Materialismul este deci, dorinţa avidă după îmbogăţire, după obţinerea a cât mai multe lucruri materiale fie bani, fie posesiuni în imobile şi lucruri, de aceea materialismul este o manifestare a spiritului lumii căci are ca cauză tot pofta egoistă (Efeseni 2:3; 2Petru 1:4).

În continuare vom prezenta câteva principii care ne vor ajuta în a avea o optică corectă în ce priveşte materialismul.

Conducându-ne viaţa după aceste principii vom fi fericiţi şi liberi faţă de îngrijorări, de stres şi de virusul materialismului.

Putem schimba banii noştri în valuta cerului care se va strânge în contul nostru din cer, dacă suntem dispuşi să sacrificăm banii şi lucrurile noastre materiale, pentru cauza lui Dumnezeu, acest lucru îl putem face prin donaţii benevole pentru susţinerea adunării creştine, pentru lucrarea de predicare a evangheliei şi tipărirea de Biblii şi literatură Biblică. Un alt lucru pe care-l putem face în acest sens este ajutarea oamenilor săraci şi în nevoie, căci Isus ne spune că pe săraci îi avem totdeauna cu noi (Marcu 14:7). Însă dacă nu vom face aceste lucruri din inimă şi fiind motivaţi de iubire altruistă, atunci toate aceste jertfe spirituale ale dărniciei nu vor fi primite, nici convertite în valuta împărăţiei cerului, căci ar fi ca şi cum am fi adus jertfe necorespunzătoare şi astfel îl vom necinsti pe Dumnezeu (Evrei 13:16 comp. cu Maleahi 1:8). Noi nu trebuie să dăm doar din surplusul nostru, ci ca văduva săracă care s-a încrezut în Iehova – lire, adică în Dumnezeul care poartă de grijă (Geneza 22:14), să dăm chiar din sărăcia noastră, şi acest lucru nu este o aberaţie căci despre primii creştini din Macedonia se spunea: “Fraţilor, vă aducem la cunoştinţă harul lui Dumnezeu dăruit Bisericilor Macedoniei: că într-o mare încercare de necaz, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie, au adus un belşug de dărnicie din partea lor. Vă mărturisesc că au dat de bună voie, după puterea lor, şi chiar peste puterile lor. Şi ne-au rugat insistent pentru harul şi părtăşia la aceast serviciu (strângere de ajutoare) pentru sfinţi.” (2Corinteni 8:1-4). Se poate spune şi despre tine că dăruieşti în pofida sărăciei tale? Faci tu sacrificii peste puterile tale? Să nu uităm că dărnicia şi binefacerea sunt un lucru înţelept căci noi de fapt transferăm bunurile lumii în bunuri veşnice. Ai tu mintea lui Cristos care gândeşte şi acţionează după cuvintele Domnului din Luca 12:33,34: “Vindeţi tot ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă rost de pungi, care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul, şi unde nu roade molia. Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră.” Astfel să dăm lucrurile trecătoare pentru a primi pe cele veşnice, să dăm lucrurile pe care nu le putem ţine şi poseda etern pentru a câştiga adevăratele bogăţii şi să înţelegem că această poruncă nu este simbolică, ci literală, căci aşa au pus-o în practică Isus şi primii creştini. În plus, Dumnezeu care este credincios nu ne va lăsa, căci de fapt îl împrumutăm pe El (Proverbe 19:17), şi cu siguranţă vom fi binecuvântaţi cu alte bunuri materiale şi cu tot ceea ce ne este necesar pentru a trăi (Maleahi 3:10), căci dacă dăm, şi Dumnezeu ne va da, dacă ne zgârcim, şi El se va zgârci cu noi (Proverbe 21:13; 11:24), ba mai mult vom arăta că comoara noastră este fie Regatul cerurilor, fie bogăţiile nedrepte. Pe lângă aceasta, poziţia noastră din cer va fi în funcţie de cât de mare este contul nostru din cer, pe care l-am realizat şi prin dărnicie şi binefacere (Luca 16:11,12).

