aşa Isus sa făcut om, dar un om perfect fără de păcat, (Evrei 2:6-9; 4:15) pentru a aduce o răscumpărare corespunzătoare (1Corinteni 15:21).O altă întrebare care se ridică este: cum poate Isus, dacă este o parte a divinităţii Atotputernice să fie mai prejos ca îngerii? (Evrei 2:9) Dar dacă era om echivalentul lui Adam, putea, nu-i aşa? Pe lângă toate acestea Domnul Isus declară clar: “…Tatăl este mai mare decât mine”(Ioan 10:29; 14:28) şi El este numit: Robul lui Dumnezeu atât cât a fost om cât şi după înviere (Fapte 4:27,30). Cum poate robul lui Dumnezeu să fie egal cu Dumnezeu? Sau când Isus a fost numit: ”Bunule Învăţător”, de ce El nu a acceptat acest titlu ca apelativ, spunând că unul singur este Bun, Dumnezeu, cu referire la Tatăl (Luca 18:19). Şi după înălţare Tatăl este superior Fiului, căci autoritatea sa şi toate titlurile sale de Judecător, Domn, Salvator, Mare Preot, etc., nu le are de la El ci le-a primit de la Tatăl (Matei 28:18; Ioan 5:21,22; 17:2; Fapte 5:31). Are nevoie Dumnezeul Atotputernic să primească de la cineva ceva? Sau are nevoie ca altul să-I supună toate lucrurile (1Corinteni 15:27)? De asemenea Tatăl trăieşte prin sine pe când Fiul a trăit prin Tatăl, dacă Isus era Dumnezeu, de ce avea El nevoie de altcineva ca să trăiască (Ioan 6:57)? Atunci înţelegem că Isus la care se aplică aceste descrieri, nu poate fi Dumnezeul Absolut. Ba mai mult, Isus nu cunoaşte ceea ce cunoaşte Tatăl (Marcu 13:32), nici chiar după înviere, căci timpurile şi perioadele sunt sub stăpânirea Tatălui (Fapte 1:7). Şi apostolul Pavel subliniază diferenţa în cunoştinţă prin cuvintele: ”Fiindcă cine a ajuns să cunoască mintea lui Iehova, ca să-l instruiască? Noi însă avem mintea lui Cristos”(1Corinteni 2:16 NW). De asemenea să ne mai întrebăm: are nevoie Dumnezeu să primească informaţii, sau este Omniscient ? Nu, Dumnezeu poate şti totul nu are nevoie de altcineva să-l informeze, dar Isus care a dat revelaţia lui Ioan, a primit revelaţia de la Dumnezeu (Apocalipsa 1:1), ce nevoie avea să primească revelaţia de la Dumnezeu dacă El este Dumnezeu, ar trebuie să ştie totul ? Doar dacă nu este Dumnezeu are nevoi să primească informaţii, nu-I aşa ? Ba mai mult vedem din acest pasaj că Dumnezeu este distinct de Isus. Chiar la revenirea sa în viitor, Isus este subordonat, căci nu El va stabili cine să stea la dreapta şi la stânga sa (Matei 20:23). De fapt la sfârşitul domniei sale de o mie de ani, El va preda domnia în mâna Tatălui (1Corinteni 15:24-28). Deci în concluzie în toate timpurile se aplică principiul autorităţii din 1Corinteni 11:3 care este descris prin cuvintele: ”Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat, că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este capul lui Hristos”, faptul că acest principiu se aplică în toate timpurile reiese din context, deoarece bărbatul este capul femeii încă de la facere căci femeia este făcută din esenţa (coasta) bărbatului tot aşa Isus este făcut din esenţa Tatălui (1Corinteni 11:3-9), de aceea Dumnezeu este capul lui Cristos, adică conducătorul suprem în toate timpurile.

1. Cine este Adevăratul Dumnezeu ?
2. În ce sens este Isus, Dumnezeu ?
3. Sunt egali în substanţă şi funcţie Fiul cu Tatăl ?

1. Care este numele lui Dumnezeu ?

În general majoritatea bisericilor susţin că Dumnezeul Bibliei are mai multe nume, cum ar fi: Domn, Dumnezeu, Stăpân, Cel Atotputernic, Cel preaînalt, etc. Dar curios că în Biblie nu găsim că Dumnezeu ar avea mai multe nume, iar nicăieri nu se spune despre Titlurile enumerate mai înainte că ar fi nume de-a lui Dumnezeu. De fapt unele dintre ele se aplică şi la oameni, ca de pildă Domn şi Stăpân (Efeseni 6:5; 1Petru 3:6). În plus în Biblie Dumnezeu este prezentat ca având un singur nume, căci nicăieri nu găsim expresia: “numele tale”, ci doar “numele tău” (Matei 6:9). Dumnezeu se descoperă lui Moise ca având un nume (Exod 3:13-15), iar Domnul Isus a făcut cunoscut acest nume (Ioan 17:6,26). Acest nume sfânt se scria în ebraică sub forma a patru litere YHWH sau IHWH, la care se adăuga vocalele corespunzătoare, deoarece scrierea ebraică scria doar consoanele fără vocale. La ora actuală, nu se ştie în mod exact pronunţia numelui divin, aceasta ar putea fi în limba română: “Iahveh” (Yahweh), cum apare în Biblia Ortodoxă (Exod 34:6); sau Yahoweh, derivat din forma prescurtată Iao, care apare într-un manuscris de la Marea Moartă; sau “Iehova”(Yehowah), care este forma cea mai cunoscută în limba română şi apare în mai multe traduceri ale Bibliei, ca de pildă în Sfânta Scriptură de la 1874, în Biblia Cornilescu (Geneza 22:14 n.s.; Exod 17:15 n.s.), iar forma prescurtată Iah, apare în Biblia Cornilescu Revizuită (BCR) chiar în text (Psalmul 122:4; 130:3; Isaia 12:2; 26:4), cât şi în expresia Halellu-Iah, care înseamnă lăudaţi-l pe Iah (Apocalipsa 19:1 n.s.). Acest nume (Iahve) înseamnă: Eu sunt Cel ce sunt, Cel Veşnic, Cel ce trăieşte prin (pentru) sine, Cel ce face să devină, etc. Uneori numele lui Dumnezeu apare în formă compusă, între Iehova şi un atribut al său, ca de exemplu: Iehova-Iire (Iehova va purta de grijă - Geneza 22:14 ); Iehova-Rafa (Iehova care vindecă – Exod 15:26); Iehova-Nisi (Iehova steagul meu – Exod 17:15); Iehova-Şalom (Iehova pacea noastră – Judecători 6:23,24); Iehova-Sabaot (Iehova al Oştirilor – 1Samuel 17:45); Iehova-Ţidkhenu (Iehova dreptatea noastră – Ieremia 23:6); Iehova-Şama (Iehova este prezent – Ezechiel 48:23).

