BluePink XHost

Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

În Noul Testament, care a fost scris în greacă, pentru cuvântul lume apare expresia: “kosmos” care apare de 185 de ori, sensul elementar al acestei expresii vine de la ornament, podoabă (1Petru 3:3), sau ordine, deci “kosmos” este opusul haosului şi se aplică la trei idei: I. Universul material, lumea, pământul (Ioan 1:10; Marcu 16:15; Fapte 17:24). II. A doua aplicare se divide în două: 1)locuitorii lumii (Ioan 1:10; 3:16; 17:21; Romani 11:12); 2) termenul se mai aplică la sistemul social, politic şi administrativ întemeiat de omenirea înstrăinată de Dumnezeu (Galateni 4:3; Evrei 11:33; Ioan 14:17,27; 15:18). III. Însuşirile şi componentele lumii (bunuri, bogăţii, avantaje, înzestrări, plăceri, mod de gândire, etc. - 1Ioan 2:15-17; 3:17; Matei 16:26; Efeseni 2:2; 1Corinteni 2:12; 3:19; Tit 2:12; 2Petru 1:4; 2:20; Iacov 1:27; 4:4; Ioan 16:33; 18:36).

Biblia ne spune în mod clar că Stăpânul acestei lumi, în special al sistemului de guvernare şi a mentalităţii ce predomină în lume, este Diavolul, de aceea Biblia îl descrie ca fiind: “prinţul lumii” BCR sau “stăpânul lumii” BC (Ioan 12:31; 14:30; 16:21), “dumnezeul acestui sistem de lucruri” NW (2Corinteni 4:4). Şi acest lucru nu este de mirare căci Satan I-a oferit toate Regatele lumii, lui Isus Cristos, când l-a ispitit (Matei 4:8-10; Luca 4:5-7), putea oare Diavolul să i le ofere dacă acestea nu iar fi aparţinut lui ? Putea fi aceasta o ispită reală pentru Fiul lui Dumnezeu, dacă Satan ar fi minţit cu această ofertă ? Să nu uităm că Isus nu a protestat să spună: Cum poţi tu Satan să mi le dai când acestea nu sunt sub stăpânirea ta ? Dar Isus nu a contestat posesia asupra lumii pe care o are Satan, care reiese clar din cuvintele lui: “…Ţie îţi voi da toată stăpânirea şi strălucirea lor, CĂCI MIE ÎMI ESTE DATĂ şi eu o dau oricui voiesc.” (Luca 4:6 BCR). Înseamnă aceasta că Satan poate face ce vrea cu aceste Regate?

Într-o anumită măsură da, deoarece el are în stăpânire pământul încă înainte de a deveni Satan, căci el ca heruvim ocrotitor, avea în grijă grădina Edenului (Ezechiel 28:13-17)dar ca şi în cazul lui Iov, Diavolul nu poate să facă chiar orice, pentru unele lucruri el are nevoie de permisiunea lui Dumnezeu (Iov 1:12; 2:5), de aceea putem parafraza principiul din Ecleziast 5:8 BC care descrie bine această situaţie: “…căci peste Cel mare (autoritatea umană) veghează altul mai mare (autoritatea îngerească în speţă Satan), şi peste ei toţi Cel Prea Înalt.” (Iehova Dumnezeu). Prin urmare să avem un punct de vedere echilibrat cu privire la Stăpânirea lumii, şi să nu ne amăgim, cât va dura această lume a păcatului, creată de Satan, el va conduce şi va manevra toate lucrurile, cum ar fi: politica, religia, comerţul, ştiinţa, artele, muzica, etc. aceasta nu înseamnă că în aceste domenii totul este Satanic, ci că o mare parte din aceste lucruri sunt infectate cu modul de gândire şi acţiune demonic, de aceea să fim vigilenţi, noi care suntem născuţi din Dumnezeu, “că toată lumea zace în Cel Rău.” (1Ioan 5:19), astfel toate lucrurile din lume Satan le-a deformat mai mult sau mai puţin după chipul lui, după caracterul lui, dorind peste tot să-şi instaureze şi infiltreze stăpânirea sa.