În viaţa pe care o trăim, fie că ne convine sau nu, timpul se scurge în mod ireversibil, prin urmare să-l folosim cu înţelepciune. În faţa noastră ne stau două opţiuni: fie muncim la un castel de nisip, care ne poate aduce anumite satisfacţii temporare, fie vom zidi o locuinţă eternă în duhul, care chiar dacă nu este vizibilă este cea mai bună investiţie pentru timpul nostru. Să nu uităm că administratorul nedrept din parabola lui Isus şi-a folosit timpul pentru a-şi face prieteni pe cei ce erau datori Stăpânului său, dacă şi noi ne vom face timp pentru a începe şi a continua o relaţie de prietenie cu Dumnezeu, atunci vom face cea mai bună investiţie. Astfel dacă nu ne-am dedicat viaţa noastră complet lui Dumnezeu, este timpul să o facem.

Însă pentru a înţelege mai bine ce înseamnă a ne administra mai bine timpul voi da o ilustrare, în care compar o zi din viaţa unui om cu un tort, însă din acest tort noi trebuie să luăm o felie, cam o treime din tort pentru cele opt ore aproximativ de muncă, alte opt ore pentru dormit, astfel mai rămân opt ore, în care mai trebuie să mâncăm să ne relaxăm, să facem cumpărături, să spălăm, să gătim, etc. Prin urmare, mai avem foarte puţin timp pentru Dumnezeu, astfel cu toate că I-am dedicat lui întreagă viaţa noastră şi deci tot timpul, la urmă vedem că îi dăm firmiturile, sau poate că nici alea. Să nu înţelegem din această comparaţie că Dumnezeu nu este conştient de necesitatea normală a noastră de a mânca, de a dormi, de a munci, de a ne relaxa, etc. Însă El vrea ca cea mai mare parte din timpul liber să-l ocupăm cu părtăşia cu El, în primul rând, prin rugăciune (1Tesaloniceni 5:17) şi studiu (Iosua 1:8), apoi comuniunea cu familia şi cu fraţii şi surorile de credinţă (Efeseni 5:19; 1Tesaloniceni 5:11; 1Timotei 5:8), şi apoi cu lucrarea de predicare a veşti bune (Efeseni 6:15), de aceea Biblia ne dă îndemnul în Efeseni 5:15-17: “Luaţi seama deci cu amănunţime cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi, răscumpărând timpul, căci zilele sunt rele. De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.” Deci noi trebuie să discernem care este voia Domnului, şi să înţelegem priorităţile în viaţa noastră şi să acţionăm conform lor folosindu-ne astfel timpul nu pentru a risipi, ci pentru a strânge comori spirituale eterne, căci Isus a spus: “…cine nu strânge cu mine risipeşte.” (Matei 12:30).

În primul rând vreau să precizez faptul că a depune eforturi sau a face fapte bune pentru Dumnezeu, nu însemnă că salvarea noastră vine ca urmare a meritelor noastre, căci salvarea din păcat şi moarte şi primirea vieţii veşnice ni se oferă cadou prin harul sau favoarea nemeritată a lui Dumnezeu (Romani 6:23; Efeseni 2:8,9). Însă faptul că ne folosim banii, timpul şi energia pentru Dumnezeu, arătăm că noi am primit harul lui Dumnezeu şi că manifestăm recunoştinţă faţă de jertfa nespus de preţioasă a Domnului Isus (Efeseni 2:10; Tit 2:11,12; 3:5-8). Astfel spunem cât de mult îţi foloseşti resursele pentru Dumnezeu ca să-ţi spun cât har ai.

