BluePink XHost

Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

Profeţia sau prorocia este darul prin care primeşti mesaje şi informaţii de la Dumnezeu prin inspiraţie divină. Aceasta se poate manifesta în multe feluri şi în diferite grade de inspiraţie, adică cuvinte, gânduri, imagini, pe care nu le-ai pregătit dinainte, ci îţi vin în mod spontan nu din gândirea sau spiritul tău, ci de la Duhul Sfânt. Astfel prorocia nu este expunerea unei păreri, sau un produs al gândirii tale, ci este o exprimare a Spiritului Sfânt (2Samuel 23:2; 2Petru 1:21).

Termenul din greacă pentru profeţie este: “propheteia”, care înseamnă, a spune ceva ce ţi-a transmis Dumnezeu (Numeri 22:38). Prorocia nu este vorbire în alte limbi cum cred unii, dar interpretarea limbilor poate aduce prorocie (1Corinteni 14:6). Profeţia este a vorbi deschis, fără înconjor, a divulga, a face cunoscut, a vesti, cuvintele, imaginile, sentimentele, sau semnele primite de la Dumnezeu, este o proclamare a voii lui Dumnezeu, o descoperire, o înştiinţare, care are ca efect mângâiere, încurajare şi zidire spirituală (1Corinteni 14:3). Profeţia poate conţine: sfaturi, evenimente viitoare, hotărâri judecătoreşti, asigurări, descoperirea unor doctrine sau practici pierdute, planul lui Dumnezeu cu privire la o persoană, o biserică, sau o naţiune, etc. Profeţia nu este o învăţătură generală sau sistematică a Bibliei, ea nu este prezentarea unor principii, sau dezbaterea unor relatări din Biblie. Ea nu spune generalităţi, şi nu este un mesaj sau o predică ca urmare a unui studiu sau meditări profunde, ci ea este un mesaj venit de la Dumnezeu, care dă direcţie şi spune lucruri concrete, oferă soluţii în situaţii specifice, şi descoperă taine (2Samuel 12:1-14; Ieremia 23:28-31).

Darul profeţiei în prezent nu aduce completare la Biblie, în sensul de a scrie alte cărţi noi care să fie incluse în canonul Biblic, însă amplifică, luminează şi dă un sens practic şi viu Bibliei, pentru cel ce a primit acel cuvânt prin prorocie. Astfel profeţia subliniază principiile Bibliei, să spunem aşa, este versetul (mesajul) potrivit la timpul potrivit şi pentru o situaţie concretă, care împlineşte nevoia de călăuzire a omului. Acest dar se dă fără deosebire de sex (Luca 2:36-38; Fapte 2:17-21; 21:9).

Pentru a înţelege şi mai bine ce este profeţia, să facem o diferenţă între acesta, şi învăţătură. Învăţătura conţine sunt informaţii adunate prin studiu, meditare şi observare, dar prezentate altora sub forma unei instruiri sistematice, şi de aplicare a principiilor Bibliei, cât şi prin aducerea de argumente şi raţionamente, în această muncă intelectuală a omului, însă şi Spiritul Sfânt poate fi prezent ajutându-ne să facem unele corelări la care nu ne-am gândit (Ezra 7:6,10; Daniel 9:2), însă pe de altă parte, profeţia, chiar dacă vine în timpul meditării, ea nu este rodul muncii intelectuale a omului, ci este o învăţătură, sau un mesaj de la Duhul Sfânt, care poate fi spontan, şi independent de obiectul gândirii noastre, sunt informaţii care îşi au izvorul din cer, chiar dacă ele apar în creierul nostru (Daniel 9:20-23). De pildă, Daniel a înţeles studiind cartea profetului Ieremia că 70 de ani trebuie să treacă peste dărâmăturile Ierusalimului până la reconstrucţia lui (Daniel 9:2). Aceasta ţine de ÎNVĂŢĂTURĂ, este o cunoaştere într-o mare măsură venită pe cale naturală. Pe când profeţia este aceea cunoaştere venită pe cale supranaturală, cum a primit Daniel informaţia despre prima venire a lui Mesia care va avea loc după 69 de săptămâni de la darea poruncii de rezidirea a Ierusalimului (Daniel 9:20-25).

3. Toţi creştinii au darul profeţiei?

Toţi creştinii pot profeţii, deci pot avea ocazional unele profeţii (1Corinteni 14:31), dar nu toţi creştinii au darul profeţiei (1Corinteni 12:10), adică nu toţi au în mod pregnant înzestrarea de a primi şi a vorbi Cuvântul lui Dumnezeu pentru o anumită situaţie, majoritatea profeţesc foarte sporadic. Toţi creştinii însă au cel puţin o revelaţie cea a salvării, în momentul când au fost înfiaţi ca copii ai lui Dumnezeu, ei au fost înştiinţaţi prin Duhul Sfânt de dragostea lui Dumnezeu şi de perspectiva cerului, astfel, au primit, putem spune, prorocia iubirii Lui a iertării de păcate şi a cerului (Romani 5:5; 8:14-16).

Acest posibilitate de a prooroci o au chiar şi cei ce nu sunt slujitori ai lui Dumnezeu, de exemplu în vechime Balaam a fost un profet care nu era din Israel, şi care a fost corupt (Numeri 22:8-24:9), chiar şi măgăriţa lui a profeţit (Numeri 22:28-30), şi în Noul Testament avem ca exemplu pe Marele Preot Caiafa care a profeţit uciderea lui Isus fără a fi creştin (Ioan 11:51,52), astfel înţelegem că acest dar în sine nu constituie un criteriu de spiritualitate sau evlavie.

4. Ce cuprinde exercitarea acestui dar al profeţiei?

În cadrul exercitării acestui dar pot fi implicate următoarele lucruri: 1. Primirea mesajului; 2. Interpretarea lui dacă este cazul; 3. Transmiterea prorociei la persoana sau persoanele vizate; 4. Explicarea pe baza profeţiei a ceea ce este de făcut, uneori implică ca profetul să facă anumite lucruri, având rolul de semne pentru cei vizaţi de profeţie (Ieremia cap.19). Uneori Dumnezeu ne spune: când, cum şi unde să spunem profeţia primită, alteori profeţia trebuie interpretată, ca în cazul visului lui Faraon, sau a lui Nebucadneţar (Geneza 41:25-36; Daniel 4:19-26), astfel putem ilustra cu aceste relatări cele 4 lucruri implicate, după cum poţi observa din tabelul de mai jos.

1. Primirea mesajului.	Faraon a primit visul cu cele 7 vaci şi şapte spice de grâu (Geneza 41:17-24).	Nebucadneţar a primit visul cu copacul şi cu cele 7 timpuri (Daniel 4:10-17).
2. Interpretarea lui.	Iosif l-a interpretat că se referă la 7 ani de belşug urmaţi de 7 ani de foamete (Geneza 41:25-27).	Daniel interpretează visul, şi anume că copacul îl reprezintă pe Nebucadneţar (Daniel 4:20-23).
3. Transmiterea proorociei.	Iosif I-a transmis lui Faraon planul lui Dumnezeu (Geneza 41:28-32)	Şi îi transmite lui Nebucadneţar (Daniel 4:24-26).
4. Aplicarea profeţiei.	Iosif i-a spus ce să facă în virtutea acestei profeţii (Geneza 41:33-36).	Daniel îi spune lui Nebucadneţar ce să facă (Daniel 4:27).

Deci în concluzie, cel ce primeşte o profeţie, trebuie în primul rând să se asigure că vine de la Dumnezeu, apoi că a receptat corect profeţia, adică scopul ei, mesajul ei, pentru cine este, timpul de desfăşurare, în al treilea rând, care este interpretarea corectă a ei, precum şi aplicarea corectă şi practică a ei. În toate aceste domenii se pot strecura erori care pot face ca prorocia să-şi piardă din putere sau să fie răstălmăcită ducând la un sfat greşit, ca de pildă în primul secol când profetul Agab şi alţi fraţi au profeţit că apostolul Pavel va fi legat, iar unii fraţi au dat o aplicare greşită acestei profeţii adevărate, îndemnându-l pe Pavel să nu meargă la Ierusalim (Fapte 21:4-14), însă Pavel a ştiut de chemarea lui de a vesti pe Isus şi iudeilor şi de a suferi pentru acest nume (Fapte 9:15,16), astfel că aplicarea greşită a profeţiei lui Agab nu s-a materializat. Cu o altă ocazie însuşi Pavel a primit o profeţie printr-un vis, dar a înţeles corect aplicarea profeţiei făcând astfel ca regiunea Macedoniei să fie evanghelizată (Fapte 16:6-10).