2. De ce consideră unii, că nu este bine să folosim numele divin?

Unii susţin cu tărie că acest nume nu trebuie folosit, deoarece este prea sfânt pentru a fi folosit, dar o astfel de concepţie contrazice Biblia care încurajează la folosirea lui, ba chiar în Israel acest nume se folosea chiar în conversaţiile zilnice (Rut 2:4). Alţi spun că nu putem să-l folosim căci nu ştim pronunţia exactă, dar curios că tot aceştia folosesc numele Fiului lui Dumnezeu de Isus, şi care nu este traducerea cea mai exactă din greacă, ci Iesus, în plus în limba ebraică, aşa cum îl chemau părinţii lui Iosif şi Maria pe Fiul lor, nu cunoaştem forma exactă, care ar putea fi: Iosua, Iehosua, Ieşua, etc. Dar faptul că nu ştim pronunţia exactă nu ne împiedică să-l folosim aşa cum îl ştim, nu-I aşa ? Atunci de ce se împiedică unii de folosirea numelui lui Dumnezeu, ba încă au mers până acolo încât la-u înlocuit în traducerea Biblică cu Domnul ? Un motiv ar fi că atunci nu sar mai face confuzie între persoana Tatălui şi a Fiului, dar doctrina trinităţii ar fi pusă mai mult sub semnul întrebării, ceea ce nu se doreşte, un alt motiv este că acele Biblii nu ar mai fi bine vândute, acesta a fost motivul pe care l-a ridicat Dumitru Cornilescu, la întrebarea, de ce a înlocuit Iehova cu Domnul. Dar din păcate acest mod de a traduce creează confuzii, ca de exemplu, în Psalmul 110:1 unde în Biblia Cornilescu sună aşa: “Domnul a zis Domnului meu…” Pentru unii acest text pare confuz, dar în traducerea Sfânta Scriptură de la 1874 (SS 1874), nu este deloc confuz, deoarece aici se spune: “Zis-a Iehova Domnului meu…”, aici Iehova vorbeşte cu Domnul lui David, Isus Cristos (Matei 22:41-45). Un alt text asemănător este Psalmul 8:1,9 (BCR): “DOAMNE (Iehova SS 1874) Domnul nostru…” . Aceste înlocuiri, ne dăm seama că sunt contrare voii lui Dumnezeu (Apocalipsa 22:18,19), şi promovează confuzia şi falsitatea.

3. De ce trebuie să cunoaştem şi să folosim acest nume ?

În primul rând trebuie să cunoaştem acest nume şi să-l folosim din respect şi apreciere faţă de Dumnezeu, care a binevoit să ni-l facă cunoscut, pe lângă aceasta acest nume serveşte la diferenţierea de ceilalţi Dumnezei falşi, şi acest lucru este bine scos în evidenţă în relatarea din 1Împăraţi 18:21-39, din care spicuim conform cu SS 1874 R: “Până când veţi şchiopăta ? Dacă Iehova este Dumnezeu, urmaţi-l pe Dânsul; iar dacă Baal urmaţi pe acesta…Şi să chemaţi numele Zeilor voştri, şi eu voi chema numele lui Iehova şi va fi ca Zeul care va răspunde cu foc, acela să fie Dumnezeu.” A-ţi observat cum numele a diferenţiat pe Dumnezeul lui Ilie de Baal ? Alte considerente pentru a folosi acest nume în închinarea noastră sunt: creştinii trebuie să sfinţească numele (Matei 6:9; Isaia 8:13; 29;23), să-l cinstească (Maleahi 1:11; 3:16), să-l slăvească (Apocalipsa 15:4), să-l laude şi binecuvânteze (Psalmii 99:3;145:1,2), de fapt salvarea şi ocrotirea sunt legate de acest nume (Psalmul 91:14; Proverbe 18:10; Fapte 2:21), aceasta nu înseamnă că dacă nu rostim numele Iehova într-o rugăciune, aceasta nu ar fi ascultată, căci Isus a folosit în special apelativul “Tată”, ci este mai mare ruşinea pentru un copil să aibă un Tată şi să nu-I cunoască numele, nu-I aşa ?

4. Ce calităţi extraordinare are Iehova Dumnezeu ?

Dumnezeu Tatăl are nenumărate calităţi, ca: sfinţenia, mila, bunătatea, loialitatea, etc. Totuşi în continuare vrem să prezentăm o interpretare susţinută de unii cercetători ai Bibliei, care susţin că Dumnezeu are 4 calităţi principale din care derivă celelalte, acestea sunt reliefate de chipul celor 4 făpturi vii, din jurul tronului, fiecare având 4 chipuri (Apocalipsa 4:6,7). Chipul de leu reprezintă justeţea sau dreptatea lui Dumnezeu (Osea 5:14; 13:7-9), a doua făptură seamănă cu un viţel sau “taur tânăr” NW, în Ezechiel 5:5-10, chipul este de bou, ce reprezintă boul sau taurul tânăr? Aceasta ilustrează bine puterea şi vigoarea Celui Atotputernic (Iov 39:9-11), a treia însuşire iubirea sau dragostea reiese din faţa de om (1Ioan 4:16,17). Iar a patra calitate este înţelepciunea scoasă bine în evidenţă de chipul vulturului care zboară (Iov 39:27-29). Aceste calităţi Dumnezeu le are într-un echilibru perfect, de exemplu dacă ar fi numai iubire, ar ierta pe toţi oamenii, dar fiindcă este şi drept, îi iartă pe cei care acceptă iertarea lui având ca efect schimbare în viaţa lor. Dacă ar fi numai dreptate, nu ar mai salva pe nimeni, deoarece nimeni nu merită salvarea prin propriile lui fapte, dar El este şi iubire, astfel lucrurile se echilibrează. Indiferent dacă aderăm sau nu la acest tip de interpretare este bine ca atunci când citim Biblia şi găsim calităţi sau însuşiri ale lui Dumnezeu să le reţinem şi să medităm asupra lor.