În altă ordine de idei, faptul că activăm pentru Dumnezeu şi ne dăm toată silinţa, să nu înţelegem că facem aceasta doar prin înţelepciune şi putere proprie, căci Dumnezeu este cel care ne dă putere prin Spiritul Sfânt, care ne umple de vigoare, de tărie şi prospeţime, în primul rând spirituală, dar şi psihică şi uneori chiar şi fizică (Isaia 40:28-31; Efeseni 3:16,20; Filipeni 2:13), de fapt a face o anumită lucrare pentru Dumnezeu doar prin efort propriu, aceasta indică că ceva nu este în regulă cu acea lucrare, sau că tu nu eşti în Cristos de unde să-ţi extragi seva pentru a avea putere, căci Pavel a spus în Galateni 2:20:” Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” Iar Domnul Isus a spus în Ioan 14:10: “…ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări.” De aceea să ne lăsăm modelaţi în mâna lui Dumnezeu şi să fim maleabili ca Dumnezeu să lucreze şi prin noi. Dar pentru aceasta trebuie să fim dispuşi să ne folosim energia şi forţa noastră în slujba lui Cristos, de aceea să fim la dispoziţia lui, fiind sensibili la orice şoaptă a Spiritului Lui, pentru a o duce la îndeplinire spre gloria lui şi spre îmbogăţirea noastră spirituală. Însă să avem grijă pentru a nu face un activism de capul nostru, adică noi nu trebuie să-I slujim lui Dumnezeu cum credem noi că este bine, ci trebuie să aşteptăm în prezenţa lui Dumnezeu, prin rugăciune şi studiu pentru a percepe ce doreşte El să facem noi. Căci dacă vom face noi lucrări mari spirituale de capul nostru, fără călăuzirea lui şi astfel fără ajutorul lui, ne vom trezi că batem pasul pe loc, sau ne vom extenua că nu Cristos care locuieşte în noi va face acele lucrări, ci noi şi astfel ne vom obosi. Ba mai mult îi vom face un de-serviciu lui Dumnezeu, căci vom aduce jertfe străine nu după regulile şi îndrumarea lui. Gândiţi-vă, noi suntem ostaşi ai lui Cristos (2Timotei 2:3), putem noi oare să începem unele misiuni sau unele bătălii fără comanda şi sprijinul Căpeteniei noastre? O astfel de comportare într-o armată lumească se sancţionează aspru, cu atât mai mult vom fi sancţionaţi noi, ostaşii lui Cristos, căci voinţa proprie este ca şi păcatul idolatriei (1Samuel 15:23). În consecinţă, dacă Comandantul nostru ne va spune astăzi să stăm în prezenţa lui prin rugăciune şi să mijlocim pentru unii oameni sau să ne rugăm pentru noi, căci ne dă un spirit de rugăciune (Zaharia 12:10), nu vom face altceva, nu vom studia, sau nu vom merge să predicăm evanghelia, căci Stăpânul vrea să facem ceea ce ştie El că este mai bine pentru noi pentru acea zi, dacă însă ne va spune să stăm să studiem căci El va turna un spirit de înţelepciune şi descoperire (Efeseni 1:17), vom sta şi vom studia, dacă ne spune să predicăm în parc evanghelia, vom merge pentru că ştim că vom avea succes pentru că El ne va însoţi, şi a dat toate piedicile la o parte, de aceea ne îndeamnă să predicăm acum (Fapte 16:6-10).

Atunci în concluzie înţelegem că: 1.Trebuie să fim dispuşi şi dornici din iubire să oferim timpul, banii şi energia noastră pentru regatul cerurilor, şi toate acestea se vor transforma în bunuri eterne ale Regatului lui Cristos. 2. Să fim însă sensibili la ceea ce ne transmite Dumnezeu prin Biblie, fraţi, în duhul nostru, prin circumstanţe, ca să învăţăm, cum, când şi unde să facem voinţa sa în modul cel mai eficient, pentru a câştiga bogăţiile eterne şi nu cele nedrepte.

Un domeniu în care creştinii trebuie să fie credincioşi sau loiali este domeniul înfrumuseţării fizice, chiar dacă nu este un domeniu important, totuşi Domnul Isus ne spune în Luca 16:10 BC următoarele: “Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari; şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept şi în cele mari.” Prin urmare creştinii trebuie să fie atenţi şi chibzuiţi chiar şi în modul cum se îmbracă se machiază, etc. Căci ei doresc să fie credincioşi şi în cele mai mici lucruri, atât în ce priveşte principiile implicate în domeniul înfrumuseţării şi al vestimentaţiei pe care vor să le împlinească, cât şi în aspectul cheltuieli pentru înfrumuseţare şi îmbrăcăminte în care vor să fie înţelepţi. Toate acestea capătă mai mare importanţă, având în vedere ceea ce se petrece astăzi în lume, căci astăzi mai mult ca oricând, oamenii cheltuiesc sume uriaşe pe îmbrăcăminte, pe coafură, pe toalete, pe farduri, pe tratamente menite să înfrumuseţeze sau să corecteze diferite aspecte exterioare nedorite, printre care: vopsirea părului, transplant de păr, chirurgie estetică, mărirea sânilor, etc. Prin urmare, spiritul acestei lumi impulsionează mai mult ca oricând la aducerea de jertfe Zeului frumuseţii, de la cheltuirea unor sume uriaşe, până la acceptarea unor suferinţe mari cum ar fi smulgerea unghiilor, pentru ca următoarele să fie mai frumoase, astfel mulţi adulţi, frecventează centre de slăbire, cursuri de aerobică, şi fac orice pentru ca frumuseţea fizică să iasă în evidenţă, să capteze privirile, să atragă, să impresioneze. Având în vedere aceste lucruri tot mai folosite în lume, se ridică o întrebare pertinentă: cum trebuie să privească creştinii frumuseţea corporală ? La această întrebare vom încerca să răspundem în continuare.