5. Prin ce căi se pot transmite şi recepta profeţiile?

1. Profeţie Auditivă: adică, prin auzirea supranaturală cu urechile fizice a glasului lui Dumnezeu (Ezechiel 1:3; Ieremia 37:6), sau auzirea şoaptei Spiritului Sfânt cu urechile inimii (Psalmul 27:8; 2Împăraţi 19:11-13).
2. Profeţie Angelică: adică prin primirea unor mesaje de la îngeri, aceştia fiind canalul de revelaţie între Dumnezeu şi om (1Împăraţi 19:7; Luca 1:26-38; Apocalipsa 1:1).
3. Profeţie vizionară: este vorba de primirea de la Duhul Sfânt a unei imagini în mişcare sau statice care au un înţeles literal sau simbolic. Există mai multe tipuri de profeţii vizionare după cum urmează: a) : prin viziuni în stare de veghe (2Petru 1:16-18; Apocalipsa 1:1,2,10,11); b) prin visuri şi viziuni în timp ce dormi iar acel vis este de inspiraţie divină 100% (Daniel 7:1; Iov 33:14-17), sau un vis care vine din mulţimea gândurilor, dar în care Dumnezeu activează un mesaj, un gând sau o imagine (Matei 27:19), acel vis având un anumit grad de inspiraţie; c) prin vizunii profunde în stare de transă în care poţi auzi şi voci (Fapte 10:9-16; 2Corinteni 12:1-4); d) prin imagini ce le primeşti în minte şi le vezi nu cu ochii fizici, ci cu ochii inimii (Efeseni 1:18).
4. Profeţia Glosalică: adică cea venită în urma tălmăcirii unei vorbiri în alte limbi prin acest dar al Spiritului Sfânt (Fapte 2:4-6,16-18; 1Corinteni 14:6).
5. Profeţie Kerygmatică (în spiritul omului), este profeţia percepută şi receptată de spiritul omului sau în inima omului (Psalmul 16:7; 27:8), căci spiritul omului este un bun receptor fiind partea din om care relaţionează cel mai bine la mesajele Spiritului Sfânt (Romani 8:16; Proverbe 20:27). Aceasta este metoda cea mai folosită (Ezra 1:5; 1Cronici 5:26; Isaia 29:24) mai ales în Noul Legământ unde promisiunea lui Dumnezeu este că ,, voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu. Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicând: „Cunoaşte pe Domnul!” Căci toţi Mă vor cunoaşte, în ei înşişi, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei” (Evrei 8:10,11 BCR). Deci creştinul este învăţat de Dumnezeu în minte şi în inimă şi în ei înşişi adică în spiritul lor. Acest tip de profeţie poate să fie primită sub formă de gânduri care vin de la Dumnezeu (Daniel 2:29), fie unele informaţii stocate în memoria noastră dar pe care Duhul Sfânt le activează furnizându-ne astfel un răspuns la o întrebare de-a noastră sau fiind o soluţie la vreo problemă de-a noastră. Nu putem explica cum vin aceste gânduri iluminatoare, inspirate, însă aceste gânduri nu sunt rodul gândirii noastre, venind de dincolo de noi, ele ne sunt picurate din cer. Alteori sunt unele gânduri care nu se lasă uşor neglijate, care ne revin în minte în mod involuntar cu o putere de convingere neobişnuită. În mod asemănător, putem primi profeţii în spiritul nostru şi sub formă de sentimente, cuvinte, imagini, impulsuri de acţiune, astfel uneori Dumnezeu ne poate transmite sentimentele Sale faţă de o persoană sau faţă de o adunare creştină (Romani 5:5).
6. Profeţie prin Cuvânt (Rema), vi s-a întâmplat vreodată să citiţi Biblia care este Cuvântul (în greacă ,,logos”)lui Dumnezeu şi o relatare sau un verset să vă vorbească în mod special, aducând mângâiere, zidire şi încurajare, sau să vă ofere o soluţie la o anumită problemă, atunci înseamnă că aţi avut ,,rema”, care este un cuvânt viu şi specific al lui Dumnezeu, un cuvânt care iese proaspăt din gura lui Dumnezeu (Matei 4:4), este un cuvânt ce dă viaţă, ce trezeşte, ce dă călăuzire, este Cuvântul potrivit la timpul potrivit fie pentru cel ce citeşte fie pentru altcineva. De pildă, cuvântul citit şi explicat de Isus în Luca 4:17-21 a fost ,,rema”. Acest lucru, adică să primim ,,rema” se poate întâmpla şi când citim literatură Biblică.

În concluzie: Dumnezeu transmite profeţiile sub formă de: imagini, cuvinte scrise sau rostite (voci), sentimente, gânduri-impulsuri, sau printr-o combinare a acestor metode (Numeri 24:3,4).

Profeţie după măsura de credinţă apare în Romani 12:6, acest tip de profeţie este interpretată de cercetători ai Bibliei în diferite feluri după cum urmează: a) conform canonului biblic sau credinţei sfinţilor (Iuda 3); b)potrivit cu măsura de credinţă pe care o are prin studiu şi experienţă, adică să nu meargă dincolo de propria sa percepere a lucrurilor spirituale, dincolo de experienţa sa; c) potrivit cu măsura darului sau măsurii de credinţă primite de la Dumnezeu (Romani 12:3); d) conform obiectului credinţei şi anume persoana lui Isus Cristos despre care vorbesc toţi proorocii (Fapte 10:43), căci de fapt mărturia despre Isus aprinde spiritul profetic (Apocalipsa 19:10). Însă conform contextului, a profeţi după măsura de credinţă, sau conform cu Traducerea NW: ,,să profeţim potrivit credinţei care ne-a fost repartizată” se referă la a spune un mesaj în conformitate cu încredinţările şi convingerile pe care le a-i de la Dumnezeu (Romani 14:14,22), căci în v.3 ni se spune: ,, ci să aibă gânduri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.” Astfel creştinul trebuie să aibă gânduri despre sine potrivit cu măsura de credinţă, adică cu nivelul lui spiritual, tot aşa a profeţii după măsura de credinţă înseamnă, a profeţi după puterea, autoritatea şi încredinţările pe care le-ai primit, ceea ce ne fereşte de speculaţii şi de o atitudine de super profeţi, sau hyper-spiritualism, după cum spune Pavel în alt loc: ,,… amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti” (Coloseni 2:18). Acest principiu de a profeţii după măsura de credinţă nu este un anumit tip de prorocie ci se aplică la toate tipurile de profeţi, căci Pavel spune aici ca cei ce au acest dar să profeţească după măsura de credinţă a lui, indiferent dacă acest dar se manifestă prin prorocie auditivă, vizionară sau de alt tip.

Profeţia în general vine în timp ce omul lui Dumnezeu face unul sau mai multe din următoarele lucruri: în timpul rugăciunii sau după rugăciune (Fapte 10:9-16); când citeşte şi cugetă asupra Cuvântului lui Dumnezeu (Psalmul 119:7,8,27,66,130), sau ascultă predică din Cuvântul lui Dumnezeu (1Corinteni 14:29-31), când reflectează la lucrurile spirituale sau se gândeşte la ce să facă într-o anumită situaţie (Psalmii 45:1; 49:3,4; 77:3-7), atunci când posteşti însoţit de rugăciune (Fapte 13:1,2), în momentul când cânţi cântări de laudă sau spirituale, sau când auzi un cântec (2Împăraţi 3:15,16), când predici şi spui cuvinte de care te minunezi, cuvinte şi idei la care nu te-ai gândit înainte (Fapte 6:10; 1Corinteni 1:5,6; Luca 24:19), în timpul unui sfat frăţesc (Fapte 15:1-29; 20:17,28-30), în timp ce evanghelizezi şi îl vesteşti pe Cristos părţi din vorbirea ta pot fi prorocie (Fapte 2:22-38; Apocalipsa 19:10), în timp ce îndemni şi încurajezi pe un frate sau pe mai mulţi poţi primi cuvinte profetice (Fapte 15:32), când o vorbire în alte limbi este tradusă ea poate aduce profeţie (1Corinteni 14:6). Acest dar însă se poate manifesta acasă, pe stradă, în adunare, oriunde (Psalmul 139:17-21; Fapte 11:26-30; 21:8-12; 1Corinteni 14:26). Însă să nu înţelegem că Dumnezeu ne vorbeşte când vrem noi, El dă prorociile când vrea El, iar uneori alege să nu ne vorbească prin prorocie (Ezechiel 14:3; Proverbe 29:18). În general cei ce au darul profeţiei au o deosebită sensibilitate sufletească, ei îşi petrec mult timp în închinare, laudă şi studiu.

