BluePink XHost

Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink

Pentru a înţelege mai bine această influenţă rea, vom reveni din nou la evenimentele petrecute în grădina Edenului, şi la primii oameni, Adam şi Eva. Încă de la început Dumnezeu a pus în om capacitatea de a conduce, căci ei trebuiau să stăpânească peste animale şi peste grădină (Geneza 1:28), dar bineînţeles cu iubire, şi chiar aşa a făcut Adam înainte de păcat, El a tratat animalele cu blândeţe chiar dându-le nume la toate (Geneza 2:19,20). În plus, Adam era capul şi astfel conducătorul femeii, căci el a fost creat primul şi apoi femeia, de asemenea femeia a fost creată pentru bărbat şi nu bărbatul pentru femeie (1Corinteni 11:3,8,9), acestea sunt motivele pentru care bărbatul este capul. Însă el trebui-a să-şi folosească autoritatea într-un mod iubitor, care să-l imite pe Dumnezeu (Efeseni 5:1). Pe lângă toate acestea, atât Adam cât şi Eva trebuiau să fie supuşi Creatorului şi să se lase condus de acesta, astfel omul a fost creat cu dorinţa naturală de a fi condus (de Dumnezeu şi de autoritatea numită de acesta), şi de a conduce (bărbatul pe femeie, iar aceasta sub autoritatea soţului urma să conducă pe copii şi pe animale).

2.Cum a afectat spiritul lumii, dorinţa naturală de a conduce şi a fi condus ?

Primul act care a stricat acest echilibru, a fost actul răzvrătirii lui Satan, care a tânjit după o poziţie care nu îi aparţinea în mod legitim. Însă spiritul lui Satan a pătruns în lume prin păcatul lui Eva (1Timotei 2:14), căci ea şi-a luat dreptul de a decide fără a se consulta cu autoritatea numită de Dumnezeu, şi anume bărbatul. Apoi şi Adam a ales ca şi Eva independenţa, fiind “dumnezei” (Geneza 3:5 BB:2001n.s.). Astfel omul a ales să se conducă singur, să decidă el în locul lui Dumnezeu, ce este bine şi ce este rău. Însă mai târziu omul, pentru aşi stinge dorinţa de a fi condus de o fiinţă supranaturală, şi-a făcut diferiţi zei şi diferite forme de închinare şi ritualuri pentru a-i mulţumii pe aceşti zei şi conştiinţa omului decăzut (Ieremia 11:13; 44:17,18). Însă în spatele tuturor acestor zei falşi nu stă decât Diavolul, care este promotorul independenţei şi a conducerii fără Adevăratul Dumnezeu, Iahve (1Corinteni 10:20).

În plus, spiritul lumii insuflat de Satan, a făcut ca oamenii să cadă în două extreme cu privire la conducere, astfel există conducerea de tip, tiranic, dictatorial; sau cealaltă extremă este o conducere tolerantă, ca de exemplu, părinţii care lasă ca copii lor să-şi facă de cap, fără ai disciplina şi a impune unele reguli în viaţă. Nici una din aceste două extreme nu este bună, dar această dereglare în domeniul exercitării autorităţii a fost profeţită în Geneza 3:16 BCR unde se spune: “Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii şi dorinţa ta se va ţine după soţul tău, şi el va domina peste tine.” Deci din cauza păcatului, conducerea iubitoare a soţului urma să fie de multe ori, o dominare sau stăpânire tiranică, iar femeia va avea o anumită povară sufletească, şi va fi dependentă de ocrotirea soţului. Iar istoria a arătat tot felul de dereglări în a conduce şi a fi condus, însă ce trebuie să facă creştinii?

Având în vedere, că nesupunerea a dus la aceste dereglări, soluţia pentru a contracara spiritului lumii, este supunerea din inimă faţă de orice fel de autoritate rânduită de Dumnezeu. Astfel creştinii trebuie să recunoască şi să respecte, orice fel de autoritate, ca de exemplu: autorităţile guvernamentale (Tit 3:1); autoritatea în familie, la şcoală (Efeseni 5:22-24; 6:1-4; Galateni 4:1,2); cele de la locul de muncă (Efeseni 6:5-9); cele din adunarea creştină (Evrei 13:17).

Toate aceste autorităţi, sunt imperfecte şi deci relative, astfel trebuie să ascultăm de ele, însă există excepţii de la ascultare, acestea sunt atunci când ele pretind ceva contrar autorităţii supreme care este Dumnezeu (Fapte 5:29). Însă cine se împotriveşte sau nu ascultă de aceste autorităţi îngăduite de Dumnezeu, fără a avea motivul ascultării de Dumnezeu, se împotriveşte sau nu ascultă de fapt de Dumnezeu care le-a instituit şi rânduit (Romani 13:2). Prin urmare creştinii trebuie să se supună acestora, ca reprezentanţi ai lui Dumnezeu (1Petru 2:13,14), şi să asculte de legile sau regulamentele impuse de aceştia (Romani 13:1-7) indiferent dacă aceştia sunt: profesori, consilieri la primărie, şefi, patroni, poliţişti, păstori, soţi necredincioşi (1Petru 3:1), etc.

Însă şi cei ce exercită autoritatea, trebuie să o facă, cu dreptate, echitate, rezonabilitate şi iubire, cooperând şi fiind transparenţi în tot ceea ce fac. Atunci lucrurile vor merge bine, dacă atât cel ce trebuie să se supună o face din iubire şi respect, cât şi cel ce este conducător să conducă cu iubire şi respect faţă de cel condus, ştiind că are şi el deasupra lui un cap la care va da socoteală de modul cum conduce, tocmai de aceea în continuare, vom prezenta câteva principii Biblice atât pentru cei ce sunt conduşi, cât şi pentru cei ce conduc.