Mulţi cred că pot ieşi din lume prin metoda izolării, adică retragerea în singurătate, ca călugării, rupţi de societate. Alţii cred că o metodă prin care dacă o aplicăm nu vom face parte din lume, este abţinerea şi abstinenţa de la lucruri ca: petreceri, televizor, automobil, casetofon, calculator, etc. Dar din păcate aceste metode nu ne separă de lume, după cum ne-a învăţat Domnul Isus (Ioan 17:16), deoarece izolarea şi abţinerea de la anumite lucruri sunt tot metode lumeşti, după cum se spune în Coloseni 2:16-23: “Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale LUMII, de ce ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea: Nu lua, nu gusta, nu atinge ?” Da, aplicare acestor metode de izolare sau abţinere sunt tot lumeşti . De ce ? Ei bine înfrânarea poftelor dintr-un creştin trebuie să vină din interior ca semn că a murit împreună cu Cristos faţă de pofte, pe când această abţinere vine din exterior, tu nu poţi păcătui, pentru că nu a-I cadrul necesar, (calculator, televizor, oameni din lume în jurul tău, etc.), dar dacă l-ai avea ai păcătui, dar cel care a murit faţă de lume şi a înviat pentru Cristos, chiar dacă are cadrul necesar de a păcătui, el nu o face, pentru că nu este din lume, ci este din Dumnezeu. În plus, nu este înţelept pentru creştini să se izoleze (Proverbe 18:1), ei trebuie să fie lumini în lume, de aceea lumina faptelor noastre bune de zi cu zi nu trebuie puse sub o baniţă, deci nu trebuie să ne retragem în munţi sau în altă parte, ci să ne arătăm virtuţile în mijlocul lumii fiind o mărturie pentru ei (Matei 5: 14-16). Tocmai de aceea Isus a mâncat şi băut cu păcătoşii (Matei 11:18,19), bineînţeles în mod echilibrat, chiar a participat la o nuntă (Ioan2:1-11), la petreceri (Luca 5:29; 7:34-36), aceasta nu înseamnă că putem da frâu liber pornirilor noastre egoiste prin petreceri dezmăţate, orgii, etc. (Luca 21:34; 1Petru 4:3,4), ci înţelegem că nu toate modurile de a ne distra sunt demonice sau lumeşti, ci depinde de motivaţia noastră şi de efectul pe care îl produc acestea în noi. De aceea să înţelegem că legea (regulile) lucrează păcatul (Romani 7:8), căci aceea abţinere este una forţată, mecanică, pe când dacă am gustat viaţa de înviere a Domnului, şi suntem cu El în locurile cereşti (Efeseni 2: 4-6) aceea înfrânare va veni de la sine, căci suntem săturaţi de har şi atunci trăim în prosperitate, prin urmare putem să ne lipsim de poftele şi dorinţele noastre, dacă încercăm prin proprie putere să le stăpânim nu vom reuşi decât temporar, în plus vom dezvolta un caracter de sclavie şi luptă obositoare presărată cu bătălii pierdute, pe când prin har ne vom înfrâna în mod natural căci avem ceva mai bun decât gunoaiele lumii (comp. cu Isaia 55:1-3), da putem să ieşim din lume, căci chiar dacă trăim fizic în lume, omul ascuns al inimii este în cer împreună cu Cristos, săturat de bunătăţile dragostei sale (Efeseni 3:16-20). Înseamnă aceasta oare că este greşit să-ţi impui reguli restrictive cu privire la lucrurile lumii ? Nu, nici vorbă, însă este bine să te cunoşti pe tine însuţi foarte bine, ca să şti în care domenii eşti vulnerabil în ce priveşte tentaţiile lumii şi acolo să-ţi impui reguli, de evitare a unor situaţii, pe care nu le-ai putea stăpâni, însă nu fă din regulile tale, reguli şi pentru alţii (Romani 14:22). Totuşi înainte de a sta în mod figurativ în locurile cereşti împreună cu Cristos, tu trebuie să te naşti din Dumnezeu.

Nu poţi birui lumea, dacă nu eşti născut din Dumnezeu, căci în 1Ioan 5:4 se spune: ”pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea…”Deci având în vedere că cineva care nu s-a născut din nou nu poate birui lumea, deoarece este din lume nu din Dumnezeu, fiind vrăşmaş cu El (Iacov 4:4), dar dacă este născut din Dumnezeu, acesta nu va mai practica păcatul, pentru că sămânţa lui Dumnezeu adică Duhul Sfânt este în el, şi-I va semnala prezenţa ispitei şi a păcatului, dându-I putere să biruiască, căci are în el sămânţa lui Dumnezeu cu caracterul său şi cu puterea Duhului Sfânt (1Ioan 3:9). Să vedem deci în continuare ce este naşterea din nou?

Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu explică în Ioan 3:5 următoarele :”…Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă cineva nu este născut din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu “astfel naşterea din nou este naşterea din apă adică botezul în apă, acesta se face pentru numele lui, Isus Cristos, mediatorul Noului Legământ (Fapte 2:38). şi naşterea din Duhul, adică botezul cu Duhul Sfânt (Tit 3:5). Aceste două botezuri făcându-se prin Cuvântul lui Dumnezeu care impulsionează la această decizie (1Petru 1:23). În timp ce botezul în apă este doar un simbol al schimbării vieţii, cel cu Duhul Sfânt nu simbolizează schimbarea ci este schimbarea, El nu este un simbol, ci realizează transformarea vieţii noastre după cum se arată în Romani 8:13”dacă, PRIN DUHUL faceţi să moară faptele trupului…”Deci Duhul este cel ce ne ajută să învingem păcatul şi face să moară faptele trupului, prin care lumea ne poate influenţa, apa este un simbol al acestei biruinţe. Botezul cu Duhul Sfânt ne face să înviem la o viaţă nouă guvernată de Cristos, o înnoire sau regenerare după cum se precizează în Tit 3:5:”…prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt “, ea ne face cetăţeni ai cerului (Filipeni 3:20) şi ne transferă din acest sistem de lucruri (Galateni 1:4), în Regatul Fiului lui Dumnezeu (Coloseni 1:13). În continuare vom descrie 5 etape ce conduc la naşterea din nou:

- Simţi condamnarea păcătoşeniei tale pe care o face Duhul Sfânt, (Ioan 16:8), şi accepţi că eşti păcătos, fără posibilitate de a deveni drept prin propriile tale eforturi (Romani 3:9-23).

- Accepţi că Cristos a murit pentru păcatele tale, fără această jertfă eşti pierdut, (Romani 4:25; 1Petru 2:24).

- Te căieşti sincer de păcate: adică regreţi profund, faptele tale rele pe care le-ai făcut, acest regret va conduce la mărturisirea păcatelor noastre la Dumnezeu Tatăl prin Isus Marele Preot (1Ioan 1:7-9;2:1,2). În plus căinţa autentică produce roade bune şi o schimbare a modului de gândire, de vorbire, de acţiune greşit şi vom fi prompţi şi fermi în lupta cu înclinaţia de a păcătui (Proverbe 28:13; Fapte 26:18,20).

- Consacrare :Tot în rugăciunea în care ne-am exprimat căinţa, ne dedicăm viaţa Creatorului, devenind proprietatea lui Dumnezeu, iar de atunci în colo nu egoismul va trona pe tronul vieţii noastre ci Domnul Isus, pe care îl vom urma încontinuu ca ucenici ai lui (Matei 16:24;Romani 14:7,8).

Cu siguranţă dacă facem aceşti paşi cu sinceritate, Isus Cristos ne va boteza cu Duhul Sfânt, înfiindu-ne ca copii ai lui Dumnezeu (Romani 8:14-17), şi astfel nu vom mai fi copii ai Diavolului, ai lumii, ci copii ai lui Dumnezeu, ai Regatului ceresc (Matei 13:38).