1. Ce este slujba de profet?

Profeţii sunt oameni cu o chemare specială din partea lui Dumnezeu, ei sunt puşi al doilea după apostoli în listele cu slujbe din adunarea creştină, arătând astfel importanţa lor în poporul lui Dumnezeu (1Corinteni 14:28; Efeseni 4:11).

Un profet este un om care îl cunoaşte foarte bine pe Dumnezeu şi voia sa, şi este foarte sensibil la simţămintele Lui. El evaluează lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu, având favoarea ca Dumnezeu să-i descopere lucrările sale necunoscute în general de ceilalţi oameni (Amos 3:7). Un adevărat profet este cel ce aduce un Cuvânt proaspăt şi clar din partea lui Dumnezeu, el trebuie să aibă visuri şi viziuni supranaturale, căci aceasta este descrierea unui profet făcută de însuşi Dumnezeu în Numeri 12:6 unde se spune: ,, „Ascultaţi bine ce vă spun! Când va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis.”. Astfel el este şi văzător, adică în ebraică ,,roeh”, dar este şi purtător de cuvânt al lui Dumnezeu sau gura Lui cum este definit el în Exod 7:1,2, deci este ,,nabi”(în ebraică), sau în greacă: ,,pro-phemi” care tradus vine: ,,pro” – înainte sau pentru, iar ,,phemi” – a vorbi, astfel profetul este prin excelenţă cel ce vorbeşte pentru Dumnezeu, sau purtătorul lui de Cuvânt (Numeri 22:38; Ieremia 23:28).

În plus, profetul de obicei îşi exercită mai multe daruri în serviciul lui, cel al descoperirilor (2Împăraţi 6:12); darul cuvântului de cunoştinţă (2Împăraţi 5:25-27) şi înţelepciune (2Împăraţi 6:20-23); darul minunilor (Fapte 20:9-12; 27:21-25; 28:6-10), darul deosebirii spiritelor (Fapte 16:17,18), etc.

Atitudinea profetului trebuie să fie cea de veghe permanentă, fiind sensibil spiritual ca să audă vocea lui Dumnezeu şi să fie pe aceiaşi undă cu Spiritul Sfânt, prin urmare el trebuie să aibă o bună relaţie cu Dumnezeu.

Profetul are menirea, să corecteze, să încurajeze, să aducă direcţie şi călăuzire, să arate adevărata faţă a lucrurilor, să descopere realităţi cereşti şi pământeşti, taine şi chiar descoperirea viitorului.

Slujba de profet nu este uşoară, uneori mesajele lui nu sunt populare, alteori este considerat, fanatic, extremist sau chiar nebun (Ieremia 29:26; 2Împăraţi 9:1-11), nu este înţeles totdeauna (1Corinteni 2:13-15), el răneşte uneori, dar şi pansează, mustră cu asprime dar şi încurajează şi consolează. Această slujbă în Biblie a avut-o atât bărbaţii cât şi femeile în ambele legăminte (Judecători 4:4; Isaia 8:3; Luca 2:36; Apocalipsa 2:20; 1Samuel 3:20; Fapte 15:32).

2. Care este diferenţa dintre slujba de profet şi darul profeţiei?

În articolul anterior am învăţat că toţi creştinii pot profeţii uneori (1Corinteni 14:5,31), însă doar unii au darul profeţiei (1Corinteni 12:10), şi tot Cuvântul ne spune că dintre aceştia doar unii sunt profeţi având această slujbă în adunare (1Corinteni 12:28,29). Deci pe scurt, un profet se deosebeşte de cei cu darul profeţiei prin următoarele lucruri descrise în următorul tabel:

Deci în concluzie un profet, este acel creştin care are darul profeţiei în mod pregnant, şi după ce l-a folosit o perioadă de timp într-un mod eficient, adunare îl recunoaşte ca profet, astfel cerinţele pentru a fi profet sunt: 1. Să ai darul profeţiei (Efeseni 4:7,11); 2. Dumnezeu să-ţi vorbească prin visuri sau viziuni (Numeri 12:6); 3. Să-ţi fi folosit darul în mod eficient căpătând experienţa necesară, apoi eşti recunoscut de adunare ca fiind profet, în unele confesiuni acest lucru este urmat de o numire publică prin punerea mâinilor sau prin alte metode, însă în Biblie găsim practica numirii publice, doar la numirea în slujbele de: apostol (Fapte 1:20-26); diakon sau slujitor (Fapte 6:2-6); şi la bătrâni sau păstori (Fapte 14:23).

În unele situaţii Dumnezeu a chemat oameni la această slujbă de prooroc şi i-a împuternicit fără a fi nevoie de recunoaşterea umană (Ieremia 1:5), însă în Noul Legământ, Dumnezeu nu lucrează independent de poporul Său şi de sistemul spiritual care este trupul lui Cristos ce trebuie să funcţioneze în ordine, unitate, şi în care fiecare trebuie să-şi facă partea (Efeseni 4:11-16).

Profeţii mai degrabă se nasc decât se formează, despre Ieremia, Dumnezeu a spus în Ieremia 1:5-9: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte, şi te făcusem prooroc al neamurilor.” De asemenea pot fi chemaţi la această slujbă şi oameni la o anumită vârstă (Amos 1:1) şi nu chemaţi din naştere. Cea mai mare parte din pregătirea unui profet are loc în şcoala lui Dumnezeu, de multe ori în pustie, adică în singurătate, într-o viaţă de zdrobire şi de părtăşie adâncă cu Dumnezeu, într-o viaţă în care omul respectiv vrea mai mult din Dumnezeu. Majoritatea profeţilor vor trece prin mai multe încercări decât ceilalţi oameni, ei vor îndura mai multe dureri şi respingeri din partea oamenilor, dar toate acestea îi vor cizela şi apropia de Dumnezeu devenind dependenţi şi ascultători de El.

Limbajul profetului poate fi descris după cum urmează: 1. Limbaj simplu, adică un limbaj cu înţelegere literală, istorică; 2. Limbaj figurativ, adică un limbaj în care este folosită: figura de stil, metafora, metonimia, sinecdoca, personificarea, apostrofarea, hiperbola, ghicitoarea şi fabula; 3. Limbaj simbolic, adică o prezentare grafică a unui adevăr prin cuvinte simbolice (Apocalipsa 17:3), sau fapte simbolice (Ezechiel 4:1-13); 4. Limbaj poetic, un mod de a vorbi şi a scrie în care apare un număr mare de figuri de stil şi paralelismul; 5. Limbaj parabolic, parabola este o comparaţie lărgită ale cărei imagini artistice implică întotdeauna fapte care sunt reale, ea subliniază un adevăr central dar nu toate detaliile au o semnificaţie; 6. Limbajul prototipic, adică un mod de exprimare care conţine un prototip sau o imagine a lucrurilor viitoare, o prefigurare.

1. Care sunt scopurile şi funcţiunile acestui dar conform Bibliei?

Scopurile şi funcţiunile acestui dar sunt: îmbărbătarea, încurajarea, mângâierea, edificarea spirituală, dezvăluirea unor taine ale inimii sau a unor doctrine şi practici pierdute, călăuzirea în viaţa practică (1Corinteni 14:3,24-26). Un alt lucru important pe care îl face profeţia, este că ea descoperă viitorul, cu scopul de a determina acţionarea într-un anumit fel în prezent. În această privinţă, Vechiul Testament abundă în astfel de profeţii despre viitorul unor naţiuni, oraşe sau persoane (Isaia 13.1; 14:4; 15:1; 17:1:18:1). În Noul Testament există mai puţină profeţie cu privire la viitor, totuşi găsim profeţiile lui Isus din Evanghelii (Matei 24,25; Marcu 13; Luca 21), care i-au ajutat pe creştini să nu fie distruşi o dată cu Ierusalimul în 70 e.n. Apoi avem Apocalipsa care este o carte profetică a viitorului, de asemenea unele profeţii ale lui Pavel (1Timotei 4:1-3; 2Timotei 3:1-5), cât şi unii profeţi ca Agab care au ajutat pe creştini să preîntâmpine o mare foamete (Fapte 11:28-30). Profeţia mai poate să descopere omul potrivit pentru o anumită slujbă în adunare (1Timotei 4:14).