5. Care sunt numele Fiului lui Dumnezeu ?

Cel mai cunoscut Nume şi Cel mai folosit, apare în limba greacă în care a fost scris Noul Testament, sub forma: Iesous Christos, acest nume este tradus ?n limba română după cum urmează, Biblia Ortodoxă: Iisus Hristos, în Sfânta Scriptură de la 1874 cu: Iisus Christos, în Biblia Cornilescu: Isus Hristos, în traducerea Lumii Noi cu Isus Cristos, dar traducerea cea mai reuşită este în limba română cea a interliniarului Grec-român, Evanghelia după Matei, tipărit de editura Agape apare sub forma: Iesus Cristos.

El mai este numit şi: Minunat Sfătuitor, Dumnezeu puternic, Părintele veşniciei, Prinţ al păcii (Isaia 9:6), aceste nume reflectă personalitatea, El mai este numit: Emanuel, care înseamnă, Dumnezeu este cu noi (Isaia 7:14; Matei 1:23), un alt nume este Cuvântul lui Dumnezeu sau Cuvântul (Ioan 1:1; Apocalipsa 19:13), acesta se referă la faptul că Isus este împlinitorul Cuvântului lui Dumnezeu şi purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu.

6. Ce calităţi deosebite are Domnul Isus Cristos ?

Biblia precizează în mod clar, că Isus reflectă calităţile Tatălui în mod exact (Evrei 1:3), deci şi Isus are ca Iehova 4 calităţi principale: iubirea, dreptatea, înţelepciunea şi puterea (Isaia 11:2; 2Corinteni 5:14). Când a fost pe pământ, însuşirile sale minunate au ieşit bine în evidenţă, de pildă iubirea sa, a ieşit în evidenţă, când a vindecat bolnavi, înviat morţi, fiind plin de compasiune faţă de cei în suferinţă. Dreptatea sa a demascat ipocrizia conducătorilor religioşi, făcând faţă oricărei probleme prin înţelepciunea sa, prin care a făcut faţă la atacurile Diavolului şi a oamenilor vicleni. Iar puterea sa a demonstrat-o prin manifestările de putere, adică a semnelor şi a minunilor făcute de El.

1. Care este numele lui Dumnezeu şi de ce trebuie să-l folosim ?
2. Care sunt numele Fiului lui Dumnezeu ?
3. Ce calităţi principale are Tatăl şi Fiul ?

În primul rând trebuie să înţelegem că aceste cuvinte sunt echivalente, cuvântul Duh vine din slavonă, iar Spirit din latină. În limbile originale ale Bibliei, pentru cuvântul Duh sau Spirit se foloseşte expresia: “ruah” în ebraică şi “pneuma” în greacă, referindu-se la acelaşi lucru (comp. Isaia 61:1 cu Luca 4:18). Cuvântul “ruah” apare de 389 de ori în Vechiul Testament, dar unii traducători le-au redat prin: “suflare”, “vânt” (Ezechiel 37:9 BCR n.s.; Geneza 8:1); suflu respiraţie (comp. cu Isaia 2:22), viforniţă, uragan, forţă activă, de pildă traducerea Gotinger Bibelwerf (1964), traduce Geneza 1:2 astfel: “…şi un uragan divin plana pe suprafaţa apei”, iar NW traduce cu “forţă activă”. Iar “pneuma” apare de 385 de ori în Noul Testament, acest cuvânt are sensul de activitate, mişcare, deoarece rădăcina din limba greacă “pneu” de unde derivă cuvântul duh, denotă mişcare a aerului, căci “pneo” înseamnă a sufla, “pnoe” vânt, răsuflare, respiraţie, “ekpneo” a expira, “empneo” a gâfâi, “pneumatikos” spiritual, iar “theopneustos” insuflat, inspirat.

Cuvântul duh sau spirit are în general următoarele sensuri: 1. Persoane sau fiinţe spirituale, ca Dumnezeu (Ioan 4:24), ca Isus (1Corinteni 15:45,47), ca îngerii (1Împăraţi 22:19-21; Evrei 1:7,14), chiar credincioşii care vor merge în cer la venirea Domnului vor fi duhuri, având corpuri spirituale (1Corinteni 15:44; Evrei 12:23), cuvântul duh se mai poate referi la îngerii răi care sunt demoni (Luca 9:42). 2. Putere sau forţă de diferite tipuri şi cu manifestări diferite, ca de pildă: forţă fizică (Judecători 14:6,19; Daniel 10:17), forţă emoţională, elan, curaj (Iosua 2:11), forţă intelectuală (Iov 20:2,3; Proverbe 20:27), uimire profundă (1 Împăraţi 10:5), mentalitate sau forţă de impulsie, indicând un mod de gândire fie bun (Efeseni 4:23,24), fie rău (Efeseni 2:1-3), mânie (Judecători 8:3). 3. Duhul omului se poate referi la suflarea de viaţă care îl ţine în viaţă (Geneza 8:22; Isaia 2:22; Luca 8:55), sau la omul ascuns al inimii, adică la manifestarea personalităţii omului, la intelectul, gândirea şi sentimentele lui (Psalmul 32:2; 77:6; 143:4; Isaia 66:2; Matei 26:41; Ioan 13:21; Fapte 18:25; 1Corinteni 2:11; 2Corinteni 7:1). 4. Duhul Sfânt care se referă la manifestarea personalităţii şi a puterii lui Dumnezeu, în toate manifestările de putere fizică, de putere intelectuală şi sentimentală, de aceea Duhul Sfânt este Duhul lui Dumnezeu (Romani 8:14), adică emanaţia fiinţei lui, care are în ea amprenta şi caracterul lui Dumnezeu, deci este sămânţa lui (1Ioan 3:9), dar este şi Duhul lui Cristos (Romani 8:9, 14), sau al Fiului (Galateni 4:6), căci este trimis prin El şi acesta se manifestă în multe feluri, de exemplu prin: Duhul Slavei (1Petru 4:14), Duhul Adevărului (Ioan 14:17), Duhul Sfinţeniei (Evrei 9:4), Mângâietorul (Ioan 14:26), Duh de viaţa (Ioan 6:63; Romani 8:2; 2Corinteni 3:6), Duh de chibzuinţă, de putere, de dragoste (2Timotei 1:7), de înţelepciune, de pricepere, de sfat, de tărie, de cunoştinţă, de frica de Iehova (Isaia 11:2), Duh de bucurie sau veselie (Psalmul 45:7; Isaia 61:3), Duh de înfiere (Romani 8:15), de îndurare şi rugăciune (Zaharia 12:10), Duh profetic (Apocalipsa 19:10), Duhul judecaţii şi al arderii (Isaia 4:4), Duh de descoperire (Efeseni 1:17), Duh de credinţă (2Corinteni 4:13) şi se manifesta sub forma a 7 Duhuri care sunt cei 7 ochi ai mielului (Apocalipsa 1:4; 3:1; 4:5; 5:6). 5. Duhul lui Satan, căci după cum Dumnezeu are un duh, tot aşa şi Satan, şi acesta se manifestă sub forma: Duhului lumii (1Corinteni 2:12; Efeseni 2:1-3), Duhul lui Anticrist (1Ioan 4:1-3), Duh de minciună sau de rătăcire (1Ioan 4;6), Duh de ghicire (Fapte 16:16), Duh de frică, de robie (Romani 8:15; 2Timotei 1:7), etc.