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să revenim din nou în Eden, la timpul când Dumnezeu I-a creat pe Adam şi pe Eva, atunci când nu exista nici o problemă în ce priveşte frumuseţea fizică, căci Dumnezeu I-a făcut perfect frumoşi (Deuteronomul 32:4). Adam şi Eva nu aveau nevoie nici de haine sau de trusă de machiaj, căci era o temperatură potrivită, ei nu îmbătrâneau şi nu le era ruşine, căci sentimentele de ruşine şi teamă nu au apărut decât după căderea în păcat. Ei nu aveau nevoie nici de podoabe de argint sau aur, căci ei erau podoaba de preţ a Edenului (compară cu Cântarea cântărilor 1:10; 5:14; 7:1,4), însă după introducerea păcatului în lume, omul a avut nevoie de haine şi de împodobire suplimentară pentru aşi ascunde defectele de frumuseţe sau efectele îmbătrânirii. În consecinţă, Dumnezeu care este persoana cea mai flexibilă şi adaptabilă din univers, a permis chiar ca oamenii credincioşi să se împodobească şi să se îmbrace chiar cu lucruri scumpe (Geneza 41:42; Exod 32:2,3; Estera 2:7,12,15; Iov 42:11; Daniel 5:7,29). De fapt în Vechiul Legământ binecuvântarea lui Dumnezeu era în primul rând materială (Geneza 12:2; 24:35; Deuteronomul 28:1-14). Dar în Noul Legământ ea este în primul rând spirituală (Efeseni 1:3), deoarece creştinii sunt cetăţeni ai cerului (Filipeni 3:20,21), iar ei în mod figurat sunt transferaţi în cer cu Isus, de aceea ei nu trebuie să pună accent pe frumuseţea exterioară, ci pe cea interioară, cea a calităţilor prin care îl imităm pe Dumnezeu (1Petru 3:4; Efeseni 5:1). În concluzie creştinii trebuie să privească frumuseţea corporală ca nefiind de mare importanţă, deoarece este trecătoare şi Dumnezeu se uită la inimă nu la modul cum ne îmbrăcăm sau cum ne pieptănăm (1Samuel 16:7). Dar să vedem în continuare principiile pentru creştini în domeniul: 1.Îmbrăcăminte; 2. Bijuterii; 3.Coafură-machiaj.