După cum am subliniat şi în revista nr.7 la pag.3, atitudinea creştinilor faţă de autorităţi este de supunere şi ascultare, această implică plătirea tuturor taxelor, impozitelor, cât şi respectarea legilor. (Romani 13:1-7; Tit 3:1; 1Petru 2:13-17). Toate acestea le facem pentru Domnul, (1Petru 2:13), adică ca şi cum i-am face un serviciu lui Dumnezeu, care a rânduit aceste autorităţi, căci este voia Lui acest lucru (1Petru 2:15). Deci, să nu ne răzvrătim, căci cine se răzvrăteşte contra autorităţii se răzvrăteşte contra lui Dumnezeu, care-ş manifestă Stăpânirea prin aceste autorităţi, fie guverne, preşedinţi, parlamente, primari sau consilieri, poliţişti sau gardieni. Ei sunt sabia lui Dumnezeu, sunt slujitorii Lui care fac ordine (1Petru 2:14; Romani 13:4), care fac dreptate şi menţin acest sistem până la venirea Domnului Isus. Da, noi trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru ele, căci aceste autorităţi, în măsura în care sunt corecte sunt manifestarea stăpânirii lui Dumnezeu, ei sunt daruri sub formă de oameni în societatea umană, cum păstorii sunt daruri în adunarea creştină (Efeseni 4:7).

Indiferent dacă cineva este rege (preşedinte) sau simplu funcţionar, el nu trebuie să uite că este în această funcţie pentru că Dumnezeu l-a rânduit să fie acolo (Romani 13:1). Iar pentru modul cum îşi foloseşte autoritatea va da socoteală înaintea lui Dumnezeu, care i-a dat această autoritate. De aceea trebuie să a-i grijă pentru a nu-ţi folosi autoritatea greşit ca stăpânitorii popoarelor (Marcu 10:42), de aceea ţine cont de sfaturile date de Dumnezeu prin Moise, regilor din Israel, sfaturi consemnate în Deuteronomul 17:14-20 BC, de unde desprindem următoarele principii, aici se spune: “… să pui peste tine ca împărat pe acela pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, şi anume să iei un împărat din mijlocul fraţilor tăi; nu vei putea să pui împărat pe un străin, care să nu fie fratele tău…” Deci chiar evreii trebuiau să pună rege pe omul ales de Dumnezeu, din păcat mulţi creştini, au făcut numele lui Cristos de râs, pentru că au luptat pentru o poziţie de autoritate fără să fie chemat şi ales de Dumnezeu, doar ambiţia lui şi nu dorinţa lui Dumnezeu l-au propulsat, de aceea orice creştin care are oportunitatea sau dorinţa de a fi într-o funcţie publică, trebuie să se întrebe: Sunt chemat de Dumnezeu? Are Tatăl ceresc un plan cu mine în această privinţă? Sunt sigur, am primit unele înştiinţări divine, că Domnul Isus Regele regilor vrea acest lucru? Mi-a dat Dumnezeu darul spiritual al cârmuirii sau administrării pentru a mă echipa pentru o funcţie care implică administrarea? Sau nu cumva ambiţia mea, dorinţa mea, râvna mea după poziţie mă împinge la aceasta? Aceste întrebări sunt valabile şi pentru un post de conducere într-o întreprindere.

Un alt principiu era: “Dar să n-aibă mulţi cai,” da, regele israelit nu trebuia să se bazeze pe propria lui forţă militară, ci pe puterea lui Iehova oştirilor, tot aşa, liderii nu trebuie să se încreadă în propria forţă şi înţelepciune, ci în nemărginita puterea şi tărie a Suveranului universului. Mai departe textul din lege spunea: “Să n-aibă un mare număr de neveste, ca să nu i se abată inima;” prin urmare creştinul care are o funcţie importantă (şi nu numai el), trebuie să fie vigilent şi să-şi păzească inima în relaţiile cu persoanele de sex opus, cum ar fi de pildă cu secretarele. În plus, textul spune: “ şi să nu strângă mari grămezi din argint şi aur” astfel el nu trebuie să-şi folosească slujba şi influenţa pe care o are, ca un mijloc de a se îmbogăţi, el trebuie să se mulţumească ca şi restul creştinilor cu strictul necesar, cu cât mai puţin, pentru a fi dăruit altora multul, pentru a fi darnic şi sensibil la nevoile oamenilor, sacrificându-se, şi făcând dreptate, nu egoist şi avar, plin de interese personale materialiste. De asemenea, trebuie să nu uite şi de următorul îndemn: “Când se va aşeza pe scaunul de domnie al împărăţiei lui, să scrie pentru el, într-o carte, o copie a acestei … Va trebui s-o aibă cu el şi s-o citească în toate zilele vieţii lui, ca să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul lui, să păzească şi să împlinească toate cuvintele din legea aceasta şi toate poruncile acestea, pentru ca inima lui să nu se înalţe mai presus de fraţii lui, şi să nu se abată de la poruncile acestea nici la dreapta nici la stânga, şi să aibă astfel multe zile în împărăţia lui, el şi copiii lui, în mijlocul lui Israel.” Astfel un creştin într-o funcţie, trebuie cu atât mai mult să nu-şi neglijeze citirea zilnică a Bibliei, care este o oglindă care-i permite să vadă tendinţele rele şi astfel să poată fi corectat cât mai repede (Iacov 1:22-25). Căci cu cât conducem mai mulţi oameni cu cât greşelile noastre au repercusiuni mai grave şi astfel responsabilitatea creşte faţă de ei. De asemenea, să studiem şi legea umană care ne va permite mai ales dacă suntem într-o funcţie să administrăm mai bine lucrurile. Da ei trebui să fie zilnic în părtăşie cu Dumnezeu, prin Cuvântul Său pentru a fi ireproşabili, ca Daniel despre care nu s-a găsit nici un cusur în slujba pentru împăratul (Daniel 6:4), şi pentru a nu se îngâmfa şi ridica deasupra celorlalţi oameni, căci poruncile lui Dumnezeu ne smeresc şi ne descoperă natura noastră păcătoasă şi decăzută.