Un alt scop este descris în Apocalipsa 19:10 unde se spune: ,, Căci mărturia lui Isus este duhul prorociei.” Această afirmaţie ar putea avea următoarele sensuri: 1. Toate profeţiile se împlinesc prin Isus şi în Isus (2Corinteni 1:20); 2. Scopul lor este Domnul Isus (Fapte 10:43; Romani 15:8; Coloseni 2.3,9); 3. Depunerea mărturiei publice despre Isus inspiră profeţia (Fapte 2:22-41).

2. Descrieţi pe scurt darul profeţiei şi slujba de profet în Vechiul Testament?

În Vechiul Testament Dumnezeu a folosit darul profeţiei, cu toate că exista legea, şi existau preoţii şi leviţii care aveau rolul de a o explica (Maleahi 2:7). Profetul, era purtătorul de cuvânt al lui Iehova Dumnezeu, după cum Aron era profetul lui Moise (Exod 7:1,2). Profetul era numit şi văzător (1Samuel 9:9). Prorocia în deosebi se primea fie prin auzirea unei voci, fie prin viziuni, fie prin punerea cuvintelor Sale în gura profetului (Ieremia 1:9; Amos 7:16,17; Isaia 6:1,8). Au existat mulţi profeţi, începând cu Enoh (Iuda 14), continuând cu Avraam dintre cei mai importanţi (Geneza 20:7), apoi Iosif (Geneza 41:15), Moise (Deuteronom 18:18), cei 70 de bătrâni ai lui Israel care au proorocit (Numeri 11:25-29), Samuel (1Samuel 3:20), Gad (1Samuel 22:5; 2Samuel 24:11-19), Natan (2Samuel 7:2-17); Ahia din Şilo (1Împăraţi 11.29-40), iar după divizarea Regatului, în Nord (Israel) au fost: Ahia din Şilo (1Împăraţi 11:29-39), un profet anonim (1Împăraţi 13:1-32), Iehu (1Împăraţi 16.7,12), Ilie (1Împăraţi 17-2Împăraţi 2), Mica (1Împăraţi 22:13-28), Elisei succesorul lui Ilie (1Împăraţi 19:16-2Împăraţi 13:21), Osea (Osea 1:1), Amos (Amos 1:1; 7:10), Iona (2Împăraţi 14:25), Obed (2Cronici 28:9-11). Iar în sud (Iuda) au fost prooroci: Şemaia (2Cronici 11:2-4), Azaria (2Cronici 15:1-7), Hanani (2Cronici 16:7-10), Iehu (2Cronici 19:2,3), Iahaziel (2Cronici 20:14-17), Eliezer (2Cronici 20:37), Zaharia (2Cronici 24:20-22), Ioel (Ioel 1:1), Isaia (Isaia 1:1,2), Mica (Mica 1:1), Naum (Naum 1:1), Habacuc (Habacuc 1:1), Hulda (2Împăraţi 22:14-20), Ţefania (Ţefania 1:1), Ieremia (Ieremia 1:1-3), Urie (Ieremia 26.20-23). În timpul exilului profeţii importanţi au fost: Ezechiel, Obadia, Ieremia, Daniel, iar după exil proorocii cunoscuţi au fost: Hagai, Zaharia (Ezra 5:1) şi Maleahi.

Scopul profeţiilor, era să mustre şi să mângâie prin trei elemente: Să descopere nelegiuirea (Isaia 1:10-15,21,23; Mica 3:8), Să arate pedeapsa pe care o vor primi dacă nu se vor corecta (Isaia 1:28; Mica 3:12), şi să ofere speranţă (Isaia 1:16-19; Mica 4:1-4). Astfel în cărţile profeţilor vom găsi trei feluri de mesaje uneori împletite între ele, şi anume: 1. Acţiunea judiciară, aducerea de argumente că naţiunea este vinovată (Isaia 3:12-14); 2. Cuvinte de vaiet, bocet şi lamentare (Isaia cap.29-33); 3. Promisiuni sau cuvinte ale binecuvântării şi restabilirii (Isaia 2:2-4).

Domnul Isus Cristos este profetul prin excelenţă, vestit de Moise (Deuteronom 18:15-19), adeverit de Dumnezeu, numit de oameni prooroc (Matei 16:14; Luca 7:16; Ioan 4:19), ba chiar El însuşi a spus că este profet (Matei 13:57).

El a avut inspiraţii directe (Matei 21:19; Luca 11:46), viziunii (Luca 4:5; 10:18), a auzit vocea lui Dumnezeu (Matei 3: 17; 17:3-5; Ioan 12:28,29), a dezvăluit viitorul (Ioan 14:29), şi a fost Cel mai mare profet în cuvinte şi fapte, manifestându-se la El toate tipurile de prorocie (Luca 24:19). De fapt, toţi profeţii mărturisesc despre El (Fapte 10:43), şi în El se împlinesc toate profeţiile (Fapte 3:18). Unii din ucenicii lui aveau să fie profeţi (Luca 11:49), El este cel care dă slujba de profet (1Corinteni 12:5; Efeseni 4:7,11).

Încă înainte de a avea loc botezul în Spiritul Sfânt de la Penticostă, darul şi slujba de profet s-a manifestat în Israel, de pildă la Ana şi Simeon, care cu siguranţă aveau acest dar slujind la templu (Luca 2:25-38), chiar Maria mama lui Isus, şi Elisabeta mama lui Ioan Botezătorul au proorocit (Luca 1:41-55), chiar şi Zaharia care a văzut o vedenie de îngeri (Luca 1:11-22). Însă acest dar s-a manifestat din plin în Noul Testament odată cu Penticosta, când s-a împlinit promisiunea din Ioel 2:28-30, pe care apostolul Petru o aplică prin cuvintele: „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa visuri!  Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, şi vor prooroci” (Fapte 2:17,18), astfel s-a împlinit dorinţa lui Moise ca tot poporul lui Dumnezeu să proorocească (Numeri 11:29). În biserica primară prorociile erau foarte dese, şi o bună parte din program consta în a spune şi interpreta proorocii (1Corinteni 14:26, 29-32), astfel avem acest dar manifestat sub formă de: vorbire în alte limbi înţeleasă de ascultători (Fapte 2), prin vise, vedenii sau viziuni, cum s-a profeţit de către Ioel (vezi şi Fapte 9:10; 10:3; 16:9), prin auzirea de voci (Fapte 27:23,24; 2Corinteni 12:1-4), revelaţii prin transă (2Corinteni 12:1-4; Fapte 10:10-17), printr-o cunoaştere supranaturală a lucrurilor (Fapte 5:1-11), sau printr-un sfat şi avertisment inspirat (Fapte 8:20-23). Acest dar cât şi slujba corespondentă de profet era dată atât bărbaţilor cât şi femeilor (Fapte 2:17,18; 21:9; 15:32; Apocalipsa 2:20). Şi era folosit atât în public, în adunare, cât şi în cadrul căminului în grupuri restrânse sau în particular, cât şi pe câmpul evangheliei (Fapte 10: 28-48; 11:26-30; 21:8-12; 1Corinteni 14:24-26).

Cât despre slujba de profet, în biserica primară aceştia au fost destul de numeroşi, găsim grupuri de profeţi în Ierusalim şi Antiohia (Fapte 11:27; 13:1; 15:32), în Corint (1Corinteni 12:28), în Efes (Efeseni 4:11), la Cezarea (Fapte 21:10), la Roma (Romani 12:6), în adunările din Asia Mică (Apocalipsa 2:20) şi probabil în Tesalonic (1Tesaloniceni 5:19,20). Noul Testament ne dă şi numele unor profeţi, de pildă: Barnaba, Simeon, Luciu, Manaen, Iuda, Sila şi Agab (Fapte 13:1; 15:32; 21:10), fără a menţiona pe apostoli dintre care unii cu siguranţă slujeau şi ei ca profeţi.