Mulţi care cred în trinitate, susţin ideea că Duhul Sfânt este o persoană spirituală, un Dumnezeu deplin, distinct de Tatăl şi Fiul, dar fiind toţi trei un Dumnezeu. Alţi trinitarieni susţin că Duhul Sfânt este aceeaşi persoană cu Tatăl şi cu Fiul, în consecinţă Tatăl este Duhul Sfânt, Fiul este Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt este Tatăl şi Fiul, fiind aceeaşi persoană care se manifestă în trei ipostaze. Alte mişcări religioase promovează ideea că Duhul Sfânt este forţa activă a lui Dumnezeu, dar nu şi puterea latentă din Tatăl. Însă noi credem că Duhul Sfânt este mai mult decât o forţă activă, şi este şi puterea latentă din Dumnezeu (Isaia 40:26), cât şi manifestarea puterii şi a personalităţii lui Dumnezeu. Cu siguranţă nu putem descrie şi înţelege pe deplin pe Duhul Sfânt, căci provine dintr-o altă dimensiune diferită de a noastră, dar vom încerca să ne facem o idee despre El.

Adepţii trinităţii susţin că Duhul Sfânt este a treia persoană a Dumnezeirii, care trebuie slăvită şi preamărită, iar în general se aduc următoarele argumente: Duhul Sfânt este Mângâietorul (Ioan 14:26), El vorbeşte (Fapte 8:29; 10:20; 11:12; 13:2; 21:11), învaţă şi vesteşte (Ioan 14:26; 16:13). Însă nu trebuie neapărat ca Duhul Sfânt să fie o persoană pentru a face aceste lucruri, de pildă manifestarea puterii lui Dumnezeu poate mângâia, învăţa, vorbi şi vesti, de fapt în Biblia când se spune că Duhul Sfânt vorbeşte se poate referi la vorbirea prin gura oamenilor care sunt inspiraţi (Neemia 9:30; Fapte 4:25), sau în sens figurat, de pildă după cum înţelepciunea vorbeşte (Proverbe 8:1,4,6-8,32; Luca 11:49) tot aşa şi Spiritul Sfânt vorbeşte. În plus, multe lucruri şi fenomene în Biblie sunt personificate în unele texte dar aceasta nu înseamnă că sunt persoane, ca de pildă: păcatul stă culcat ca şi cum ar fi o persoană (Geneza 4:7), înţelepciunea are copii ca şi cum ar fi un părinte (Matei 11:19 BCR n.s.), apa şi sângele, mărturisesc şi vorbesc fără a fi însă persoane (1Ioan 5:7,8; Geneza 4:10; Evrei 11:4; 12:24), etc. O altă categorie de dovezi este cea în care se prezintă sentimentele Duhului Sfânt, astfel acesta poate fi minţit (Fapte 5:3), poate să se întristeze (Isaia 63:10; Efeseni 4:30), poate să mijlocească şi să aibă dragoste (Romani 8:26; 15:30), poate să aibă gelozie (Iacov 4:5), astfel cei ce cred că Duhul Sfânt este o persoană întreabă: poate o forţă impersonală să fie minţită, întristată, geloasă, etc. ? Un text Biblic care face lumină şi la acest punct este cel din 1Corinteni 2:11, unde este comparat Duhul lui Dumnezeu cu duhul omului şi cu duhul lumii, oare duhul omului este o persoană^{(distinctă de El)}, sau duhul lumii ? Nu, duhul omului se referă în text la capacitatea sa de a analiza lucrurile, de a percepe, la forţa lui intuitivă, la sediul sentimentelor şi a emoţiilor, iar duhul lumii se referă la forţa de impulsie de gândire şi acţiune a lumii condusă de Satan şi promovată în lume prin poftă (Efeseni 2:1-3). Având în vedere toate acestea să ne întrebăm: oare duhul omului care nu este o persoană nu se poate întrista, nu poate fi gelos, etc.? Tot aşa şi Duhul Sfânt se poate manifesta cu capacităţi intelectuale şi sentimentale. În plus Duhul Sfânt mijloceşte în rugăciune, nu în sensul de-a ne ruga în numele lui, ci el ne ajută să ne rugăm punându-ne cuvinte potrivite pe buze şi ne transmite rugăciunile noastre la Dumnezeu, cât şi nevoile noastre pe care nu ştim să le cerem, (Romani 8:26,27; Efeseni 2:18). Dacă crezi că Duhul Sfânt este o persoană şi Dumnezeu deplin puneţi următoarele întrebări:

• Unde spune Biblia că Duhul Sfânt este Dumnezeul Atotputernic?
• De ce nici într-o viziune biblică Duhul Sfânt nu este prezentat ca o persoană stând la dreapta sau la stânga Tatălui cum este Fiul (vezi Fapte7: 55,56;Isaia 6:1,2;Apocalipsa 4:2) ?
• De ce vorbeşte Biblia de Duhul Sfânt ca fiind Duhul lui Dumnezeu şi Duhul lui Cristos (Romani 8:9) dacă Duhul Sfânt este o persoană distinctă de ei, şi nu o putere care izvorăşte din ei? (Ioan 15:26).
• Oare a cere Duhul Sfânt de la Tatăl cum ne învaţă Isus, înseamnă a cere ca Tatăl să trimită o persoană spirituală care să intre în noi? (Luca 11:13).
• Se poate da o persoană cu măsură sau fără măsură? Căci Biblia foloseşte acest principiu pentru Duhul Sfânt, atunci ce este acesta (Ioan 3:34; Numeri 11:17; Fapte 2:1-4)?