Când autorităţile guvernamentale ne nedreptăţesc, ne opresc de la închinarea la Adevăratul Dumnezeu, sau îi persecută pe creştini, sau chiar ne fac să suferim pentru cauze particulare şi ne-spirituale, ce este de făcut?

Un alt lucru pe care noi îl putem face, sunt demersurile legale, adică apelarea la tribunal sau la instanţe internaţionale, mai ales dacă este vorba de interdicţii în ce priveşte viaţa de ucenic al Domnului şi de predicare a veştii bune, astfel putem lua poziţie prin scrisori sau prin mijloace legale de a face dreptate ca primii apologeţi (apărători) ai creştinismului din primele secole, ca şi Pavel care s-a luptat până în faţa Cezarului pentru “…apărarea şi stabilirea legală a veştii bune”(Filipeni 1:7 NW). Dar chiar dacă este o situaţie personală, putem apela la mijloace legale, ca şi apostolul Pavel care, atunci când evreii doreau să-l ucidă, el a apelat la drepturile de cetăţean roman, chiar la dreptul de a fi judecat de Cezar (Fapte cap.22-25). Mai presus de toate însă, indiferent de ce ni s-ar întâmpla, noi să fim ca Isus, care se comporta după cum se spune în 1Petru 2:23 BC: “Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea (“se încredinţa” BCR) dreptului Judecător.” Da, chiar dacă autorităţile laice fac din apăsare o lege (Psalmul 12:5), noi să ne încredinţăm viaţa Credinciosului Creator făcând binele (1Petru 4:16-19), fiind încredinţaţi că orice stăpânire abuzivă este doar pentru un timp, şi sub controlul lui Dumnezeu, care poate schimba înclinaţia inimii celor cu autoritate (Neemia 2:4,5,8; Psalmul 34:6). Pe lângă toate acestea, să nu uităm, că dacă Dumnezeu permite o conducere nedreaptă, ştie El de ce o permite, poate pentru a ne arăta gradul nostru slab de ascultare şi supunere pentru a ne corecta, făcându-ne mai smeriţi şi dependenţi de El, de aceea în loc să întrebăm: de ce permiţi un guvern corupt? Mai bine ne-am întreba: ce vrei să mă înveţi prin suferinţa sau nedreptatea ce o îngădui în viaţa mea? Sau: ce trebuie să curăţ eu din mine?

Pentru a înţelege mai bine aceste învăţături din Cuvântul lui Dumnezeu, să medităm în continuare la câteva principii Biblice pentru cei ce exercită autoritatea în adunarea creştină. De pildă, Pavel care era şi un apostol cu autoritate şi care de fapt a scris cele mai multe cărţi din Biblie, a spus în 2Corinteni 1:24 NW:“Nu că suntem stăpâni pe credinţa voastră, ci suntem colaboratori…”, ce mentalitate sănătoasă faţă de fraţii lui în credinţă din Corint, unii dintre ei simpli fraţi în comparaţie cu Pavel, marele apostol al neamurilor (Romani 15:16-20)! Tot le fel Domnul Isus ne învaţă ce mod de gândire trebuie să aibă cei cu autoritate în adunarea creştină, când spune: “Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri, va fi înălţat.” (Matei 23:11,12; vezi şi 20:25-27), deci cel ce are autoritate trebuie să slujească nu să facă pe dictatorul, el trebuie să aştepte ca Dumnezeu să-l înalţe, nu să se înalţe sau să atragă atenţia asupra lui, de asemenea el trebuie să fie un exemplu de sacrificiu pentru turmă după cum şi apostolul Petru spune în 1Petru 5:2,3 BCR: “…nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei încredinţaţi vouă, ci făcându-vă exemple turmei.” Astfel cu siguranţă, când păstorii sau alte persoane cu autoritate vor fi consideraţi de turmă exemple vrednice de imitat (comp. cu Evrei 13:7), atunci cu siguranţă autoritatea primită este folosită în mod corect, iar supunerea faţă de aceştia va fi uşor de îndeplinit.

Însuşi Isus capul adunării şi iniţiatorul creştinismului se supune Tatălui, lăsându-ne astfel un model vrednic de urmat (1Corinteni 11:3; 15:24-28; Filipeni 2:5-11). De aceea El a primit autoritate şi o poziţie deasupra tuturor, cu excepţia Tatălui, de aceea orice creştin trebuie să-i fie supus în toate Lui Cristos (Efeseni 5:24), şi aceasta o putem demonstra prin ascultare de poruncile Lui (Ioan 14:15). Însă putem demonstra supunere dacă ne supunem şi ascultăm de darurile sub formă de oameni date de el în adunare pentru zidirea corpului Său şi pe care i-a investit cu autoritate (Efeseni 4:7-13). Acest lucru îl subliniază şi sfântul Pavel în Evrei 13:17 BCR unde se învaţă următoarele: “ Ascultaţi de mai-marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei veghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală; ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos.” Astfel chiar dacă în lume nu prea mai este la modă supunerea şi ascultarea deoarece spiritul lumii îi îndeamnă tot mai mult la neascultare, în contrast, creştinii trebuie să fie ascultători şi supuşi faţă de cei ce îi conduc în Domnul, chiar dacă uneori şi aceştia mai greşesc, sau poate ni se pare că uneori suntem mai înţelepţi ca ei, sau mai călăuziţi de Spiritul lui Dumnezeu ca ei. Însă cu siguranţă că dacă ne vom smeri, Dumnezeu ne va înălţa, iar conducătorii carnali şi incompetenţi la timpul potrivit vor fi înlăturaţi din adunarea creştină. Acest lucru la făcut regele David, care a fost uns ca rege prin porunca lui Iahve, însă s-a supus lui Saul un rege lepădat şi nu l-a ucis când a avut ocazia manifestând astfel respect faţă de unsul lui Dumnezeu (1Samuel cap.24). De aceea Biblia ne încurajează în repetate rânduri la supunere, căci cine se supune autorităţii din poporul lui Dumnezeu se supune lui Dumnezeu (1Tesaloniceni 5:12,13; 1Timotei 4:11; 5:17).