Pe scurt, atitudinea creştinilor faţă de autorităţi este de supunere şi ascultare, această implică şi respectarea legilor. Cel ce are cetăţenia cerească, nu este subersiv faţă de guvernele umane, deoarece ei ştiu că cei ce se răzvrătesc contra autorităţilor se răzvrătesc de fapt contra lui Dumnezeu, care a rânduit existenţa ordinii pe pământ în cadrul unor sisteme conduse de autorităţi umane (Romani 13:1-7; Tit 3:1). De aceea creştinii nu uită serviciile utile pe care le administrează autorităţile lumeşti, ca de pildă: poliţia, pompierii, salubritatea, învăţământul, serviciile medicale, ajutor social, etc. (1Petru 2:14). Având în vedere aceste lucruri, copii lui Dumnezeu trebuie să se comporte cinstit, cu respect, astfel va fi glorificat Dumnezeu, cât şi vor primi laude din partea autorităţilor fiind astfel o mărturie pentru toţi (1Petru 2:12-15). Excepţie de la supunere şi ascultare este cazul când aceste autorităţi pretind ceva ce îi aparţine lui Dumnezeu (Matei 22:21), sau ceva ce ar duce la călcarea legilor lui Dumnezeu (Fapte 4:19). Tocmai spre a nu se ajunge aici, şi pentru creştinii să trăiască în pace şi libertate, ei trebuie să se roage lui Dumnezeu, pentru autorităţi, pentru ca acestea să aibă înţelepciune divină în administrarea ţării, şi să-I privească într-un mod corect pe creştini, ca fiind un grup de stabilitate şi de cetăţeni paşnici în orice ţară (1Timotei 2:1-3). Având în vedere acest lucru, întreabă-te: Când te-ai rugat ultima oară pentru autorităţile guvernamentale şi pentru demnitarii lor ? Caracterizează viaţă ta de rugăciune şi acest tip de mijlocire ? Te-ai rugat ca Dumnezeu să te ajute să vezi autorităţile umane aşa cum le vede El ?

După cum reiese şi din paragraful anterior, creştinii se supun în primul rând lui Dumnezeu care este autoritatea supremă în tot universul (Fapte 4:24; 5:29), de asemenea creştinii înţeleg că aceste autorităţi sunt doar pentru un timp, până la instaurarea Regatului lui Cristos peste naţiuni (Apocalipsa 11:15), în plus, ei ştiu că Satan conduce şi influenţează ca aceste conduceri să fie în opoziţie cu Regatul lui Dumnezeu şi cu Cristos, de aceea au existat dictaturi care au persecutat pe creştini, dar nu numai, ele au vizat însuşi coruperea fiinţei umane, de fapt şi în prezent unele legi sunt în directă opoziţie cu legea lui Cristos, tocmai că acestea au la bază influenţa demonică, iar acest lucru este subliniat bine în cartea Daniel 10:13,20 Biblia Ortodoxă, unde se precizează: “Şi îngerul păzitor al Persiei mi-a stat împotrivă…Acum mă voi întoarce să fac război cu îngerul păzitor al Persiei şi, când eu mă voi duce, iată că îngerul păzitor al Greciei va veni.” Astfel din aceste texte şi din altele rezultă că fiecare împărăţie are o căpetenie îngerească demonică, de fapt unele dintre aceste căpetenii i-au stat împotrivă îngerului bun care a i s-a arătat lui Daniel. Prin urmare, creştinii trebuie să fie neutri în ce priveşte politica cât şi în participarea la războaiele dintre naţiuni, ei nu doresc să fie influenţaţi de căpeteniile demonice care uneori au impact în a manevra conducerea unei ţări, pentru a face din lege o apăsare pentru popor (Psalmul 12:4,5; 94:20; Matei 20:25-28), căci ei nu fac parte din lume (Ioan 17:16). Pe de altă parte însă, ei cred că atunci când autorităţile guvernamentale fac ceea ce este bine, ele sunt manifestarea Regatului lui Dumnezeu, căci Dumnezeu le-a rânduit (Romani 13:1), adică nu că a rânduit vreo persoană anume să ajungă preşedinte sau rege, cu toate că uneori Dumnezeu poate să facă şi asta, ci a rânduit un sistem de conducere care trebuie respectat ca fiind autoritatea lăsată de Dumnezeu.

În puls, creştinii sunt imparţiali, adică cred că toate rasele, naţiunile şi oamenii sunt egali, de aceea nu trebuie să facem părtinire (Fapte 10:34,35). De asemenea creştinii nu sunt naţionalişti sau rasişti (Levetic 24:22; Fapte 15:6-9), ei nu fac diferenţe în ce priveşte starea socială, privindu-I şi pe săraci şi pe bogaţi la fel (Iov 34:19; Iacov 2:1-4,9). Având în vedere aceste lucruri în continuare vom examina prin prisma principiilor Biblice şi a istoriei, poziţia creştinilor faţă de: implicarea în politică, în armată şi cu ocazia ceremoniilor patriotice şi religioase.