Problema cea mai mare pe care o aduce doctrina trinităţii este că mascat această învăţătură are în centru trei Dumnezei nu unul, căci aceştia se închină şi la Tatăl şi la Fiul şi la Duhul Sfânt, atunci sunt ei monoteişti sau politeişti? În plus dacă credem că Duhul Sfânt este o persoană din Sfânta Treime, făcând ca cei trei să fie egali, atunci Duhul Sfânt ar fi superior Fiului, cel puţin din punct de vedere al cunoştinţei, deoarece Duhul Sfânt cunoaşte toate lucrurile lui Dumnezeu, aşa interpretează trinitarienii textul din 1Corinteni 2:11, pe când Domnul Isus nu ştie toate lucrurile (Marcu 13:32; Fapte 1:7). Pe lângă aceasta păcatul împotriva Fiului se iartă, dar împotriva Duhului Sfânt, nu (Matei 12:31,32). O altă problemă care se creează, este că în unele pasaje Biblice, Duhul Sfânt este subordonat Fiului şi lui îi aduce slavă (Ioan 16:7,13-15), atunci cum poate Duhul să îi fie superior sau egal ? Însă dacă acceptăm că Duhul Sfânt este puterea în toate formele ei de manifestare a lui Dumnezeu, atunci nu se creează nici o contradicţie, căci puterea intelectuală a Tatălui, cunoaşte mai mult decât Fiul, dar o parte din această putere este subordonată lui Isus (Mica 5:4; Ioan 17:2).

De fapt Biblia descrie Duhul Sfânt ca fiind puterea lui Dumnezeu (Luca 1:35; 24:49; comp. cu Fapte 1:4,5,8), sau suflarea lui Iehova (Iov 33:4), sau a lui Isus (Ioan 20:22). Mai este comparat cu degetul lui Dumnezeu (Matei 12:28 comp. cu Luca 11:20), cu braţul Lui (Isaia 63:11,12; Deut.3: 24; 4:37; Ezechiel 37:1; Iov 10:8 comp. cu 33:4), sămânţa lui Dumnezeu (1Ioan 3:9 compară cu Ioan 3:5,6). Duhul Sfânt este turnat, umple oameni, se divide, unge oameni, pecetluieşte oameni, (Fapte 2:2-4,33, 10:38; Efeseni 1:13), de asemenea Spiritul Sfânt poate fi dat cu măsură sau fără măsură (Ioan 3:34), toate aceste ne fiind caracteristice unei persoane, ci a unei forţe. Ba mai mult este curios că nici într-o viziune Duhul Sfânt nu este văzut ca o persoană, stând de exemplu la dreapta sau la stânga lui Dumnezeu ca Isus (Fapte 7:55; Apocalipsa 3:21; 5:1-7), şi nicăieri în Biblie nu se spune că Tatăl iubeşte pe Duhul Sfânt sau invers, dar despre relaţia de afecţiune a Fiului cu Tatăl, Biblia vorbeşte pentru că cei doi sunt persoane distincte, dar Duhul nu, acesta este emanaţia lor (Ioan 15:9,10).

Pentru a primi Spiritul Sfânt, în primul rând trebuie să avem credinţă în Dumnezeu şi în Domnul Cristos, să acceptăm evanghelia, care precizează că suntem păcătoşi şi despărţiţi de Dumnezeu, şi astfel să ne pocăim pe baza jertfei de răscumpărare a lui Isus Cristos, ceea ce duce ca noi să primim Duhul Sfânt (Efeseni 1:13,14). Însă chiar înainte ca noi să ne căim, Duhul Sfânt face o lucrare în noi de a ne condamna şi a ne convinge de starea noastră păcătoasă (Ioan 16:7-10). După ce ne-a convins că suntem păcătoşi şi am apelat la îndurarea lui Dumnezeu cerând iertare, fiind prin urmare înfiaţi ca copii ai lui Dumnezeu prin botezul în Duhul Sfânt (Romani 8:14-17). Duhul Sfânt trebuie pe cerut cu credinţă (Luca 11:13), la care trebuie adăugată ascultarea faţă de Dumnezeu (Fapte 5:32; 1Ioan 3:24). Dumnezeu îşi continuă lucrarea de sfinţire şi desăvârşire, prin Duhul Sfânt (1Petru 5:10). A patra lucrare a puterii lui Dumnezeu în noi este primirea a unuia sau a mai multor daruri spirituale, pe care le primim, odată cu botezul cu Duhul Sfânt (1Corinteni 12:12,13,27-30), dar acest subiect îl vom dezvolta în articolul următor.

1. Care sunt semnificaţiile cuvântului duh sau spirit în Biblie ?
2. Cum definesc în general religiile Duhul Sfânt, şi ce crezi tu că este El ?
3. Cum putem primi Spiritul Sfânt ?

Darurile Duhului Sfânt le primim când devenim copii ai lui Dumnezeu, când suntem botezaţi cu Duhul Sfânt, devenind un mădular în trupul lui Cristos (1Corinteni 12:12-30), dar unele daruri suplimentare se pot da şi mai târziu credincioşilor (Fapte 4:29-31). Aceste daruri mai sunt numite şi daruri ale harului (Romani 12:6), sau daruri spirituale (Romani 1:11).