În mod similar, cei ce sunt tineri trebuie să-i respecte pe cei în vârstă (1Petru 5:5; Tit 2:2), iar cei în vârstă să nu dispreţuiască pe tineri, mai ales dacă aceştia au o numire în adunare (1Timotei 4.11,12). Tot aşa femeile tinere trebuie să asculte de cele în vârstă cu experienţă (Tit 2:3,4), şi toate să se supună autorităţii bărbatului, căci orice bărbat chiar fără o numire este o autoritate (1Corinteni 11:3-10; 1Timotei 2:11,12). Iar surorile în vârstă să fie respectate ca nişte mame, iar pe cele tinere ca pe nişte surori de corp (1Timotei 5:2). De fapt spiritul ce ar trebui să domnească în casa lui Dumnezeu este cel descris prin cuvintele din Efeseni 5:21 BC unde se spune: “Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos.” Dar ce este de făcut când oamenii cu autoritate din adunarea creştină abuzează spiritual pe membri acesteia?

În primul rând, trebuie să ne asigurăm că este vorba de un abuz, nu să dăm curs oricărui zvon, şi de asemenea să facem diferenţa dintre o greşală minoră, şi un abuz spiritual sau o greşală gravă. Să nu uităm că şi conducătorii spirituali sunt tot oameni cu aceleaşi slăbiciuni ca şi noi (Fapte 14:15), de aceea să nu-i mustrăm prea aspru ci să-i mustrăm cu atitudinea descrisă de Pavel în 1 Timotei 5:1 BC:  “Nu mustra cu asprime pe un bătrân, ci sfătuieşte-l ca pe un tată” , deci pe lângă rugăciunile noastre fierbinţi pentru dreptate şi corectitudine în poporul lui Dumnezeu, noi putem chiar ca simplu frate să mustrăm, dar să o facem după ce ne-am verificat, motivaţia, ca nu cumva invidia să stea la baza pornirii noastre, în mod similar, să fi cercetat în prealabil bine cauzele şi împrejurările problemei, şi după ce ne-am asigurat că într-adevăr a avut loc un abuz spiritual să acţionăm, dar nu prin bârfă, ci să ne plângem la persoanele în măsură să facă ceva. De pildă, unii fraţi s-au plâns de Diotref, care era un lider-dictator şi abuziv, dar nu s-au plâns oricărui frate, ci apostolului Ioan care avea autoritate să facă ordine în adunarea lui Diotref (3Ioan 9,10). Da, Dumnezeu nu condamnă plângerile întemeiate şi le i-a în considerare pentru a face dreptate (Geneza 18.20,21), de aceea cei cu autoritate nu trebuie să condamne plângerile făcute dintr-o motivaţie corectă şi cu un spirit umil, ci imitând pe cei 12 apostoli, care au ascultat plângerile văduvelor de limba greacă care erau trecute cu vederea la împărţirea ajutoarelor, au acţionat creând un grup de slujitori (diakoni), care să se ocupe şi să rezolve această problemă (Fapte 6:1-6).

Însă ce este de făcut dacă abuzul spiritual continuă? Bineînţeles că nu vom părăsi închinarea în spirit şi adevăr, faptul că unii oameni sunt oi îmbrăcaţi în haine de lupi (Matei 7:15), sau fraţi mincinoşi strecuraţi printre noi, (2Corinteni 11:26), nu trebuie să ne împiedice pe noi să avem o bună relaţie cu Dumnezeu, ci să avem încredere în cuvintele: “Căci Domnul este un Dumnezeu care ştie totul, şi toate faptele Sunt cântărite de El… El smereşte şi El înalţă.” (1Samuel 2:3,7 BC). Să fim ca Israeliţi din timpul marelui preot Eli, care nu au încetat să i se închine lui Iahve şi să aducă jertfe la cortul întâlnirii, când fii acestuia practicau fărădelegea (1Samuel 2:12-17), însă aceasta nu înseamnă că nu putem părăsi o religie sau biserică, dacă aceasta este abuzivă şi toxică spiritual şi ne depărtează de Dumnezeu, dar aceasta nu înseamnă că vom abandona relaţia cu Dumnezeu, găsind altă adunare unde să ne putem închina împreună cu alţii, căci şi evreii sinceri au trebuit să părăsească închinarea de la templu din Ierusalim pentru cea în spirit şi adevăr (Ioan 4:21-24).