Adevăraţii urmaşi ai lui Cristos nu uită învăţăturile Domnului care ne spuneau să nu răspundem la rău cu rău, astfel noi ne vom iubi chiar şi vrăşmaşii, căutând să le facem bine şi nu să răspundem la violenţa lor cu violenţă, ci îi vom câştiga de partea lui Cristos dacă ne vom comporta paşnic şi blând (Matei 5:38-48; Luca 6:27-36; Romani 12:17-21), însă vom putea noi spune că ne iubim duşmanii dacă uzăm de violenţă ? Isus a mai precizat că cei ce ridică sabia de sabie vor pieri (Matei 26:52), de aceea nu vom folosi arme pentru lezarea semenilor noştri (Exod 20:13; Romani 13:9). Noi avem convingerea că trebuie să fim pacifişti astfel nu vom satisface serviciul militar unde învăţăm războiul şi să ucidem (Isaia 2:4; Evrei 12:14; Mica 4:1-4). Este interesant cum comentează Iustian Martirul, un creştin proeminent de la jumătatea secolului II e.n. textul din Isaia 2:2-4 unde se spune că “…nu vor mai învăţa războiul.” El explică: “Şi noi, care eram plini de războaie , de ucideri şi de toată răutatea, pe tot pământul, am transformat fiecare din noi instrumentele războinice; săbiile în pluguri şi lăncile în unelte de cultură; şi cultivăm, pietatea, dreptatea, iubirea de oameni, credinţa şi nădejdea care vin de la însuşi Tatăl…” Dar acest punct de vedere pacifist nu a existat numai în primele două secole de creştinism, ci chiar unii reformaţi au înţeles că aceasta este poziţia unui creştin autentic faţă de războaie şi participarea la serviciul militar unde înveţi să ucizi. Acest lucru a fost aplicat şi de mişcarea de reformă: anabaptistă, care credeau următoarele: “Adevăraţii creştini nu folosesc sabia lumească şi nici nu se implică în război, pentru că nu mai suntem în legea Vechiului Legământ…Evanghelia nu trebuie apărată cu sabia şi nici cei care o acceptă nu trebuie să se auto-protejeze.” (anul 1524). Comentând Matei capitolul 5 un lider din sudul Germaniei a spus în 1544: “Toate luptele conflictele şi războaiele trupeşti, lumeşti, fireşti şi pământeşti sunt anulate şi desfiinţate prin-aşa o lege…legea dragostei…Hristos însuşi a ţinut-o dând astfel urmaşilor săi un model pe care să-l urmeze.” De aceea creştinii pe baza conştiinţei lor instruită de legea lui Cristos, nu mai au ce să se lupte cu carnea şi sângele (Efeseni 6:12), deci ei nu vor participa la lupte şi războaie, nici nu vor satisface serviciul militar, sau poliţienesc, unde facem un jurământ solemn, jurând credinţă altcuiva decât lui Dumnezeu (Iacov 5:12), şi unde sar putea ivi situaţii de a ne ucide sau răni semenii (Exod 20:13; Romani 13:9,10), de fapt noi suntem ostaşi ai lui Cristos (2Timotei 2:3,4).

Nu credem că este potrivit ca cetăţenii cerului să susţină vreun partid politic, fie ca membru al lui, fie votându-l, deoarece suntem convinşi că doar Regatul lui Dumnezeu este singura soluţie pentru problemele omenirii şi nu anumite strategii sau programe omeneşti (Psalmul 146:3; 18:36; Daniel 2:44). Şi primi creştini au fost neutri în ce priveşte politica, de pildă în cartea: On the Road to Civilization – A World History la p.237,238 se spune: “…creştinii refuzau să îndeplinească anumite îndatoriri ca cetăţeni romani…Ei nu deţineau funcţii politice”. Da, creştinii de atunci erau conştienţi că trebuie să caute lucrurile de sus, cele cereşti şi nu cele pământeşti (Coloseni 3:1). De fapt nici Domnul Isus nu a acceptat să fie rege pus de lumea aceasta (Ioan 6:15), tocmai pentru că împărăţia lui nu era din lumea aceasta (Ioan 18:36) şi aştepta timpul când Tatăl îi va da Împărăţia (Efeseni 1:20-22; Psalmul 110:1,2), de aceea şi noi să aşteptăm timpul când Isus ne va face Regi şi preoţi peste pământ (Apocalipsa 5:9,10), căci dacă vom căuta în lumea aceasta poziţii politice le vom pierde pe cele din Împărăţia lui Cristos care nu este din lumea aceasta (Iacov 4:4). Totuşi creştinii pot deţine o funcţie în administraţie dar aceasta nu una politică (Neemia 2:1; 5:14; Daniel 3:12), de pildă în primul secol unii creştini se ocupau de unele aspecte administrative într-o cetate (Romani 16:23), sau erau în casa Cezarului, probabil ca sclavi, scribi, secretari, etc. (Filipeni 4:22).

Suntem absolut convinşi că trebuie să-I acordăm lui Iehova Dumnezeu o “devoţiune exclusivă”(Exod 20:4,5NW), prin urmare nu vom da închinarea şi devoţiunea noastră unor organizaţii, instituţii, ţări sau oameni (Romani 14:8; 2Corinteni 5:15), astfel noi vom evita să facem jurăminte (Matei 5:34; Iacov 5:12), să cântăm imnuri sau să participăm la ceremonii unde se venerează statui, drapeluri sau altceva şi se glorifică naţiuni şi oameni (Romani 1:25; Daniel 3:1-5,12-14,18; 1Corinteni 10:31). Primi creştini sau confruntat cu mai probleme din această cauză, iată poziţia lor descrisă în cartea Essenttials of Bible History p.563: “Actul de închinare la împărat consta în aruncarea câtorva boabe de tămâie sau a câtorva picături de vin pe un altar aflat înaintea unei imagini a împăratului. Probabil din cauza timpului care ne desparte de aceea situaţie nu vedem în acel act nimic mai mult decât…un gest făcut cu mâna pentru salutarea drapelului sau a unui ilustru şef de stat, un semn de politeţe, respect şi patriotism. Probabil foarte mulţi oameni din secolul I credeau exact aşa, dar nu şi creştinii. Ei au privit întreaga chestiune drept o problemă de închinare religioasă prin care recunoşteau divinitatea împăratului, deci un act de infidelitate faţă de Dumnezeu şi de Cristos şi au refuzat să facă lucrul acesta.” De aceea, trebuie să fim vigilenţi căci ceremoniile patriotice sunt o manifestare şi preamărire a unor concepte şi eroi lumeşti, ba mai mult unele dintre ele au primit o tentă religioasă, prin folosirea de expresii, ca: “serviciu adus drapelului”, “omagiu adus drapelului sau eroilor naţionali”, “devoţiune acordată drapelului”, toate acestea sunt manifestări ale naţionalismului care nu are nimic de a face cu creştinii care sunt imparţiali în ce priveşte naţiunea (Fapte 10:34,35; 15:9). În plus, aceste ceremonii, instigă mai mult la ură, mândrie şi trezeşte sentimente naţionaliste, care de multe ori conduc la violenţă şi războaie, de aceea creştinii trebuie să fie neutri şi să nu se implice.