Din totdeauna hainele au transmis un mesaj despre noi, cine suntem, cu ce ne ocupăm, care este starea de spirit a noastră, din ce comunitate sau anturaj facem parte. De pildă, în vechime, o femeie care avea faţa acoperită, stând pe stradă desemna o prostituată (Geneza 38:14,15), oamenii lui Dumnezeu aveau o îmbrăcăminte specială, de pildă preoţii, care purtau haine de in subţire, aveau brâu şi turban (Exod cap.28), sau profeţii, care de obicei aveau o manta şi o curea la mijloc (1Samuel 28:14; 2Împăraţi 1:8; Matei 3:4), chiar Israelul ca naţiune avea un element distinctiv faţă de celelalte popoare în îmbrăcăminte şi anume cicurele pe care evrei trebuiau să-l poarte spre aşi aduce aminte de poruncile lui Iahve (Numeri 15:37-41). Având în vedere că îmbrăcămintea transmite despre noi un mesaj, trebuie să fim atenţi cum ne îmbrăcăm, căci nu dorim ca să-l reprezentăm în mod greşit pe Stăpânul nostru, de aceea Biblia ne dă un principiu simplu în această privinţă, cel din 1Timotei 2:9 şi din 1Petru 3.3,4 unde se subliniază că creştinii trebuie să urmărească simplitatea şi modestia în îmbrăcăminte, îmbrăcându-se în mod cuviincios şi nu cu îmbrăcăminte scumpă şi costisitoare prin care să eclipsăm pe ceilalţi (1Timotei 2:9; Filipeni 2:2,3). De asemenea ne vom îmbrăca curat şi ordonat, ca ambasadori a-I lui Cristos dar şi ţinând cont de ocazia în care suntem (Zaharia 3:3-5; 2Corinteni 5:20). Este de asemenea înţelept să evităm hainele transparente, fustele mini, sau hainele strânse pe corp, căci noi nu dorim să avem o îmbrăcăminte senzuală pentru a trezi pofte nelegiuite şi astfel să poticnim pe alţii (Matei 18:6). De asemenea nu credem că este înţelept să urmăm întotdeauna moda schimbătoare a lumii, căci aşa ne-am investi toţi banii în noile apariţii vestimentare, pe când noi ştim căci chipul lumii acesteia trece (1Corinteni 7:31), astfel vom avea o judecată sănătoasă, folosindu-ne mai mult resursele financiare pentru a câştiga bogăţiile eterne. Aceasta nu înseamnă că este greşit să ne facem haine noi, însă să fim ca Dorca, care şi-a făcut un obicei din a dărui, nu numai din aşi coase pentru ea, şi pentru aceasta a fost binecuvântată de Dumnezeu, căci a fost înviată din morţi (Fapte 9:36-42). Ce se poate spune despre tine? Ai dăruit vreo dată haine noi celor ce aveau nevoie, ca şi Dorca? Sau poate că nici hainele de care nu mai ai nevoie nu le dăruieşti? Cu siguranţă dacă vom fi credincioşi în administrarea banilor pentru îmbrăcăminte, şi vom fi darnici şi modeşti vom fi feriţi de spiritul lumii.

Este adevărat că în Vechiul Legământ purtarea de bijuterii nu era interzisă, chiar în cantităţi mari, de fapt aurul în sine nu este necurat, căci a fost creat de Dumnezeu, în plus, multe lucruri din cer, chiar şi gloria lui Dumnezeu este comparată cu strălucirea aurului (Ezechiel 1:4,26,27; Apocalipsa 4:2,3), chiar Dumnezeu a împodobit naţiunea lui Israel simbolic cu bijuterii (Ezechiel 16:9-14), iar metalele preţioase şi nestematele erau folosite ca ornamente în cortul întâlnirii şi la templu (Exod cap. 25,28; 1Împăraţi cap.6). Însă în scrierile Noul Legământ este privit în mod nefavorabil purtarea de bijuterii scumpe (1Petru 3:3,4; 1Timotei 2:9), chiar dacă în Vechiul Legământ bijuteriile costisitoare erau permise ca mod de împodobire (Geneza 13:2; 24:22; 24:35,53; Exod 35:22; Iov 42:11; Daniel 5:7), însă creştinii au norme mai înalte în ce priveşte împodobirea, astfel ei sunt încurajaţi să pună accent pe împodobirea spirituală în omul ascuns al inimii după cum reiese din 1Petru 3:3,4 BC unde se spune: “ Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule din aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia neperitoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.” În timp ce acest text spune pe ce împodobire să punem accentul, adică pe cea spirituală, cel din 1Timotei 2:9,10, ne spune cum să ne împodobim din punct de vedere fizic, prin cuvintele: “Tot aşa, femeile să se gătească, având o îmbrăcăminte cuvincioasă cu modestie şi bun simţ,…” iar în continuare textul ne spune cum să nu ne împodobim din punct de vedere fizic: “..nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe,…”, căci de fapt mireasa lui Cristos nu este prezentată în Biblie ca având bijuterii sau alte forme de împodobire, însă prostituata, Babilonul cel mare este prezentată ca fiind împodobită cu aur şi pietre scumpe (Efeseni 5:27 comp. cu Apocalipsa 17:4; 19:7,8). Motivele pentru această interdicţie este că purtarea de bijuterii scumpe este: 1. Lipsă de modestie, căci prin ele poţi ieşi în evidenţă şi să eclipsezi pe ceilalţi (1Timotei 2:9); 2. Teama de Dumnezeu, căci textul ne spune în continuare: “…nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că se tem de Dumnezeu.”, astfel teama de Dumnezeu ne împinge la a asculta de acest principiu, şi la a ne împodobi cu fapte bune, printre care şi dărnicia, dar cum vom da noi bani celor săraci sau pentru lucrarea lui Dumnezeu, dacă aceşti bani îi avem investiţi în bijuterii? Cu toate acestea să avem grijă să nu fim ipocriţi, căci de geaba nu purtăm bijuterii dacă în schimb suntem egoişti şi depozităm sume mari în bancă sau în bunuri materiale.