Da, chiar la locul de muncă, spiritul lumii de nesupunere se poate infiltra printre creştini, astfel locul de muncă fie va fi un mijloc de care Satan se va folosi să ne îndepărteze de Dumnezeu, printr-un anturaj rău, sau având şefi ce nu ne vor face viaţa uşoară, fie vom transforma locul nostru de muncă într-un domeniu înfloritor al împărăţiei lui Dumnezeu, unde evanghelia trăită, corectitudinea, smerenia, supunerea şi alte virtuţi vor atrage atenţia necredincioşilor spre viaţa cerească abundentă a copiilor lui Dumnezeu. Toate acestea vor fi posibile dacă vom aplica principiile adevărului în viaţa noastră, ca cel din Efeseni 6:5-8 BC unde se spune: “Robilor, ascultaţi de stăpânii voştri pământeşti, cu frică şi cutremur, în curăţie de inimă, ca de Hristos. Slujiţi-le nu numai când Sunteţi sub ochii lor, ca şi cum aţi vrea să plăceţi oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu. Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor, căci ştiţi că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.” Învăţătura creştină este în contrast cu spiritul lumii care se bazează pe egoism, astfel în timp ce creştinii se supun patronilor şi şefilor, din respect faţă de autoritatea pe care aceştia o au de la Dumnezeu, supunându-se ca lui Cristos, căci aceasta este voia lui Dumnezeu cu privire la ordinea în Societate, la firma unde muncim, cei din lume în general se supun, dacă o fac din alte motive, cum ar fi acela de a nu fi daţi afară, sau a nu li se trage o parte din salar pentru indisciplină. Însă când drepturile omului lumesc sunt încălcate, sau când pretenţiile lui nu sunt împlinite, el reacţionează, făcând gălăgie, greve, etc. Creştinul însă, în general va fi supus ca lui Cristos, autorităţii la locul de muncă, aceasta nu înseamnă că acesta nu-şi poate schimba locul de muncă, nici că nu poate într-un spirit paşnic să facă demersuri pentru drepturile lui, ci înseamnă că creştinul înţelege că locul lui de muncă este locul unde îi poate aduce glorie lui Dumnezeu, unde poate sluji pe păcătoşi spre salvarea lor, unde dacă autoritatea se foloseşte în mod corect se manifestă atunci domnia lui Cristos acolo, dar pentru aceasta este nevoie să te comporţi cu conducerea unde lucrezi, ca şi cum a-i dori tu să se comporte cu tine dacă a-i fi tu într-o poziţie de conducere (Matei 7:12). Gândiţi-vă noi trebuie să muncim la locul de muncă “ca nişte robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu. Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor”, deci noi muncim şi servim pe şefii noştri ca şi pentru Cristos, cu siguranţă dacă vom avea această mentalitate, vom avea multe de îndurat, mai ales la început, când unii vor crede că suntem oameni slabi, dar după aceea, la timpul potrivit Dumnezeu ne va înălţa. Cu timpul, şeful sau patronul, va vedea în noi o comoară, un exemplu, o lumină, şi unde va mai putea găsi el alţi angajaţi de acest calibru, care să-l respecte aşa de mult cu “frică şi cutremur”? De asemenea, să muncim la fel când suntem sub ochii şefilor cât şi când nu suntem, căci Cristos ne vede, şi noi de fapt munca pe care o prestăm o facem nu numai pentru bani, ci şi pentru El, căci aceasta este învăţătura Scripturii (vezi şi Coloseni 2:23-25).

Principiile mai sus prezentate se aplică atât faţă de patronii şi şefii credincioşi sau necredincioşi, indiferent dacă ei sunt buni sau cum spune apostolul Petru: “greu de mulţumit” sau (“suciţi” BCR n.s.), de ce? El explică în continuare în 1Petru 2:18-21 : “Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, sufere întristare, şi sufere pe nedrept. În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui.” Deci motivele prezentate de el sunt două de fapt: primul este că, cel ce suferă pe nedrept la servicii, pentru conştiinţa lui, pentru că este creştin, sau pentru că nu face înşelăciuni şi compromisuri “este plăcut lui Dumnezeu”, aduce astfel o jertfă lui Dumnezeu, apoi noi creştinii la aceasta am fost chemaţi, să suferim, şi chiar suferinţele pe nedrept de la locul de muncă sunt dovezi că prin ele noi călcăm pe urmele lui Cristos, ce onoare! Deci nu numai când suntem persecutaţi pentru evanghelie de vreun guvern, călcăm pe urmele lui Cristos, ci chiar la locul de munca devenim ca Cristos în suferinţe, şi astfel purtăm cu noi însemnele de urmaşi ai lui, rânduiţi la suferinţă, pentru a avea parte în final de glorie (comp cu 2Timotei 2:12). În plus, apostolul Pavel ne mai dă un motiv pentru care să fim supuşi autorităţii la locul de muncă, el spune în 1 Timotei 6:1 BC: “Toţi cei ce Sunt sub jugul robiei, să socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, ca Numele lui Dumnezeu şi învăţătura să nu fie vorbite de rău.” El prin aceste cuvinte nu se adresează doar celor ce au stăpâni buni, ci la “Toţi cei ce Sunt sub jugul robiei”, iar motivul pentru care să socotim pe toţi stăpâni (patroni) fie buni, fie răi, vrednici de toată cinstea este pentru ca, “Numele lui Dumnezeu şi învăţătura să nu fie vorbite de rău.”, căci noi vom da socoteală de cum am slujit adică, ca lui Cristos la acel loc de muncă, iar stăpâni vor da socoteală de modul de a conduce, dacă a fost ca a lui Cristos sau nu. Astfel fiecare să-şi vadă de menirea şi atribuţiile lui, nu de cele ale altuia, cum există tendinţa aceasta în lume. Iar dacă avem stăpâni (patroni, şefi) credincioşi, fraţi în Domnul, să nu profităm de bunătatea lor, ci să slujim la acel loc de muncă după cum descrie Biblia în 1Tmotei 6:2 BC: “Iar cei ce au stăpâni credincioşi, să nu-i dispreţuiască, sub cuvânt că Sunt „fraţi” ci să le slujească şi mai bine, tocmai fiindcă cei ce se bucură de binefacerile slujbei lor, Sunt credincioşi şi prea iubiţi.”.