I. Cum consideră creştinii autorităţile lumeşti, şi cum manifestă respect faţă de acestea ?

Cauza primară a acestei lumi, este Satan, iar motivul pentru care această creatură spirituală a devenit Satan (Împotrivitor) şi Diavol (Calomniator), poate fi redus la o singură expresie: POFTĂ EGOISTĂ. Aceasta deoarece, el a fost înainte un heruvim ocrotitor, un înger cu o mare poziţie în cer, care a primit ca sarcină să aibă grijă de grădina Edenului şi de oameni (Ezechiel 28:12b-15a), dar ca orice creatură avea voinţă liberă, prin urmare, acesta a permis ca gânduri greşite să-I stăruie în minte, iar până la urmă dorinţa de a fi El ca Dumnezeu, de a conduce universul a pus stăpânire pe el (Isaia 14:12-14), prin urmare mândru de propria lui frumuseţe şi inteligenţă a trecut la acţiune pentru a fi deasupra tuturor. Acest proces al acţiunii poftei, este bine descris în Iacov 1:14,15, unde se spune: “Ci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuşi. Apoi pofta, când a conceput dă naştere păcatului;…” Deci păcatul care este neascultare vine prin: POFTĂ, care dacă I se dă frâu liber şi nu este stăpânită dă naştere la păcat, iar păcatul aduce moarte spirituală, adică despărţire de Dumnezeu, şi apoi moarte fizică (Isaia 59:2; Romani 6:23). Însă să reţinem, pofta în sine nu este păcat, deoarece Dumnezeu a creat totul, deci şi pofta, însă Satan a pervertit dorinţele naturale ale omului, în pofte nelegiuite care sunt contrare firii şi a unei vieţi cumpătate, în dorinţe ce trec dincolo de rolul lor bun (1Petru 1:14; 4:2; Iacov 4:1-3; Romani 13:14). Această poftă egoistă, a dus şi la căderea lui Adam şi a lui Eva, care au dorit ceea ce nu le aparţinea, şi anume de a fi ca Dumnezeu cunoscând binele şi răul (Geneza 3:1-5). În concluzie, originea lumii lui Satan este Pofta, pe care el nu a reuşit să o stăpânească şi I-a ispitit prin ea şi pe primii oameni, ceea ce a condus la crearea unei lumi, croite după chipul Diavolului, în care acţionează această forţă de impulsie în toate formele şi gradele de manifestare, care se numeşte SPIRITUL LUMII.

Spiritul lumii vine de la Satan şi este opus spiritului lui Dumnezeu (1Corinteni 2:12), iar caracteristica de bază a acestui duh sau spirit este: POFTA EGOISTĂ, care este forţa motrice ce impulsionează această lume, este sămânţa lui Satan care are ca cod genetic dorinţe pervertite şi metode de a ne satisface poftele, egoiste, mândre şi lacome, acest lucru reiese clar din Efeseni 2:2,3 unde se precizează: “în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fii neascultării. Între ei eram şi noi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre păcătoase, făcând lucrurile voite şi gândite de firea păcătoasă…” Aceste pofte ale firii nu se referă la dorinţele naturale ale omului în limite normale, de a mânca, de a se reproduce, de a nu muri, etc. Ci se referă la dorinţe ce trec dincolo de o viaţă echilibrată, ce încalcă legea lui Dumnezeu, în care sunt precizate limitele între care trebuie să umblăm. Deci duhul lumii este o forţă ce se propagă, atât prin păcatul moştenit care ne trage la neascultare, la a fi fără frâu, cât şi prin sistemul, comercial, politic, religios, de divertisment şi mas-media, care are un mod de gândire influenţat direct sau indirect de Satan prin poftele cărnii.

Spiritul lumii nu îl putem învinge doar prin propriile noastre eforturi oricât de bine suntem intenţionaţi şi oricât ne-am strădui. Biblia însă ne prezintă soluţia care ne poate ajuta să învingem lumea şi spiritul ei, aceasta este descrisă în 1Ioan 4:4 unde se spune: “Cel care este în voi este mai mare decât cel care este în lume.” Deci Duhul Sfânt care este mai puternic decât duhul lumii, îl poate învinge pe aceasta, de aceea în articolul precedent am arătat importanţa naşterii din nou, care este momentul când primim Duhul Sfânt, acesta este primul pas spre a birui lumea. Însă trebuie să fim conştienţi, că acest pas nu este totul, căci unii au făcut acest pas şi totuşi au căzut din nou sub dominaţia lumii, ca de exemplu: curvarul din Corint (1Corinteni 5:1); Dima care a iubit lumea (2Timotei 4:10); şi alţii (2Petru 2:10-22).Ceea ce ne va ajuta să fim biruitori până la sfârşit este Duhul Sfânt, cu condiţia să-l lăsăm să lucreze în noi voia lui Dumnezeu şi să dezvolte în noi tot mai mult caracterul Domnului Isus, astfel să putem spune ca şi Pavel: …nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine…” (Galateni 2:20). Însă pentru a ajunge la acest stadiu trebuie să omorâm carnea păcătoasă adică pofta şi eul nostru , pentru ca Cristos să învie în noi (Matei 16:24; Coloseni 3:5; Galateni 6:14, 2Corinteni 5:15). Această omorâre a Eului, nu implică în a da la o parte doar poftele legate de nevoile fizice pe care le avem, cum ar fi dorinţa după a poseda cât mai multe lucruri, dorinţa nesăţioasă după sex, după mâncare şi băutură, etc. Ci această lepădare de sine implică să nu mai ţi la drepturile tale, la dreptatea ta, ea mai este şi lepădarea de un activism religios prin care încerci să te auto-îndreptăţeşti, este răstâgnirea unei sfinţenii false, a mândriei îmbrăcată în haina evlaviei, căpătate prin împlinirea unor reguli religioase, şi nu printr-o relaţie fierbinte, intensă, intimă, filială cu Dumnezeu. Ca Cristos să trăiască în tine, trebuie să ai smerenia lui Cristos, tu trebuie să te goleşti de tine, după cum Cristos s-a golit de natura divină când a venit pe pământ (Filipeni 2:5-8), El a renunţat la toate, acelaşi lucru trebuie să faci tu ca să nu fi o parte a lumii (Luca 14:33), ca lumea să nu mai aibă teren de aterizare în tine, trebuie să renunţi şi să nu mai fi obsedat de dreptul de a fi respectat, de a fi preţuit, de a fi ascultat, etc. Nu uita, Isus a fost dispreţuit, scuipat batjocorit (Isaia 53:3-7) dar El nu s-a luptat pentru drepturile lui ci s-a încredinţat în mâna Tatălui, dându-ne astfel un exemplu de golire de sine spre gloria lui Dumnezeu. Tu trebuie să devii nimic, ca Cel ce umple toate să te umple şi pe tine cu plinătatea lui care este Cristos (Coloseni 1:15-19; 2:9). El nu poate să te umple cu plinătatea lui dacă nu te goleşti de sine, aceasta nu înseamnă că nu mai ai personalitate, ci înseamnă că laşi ca Duhul Sfânt să te transforme după chipul său, tu trebuie să fi o bucată de lut fără formă, adică fără Eul tău, ca Dumnezeu să te transforme într-un vas de cinste, care să reflecte chipul său de glorie (Romani 9:21; 2Timotei 2:20,21). În concluzie poţi birui lumea şi spiritul ei dacă Cristos va lua chip în tine (Galateni 4:19), căci Isus Cristos a biruit lumea (Ioan 16:33).