Expresia “botezaţi în Duhul Sfânt” nu apare decât în 7 pasaje Biblice (Matei 3:11; Marcu 1:8; Luca 3:16,17; Ioan 1:33; Fapte 1:4,5; 11:15-17; 1Corinteni 12:12,13), dar în nici un pasaj nu ni se spune că botezul cu Duhul Sfânt ar fi a doua experienţă a Duhului în viaţa credinciosului, în plus nu există nici un exemplu Biblic, după Penticostă, care să indice că acest botez este a doua treaptă, după naşterea din nou. Dar există argumente care indică că botezul cu Duhul Sfânt este naşterea din Duhul (Ioan 3:5), adică din nou, de pildă în pasajul din 1Corinteni 12:12,13 BC se precizează: “…Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh ca să alcătuim un singur trup, fie iudei fie greci…” deci botezul cu Duhul Sfânt nu este a doua experienţă după naşterea din nou ca copil al lui Dumnezeu şi ca mădular în trupul lui Cristos, ci este însuşi naşterea din nou, când devii mădular în corpul lui Isus. Deci în momentul când crezi cu adevărat în Isus şi te pocăieşti de păcate, primeşti botezul în Duhul Sfânt, care este pecetluirea cu Duhul şi darul Spiritului Sfânt (Efeseni 1:13,14; Fapte 2:38,39). Ce mai este însă botezul cu Duhul Sfânt ? În timp ce botezul în apă este doar un simbol al schimbării vieţii, cel cu Duhul Sfânt nu simbolizează schimbarea ci este schimbarea, El nu este un simbol, ci realizează transformarea vieţii noastre după cum se arată în Romani 8:13”dacă, PRIN DUHUL faceţi să moară faptele trupului…”Deci Duhul este cel ce ne ajută să învingem păcatul şi face să moară faptele trupului, apa este un simbol al acestei biruinţe. Botezul cu Duhul Sfânt ne face să înviem la o viaţă nouă guvernată de Cristos, o înnoire sau regenerare după cum se precizează în Tit 3:5:”…prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt “. Botezul cu Duhul Sfânt mai este şi ungerea cu Duhul, atunci o persoană devine creştină (căci cuvântul creştin vine de la Christos =Unsul), în acel moment aceea persoană devine Fiu al lui Dumnezeu şi al Regatului ceresc şi Rege împreună cu Cristos (2Corinteni 1:21,22;Apocalipsa 1:6;Romani 8:14,17), gustă în mod anticipat din moştenirea cerească primind astfel arvuna sau avansul Împărăţiei lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt fiind în sens spiritual strămutat în Regatul Fiului iubirii (Efeseni 1:13; Coloseni 1:13; Evrei 6:4,5,10:29). Primirea Duhului Sfânt constituie şi pecetluirea cu puterea lui Dumnezeu adică sigilat ca proprietate a lui Dumnezeu şi părtaş al noului legământ (Efeseni 4;30;Evrei 10:15-20). Cât şi primirea darului gratuit al Spiritului Sfânt care duce ca la rândul lui Duhul Sfânt să împartă daruri felurite după voia lui, (1Corinteni 12:8-11).

Primii 120 de ucenici ai lui Cristos, au primit ca dar spiritual, darul vorbirii în alte limbi omeneşti, dar necunoscute de vorbitori (Fapte cap.2). Dar botezul cu Duhul Sfânt nu se manifestă doar prin vorbirea în limbi, căci Spiritul Sfânt are multe feluri de manifestare. Faptul că botezul cu Duhul Sfânt nu se arată în mod exclusiv prin vorbirea în limbi reiese din următoarele exemple Biblice:

• Isus Cristos, a fost botezat sau uns cu Duhul Sfânt (Ioan 1:32-34), împlinind profeţia din Daniel 9:25, dar niciodată nu a vorbit în limbi prin darul miraculos al Spiritului Sfânt. La El botezul cu Duhul Sfânt s-a manifestat prin coborârea acestuia sub forma unui porumbel (Matei 3:16).
• Apostolul Pavel, a fost botezat cu Spiritul Sfânt, prin umplerea cu acesta fără ca El să vorbească in alte limbi (Fapte 9:17,18).
• Ucenicii din Samaria, au primit botezul cu Duhul prin mâinile apostolilor, fără ca relatarea biblică să vorbească de o vorbire în alte limbi necunoscute prin darul limbilor (Fapte 8:14-25).
• Ucenicii din Efes, au fost botezaţi cu Spiritul Sfânt prin mâinile lui Pavel, la ei s-a manifestat nu numai prin vorbire în limbi ci şi prin prorocie (Fapte 19:5,6).
• Credincioşii din Corint, au devenit un singur trup prin botezul cu Duhul primind fiecare din ei diferite daruri ale Duhului şi nu doar vorbirea în alte limbi, căci nu tot trupul lui Cristos este limbă vorbind în mod figurat, ci şi ochi, urechi, picioare, mâini, etc. (1Corinteni 12:12-30).

Atunci înţelegem din aceste exemple că este falsă ideea că doar dacă cineva vorbeşte în limbi este botezat cu Duhul Sfânt. Acesta poate să aibă loc fie înainte de botezul în apă (Fapte 10:47),sau după botezul în apă (Fapte 8:14-16), dar în general naşterea din nou adică pecetluirea cu Duhul Sfânt are loc înainte de botezul în apă ca efect a exercitării credinţei şi a căinţei noastre sincere (Efeseni 1:13).

În Biblie găsim următoarele liste cu daruri: Romani 12:6-8; 1Corinteni 12: 8-10, 28-30; Efeseni 4:11; 1Petru 4:10,11, dar acestea nu sunt exaustive (complete), să enumerăm totuşi aceste daruri: apostolatul, prorocia, învăţarea, evanghelizarea, păstorirea, deosebirea duhurilor, cuvântul de înţelepciune, de cunoştinţă, administrarea, conducerea, îmbărbătarea, darul minunilor, al vindecărilor, al credinţei, vorbirea în limbi, tălmăcirea limbilor, ajutorarea, slujirea, dărnicia, milostenia, vorbirea iscusită. Mai există şi alte daruri care nu apar în listele cu daruri, ca de pildă: darul iscusinţei manuale (Exod 31:1-3), darul ospitalităţii (1Petru 4:9,10), daruri muzicale, adică de a compune şi a cânta cu iscusinţă (Efeseni 5:18,19), darul mijlocirii în rugăciune (1Timotei 2:1; Zaharia 10:10), darul fricii sănătoase de Iehova (Isaia 11:2), exorcizării, sau darul scoaterii demonilor (Matei 10:8; Marcu 6:13), etc. După unii toate darurile sunt permanente în biserică, după alţii unele daruri sunt temporare pentru anumite perioade de timp, este bine ca fiecare să cerceteze Biblia pentru a primi lumină în această privinţă. Tot Biblia ne face de cunoscut şi slujbele sau funcţiile care existau în adunările din primul secol şi anume: apostolul, profetul (prorocul), păstorul, învăţătorul, evanghelizatorul (evanghelistul), predicatorul, slujitorul (diakonul), aceste slujiri apar în Efeseni 4:11; 1Timotei 2:7; 3:8.