În general în prezent există două opinii cele mai răspândite, şi anume: 1. Că darul profeţiei a încetat după moartea apostolilor şi încheierea canonului Biblic; 2. Că darul profeţiei este permanent în biserică până la venirea lui Isus Cristos. Să lăsăm ca Biblia însă să ne răspundă la această întrebare, cu atât mai mult, cu cât doar într-un singur pasaj se vorbeşte despre timpul când acest dar va înceta. Acest pasaj apare în 1Corinteni 13:8-12 unde se spune:

,,Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte; dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi… Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.” Deci textul spune clar că prorociile care sunt un lucru în parte se vor sfârşi ,,când va veni ce este desăvârşit”, dar la ce se referă termenul: ,,desăvârşit”? Unii interpretează că se referă la desăvârşirea Bibliei, adică la încheierea canonului Biblic, alţii spun că se referă la cunoaşterea desăvârşită de care vor avea parte creştinii odată cu răpirea lor la cer la venirea Domnului. Este clar că prima variantă nu se potriveşte, căci atunci când va înceta prorocia va înceta şi cunoştinţa, ori la încheierea canonului Biblic cunoştinţa nu s-a încheiat, ba chiar sunt profeţii biblice că cunoştinţa va creşte (Daniel 12:4), deci prorocia va exista până la venirea Domnului, căci doar atunci ,,vom vedea faţă în faţă” şi ,,voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.” Dar cu toate acestea este evident că au existat perioade de timp când darul profeţiei sa manifestat mai mult, sau perioade când se manifestă mai puţin (Psalmul 74:9; 1Samuel 3:1; Plângeri 2:9). Fie din cauză că acest dar nu a fost acceptat în adunarea creştină, sau din cauză că conducătorii bisericii au încercat să controleze în amănunţime programele de închinare, ne lăsând ca Duhul Sfânt să lucreze liber, fie din cauza tolerării unor păcate în adunare, toate acestea au făcut ca unii creştini şi biserici întregi să respingă lucrarea profetică. Însă în ultima perioadă de timp, acest dar a fost re-vitalizat în unele mişcări creştine, ba mai mult profeţiile Biblice indică că acest dar va se va manifesta din abundenţă în viitorul apropiat atunci când din nou se va împlini profeţia din Ioel 2:28-30 care spune: ,, După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe, voi turna Duhul Meu, în zilele acelea.” Această profeţie s-a împlinit în primul secol cu ocazia Penticostei, însă va mai avea o împlinire. Dar ce putem spune despre slujba de profet?

1. Este slujba de profet permanentă în adunarea creştină?

În primul rând este demn de ştiut că Biblia prezintă mai multe tipuri de profeţi, ca de pildă în Vechiul Testament existau prooroci naţionali, care erau mesagerii lui Iehova Dumnezeu pentru naţiunea Israel (Ezechiel 33:7) sau profeţi pentru naţiuni cum a fost Ieremia (Ieremia 1:5-10). Sau au existat profeţi-conducători care au condus naţiunea Israel în ce priveşte închinarea ca Samuel sau Debora (Judecători 4:4,9; 1Samuel 7:6). Sau profeţi speciali ca Moise (Numeri 12:6-8), sau Domnul Isus (Deuteronom 18:15-18; Luca 24:19). Este clar că aceste tipuri de profeţi nu mai există la ora actuală, însă în viitor Domnul Isus va ridica doi martori speciali ai Săi, sau doi profeţi de talie mondială, cu daruri speciale chiar de a face semne şi minuni, ei sunt descrişi în Apocalipsa 11. Însă până atunci să ne întrebăm, la ora actuală mai pot fi profeţi, sau această slujbă s-a limitat la primul secol al erei noastre? Să lăsăm ca Sfânta Scriptură să ne răspundă la această întrebare, astfel citim următoarele în Efeseni 4:11-13: ,,Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” Din acest text reiese clar că vor fi ,, prooroci … până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu”, adică până la revenirea Domnului. Acest lucru se desprinde şi din Apocalipsa 18:20, unde proorocii se bucură de distrugerea Babilonului celui Mare un eveniment cu puţin timp înainte de sfârşitul lumii. Chiar mai mulţi creştini proeminenţi din sec.II-III e.n. au scris în cărţile lor despre profeţi în plină activitate chiar după moartea apostolilor. Este evident însă că pe parcursul istoriei şi chiar în prezent această slujbă este rară prin biserici, de fapt multe mişcări creştine nu o mai acceptă, cu toate că în primul secol ea era o slujbă importantă (1Corinteni 14:28), cu siguranţă însă această slujbă va fi reabilitată în trupul lui Cristos în perioada finală a zilelor, înainte de venirea Domnului.

2. Mai avem nevoie de acest dar astăzi?

A spune că nu avem nevoie de profeţie astăzi, este tot una cu a spune că nu avem nevoie de: îmbărbătare, încurajare, mângâiere, zidire, descoperire, călăuzire, căci acesta este rolul profeţiei (1Corinteni 14:3,24-26). Eu cred că astăzi mai mult ca oricând avem nevoie de profeţie adevărată de la Dumnezeu, deoarece au apărut atâtea noutăţi în toate domeniile, astfel uneori creştinii nu ştiu ce să facă în anumite situaţii despre care Biblia vorbeşte puţin sau chiar deloc. Astfel avem nevoie să primim o cunoştinţă supranaturală de la Adevăratul Dumnezeu, avem nevoie de ,, orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4:4) care să arunce mai multă lumină în unele domenii în care noi mai mult putem specula din Biblie răspunsul. Astfel, pe lângă Cuvântul scris care este baza credinţei noastre (Romani 10:17), avem nevoie de un ,,cuvânt care iese”, acum, astăzi, proaspăt, deoarece avem personal nevoie de călăuzire în anumite situaţii specifice din viaţa noastră, căci Dumnezeu ne vorbeşte şi în prezent şi este bucuros să ne călăuzească în tot adevărul. Astfel putem spune la fel ca Pavel: ,, Aş dori ca toţi… mai ales să proorociţi”. Să ne mai întrebăm: Oare, în această lume tot mai relativă din punct de vedere moral, cu un trup al lui Cristos tot mai divizat, nu avem nevoie de acest dar? Nu avem nevoie de oameni cu autoritate, care să amplifice Biblia, şi să ne ducă la o trăire mai aproape de realităţile cereşti? Cu siguranţă, creştinii au nevoie de acest dar, un dar care să pună în valoare Biblia, care o găsim în aproape orice casă la ora actuală, însă neînţeleasă de mulţi şi ne-aplicată de şi mai mulţi. Chiar şi dintre creştini mulţi nu văd valoarea ei practică, fiind pasaje mai ales în Vechiul Testament plictisitoare, însă prin prorocie aceste pasaje pot fi re-vitalizate. De exemplu, Pavel a luat textul din Deuteronom 25:4, care se referă la a nu lega gura boului când treieră, pasaj fără nici o însemnătate practică pentru cei ce locuiesc în oraş, care nu au animale, şi pe care Pavel prin Spiritul profetic îl aplică la apostoli sau lucrători creştini, făcând ca acest pasaj să fie practic pentru oricine (1Corinteni 9:9,10). Atunci înţelegem, de ce avem nevoie de prorocie? De altfel, unele cărţi, broşuri, mesaje audio-vizuale din prezent care actualizează Cuvântul lui Dumnezeu pot avea elemente ale darului de prorocie în ele, şi ele cred că s-au dovedit şi în cazul vostru de multe ori un mesaj proaspăt de la Dumnezeu. Atunci înţelegem nevoia de prorocie.

3. Care sunt alte câteva obiecţii cu privire la prorocie?

În special se aduc următoarele obiecţii, pe lângă aceea că acest dar a încetat, o altă obiecţie este că: ,,noi trebuie să urmărim roadele Duhului Sfânt (Galateni 5:22,23), nu darurile printre care şi prorocia.” Este adevărat că roadele sunt mai importante ca darurile căci darurile dacă nu sunt exercitate în iubire nu au valoare, însă viaţa Domnului Isus a constat atât în manifestarea roadelor cât şi a darurilor Duhului, astfel roadele nu pot fi separate de daruri căci vin de la acelaşi Spirit, ele nu se exclud, ci se presupun reciproc. Astfel Biblia ne învaţă să urmărim roadele sau virtuţile creştine, dar să şi proorocim, după cum spune Pavel în 1Corinteni 14:1 unde se spune: ,, Urmăriţi dragostea. (deci roadele) Umblaţi şi după darurile duhovniceşti, dar mai ales să proorociţi.” O altă obiecţie este că: ,,prorocia este periculoasă existând mulţi profeţi mincinoşi”, dacă însă mergem pe acest principiu, atunci pentru a fi consecvenţi ar trebui să respingem şi pe învăţători şi învăţătura, căci Biblia spune în 2Petru 2:1: ,,… şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvântări înşelătoare, să aibă un câştig de la voi.” Deci şi cuvântările pot fi periculoase, şi slujba de învăţător. Prin urmare, înţelegem că noi trebuie să cercetăm învăţătura venită fie de la vreun profet, fie de la vreun învăţător, aceasta este soluţia Biblică (1Ioan 4:1-3) nu respingerea unor daruri ale Spiritului Sfânt. O ultimă obiecţie contra prorociei pe care o vom prezenta, este că după unii, ,,profeţia a fost înlocuită cu învăţătura”, având în vedere, spun ei, că Biblia este completă şi că există atâta literatură creştină!