După cum am spus, Satan a pervertit instinctele noastre cu care am fost înzestraţi de Creatorul nostru, printre care şi instinctul sau dorinţa naturală de a ne hrăni. Spiritul lui Satan I-a făcut pe oameni să cadă în două extreme faţă de alimentele pe care le-a creat Dumnezeu, cu scopul întreţinerii vieţii. O extremă este îmbuibarea sau ghiftuirea cu mâncare şi băutură, care pentru unii a devenit un idol, un Dumnezeu (Filipeni 3:19). Creştinii trebuie să se ferească de această extremă, care ne îngreuiază inima şi ne face astfel insensibili şi ne-veghetori la viaţa cu Dumnezeu (Luca 21:34). Poate aţi experimentat că după ce luaţi o masă îmbelşugată, timp de o oră sau mai mult, nu vă puteţi concentra şi aveţi tendinţa să dormiţi, deoarece creierul vostru lucrează pentru digerarea hranei.

Având în vedere pericolul îmbuibării, postul este binevenit uneori, acesta fiind un barometru, care arată cât de mult, contează mâncarea pentru noi, căci Domnul Isus a spus: "când postiţi"(Matei 6:16) nu a spus: "daca postiţi", arătând astfel ca postul este o însuşire a ucenicilor lui.

Cealaltă extremă, care este tot lumească, este de a duce o viaţă de abstinenţă de la unele alimente, cum ar fi carnea, sau carnea necurată conform legii Vechiului Legământ, sau abţinerea totală de la alcool. Bineînţeles dacă luăm această decizie pentru viaţa noastră nu este ceva greşit, dar dacă impunem aceste restricţii şi altora, spunându-le că nu pot primi viaţa veşnică dacă nu vor asculta de aceste restricţii, atunci greşim şi devenim unelte ale spiritului lumii şi ai demonilor (Coloseni 2:18-23; 1Timotei 4:1,3). De ce spunem asta ? Deoarece în Noul Legământ, nu există alimente curate şi necurate, ca şi în legea lui Moise, deci avem permisiunea să mâncăm orice fel de aliment (Marcu 7:15-19; Coloseni 2:16). Iar în ce priveşte băuturile alcoolice, cum ar fi: berea, vinul, ţuica, etc, acestea nu au fost interzise nici în Vechiul Legământ (Deuteronomul 14:26; Psalmul 104:14,15; Ecleziast 9:7), nici în Noul Legământ nu este interzisă consumarea cumpătată a băuturilor alcoolice, deoarece însuşi Isus Fiul lui Dumnezeu a consumat, ba chiar la nunta din Cana a prefăcut apa în vin (Ioan 2:1-10; Matei 11:19; 1Timotei 3:8; 5:23). Însă dacă ştim că nu avem stăpânire de sine, sau înainte de a deveni creştini am fost alcoolici, este mai bine să nu mai consumăm de loc, de asemenea trebuie să evităm să consumăm băuturi alcoolice, în unele situaţii sau împrejurări, sau localuri unde chiar un păhărel ar putea constitui o pricină de poticnire pentru alţii (Romani 14:21), sau într-un loc prost famat, ca barurile, unde suntem într-un anturaj nepotrivit, şi sub influenţa spiritului lumii.

2.Cum a corupt spiritul lumii instinctul reproducerii ?