După cum am văzut fiecare credincios are cel puţin un dar (1Petru 4:10), sunt unii care au mai multe daruri, dar chiar dacă aşa stau lucrurile, El nu trebuie să se laude, ca şi cum ar fi meritul lui, deoarece dacă are un dar îl are pentru că l-a primit, şi aceasta nemeritat, căci darurile lui Dumnezeu sunt daruri ale harului (kharisme), adică daruri primite fără a le merita. Pentru a descoperi darurile din tine date de Duhul Sfânt, este în general nevoie de un proces ce comportă câteva faze, după cum urmează: Faza preliminară - 1. Cunoaşterea darurilor existente; 2. Să ai credinţa că ai primit cel puţin un dar; 3. Disponibilitatea şi colaborarea cu adunarea (căci după cum pentru a găsi meseria care îţi place e nevoie să activezi în mai multe domenii pentru a găsi domeniul potrivit, tot aşa pentru a găsi darul pe care îl ai trebuie să activezi în adunare ); 4. Rugăciune pentru a-ţi fi dezvăluit darul; FAZA ACTIVĂ – 5. Activitatea cu darul pe care îl ai, lucrând prin el; 6. Adunarea devine conştientă de darul tău şi se bizuie pe tine în acele domenii; 7. Posibilitatea primirii unei slujbe sau misiuni pe baza darului pe care îl ai. Pe lângă toate acestea, chiar dacă ai mai multe daruri spirituale trebuie să înţelegi că unul trebuie să fie prioritar, şi pe acela îl ai în mod pregnant în fiinţa ta.

Cu siguranţă Dumnezeu ţine cont de aptitudinile noastre naturale, înnăscute când ne dă vreun dar al harului, prin Duhul Sfânt, deoarece Tatăl nostru ştie că nu ne bucurăm de cadoul lui, decât dacă este adaptat personalităţii noastre. În mod asemănător, cum un părinte ţine cont de înclinaţiile copilului, când îi face vreun cadou, ne dorind să-l stânjenească, tot aşa şi Tatăl ceresc. Bineînţeles pot fi şi excepţii de la această regulă, după cum reiese din relatarea cu Moise, când Iehova Dumnezeu a vrut să-I dea lui Moise darul vorbirii iscusite, totuşi nu a trecut peste dorinţa lui Moise, care nu se considera apt pentru a vorbi în faţa lui Faraon, şi poate că l-ar fi speriat sau stânjenit un astfel de dar fiind obişnuit cu vorbirea lui bâlbâită, de aceea Dumnezeu I-a dat acest dar şi posibilitatea de vorbi în faţa Faraonului lui Aron, fratele lui, care din naştere avea o astfel de aptitudine (Exod 4:10-16). Un alt criteriu de împărţire al darurilor este cel al nevoilor. Astfel darurile se dau în funcţie şi de necesităţile din adunare, sau cele pentru lucrarea lui Dumnezeu, de pildă darul iscusinţei manuale din Exod 31:1-3, nu apare decât în câteva epoci, când era nevoie de construcţii sau lucrări materiale pentru Dumnezeu (Exod 28:3; 35:30-35; 38:23; 1Împăraţi 7:14; 2Cronici 2:14), dar el nu apare în Noul legământ pe listele de daruri, pentru că în Noul legământ, noi slujim într-un templu spiritual nu material, pentru a avea nevoie de clădiri impunătoare ca templu din Ierusalim, sau haine speciale ca preoţii din Vechiul Legământ.

Pe lângă toate acestea putem şti ce dar am primit, luând în considerare criteriu eficienţei, de pildă nu avem darul evanghelizării dacă nimeni nu se converteşte la vestirea noastră, nu avem darul de învăţător dacă oamenii nu se simt învăţaţi când ne ascultă, sau nu avem darul profeţiei, dacă profeţiile noastre nu aduc încurajare, zidire, mângâiere (1Corinteni 14:3).

Să nu uităm că darurile Spiritului Sfânt le primim nu pentru a ne lăuda cu ele sau a ieşi în evidenţă, ca şi cum ar fi meritele noastre că le-am primit (1Corinteni 4:7), nici pentru a sluji propriilor interese, ca şi Corintenii, care căutau vorbirea în alte limbi pentru zidire proprie, şi nu tălmăceau pentru ca adunarea să fie edificată (1Corinteni 14:6-19,27,28). Să nu uităm că darurile sunt date “spre folosul tuturor” şi “pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos” (1Corinteni 12:7; Efeseni 4:12). Astfel darurile trebuie să promoveze progresul spiritual, creşterea iubirii şi a unităţii nu a dezbinării, ele fac bine în trupul lui Cristos. Îţi foloseşti tu darul pentru a susţine iubirea şi unitatea ? Nu uita că corpul lui Cristos se zideşte şi creşte în dragoste (Efeseni 4:15). Ca să-ţi pui cât mai bine darul în valoare, trebuie să activezi, în diferite ramuri ale adunării creştine, aşa vei căpăta încredinţarea darului primit. De exemplu poţi să activezi în ajutarea văduvelor şi a orfanilor, în a ajuta material pe cei săraci, în lucrarea de predicare a evangheliei şi în facerea de ucenici, în primirea noilor veniţi la programele creştine, în a da îndemnuri fraţilor, a ţine discursuri în adunare dacă eşti bărbat, a vizita pe fraţii căzuţi de la adevăr sau pe cei bolnavi şi deprimaţi, a te ocupa de biblioteca adunării, a te ruga şi mijlocii pentru diferite cauze, a face curăţenie în biserică, etc. În trupul lui Cristos este nevoie de toţi, şi nu este loc în viaţa unui creştin de lenevie, ci de a fi cât mai sârguincioşi, căci celui ce are I se va mai da, dar celui ce nare I se va lua şi ceea ce I se pare că are (Matei 25:29; Luca 8:18).