Biblia îi învaţă pe aceştia lucruri contrar comportării din lume, care de multe ori se manifestă prin: ameninţări, presiuni de tot felul, înşelăciuni, promisiuni de salarii bune, de care nu se ţin de cuvânt, strigăte şi injurii, înjosiri şi discriminări , ea ne învaţă în Efeseni 6:9 BC următoarele:  “Şi voi, stăpânilor, purtaţi-vă la fel cu ei; feriţi-vă de ameninţări, ca unii care ştiţi că Stăpânul lor şi al vostru este în cer, şi că înaintea Lui nu se are în vedere faţa omului.” Ce sfat minunat, ca stăpânii de sclavi din vremea lui Pavel, în prezent patronii, să se comporte cu angajaţii lor “la fel”, adică cu respect şi cu o motivaţie curată ca pentru Domnul, după cum trebuie să se comporte slujitorii cu stăpânii. Căci chiar dacă ei sunt stăpâni peste angajaţi, să nu uite că şi ei au un stăpân în cer, care nu face părtinire între săraci şi bogaţi, între oameni mari sau mici, şi dacă fac răul, ne-respectând angajaţii, ne purtându-se cu ei ca şi cu nişte slujitori a-i lui Cristos, vrednici de toată cinstea şi preţuirea, vor “…primi plata după răul pe care l-a făcut; şi nu se are în vedere faţa omului. “(Coloseni 3:25 BCR). Prin urmare dacă eşti patron, prima ta grijă nu este, cât de însufleţiţi lucrează angajaţii tăi, ci dacă tu te comporţi “la fel cu ei”, după cum lor le cere Biblia să se comporte cu tine, adică: 1. Fiind ascultători, la plângerile şi nevoile lor; 2. Respectându-i cu frică şi cutremur, ca pe nişte vase de preţ în mâna lui Dumnezeu, puse să-ţi slujească; 3. Având curăţie de inimă, adică fiind transparenţi, şi nu umblând cu promisiuni mincinoase faţă de ei (Efeseni 6:5); 4. Purtându-le de grijă angajaţilor, ca unora care sunt trupul Domnului, nu numai de faţă cu ei, ci şi în absenţa lor, când poate stabili-ţi primele pentru munca lor, fiţi binevoitori (Efeseni 6:6,7). În concluzie, comportaţi-vă cu angajaţii, aşa cum aţi dori să se comporte Cristos cu voi, aşa cum aţi dori să fiţi trataţi de angajaţii voştri, adică cum spune Pavel: “la fel”.

Familia este celula de bază a societăţii, astfel o familie unde autoritatea se foloseşte într-un mod corect, este o cărămidă solidă pentru o societate sau pentru o adunare creştină sănătoasă.

Însă răspunsul pe scurt la întrebare de mai sus, este: <cum îşi foloseşte Domnul Isus autoritatea în familia lui Dumnezeu, aşa trebuie folosită autoritatea în orice familie>. Acest lucru este bine dezvoltat în Efeseni 5:25-29 BC unde se spune: “Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci Sfântă şi fără prihană.” Deci soţii, trebuie să iubească soţiile şi familia şi să se sacrifice pentru ea, după cum şi-a iubit Cristos, mireasa, şi s-a sacrificat pentru ea, astfel soţul nu este un stăpân crud care aşteaptă să-I fie împlinite toate mofturile, ci un conducător blând, rezonabil şi plin de îndurare ca Cristos.

Iar comportarea acestuia faţă de soţia lui, se rezumă la o singură poruncă: “iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica”, astfel soţul nu va permite ca amărăciunea, frustrarea sau nemulţumirea, să-i întunece sentimentele tandre şi jertfitoare pe care trebuie să le aibă, faţă de soţia lui (Coloseni 3:19). De aceea trebuie să le preţuiască şi să le acorde onoare, pentru ca rugăciunile soţilor să nu fie împiedicate să ajungă la tronul harului (1Petru 3.7). De asemenea, soţii vor ţine cont de opiniile soţiei lor (Geneza 21:12; Judecători 13:3,21-23; Estera 4:17) , şi chiar îi va permite acesteia să i-a unele iniţiative în gospodărie, pentru bunăstarea familiei, căci iubirea crede toate (Proverbe 31:11-28).

Însă pentru a atinge acest scop, soţul trebuie să facă ce a făcut Cristos, adică: “S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt”, astfel soţul trebuie să-şi sacrifice din timpul şi energia alocate pentru: confortul, pasiunile, hobiurile lui în favoarea ajutării familiei. Astfel un soţ iubitor, îşi face timp pentru a avea momente de închinare şi părtăşie cu Dumnezeu împreună cu familia, în fiecare zi, pentru ca s-o curăţească prin Cuvântul lui Dumnezeu, este bine chiar ca să se programeze un timp mai lung de părtăşie cu Dumnezeu, o dată pe săptămână, care să fie alocat, rugăciunii, studiului Biblic, şi unor discuţii sincere.

Biblia ne spune clar în Efeseni 5:22-24,33, BC următoarele: “ Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, mântuitorul trupului. Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile…,,soţia să aibă un respect profund faţă de soţul ei. ” ( v.33 NW). Acest principiu este valabil şi în cazurile în care soţul este necredincios (1Petru 3:1). Iar despre copii, se spune în Efeseni 6:1,2: “Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă.” Ca şi în celelalte cazuri ascultarea de soţ, este comparată cu ascultarea şi supunerea faţă de Domnul Isus, astfel o soţie care se răzvrăteşte contra soţului, se răzvrăteşte de fapt contra lui Cristos, de aceea din aceste pasaje se desprinde următoarele principii pe care trebuie să le imprimăm în inima noastră pentru a fi supuşi:

În familie ca şi în Societate trebuie să fie o ordine, astfel chiar dacă un copil a devenit adult, şi nu s-a căsătorit şi continuă să stea împreună cu părinţii, el se află sub autoritatea lor, căci Biblia spune în Proverbe 23:22 BC: “Ascultă pe tatăl tău, care te-a născut, şi nu nesocoti pe mamă-ta, când a îmbătrânit.” Deci, chiar atunci când copilul devine major, iar părinţii lui îmbătrânesc, el trebuie să asculte şi să nu nesocotească autoritatea din familie atât timp cât se află sub acoperiş cu ei. Însă părinţii, trebuie să-şi exercite autoritatea, ţinând cont de vârsta şi de măsura de responsabilitate a adultului, acordându-i libertate în funcţie de gradul de maturitate şi responsabilitate, neângrădindu-L, şi netratându-L ca pe un copil, ci ca pe un adult. Dar în momentul când el se mută în altă locuinţă, el iese de sub autoritatea părinţilor, devenind o altă familie, acelaşi lucru se aplică când el se căsătoreşte, căci Biblia spune în Matei 19:5 BC: “De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup?” Deci tânărul căsătorit va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa, şi va deveni cu soţia sa o altă familie cu o altă structură de autoritate. Însă dacă tinerii căsătoriţi locuiesc în casa părintească ei vor trebui să manifeste respect după cum ne îndemnă chiar şi în legea lui Moise unde în Levetic 19:32 BC se precizează: “Să te scoli înaintea perilor albi, şi să cinsteşti pe bătrân”, însă bineînţeles că părinţii tânărului căsătorit nu se va amesteca în familia acestuia, însă tinerii vor trebui să respecte regulile fixate de aceştia în casa lor, prin aceasta manifestând respect faţă de ei.