La început acest instinct a fost dat omului cu un scop bun, ca să fie folosit în cadrul căsătoriei cu scopul de a procrea, astfel actul sexual lăsat de Creator era sfânt şi împlinea scopul său cu omul (Geneza 1:28; 1Corinteni 7:14). Însă Diavolul a pervertit acest scop măreţ, care era condus de principiul de a da, nu de a primi (Fapte 20:35), căci soţia era stăpână pe corpul soţului, iar soţul pe corpul soţiei, şi nu se căuta propria plăcere, ci plăcerea celuilalt (1Corinteni 7:2-5). Iar plăcerea din actul sexual era o finalitate, a iubirii sincere dintre cei doi, astfel plăcerea nu era un scop în sine, ci o recompensă a iubirii altruiste (Proverbe 5:18,19). Aceste principii trebuie să călăuzească viaţa de creştin în căsnicie. Din păcate spiritul lumii transmite ceva cu totul diferit, şi anume că relaţiile sexuale sunt totul pentru fericirea noastră, iar accentul se pune pe a primi, pe a fi satisfăcut, nu pe a da, astfel acestea devin o manifestare a egoismului, de aceea sa ajuns la perversiuni sexuale chiar între partenerii de căsătorie, iar în dorinţa nebună după plăceri a lumii, nu se ţine cont de porunca ca acestea să aibă loc doar în cadrul căsătoriei, şi într-un mod firesc, ci se caută satisfacerea poftei sexuale, în relaţii sexuale înainte de căsătorie, prin adulter, prin homosexualitate, prin auto-satisfacere, adică masturbare, sa ajuns chiar la relaţii sexuale cu animale şi la alte lucruri ruşinoase care nu pot fi descrise în cuvinte, dar care arată pe deplin caracterul corupt al Diavolului şi al lumii, toate acestea fiind păcate grave înaintea lui Dumnezeu (Levetic 18; Romani 1:26,27;

1Corinteni 6:9,10; 7:2; Efeseni 4:19; 1Tesaloniceni 4:3-8; Evrei 13:4). Lumea a mers până acolo încât face comerţ cu sexul şi îl promovează prin programe TV, prin internet şi prin lini telefonice cu discuţii imorale. Astfel organele sexuale care au fost create cu scopul naşterii de copii, a fost pervertit de Satan, făcând ca iubirea adevărată şi naşterea copiilor să nu mai conteze, ci doar plăcerea izvorâtă din pofte egoiste, astfel s-a ajuns la avorturi, care este o crimă în faţa lui Dumnezeu (Exod 21.22,23; Psalmul 139:13-16), sau la metode contraceptive, care uneori dăunează corpului şi sunt împotriva principiilor Biblice care încurajează la naşterea de copii (1Timotei 2.15; 5:14).

Biblia nu condamnă relaţiile sexuale între soţ şi soţia lui, de fapt pentru aceasta s-au creat organele de reproducere, pentru ca cei doi să procreeze copii (Geneza 1:28,23,24; Matei 19:4-6; 1Corinteni 7:36). Din păcate însă spiritul lumii a distorsionat relaţiile sexuale şi rolul lor chiar şi în mintea unor creştini, care poate citesc de ani de zile Biblia, deoarece unii, căzând în această extremă, printr-o pudoare excesivă, adică unii cred că este total deplasat să ai relaţii sexuale cu partenerul de căsătorie cu lumina aprinsă (comp. cu Geneza 2:25), alţi consideră că este greşit să ai relaţii sexuale cu câteva zile înainte de a lua Cina Domnului, astfel există biserici care pretind abstinenţă timp de trei zile înainte de ziua cu Cina Domnului, dar toate aceste metode încalcă principiile libertăţii din Noul Legământ (1Corinteni 7:4-6; 2Corinteni 3:17), pentru că nicăieri în Biblie nu ni se porunceşte aşa ceva. O altă problemă pe care o propagă în mod subtil Satan este mentalitatea că este ruşinos a discuta părinţii cu copii despre chestiunile sexuale, acest subiect fiind tabu în multe familii. Însă Biblia învaţă altceva, de pildă în legea lui Moise, erau trecute învăţăturile despre relaţiile sexuale (Levetic 18), iar poporul Israel cu ocazia unor sărbători, îşi aduceau şi copiii şi ascultau cu toţii cartea legii care conţinea şi învăţături în domeniu sexual, în plus, părinţii erau obligaţi să-I înveţe pe copii toate legile lui Dumnezeu (Deuteronomul 6:6,7). De aceea putem spune că cine nu-şi educă copii, chiar şi-n această privinţă, îi lasă să-I educe strada, care îi va corupe inima copilului în privinţa sexului. Prin urmare este potrivit ca părinţii să discute chestiunile elementare în acest domeniu cu copii lor, bineînţeles profunzimea discuţiei va fi determinată şi de vârsta copilului, de aceea să nu-I respingem pe copiii noştri dacă ne întreabă unele lucruri despre organele genitale, să le explicăm cu seriozitate că aceste organe ne-au fost date de Creatorul nostru de a le folosi după legile lui, iar atunci relaţiile sexuale nu vor fi necurate, ci sfinte (1Corinteni 7:14; Ezra 9:2), să le vorbim despre poluţie (Levetic 15:16) şi despre menstruaţie (Levetic 15:25). Este bine ca fetele să fie instruite în acest domeniu de Mama lor iar băieţii de Tatăl lor, sfătuind-ui totodată că de câte ori au probleme în acest domeniu pot apela la ei, toate aceste măsuri sunt o dovadă de iubire şi de ferire de spiritul lumii.

Fiecare să se cunoască pe sine, puterea lui de stăpânire, astfel dacă arde este bine să se căsătorească dar bineînţeles doar cu un credincios (1Corinteni 7:32-38). Cercetându-ne pe noi în mod sincer ne vom da seama cât de vulnerabili suntem, de aceea să nu ne încredem în noi, în propriul nostru autocontrol, deoarece să nu uităm, căci chiar îngerii perfecţi au căzut în acest păcat (Geneza 6:2-4), sau unii oameni ai lui Dumnezeu care au avut o relaţie intimă cu Iehova ca regele David (2Samuel cap.11). Prin urmare să ne ferim ca de ciumă de orice alimentare a gândurilor noastre cu programe TV imorale, de muzică sau cu muzică senzuală, de accesarea unor pagini pe internet care trezeşte în noi poftele sexuale (Psalmul 101:2-4), şi reviste porno, sau orice alt lucru care ne stârneşte în această privinţă (2Samuel 11:2-4; Proverbe 7:10-27; Efeseni 5:3).