Este posibil să-ţi dezvolţi darul primit ? Să lăsăm ca Biblia să răspundă la această întrebare, în 2Timotei 1:6 se spune: “să înflăcărezi darul lui Dumnezeu” BCR (n.s. să reaprinzi, să reînsufleţeşti), iar în NW: “Să aţâţi ca pe un foc darul lui Dumnezeu.” În casele evreilor, focul uneori consta numai din nişte tăciuni aprinşi, aceştia putea fi aţâţaţi pentru a da căldură mai mare (Osea 7:4). Prin urmare, prin sfatul lui Pavel, noi suntem încurajaţi să reaprindem sau să aţâţăm darurile Spiritului, fiind mai receptivi şi mai maleabili în mâna Creatorului, dând la o parte orice piedici din calea acţiunii Duhului Sfânt (1Tesaloniceni 5:19). În plus Duhul Sfânt nu poate lucra din plin în noi dacă noi suntem nepăsători faţă de darul pe care îl avem, astfel noi trebuie să fim o conductă a Duhului Sfânt, nu un blocaj, pentru a realiza acest lucru trebuie să avem în vedere 3 aspecte: 1. Exersarea – După cum darurile înnăscute au nevoie de exerciţiu şi repetiţie pentru aşi dezvolta talentul, tot aşa stau lucrurile şi cu darurile date de Duhul Sfânt, deoarece dacă nu exersăm le putem pierde sau atrofia ca muşchii, care dacă nu sunt folosiţi, slăbesc. Să nu uităm că cine a făcut negoţ cu talanţi, adică şi-a folosit darurile spirituale, a primit alţi talanţi, dar cel ce şi-a îngropat talantul, l-a pierdut şi pe cel ce la avut (Matei 25:15-30). Astfel exerciţiu este important spre a ne deprinde să folosim darul primit, şi să-l dezvoltăm (comp. cu Evrei 5:14). 2. Colaborarea – Este un alt aspect care ne poate ajuta ca să ne folosim în mod corect şi cât mai ziditor darul primit, căci după cum o lampă cu ulei trebuie reglată şi întreţinută pentru a arde bine, tot aşa colaborând cu cei cu experienţă, putem să învăţăm să ne folosim într-un mod eficient darul. Un exemplu Biblic în această privinţă este cel al colaborării între apostolul Pavel şi Timotei, cu siguranţă că tânărul Timotei a fost ajutat de experienţa şi sfaturile lui Pavel, devenind şi El la rândul lui un bun apostol şi evanghelizator, deoarece l-a imitat pe Pavel (Filipeni 2:19-22; 2Timotei 3:10; 4:5). De asemenea apostolul Pavel a putut să-I sfătuiască pe Corinteni în ce priveşte vorbirea în limbi, căci El vorbea în limbi mai mult ca ei toţi (1Corinteni 14:18). Tot la fel şi în prezent cooperarea şi colaborarea sunt vitale pentru cizelarea noastră, dându-ne discernământul potrivit să ştim cum să ne folosim darul. Acest lucru l-au făcut şi cei din Vechiul Legământ, de exemplu fii profeţilor din timpul lui Elisei (2Împăraţi 4:38-44; 6:1-7). De aceea este bine dacă avem în adunarea din care facem parte oameni cu aceleaşi daruri ca şi noi, să colaborăm strâns cu ei, pentru a putea sluji trupul lui Cristos mai bine, prin manifestarea darurilor spirituale. De exemplu cei ce au darul de învăţători, este bine să-şi fixeze ţinte comune pentru instruirea adunării, şi să se sfătuiască unii cu alţii pentru a-i învăţă pe credincioşi cât mai sistematic, concret şi practic. Tot la fel pot face păstorii adunării, cei ce au darul milosteniei pot face şi ei front comun pentru a-I sprijini pe cei în nevoie. Să nu uităm principiul din Proverbe 1:5 indiferent ce daruri avem: “Să asculte şi înţeleptul şi-ş va mări ştiinţa…”. 3. Finisarea şi Formarea – Este vorba de trei aspecte la acest capitol, după cum urmează: a) Formarea spirituală: Kharismele fiind daruri spirituale, se dezvoltă în măsura în care Duhul lui Dumnezeu va avea o mai mare libertate de desfăşurare în noi, aceasta implică să fim spirituali, adică activi în rugăciune, în depunerea mărturiei despre Cristos, în participarea activă la întrunirile creştine, în zile de post, etc. Să nu uităm că Corinteni aveau toate darurile (1Corinteni 1:7) şi totuşi nu erau spirituali ci carnali (1Corinteni 3:1-3), având înclinaţii rele şi egoiste, de aceea faptul că avem daruri spirituale şi activăm cu ele, nu înseamnă că putem uita de a avea deprinderi spirituale, care ne pot ajuta să devenim oameni echilibraţi, maturi care prin exerciţiu să ne deprindem să deosebim binele de rău şi care au din abundenţă roadele Spiritului Sfânt, care indică că suntem spirituali (Galateni 5:22-24), în plus să-l lăsăm pe Tatăl ceresc să ne cureţe de orice lucru din omul cel vechi, pentru a aduce cât mai multă roadă (Ioan 15.:2); b) Formarea Biblică: Pentru orice dar e nevoie de cunoştinţa adevărului care vine prin Biblie, astfel indiferent cât de mulţi ani ai de când eşti creştin, indiferent de experienţa ta, de darurile tale, de evlavia şi râvna ta, dacă nu ai o cunoştinţă exactă Biblică, îţi poţi exercita darul în mod greşit sau insuficient (comp. 1Corinteni 1:7 cu 15:34). Un exemplu elocvent în această privinţă este cel al lui Solomon, care avea darul cuvântului de înţelepciune, într-un mod minunat, dar nici acest dar nu l-a scutit să citească cartea legii în fiecare zi, după porunca dată pentru Regii din Israel (Deuteronomul 17:18,19), cine ştie, dacă nu chiar aceasta să fi fost cauza pentru care la bătrâneţe Solomon a căzut în idolatrie influenţat de soţiile străine, căci dacă citea zilnic cartea legii, ar fi găsit porunca de a nu se căsători cu femei din alte naţiuni şi poate nu ar fi căzut în idolatrie, de aceea să nu ne încredem prea mult în înţelepciunea noastră şi în aptitudinile noastre (1Împăraţi 11:1-10 comp. cu Deuteronomul 7:3,4); c) Formarea tehnică: Cele mai multe daruri spirituale au puncte comune cu cele naturale, pe care oamenii caută să şi le dezvolte prin diferite mijloace cum ar fi unele cursuri sau şcoli, în mod asemănător darurile spirituale pot fi dezvoltate prin unele cursuri, de exemplu cel care are darul ajutorărilor sau slujirii şi poate este casier în adunare, nu ar trebui să dispreţuiască un curs de gestiune financiară sau cursuri de secretar, bucătar, bibliotecar, sau cel ce are darul muzical, cu siguranţă poate trage foloase dintr-o şcoală de muzică (1Cronici 15:22), cel care este învăţător poate fi ajutat să-şi folosească mai bine darul dacă a făcut o şcoală teologică sau de oratorie, iar păstorii, cursuri de consiliere. Probabil am observat în biserici că chiar cei ce au făcut diferite şcoli sau au fost la facultate, îşi folosesc mai bine darul, de ce ? Pentru că formarea tehnică nu este de lepădat, astfel, acel om poate să-şi folosească instruirea căpătată pentru folosirea darurilor spirituale (vezi şi Proverbe 9:9). Însă trebuie să avem un punct de vedere echilibrat cu privire la formarea tehnică, căci nu aceasta este cea mai importantă.

1. Când primim darurile Duhului Sfânt şi care sunt acestea ?
2. Cum poţi să-ţi afli darul ?
3. Cum poţi să-ţi pui darul în valoare şi să-l dezvolţi ?