Iar într-o familie monoparentală, adică cu un singur părinte care are un copil sau mai mulţi, autoritatea este părintele, chiar dacă este vorba despre mamă şi despre copii adulţi în acea familie, astfel acel adult va împlini textul care zice: “nu nesocoti pe mamă-ta, când a îmbătrânit”, ci va acţiona ca Iacov, care a ascultat de mama lui, chiar dacă el era adult (Geneza 27:41-44). Astfel ascultând de autoritate, vom arăta că nu suntem din lume, iar dacă autoritatea îşi va exercita corect rolul de conducere, atunci acea conducere va fi manifestarea Regatului lui Dumnezeu pe pământ.

I. De ce este importantă supunerea faţă de autoritatea la locul de muncă?

Această dorinţă Dumnezeu a sădit-o adânc în inima omului, chiar la începutul existenţei umane, Cuvântul Sfânt spune în Geneza 2:23,24 BC următoarele ca o recunoaştere a acestui lucru: “Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din om.” De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup.” Motivul pentru care omul îşi va părăsi părinţii este iubirea reciprocă, care va duce ca cei doi să fie un singur trup. Însă de la început, Satan a deviat dorinţa de a iubi din Eva, centrând-o asupra ei, astfel el a deturnat iubirea Evei care trebuia să fie pentru Creatorul ei în primul rând şi apoi faţă de soţul ei, într-o iubire faţă de sine, adică egoism. Tot la fel Adam, s-a iubit mai mult pe sine, decât pe Dumnezeu, când a ales să urmeze pe Eva ne dorind să o piardă, şi astfel ca nevoile lui afective să rămână neîmplinite. În concluzie, orice iubire care nu are ca punct de plecare pe Dumnezeu, duce în final la dezechilibru în ce priveşte iubirea. De aceea lumea, pune accentul pe iubirea de sine, sau pe iubirea altora dar într-un mod dezechilibrat. De multe ori iubirea în lume este condiţionată, astfel te iubesc, dacă mă iubeşti, îţi fac acest lucru, dacă tu îmi faci ceea ce eu doresc, astfel iubirea în lume costă, dar adevărata iubire, cea altruistă nu costă, ea iubeşte şi pe duşmani, ea iubeşte ceea ce nu poate fi iubit, ea iubeşte gratis, fără contra-servicii.

O altă pervertire produsă de Satan în sistemul de gândire al omului, este goana nebună, după a câştiga preţuirea şi iubirea altora. Este natural şi normal să doreşti să fi iubit, să fi considerat valoros, căci Dumnezeu ne consideră valoroşi, fiindcă suntem creaţia sa, însă această valoare numai El ne poate da, numai El ne poate înălţa la poziţia şi locul pentru care am fost creaţi, astfel calea de a fi apreciaţi şi iubiţi nu este ca noi să câştigăm preţuirea şi stima altora, ci calea creştină este total opusă faţă de gândirea lumii, căci pentru a fi iubit, tu trebuie să te smereşti, tu trebuie să te sacrifici pentru alţii, nu să-i sacrifici pe alţii pentru aţi construi un eşafod. Diavolul şi lumea transmite prin toate căile că calea de a fi iubit, este de a câştiga atenţia şi iubirea celorlalţi prin eforturi proprii de auto-reclamă, însă Biblia ne învaţă altceva, şi anume: “Căci nici de la răsărit, nici de la apus, nici din pustie, nu vine înălţarea. Ci Dumnezeu este Cel ce judecă: El scoboară pe unul, şi înalţă pe altul.” (Psalmul 75:6,7 BC), astfel dacă noi ne smerim şi nu atragem atenţia asupra noastră, ci asupra lui Dumnezeu, căci “Din El, prin El, şi pentru El Sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.” (Romani 11:36 BC), atunci vom fi iubiţi căci Dumnezeu personal se îngrijeşte de cei smeriţi, şi ei vor primi har şi iubire, atât din partea lui cât şi din partea oamenilor (1Petru 5:5). Spiritul Celui rău acţionează contrar smereniei, care este manifestarea iubirii agape, căci ca şi în cazul cu Eva, Diavolul a convinso pe aceasta să creadă că dacă ea va întreprinde ceva pentru a cunoaşte binele şi răul, va fi mai demnă de iubit, însă în realitate această faptă a dus mai degrabă la a fi mai puţin iubită, căci Adam în faţa lui Dumnezeu a dat vina pe ea, astfel în loc ca să-şi câştige o mai mare admiraţie şi preţuire, prin fapta ei, ea şi-a pierdut şi valoarea pe care a avuto. Tot la fel şi noi, dacă ne lăsăm amăgiţi de lumea Diavolului, şi vom crede că ieşind în evidenţă prin realizările şi talentele noastre vom câştiga mai multă iubire, ne înşelăm. Este adevărat că noi avem nevoia de a fi iubiţi, dar doar Dumnezeu ne-o poate împlini şi satisface, doar El este întruchiparea iubirii, care poate umple toate golurile noastre afective (1Ioan 4:8), şi el va face acest lucru prin Isus Cristos care este manifestarea iubirii Lui, făcând ca Spiritul lui Isus să locuiască în inimile noastre şi să ne învăluie astfel cu afecţiunea pe care o are Tatăl pentru noi copii lui, după cum spune însuşi Isus în Ioan 16:27 BC: “Căci Tatăl însuşi vă iubeşte (“are afecţiune pentru voi” NW), pentru că M-aţi iubit, şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu.” Da, Dumnezeu este gata să toarne iubire prin Spiritul Sfânt în inima noastră (Romani 5:5), însă el ne împlineşte nevoia de a fi iubiţi şi prin fraţii şi surorile de credinţă, printr-un partener de căsătorie potrivit, prin prieteni care sunt ca funia împletită în trei, şi care îl în centru pe Dumnezeu, toate acestea sunt măsuri iubitoare ce împlinesc nevoia relaţională a noastră într-un mod echilibrat. Însă cheia în aţi fi împlinită nevoia de a fi iubit, nu constă în a primi, în a câştiga, în a atrage atenţia asupra ta, ci constă în a da, în a pierde, în a te jertfi, în a atrage atenţie în tot ce faci spre Dumnezeu, ca fiind Dătătorul oricărui dar bun (Iacov 1:17), şi atunci vei fi iubit, după cum şi Isus numai după ce s-a jertfit şi umilit, a fost înălţat şi făcut vrednic de adoraţia tuturor (Filipeni 2:5-11), dar acest mod de gândire nu are rezultate imediate, şi este contrar lumii.