Scriptura însă face o diferenţă între învăţătură şi profeţie, şi între profet şi învăţător, după cum am văzut în articolul 1, (vezi şi 1Corinteni 14:28; Efeseni 4:11). Ba mai mult, Biblia ne învaţă că o adunare sănătoasă are nevoie de ambele daruri, căci învăţătura fără prorocie poate duce la un formalism rece, teologic, exact dar lipsit de viaţă, aceea adunare fără prorocie este uscată fără prea multe lucruri supranaturale, o adunare pur raţională care stinge Duhul (1Tesaloniceni 5:19-21). Pe da altă parte, o biserică fără o învăţătură sistematică, coerentă, duce la rătăcire, dependenţă de experienţe supranaturale, şi instabilitate spirituală (1Corinteni 3:1-3).

Înainte de toate trebuie să ştim că nu putem prooroci după bunul nostru plac, căci atunci am face mai mult rău trupului lui Cristos decât bine şi am deveni foarte mândri, Dumnezeu ne cunoaşte prea bine tendinţa de a ieşi în faţă. În plus, nu orice prorocie poate fi împărtăşită în public, şi spusă oricând, de aceea trebuie să îl întrebăm pe Dumnezeu când, unde şi cum să spunem mesajul primit (Matei 13:11). Uneori însă nu avem înştiinţarea la toate aceste întrebări pe cale supranaturală, de aceea este nevoie să ne deprindem prin exerciţiu în ce priveşte folosirea profeţiei (Evrei 5:12). Este demn de ştiut că Duhul Sfânt chiar dacă ne dă o profeţie, nu ne obligă însă să şi o spunem, doar spiritele rele constrâng şi posedă oamenii, pe când ,, Duhurile proorocilor Sunt supuse proorocilor;” (1Corinteni 14:32) adică Duhul Sfânt nu ne posedă, nu ne forţează să proorocim (Apocalipsa 22:6), dar are şi sensul că spiritul omului în care s-a receptat un mesaj profetic este stăpânit de profet, astfel el poate alege să tacă. Cu siguranţă ca şi în orice alt domeniu la început e posibil să facem unele gafe spunând unde nu trebuie, sau când nu trebuie, însă cu timpul vom primi discernământul potrivit de a folosi darul profeţiei. Astfel uneori vom experimenta o puternică senzaţie a prezenţei lui Dumnezeu care ne cere să vorbim atunci în numele Lui, alteori efectiv vom şti că trebuie să spunem cuiva un gând sau o idee având convingerea supranaturală că îl va zidi spiritual. Alteori vom profeţi, prin predici şi rugăciuni, fără ca noi să mai trebuiască să ne frământăm pentru a şti când, unde şi cum să profeţim, Dumnezeu ne dă pe loc mesajul, dar şi momentul de a-l declara. De asemenea, uneori nu putem încadra imediat o profeţie în situaţia actuală, de aceea avem nevoie de lumină când să încadrăm profeţia, alteori vom înţelege clar că profeţia trebuie spusă doar la conducători, sau doar la cei suficient de maturi să ne înţeleagă (Galateni 2:2). Sau uneori trebuie păstrată pentru noi înşine (Luca 2:51), aceasta ajutându-ne să avem rădăcini tot mai adânci, şi să nu fim uşuratici, ca tot ce primim de la Dumnezeu imediat să dăm mai departe, ci să păstrăm revelaţia ca la momentul potrivit să o scoatem din visteria inimii noastre. Să nu spunem tot ce ştim şi să nu dezvăluim toată bogăţia spirituală ce am primit-o şi astfel să fim ca Ezechia care a arătat toată bogăţia lui trimişilor din Babilon, iar mai târziu ia fost luată (Isaia 39:1-6).

În adunare avem reguli Biblice de exercitare a profeţiei, acestea le găsim în 1Corinteni 14:24-26, 29-33 unde se spune: ,, Dar dacă toţi proorocesc, şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi. Tainele inimii lui Sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu, şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru. Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească… cât despre prooroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece. Şi dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel dintâi să tacă. Fiindcă puteţi să proorociţi toţi, dar unul după altul, pentru ca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi. Duhurile proorocilor Sunt supuse proorocilor” După cum ne dăm seama din text, toţi creştinii pot profeţii, deci pot vorbi, cu următoarele condiţii: 1. ,, toate să se facă spre zidirea sufletească” şi nu spre a atrage atenţia asupra persoanei noastre, astfel nu vom căuta ca noi să vorbim mai mult, sau să avem ultimul cuvântul, ci vom căuta să ne deschidem gura numai după ce suntem siguri că ceea ce spune îl înalţă pe Isus (Ioan 16:13,14) şi zideşte cu adevărat adunarea din punct de vedere spiritual. Astfel dacă nu suntem siguri că vom edifica trupul lui Cristos, atunci mai bine tăcem.

2. ,, să proorociţi toţi, dar unul după altul”, deci trebuie să vorbim pe rând, căci Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al ordinii (1Corinteni 14:33), ba mai mult, chiar să ne dăm întâietate unii altora (Romani 12:10), considerând că ceilalţi au un mesaj mai important ca al nostru (Filipeni 2:3,4). 3. Cei ce au slujba de profeţi pot vorbi cel mult trei la o întrunire, dar pe rând, în timp ce adunarea judecă mesajul, după cum se spune: ,, cât despre prooroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece” 4. Apoi, după rostirea unui mesaj de către profet, să lăsăm ca alţi însufleţiţi de spiritul profetic să vorbească pentru a putea completa eventual prin altă descoperire cuvântul rostit de ei, după cum se spune: ,, Şi dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel dintâi să tacă” Această vorbire ulterioară poate fi atât completare sau aplicare la mesaj, cât şi posibile comentarii şi descoperiri la judecata asupra unei prooroci făcute cu glas tare de către unii fraţi. De asemenea, un frate sau un om din lume invitat poate mărturisi ce lumină şi rezolvare i-a adus profeţia, după cum spune şi Pavel: ,, va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru”.

În concluzie, în adunarea din primul secol existau câteva tipuri de profeţie exercitate în adunare pe care le voi descrie după cum urmează: a) Mesaje profetice, adică mesaje rostite de către profeţi sau de către cei cu darul profeţiei, atât bărbaţii cât şi femei dar acestea cu capul acoperit (1Corinteni 11:5). Aceştia puteau rosti ridicându-se în picioare şi adresând adunării un mesaj din partea lui Dumnezeu cel mult trei persoane la o întrunire.

b) Discuţii profetice, adică completări prin descoperire la mesajul profeţilor, sau discuţii legate de judecarea şi modul de aplicare a profeţiei, la acestea nu puteau participa femeile (1Corinteni 14:34,35). c) Elemente profetice, care se puteau manifesta în predici, în rugăciuni, sau cum spune Pavel: ,, unul din voi are o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească”, toate aceste manifestări ale închinării puteau conţine elemente mai multe sau mai puţine profetice. În zilele noastre, în biserici se manifestă mai mult manifestarea de tip c) pe care eu am numit-o: “Elemente profetice”, în unele mişcări există şi varianta a) Mesaje profetice, dar de multe ori, cei ce rostesc mesajele profetice fie vor să iasă în evidenţă, sau sunt proroci mincinoşi, sau au o slabă inspiraţie divină, iar cât despre varianta b) Discuţii profetice, ea este foarte rară la serviciile divine în biserici, mai mult prezentă în cercuri de închinare mici.