Este adevărat nu putem controla perfect gândurile noastre, cu siguranţă vor exista momente când ne va trece prin minte un gând imoral, poate fără să vrem, căci este imposibil să oprim seminţele purtate de spiritul lumii acesteia să nu vină şi în mintea şi inima noastră, trebuie deci să înţelegem că vor veni şi în mintea noastră gânduri involuntare necurate, însă nu trebuie să le dezvoltăm, nu trebuie să stăruim asupra lor, pentru a înţelege mai bine să ilustrăm acest lucru: Nu putem opri ca o pasăre să treacă deasupra capului nostru; dar o putem opri să nu-şi facă cuibul pe capul nostru, deci nici noi nu putem opri gândurile involuntare, dar putem opri ca ele să nu-şi facă cuibul în mintea noastră, putem face acest lucru încercând să ne gândim la alt lucru sănătos, sau rugându-ne şi cerând putere de la Dumnezeu, şi rugându-l să îndepărteze acea sămânţă pe care Satan a pus-o în mintea noastră. Să nu-I permitem seminţei să germineze şi să se dezvolte căci: “… gândirea păcatului, este moarte, pe când gândirea Duhului este viaţă şi pace.” (Romani 8:6), cuvântul pentru “gândirea” din limba greacă poate fi tradus cu: “mentalitatea” (NT.93 n.s. intenţie, planuri), sau cu mod de gândire, înclinaţie a minţii, căci acest cuvânt nu se referă la un gând trecător, ci la un mod de a gândi.

Dar chiar dacă un moment de slăbiciune a făcut să ne complăcem în unele gânduri imorale, este bine să ne mărturisim păcatul acesta cât mai repede la Dumnezeu, şi să ne întrebăm: ce a condus la aceste gânduri necurate, pentru ca pe viitor să evităm cauza care a făcut să stăruim în minte la acele lucruri. Dacă observăm că această problemă persistă şi nu putem scăpa de ea, atunci să căutăm ajutorul unui creştin matur, care ne înţelege şi ne-ar putea ajuta, căci dacă nu ne corectăm, cu siguranţă că această mentalitate în timp ne va împietri spiritual şi ne va duce la moarte, după cum se spune în Romani 9:5-7.

Instinctul de supravieţuire este dorinţa firească a omului de a trăi veşnic, de a nu muri, iar această dorinţă Creatorul a implantat-o în inima noastră (Ecleziast 3:11). Deci este normal ca omul să dorească să trăiască, dar speculând această dorinţă naturală, Diavolul în toate timpurile s-a folosit de frica de moarte pentru a-I face pe oameni fie să cadă în capcana religiei false idolatre, care credea că prin anumite ritualuri şi jertfe urmau să-şi câştige fericirea după moarte, fie prin persecuţie şi oprimare să-I facă pe oamenii lui Dumnezeu să renunţe la credinţa lor (Fapte 8:1; 5:40; 1Petru 4:12). Dar creştinii fideli nu fac compromisuri, iar ei nu-şi iubesc viaţa mai mult decât iubesc ascultarea de Dumnezeu, astfel sânt dispuşi să moară pentru Cristos, ştiind că doar aşa vor birui lumea, dacă vor fi ca nişte oi de tăiat şi nu-şi vor iubi viaţa chiar până la moarte ( Romani 8:36; Apocalipsa 12:11; Luca 14:26), ei sunt dispuşi să piardă viaţa pe care nu o pot ţine, pentru a câştiga viaţa eternă.

Tot în acest domeniu sunt în lume două extreme: una este aceea de a dispreţui viaţa, şi ne gândim la cei ce cu bună ştiinţă se mutilează, sau nu la pasă de sănătatea lor, sau privesc omuciderea, eutanasia, sinuciderea şi avortul, ca ceva normal, nu ca un păcat grav care loveşte în sfinţenia vieţii (Psalmul 139:13-16; Exod 21:22,23; Deuteronomul 5:17). Cealaltă extremă este umanismul, adică a considera omul centrul în jurul căruia trebuie să graviteze toate lucrurile, astfel omul poate să facă orice atâta timp cât crede că este spre folosul lui, dar unele principii ale umanismului, încalcă întâietatea lui Dumnezeu, cât şi cuvintele Domnului Isus care spun: “Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică.” (Ioan 12:25). Deci noi trebuie să ne urâm viaţa, adică să o iubim mai puţin decât pe Dumnezeu şi pe Isus Cristos, deci nu noi în centru atenţiei şi nici interesele noastre.

Noi ştim că o parte din timpul unui om, trebuie alocată muncii, atât fizice cât şi intelectuale, căci însuşi Iehova este un Dumnezeu Creator, care lucrează şi Fiul lui la fel (Ioan 5:17). De asemenea un rol al omului pe pământ chiar de la început era munca plăcută de a îngriji grădina Edenului. Adam şi Eva au primit porunca de a supune pământul, adică al transforma în paradis, stăpânind şi peste animale cu blândeţe (Geneza 1:28). Ei pentru aşi întreţine viaţa, trebuiau să culeagă fructe din grădină (Geneza 2:16). Şi în acest domeniu Satan a pervertit dorinţa naturală a omului de a munci, cele două extreme create de el sunt: lenea, trândăvia, a trăi pe spatele altora, cealaltă extremă este munca în exces până la epuizare, sau ocuparea cu munca fără timp liber, a avea două locuri de muncă pentru a ne îmbogăţi astfel posibilitatea de al căuta şi sluji pe Dumnezeu este drastic redusă din cauza lipsei de timp, ba mai mult, unii au făcut din muncă o religie, fiind principalul rost al vieţii lor.

Creştinii sunt încurajaţi să muncească cinstit, atât pentru ei şi familia lor, cât şi pentru a da celor lipsiţi (Efeseni 4:28; 2Tesaloniceni 3:8-10), prin urmare ei vor evita munca la negru, furtul de la locul de muncă, tragerea chiulului, şi nu vor dispreţui nici o muncă cinstită indiferent dacă aceasta pare înjositoare (Efeseni 6:5-8). În plus, copii lui Dumnezeu vor evita munca care ne periclitează într-un grad mare de risc viaţa noastră şi a altora (Deuteronomul 22:8).

I. Cum a pervertit spiritul lumii instinctul alimentaţiei ?