Dar ce putem spune despre purtarea verighetei ca semn pentru cei căsătoriţi? Şi aceasta este o chestiune de conştiinţă, astfel unii creştini cu o conştiinţă mai sensibilă vor spune, că ei nu vor purta verighetă deoarece nu prea se potriveşte cu litera textului din 1Timotei 2:9, ba mai mult verigheta îşi are originea din păgânism, având o semnificaţie religioasă în religia idolatră falsă. Alt creştin însă conştiinţa îi va spune altceva, şi anume că purtarea unei simple verighete, chiar de aur, nu încalcă spiritul legii Noului Legământ, iar cât despre semnificaţia religioasă păgână a verighetei, aceasta în prezent s-a pierdut, dar a căpătat semnificaţia unirii celor doi prin căsătorie, prin urmare verigheta le spune celor din jur că purtătorul ei este căsătorit, ceea ce uneori are avantajele ei. Deci, cei ce poartă verighetă să nu-i judece pe cei ce nu o poartă cu toate că sunt căsătoriţi, şi nici cei ce nu o poartă să nu-i judece pe cei ce o poartă (comp. cu Romani 14:3), căci nu în aceasta stă aprobarea lui Dumnezeu.

Principiile mai sus prezentate se aplică şi la machiaj şi la coafură, astfel vom evita moda extravagantă a lumii urmărind şi în acest domeniu simplitatea, modestia şi seriozitatea (1Timotei 2:9). Şi în aceste domenii un rol important îl joacă conştiinţa, astfel unele creştine pe baza conştiinţei lor poate vor abandona complet, rujul, rimelul, trusa de machiaj, vopsirea părului însă altele tot cu o conştiinţă curată se vor machia dar dacă o vor face, o vor face în mod abia perceptibil, cu bun simţ, modestie şi judecată sănătoasă, nu ca Izabela care se farda excesiv, putând fi recunoscută de la distanţă după machiajul ei (2Împăraţi 9:30-32), sau într-un mod asociat cu comportarea libertină (Ieremia 4:30; Ezechiel 23:40) Cu siguranţă creştinele vor evita excesele necoafându-se în culori ţipătoare, stridente care ar atrage atenţia în mod nepotrivit asupra lor. Chiar este bine ca în toate aceste domenii surorile tinere să ceară şi părerea celor mai în vârstă pentru a nu cădea în extreme (Tit 2:3-5). De asemenea este bine ca femeile să aibă părul lung, căci acesta este podoaba femeii, iar bărbaţii părul scurt având o tunsoare serioasă demnă de un copil al lui Dumnezeu, astfel să se facă o diferenţă între bărbat şi femeie (1Corinteni 11:14,15). Şi bărbaţii trebuie să aibă grijă ce transmit prin stilul lor de pieptănătură, de modul cum îşi rad barba, căci cu siguranţă ei ca cetăţeni ai cerului nu doresc să imite starurile lumeşti ci doresc să fie credincioşi şi în cele mici (1Petru 1:15,16).

1. De ce trebuie să fim credincioşi şi în domeniul înfrumuseţării fizice ?
2. Care sunt principiile care-I va ghida pe creştini în ce priveşte îmbrăcămintea ?
3. Ce declară Scripturile Noului Legământ despre împodobirea cu bijuterii ?
4. Dar cu privire la machiaj şi coafură ?