Având în vedere aceste lucruri, este bine ca serviciile divine şi studiile biblice sau duminicale să fie mai destinse şi să se încurajeze la prorocie, căci ,,unde este Duhul Domnului, acolo este libertate” (2Corinteni 3:17), şi unde este libertate acolo se manifestă spiritul profetic. Astfel este bine să invităm după momentul de rugăciune sau de cântare, pe cei ce au o profeţie sau descoperire să o spună, sau chiar după predică, ce minunat ar fi un cuvânt de completare şi aplicare profetic venit din prezenţa lui Dumnezeu!

Criteriile de judecare a profeţiei conform Bibliei sunt:

• Este aceea profeţie în armonie cu Biblia sau o contrazice (Isaia 8:20; 2Petru 2:20,21).
• Se împlineşte acea profeţie (Deuteronomul 18:22).
• Profeţia aceea Îl glorifică pe Domnul Isus Cristos (1Corinteni 12:3) despre care vorbesc toţi profeţii Bibliei, sau atrage atenţia asupra Duhului Sfânt, prin mesaje de genul: “slăvit să fie Duhul Sfânt” care ar contrazice scopul lucrării Duhului prezentat în Ioan 16:14 ?
• Este adunarea zidită, mângâiată şi încurajată de această profeţie, (Efeseni 4:15,16; 1Corinteni 12:7; 13:1; 14:3)?
• Exprimă ea iubirea, harul şi mila lui Dumnezeu, astfel dacă conţine o mustrare, aduce ea şi mesaj de speranţă (2Corinteni 2:6-11; Neemia 8:9-12)?
• Mărturiseşte ea împreună cu spiritul nostru că este de la Dumnezeu (Romani 8:16)?
• A adus această profeţie un mesaj din prezenţa lui Dumnezeu, din locul preasfânt, astfel este ea clară, concretă şi de calitate pentru nevoile adunării sau ale unui om (1Corinteni 14:8,12; 2Corinteni 2:17)?

• Sunt Sfintele Scripturi autoritatea lui în materie de credinţă, sau experienţele lui supranaturale (2Timotei 3:16,17), are El rădăcini adânci în Cunoaşterea Bibliei şi o studiază cu regularitate (Psalmul 119:48; 2Timotei 2:15)?
• Vrea să-i conducă pe ceilalţi la o reală maturitate, şi o comuniune adâncă cu Dumnezeu, sau îi face dependenţi de el şi de darul lui (2Corinteni 1:24)?
• Este el gata să-şi supună viaţa la un examen critic, pentru a se observa dacă are o viaţă curată (Matei 7:22,23) precum şi dacă Duhul Sfânt lucrează în caracterul lui (Apocalipsa 2:2)?
• Este fratele sau sora care are acest dar, mort faţă de lăcomia de avere sau dorinţa de preamărire, sau modul lui de exercitare a prorociei îl pune pe el în prim plan (2Petru 2:14-16)?
• Îl face pe beneficiarul lui mai smerit şi iubitor în relaţia cu fraţii (Efeseni 4:2,3)?
• Reflectă viaţa acelui om roada Duhului Sfânt (Galateni 5:22,23; Matei 7:15)?
• Este persoana care manifestă acest dar al profeţiei, supusă fraţilor cu autoritate din adunare, şi promovează unitatea în trupul lui Cristos (Efeseni 4:16; 5:18,21)?
• Profeţeşte fratele după măsura lui de credinţă (Romani 12:6), sau trece dincolo de limitele experienţei lui, creând o imagine de super-profet?

Prin urmare, ţinând cont de aceste criterii şi de altele, atât adunarea cât şi conducătorii ei, vor judeca profeţiile. Acesta o vom face cu o atitudine pozitivă, căci noi nu dispreţuim profeţiile şi nu dorim să stingem spiritul (1Tesaloniceni 5:19,20). De asemenea, ţinând cont că în Noul Legământ inspiraţia profetică este graduală, astfel va trebui să se facă deosebirea dintre o profeţie venită din prezenţa lui Dumnezeu, de o profeţie slabă, mai mult umană decât divină, sau de cea demonică care este foarte dăunătoare. În mod similar, va trebui să facem diferenţa şi între esenţa unei profeţii sau impulsul central, care este de inspiraţie divină, de prezentarea omenească care poate dilua sau înflori mesajul primit, căci în exercitarea acestui dar participă două elemente: Dumnezeu care este infailibil, şi omul care este failibil, adică poate greşi, atât în receptarea profeţiei cât şi în prezentarea ei. Noi ştim că fiecare profet are o anumită personalitate şi un anumit stil care îşi vor pune amprenta în modul de prezentare a profeţiei, în plus, chiar Dumnezeu ne vorbeşte adaptat la personalitatea noastră, ca un Tată copiilor Săi.

Pe lângă toate acestea, este bine ca conducătorii să şadă aşezaţi unii lângă alţii, pentru a o analiza împreună şi să comunice adunării opinia lor despre acea profeţie, în special dacă ea începe cu cuvintele: ,,Aşa vorbeşte Domnul” sau altele asemănătoare. Tot conducătorii spirituali dar nu numai ei, pot face eventual o posibilă aplicare a profeţiei. Dacă profeţia este greşită, acest lucru trebuie spus deschis. De obicei dacă aceasta conţine mesaje naive, sau este foarte lungă şi generală ea nu vine de la Dumnezeu. Dacă profeţia nu este decât o vagă încurajare, sau un mesaj general venit mai degrabă din fire, sau din duhul omului decât din Duhul lui Dumnezeu, conducătorii după program vor discuta în particular cu persoana ce a rostit mesajul, pentru a o ajuta cu blândeţe să-şi dezvolte discernământul şi înfrânarea, ca să nu dea curs oricărui impuls primit fără o verificare atentă. Este bine ca cei ce nu cunosc bine Biblia, sau cei ce nu au experienţă în viaţa de credincios şi în exercitarea darului profeţiei, să nu se pripească în a vorbi în numele Domnului, eventual pot spune revelaţiile primite în particular păstorilor care dacă consideră necesar vor spune profeţia adunării. Pentru că cei lipsiţi de cunoştinţa exactă a adevărului şi de experienţă sunt mai vulnerabili la atacurile şi infiltrările Diavolului.

În prezent există mai multe idei şi practici greşite despre darul profeţiei cât şi despre judecarea acestui dar, ca de exemplu:

• Toate descoperirile, toate vedeniile, vin de la Dumnezeu. Conform Bibliei există trei surse de inspiraţie după cum urmează: 1. Adevăratul Dumnezeu Iahweh, care acţionează prin Domnul Isus, Spiritul Sfânt şi îngerii fideli (Fapte 3:21; 2Timotei 3:15-17; Evrei 1:1-3; 1Petru 1:10-13; 2Petru 1:20,21; Apocalipsa 1:1). 2. Satan care acţionează prin demoni, prin Spiritul lumii, al lui Anticrist şi prin orice spirit necurat (Geneza 3:4,5; 1Samuel 28:12-20; 1Împăraţi 22; 1Cronici 10:13,14; Matei 24:24; 2Tesaloniceni 2:8-12; 1Timotei 4:1-3; 1Ioan 4:1-3; Apocalipsa 13:11-18; 15:13-16; 19:20). 3. Spiritul omului sau inima lui (Ieremia 23:16,17,25-40; 27:9-11,14-18; 28:1-17; Ezechiel 13:1-23). Tot aşa şi visurile noaptea au trei surse de provenienţă, a. Cele mai multe vin din informaţiile stocate în creier (Ecleziast 5:3,7); b. Foarte puţine vise au venit ca inspiraţie de la Dumnezeu chiar în timpurile Biblice (Geneza 41; 1Samuel 28:6; Matei 2:13,19; Fapte 2:17,18). Însă Dumnezeu poate folosi şi în prezent acest mijloc de a ne vorbi, fie prin vise 100% inspirate de El, fie într-o anumită măsură inspirate de El, adică unele informaţii (imagini-gânduri) dintr-un vis normal accentuate de Duhul Sfânt (Iov 33:14-17), cu scopul de a ne abate de la rău şi al învăţa teama de El. c. Există vise şi de origine demonică, cu scopul de a-l abate pe om de la calea adevărului dându-I o direcţie greşită (Deuteronomul 13:1-4; Zaharia 10:2), cât şi a-l chinui pe om ca şi în cazul lui Iov (Iov 7:3-5,13,14).
• Profeţiile care se împlinesc sunt de la Dumnezeu, spun unii credincioşi, însă acest criteriu singur de stabilirea unei profeţii, fără alte criterii, nu este absolut sigur, căci şi Satan poate spune viitorul, şi făcând să se împlinească aceea prezicere (Deuteronomul 13:1-3), chiar vrăjitoarea din En-Dor a mijlocit convorbirea cu Samuel, în realitate un demon, care i-a spus viitorul regelui Saul, iar acesta s-a împlinit (1Samuel 28:12-20; 31:4). Chiar Domnul Isus vorbeşte de unii care profeţesc în numele lui, însă El nu i-a cunoscut niciodată, cea ce înseamnă că nu au profeţit prin Spiritul lui, (Matei 7:22,23).
• Profeţii prin deschiderea Bibliei la întâmplare, sau tragerea unui bileţel pe care este scris un pasaj Biblic, toate acestea pentru a vedea ce ne vorbeşte Domnul! Aceste metode sunt ne-biblice subiective şi periculoase, căci putem da interpretări greşite asupra versetului primit, sau prin deschiderea Bibliei la întâmplare putem primi direcţie greşită. Aceste metode încurajează la lene mintală, căci este mult mai simplu să apelezi la aceste metode decât să studiezi Biblia sistematic, să te gândeşti la ce principii trebuie aplicate într-o anumită situaţie, sau care relatare biblică este asemănătoare cu situaţia mea. Ba mai mult, aceste metode ne-biblice îl forţează pe Dumnezeu să ne vorbească ca şi cum Dumnezeu trebuie să ne vorbească când vrem noi. Este adevărat că Dumnezeu ne poate vorbi prin Biblie când o deschidem la întâmplare (Luca 4:16-22), dar aceasta este o excepţie şi El nu doreşte să facem din aceasta o regulă, ci din stăruinţa în rugăciune şi studiu vrea să facem o regulă (Iosua 1:8; 1Tesaloniceni 5:17).
• Dependenţa de acest dar este periculoasă, astfel unii au devenit în tot ceea ce fac dependenţi de prooroci, astfel ei nu fac nimic fără a consulta pe profet, ca şi unii oamenii din lume care nu fac nimic până nu consultă horoscopul, este bine să nu facem nimic important şi mai ales în domeniul spiritual fără a-l consulta pe Dumnezeu, fiind astfel ca Isus care nu a făcut nimic de la El însuşi (Ioan 5:19). Însă în Noul Legământ, Dumnezeu ne vorbeşte fiecăruia în mod personal, căci avem legea Lui în minte şi în inimă (Evrei 8:10,11), astfel nu suntem ca şi în Vechiul Legământ unde Dumnezeu le vorbea doar unora, ci suntem într-un legământ în care toţi suntem învăţaţi de Dumnezeu, căci acesta este semnul că suntem copii Lui (Ioan 6:45; 1Ioan 2:20,27). În concluzie putem consulta un profet, fără a fi însă dependent de acesta, iar aceasta nu înlocuieşte călăuzirea proprie, cât şi studiul şi rugăciunea individuală în care trebuie să stăruim zilnic.

Acest dar ca orice dar al Spiritului Sfânt poate fi însufleţit şi amplificat după cum spune Pavel în 2Timotei 1:6 se spune: “să înflăcărezi darul lui Dumnezeu” BCR (n.s. să reaprinzi, să reînsufleţeşti), iar în NW: “Să aţâţi ca pe un foc darul lui Dumnezeu.” În casele evreilor, focul uneori consta numai din nişte tăciuni aprinşi, aceştia putea fi aţâţaţi pentru a da căldură mai mare (Osea 7:4). Prin urmare, prin sfatul lui Pavel, noi suntem încurajaţi să reaprindem sau să aţâţăm acest dar al Spiritului. Putem face lucrul acesta făcând următoarele:

• O bună relaţie cu Dumnezeu, cele mai exacte profeţii, şi cei mai buni profeţi se nasc în prezenţa lui Dumnezeu, astfel dacă avem acest dar într-o anumită măsură, dacă vom petrece mai mult timp în părtăşie cu Dumnezeu, în închinare şi rugăciune (1Tesaloniceni 5:16-20)vom auzi mai des şi mai clar vocea lui Dumnezeu. El trebuie prin disciplina rugăciunii să-l cunoască mai bine pe Dumnezeu, căci profeţia aduce cuvinte şi gânduri din inima lui Dumnezeu. Rugăciunea nu trebuie să fie o povară, sau o disciplină forţată, ci o dulce părtăşie plină de iubire şi sinceritate cu Tatăl ceresc. Motivaţia noastră nu trebuie să fie aceea de a dobândi o aura de profet, ci aceia de slujitor ascultător care nu vrea să facă nimic de la sine ci doar ceea ce îi spune Dumnezeu.
• O bună părtăşie cu Cuvântul lui Dumnezeu, aceasta presupune citire, meditare şi studiere zilnică, chiar memorare a unor pasaje. Toate acestea trebuie făcute nu în spiritul de acumula cunoştinţă cu care să ne lăudăm, ci cu atitudinea smerită de-al căuta pe Creator şi voia Lui, de al cunoaşte pe El şi nu doar unele lucruri despre El. Noi trebuie să ne îmbibăm tot mai mult din Cuvânt cu modul de gândire al lui Cristos, şi cu felul lui de a fi, să fim cunoscători bine a legii Lui, astfel să fim plini de învăţătură sănătoasă (Coloseni 3:16).
• O viaţă sfântă, este cea care ne dă pătrundere în prezenţa lui şi în planurile Lui, căci este scris: ,, Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel Sfânt? Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu, şi spune adevărul din inimă.” (Psalmul 15:1,2), iar în Isaia 66:2 se spune: ,,Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mâhnit, spre cel care tremură la cuvântul Meu.” Astfel dacă avem o viaţă ireproşabilă, care ocolim păcatul vom putea deveni colaboratori cu Dumnezeu care ne va vorbi tot mai mult.
• Exersarea, dacă nu exersăm darul prorociei pe care îl avem se atrofiază ca muşchii, care dacă nu sunt folosiţi, slăbesc. Să nu uităm că cine a făcut negoţ cu talanţi, adică şi-a folosit darurile spirituale, a primit alţi talanţi, dar cel ce şi-a îngropat talantul, l-a pierdut şi pe cel ce la avut (Matei 25:15-30). Astfel exerciţiu este important spre a ne deprinde să folosim şi să-l dezvoltăm (comp. cu Evrei 5:14) căpătând experienţa necesară pentru al folosi eficient.
• Colaborarea, este un alt aspect care ne poate ajuta ca să ne folosim în mod corect şi cât mai ziditor darul primit, căci după cum o lampă cu ulei trebuie reglată şi întreţinută pentru a arde bine, tot aşa colaborând cu cei cu experienţă în domeniu profeţiei, putem să învăţăm să ne folosim într-un mod eficient darul. Un exemplu Biblic în această privinţă sunt cei din Vechiul Legământ, de exemplu fii profeţilor din timpul lui Elisei (2Împăraţi 4:38-44; 6:1-7), care prin colaborare au învăţat să prorocească mai eficient. Tot la fel şi în prezent cooperarea şi colaborarea sunt vitale pentru cizelarea noastră, şi pentru unitatea adunării căci în Proverbe 1:5 se spune: “Să asculte şi înţeleptul şi-ş va mări ştiinţa…”.
• Curaj şi perseverenţă, nu trebuie să ne descurajăm nici de greşelile pe care probabil le-am făcut sau le vom face exercitând acest dar, nici de standardele pe care Dumnezeu le impune oamenilor Lui, să fim conştienţi că vom face greşeli, dar acestea nu ne descalifică, dacă suntem smeriţi ne lăsăm corectaţi şi învăţăm din ele. Noi nu trebuie să stingem spiritul profetic, ci să căutăm să perseverăm în a proroci. Este adevărat că ne trebuie mai mult curaj în a proroci decât în a învăţa pe oameni, însă pentru sănătatea spirituală a trupului lui Cristos pe lângă darul de învăţare sau slujba de învăţător care este foarte importantă, avem nevoie şi de darul profeţiei şi slujba de profet, de aceea să ne rugăm lui Dumnezeu să ridice profeţi în poporul Lui, iar toţi să facem ce spune Pavel în 1Corinteni 14:1 ,, Urmăriţi dragostea. Umblaţi şi după darurile duhovniceşti, dar mai ales să proorociţi.”