Spiritul lumii insuflat de Satan, lucrează pe două planuri, pe unii care nu sunt înclinaţi spre cunoaştere, le induce un sentiment de mulţumire în ce priveşte nivelul de cunoştinţă pe care-l au, astfel ca ei să rămână în ignoranţă şi pe mai departe. Pe de altă parte cei cu râvnă în a cerceta lucrurile, Satan îi înşelă pe aceştia să-şi folosească dorinţa de cunoaştere în mod greşit, ca şi în cazul lui Eva, aceştia primesc în căutarea lor pentru cunoaştere sclipiri de lumină ademenitoare, în orice domeniu, chiar religios, însă de un singur lucru lui Satan ie frică, acela ca oamenii să cunoască pe Dumnezeu şi pe Isus, căci de aceasta depinde viaţa veşnică (Ioan 17:3). Astfel Satan încearcă pe toate planurile să ruineze omul, care este creaţia lui Dumnezeu, şi singurul capabil din creaţia de pe pământ să fie luminat şi să intre într-o relaţie cu Dumnezeu, însă Satan se foloseşte de cunoştinţele dobândite de om, pentru al împinge pe acesta în capcana mândriei, după cum se spune în 1Corinteni 8:1: “…Dar cunoştinţa îngâmfă pe când dragostea zideşte.” Astfel Satan îl face pe om să creadă că nevoia lui naturală de cunoaştere este împlinită, când colo aceea cunoaştere este un surogat al adevăratei cunoaşteri, care este Domnul Isus, căci el este: Calea, Adevărul şi Viaţa (Ioan 14:6), ba mai mult Isus este “înţelepciunea lui Dumnezeu.” (1Corinteni 1:24). Astfel Satan, dacă nu reuşeşte planul de ai ţine în ignoranţă pe oameni, sau planul de a-i mulţumi cu o cunoaştere care nu dă viaţă, atunci el încearcă ultimul plan, care este aplicat în special în cazul celor ce au venit în legătură cu Biblia, şi anume, ca aceştia să pună accentul pe cunoaşterea doctrinelor Bibliei, mai mult decât pe cunoaşterea lui Cristos, sau pe cunoaşterea unor lucruri despre Dumnezeu, decât pe cunoaşterea personală printr-o relaţie intimă pe Dumnezeu. Astfel să avem grijă ca nu cumva filozofia şi înţelegerea pur raţională a unor lucruri, sau cunoaşterea doctrinelor să înlocuiască cunoaşterea lui Cristos din toată fiinţa noastră, deci nu numai pe cale raţională, în care sunt ascunse toate comorile cunoştinţei, şi care este calea pentru orice cunoaştere corectă despre Dumnezeu Tatăl (Coloseni 2:2-10).

Dumnezeu a înzestrat pe fiecare om cu unele talente sau aptitudini naturale, pe care oamenii le au din naştere, dar care prin exerciţiu şi instruire suplimentară sau dezvoltat şi mai mult. Toate aceste talente trebuiau folosite spre gloria lui Dumnezeu, deoarece sunt creaţia sa. Însă Satan prin intermediul lumii înstrăinate de Dumnezeu, a deturnat acest scop minunat făcând ca oamenii să-şi folosească talentele spre gloria lor personală. Omul se simte împlinit când îşi foloseşte talentul, şi Dumnezeu doreşte acest lucru, însă El doreşte ca oamenii să-şi folosească talentele spre lucruri care să fie eterne. Darurile naturale sau talentele trebuie folosite în armonie şi legate de voinţa Dătătorului şi Creatorului, doar El ştie pentru ce, când, şi cum, trebuie folosite acestea cel mai bine. Însă dacă vom folosi talentele noastre spre gloria noastră, înseamnă că noi suntem Dumnezei. Însă dacă vom folosi talentele pentru gloria adevăratului Dumnezeu, nu vom răni sau eclipsa pe nimeni prin talentul nostru, căci Dumnezeu ştie cum să facă o armonie, în care El să fie centrul, iar noi să ne găsim locul, poziţia şi valoarea noastră, fără a eclipsa pe alţii sau a fi eclipsaţi de alţii, de aceea să avem mentalitatea descrisă bine de Pavel în 1Corinteni 4:7 “Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” şi ar fi astfel ale tale, această mentalitate că tot ce avem este de la Dumnezeu, contrastează cu cea a lumii condusă de Satan care a fost primul care şi-a folosit talentele în propria slujbă şi pentru propria glorie creând un dezechilibru în univers (Ezechiel 28: 13-17).