Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.

Toţi oamenii cu bun simţ doresc să fie cinstiţi şi drepţi, având anumite principii în viaţă după care se ghidează. Dar a-ţi simţit vreodată că nu poţi fi pe deplin drept? A-ţi fost vreodată nemulţumiţi de propriile realizări în ce priveşte dreptatea? Dacă sunteţi o persoană religioasă, aţi simţit vreodată că nu puteţi respecta întru-totul legile lui Dumnezeu? Că oricât bine faceţi tot nu este înde-ajuns? Dacă simţiţi astfel să ştiţi că există o soluţie la toate aceste probleme, aceasta este: Harul lui Dumnezeu. Astfel pe parcursul acestui material vom vedea câteva aspecte legate de har după cum urmează:

• Ce este harul lui Dumnezeu?
• Cum putem primi harul lui Dumnezeu?

Cuvântul “har” din limba română aşa cum apare el în Biblie vine din grecescul: “charis” care înseamnă: graţie, dulceaţă, farmec, favoare sau bunătate nemeritată şi se referă la a primi ceva fără să meriţi, fără să o obţii prin eforturi sau realizări proprii, se mai poate referi la graţiere sau iertare nemeritată. Un pasaj biblic care evidenţiază ce este harul este cel din Romani 6:23 unde se spune: Fiindcă plata (opsonia) păcatului este moartea, dar darul harului (charisma) lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Hristos Isus”. Astfel plata în greacă “opsonia” înseamnă literalmente soldă, acest cuvânt se folosea la plata pe care o primeau soldaţii adică salariu regulat, în contrast “charisma” care era un dar primit din bunăvoinţa Stăpânului de pildă ca atunci când un soldat primeşte ca primă o sumă suplimentară ce depinde în întregime de favoarea (harul) Stăpânului. Pentru a înţelege şi mai bine harul vom apela la două ilustrări pe care le-a dat Domnul Isus. Prima care este şi foarte scurtă însă exprimă bine harul apare în Luca 7:41,42 unde se spune: “Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cinci sute de dinari, iar celălalt cincizeci. Fiindcă nu aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi…” Observăm din această pildă dispoziţia cămătarului care îl reprezintă pe Dumnezeu de a ierta fără ca datornicii să fi făcut ceva pentru a merita această iertare, în plus cu siguranţă că datornicii au recunoscut neputinţa lor de aşi plăti datoriile, astfel au fost iertaţi prin har adică fără merite. Astfel ideea prezentă în mintea multor oameni că oamenii vor fi iertaţi după câte fapte bune fac, astfel dacă fac mai multe fapte bune decât rele la judecată vor primi viaţa veşnică, iar dacă dimpotrivă au făcut mai multe fapte rele decât bune vor merge în pierzare veşnică este falsă, vedem din pildă că datornicii nu au avut nimic să-i ofere cămătarului şi au fost iertaţi prin bunătate nemeritată. Atunci înţelegem că Dumnezeu întreabă mereu: Unde pot să iert ceva ? Unde pot să-mi pun în aplicare harul ? Unde pot vindeca şi ajuta ? Dorinţa şi disponibilitatea lui Dumnezeu sunt mereu prezente şi nu este legată de cât de spirituali suntem, însă îndurarea lui devine activă când recunoaştem că nu putem nimic fără harul său. În plus, harul nu numai iartă, ci el dăruieşte cadouri pe care noi nu le merităm, şi pe care noi nu le putem plăti şi nu avem voie să le plătim, tot ce ne dă Dumnezeu este har, cine combină harul cu merite personale stinge harul. Dumnezeu dătătorul harului ştie exact de ce daruri avem nevoie şi ne oferă binefacerile sale într-o anumită succesiune în raport cu gradul nostru de maturitate spirituală, după cum urmează: 1. Darul salvării şi al vieţii veşnice; 2. Transformarea caracterului prin sfinţire; 3. Vindecare sufletească şi poate trupească; 4. Bunăstare socială; 5. Binecuvântare materială. Dumnezeu reţine uneori darurile sale deoarece nu suntem capabili să le administrăm, poate ne-ar îngreuna sau îngâmfa (comp. cu 1Timotei 3:6).

O altă parabolă care reliefează bine harul lui Dumnezeu este cea despre Fiul risipitor consemnată în Luca 15:11-32 , aici se relatează despre un fiu care a cerut de la Tatăl său partea sa de moştenire, iar după ce a primit-o a plecat într-o ţară îndepărtată unde a risipit toată moştenirea câştigată cu trudă de Tatăl său, trăind în destrăbălare. După aceea a început să ducă lipsă şi a fost pus într-o poziţie dezonorantă de porcar pentru aşi câştiga existenţa. Văzând starea lui umilitoare şi de sărăcie, căci suferea de foame, dorind să se sature cu mâncarea ce o mâncau porcii şi-a venit în fire dându-şi seama de păcatul lui, şi s-a gândit să se întoarcă la Tatăl lui. Cu siguranţă din cauza atitudinii manifestate faţă de Tatăl său, prin faptul că şi-a risipit averea, a dispreţuit privilegiu şi poziţia din casa Tatălui şi a desconsiderat educaţia pe care a primit-o, fiul risipitor nu merita să mai fie reprimit. Cu toate acestea Tatăl la primit cu toată iubirea, ba chiar l-a aşteptat întâmpinându-l cu dragoste, îmbrăţişându-l şi acoperindu-l cu sărutări. Ba mai mult i-a dat îmbrăcăminte şi încălţăminte scumpă, a dat un ospăţ în cinstea reîntoarcerii lui arătând astfel că-l primeşte nu ca sclav ci cu toate drepturile de mai înainte. Acesta este harul, să iubeşti ceea ce nu merită iubit, să ierţi pe cineva care nu poate să-şi răscumpere greşala prin contra servicii. Această pildă ilustrează bine căderea omului în păcat şi salvarea lui prin harul lui Dumnezeu . Pentru a înţelege cât de mult avem nevoie de harul lui Dumnezeu şi de ce avem nevoie de el, în primul rând să vedem natura omului şi păcatul.

Omul a fost creat perfect (Deuteronomul 32:4), fiind coroana Creaţiunii lui Dumnezeu, şi o fiinţă superioară faţă de animale (Matei 6:26), deoarece am fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Geneza 1:26,27), fiind astfel înzestraţi cu calităţi morale şi spirituale (Coloseni 3:10), ceea ce animalele nu au. Oamenii au fost înzestraţi cu gândire, sentimente şi voinţă liberă astfel ei puteau alege liber binele sau răul (Geneza 2:16,17; Deuteronomul 30:19), deoarece Dumnezeu doreşte o slujire care să fie de bunăvoie nu robotică (Iosua 24:15). Astfel primii noştri părinţi Adam şi Eva aveau totul la dispoziţie, aveau o grădină, un paradis şi nu duceau lipsă de nimic, cu o singură interdicţie pomul cunoştinţei binelui şi răului care simboliza suveranitatea lui Dumnezeu (Geneza 2:8-24). Din păcate ei au ales neascultarea adică păcatul care a dus la consecinţe dezastruoase (Ecleziast 7:29; Geneza 3:1-19). Una din consecinţele cele mai dramatice ale păcatului este descrisă în Romani 5:12, şi anume că păcatul duce la moarte şi că acesta sa transmis urmaşilor lui Adam şi al Evei. Astfel păcatul a dus pe oameni într-o stare de degradare spirituală, morală şi fizică care atrage după sine, despărţirea de Dumnezeu, boala, bătrâneţea şi moartea. Este demn de reţinut că nu numai am moştenit păcatul, ci de multe ori am dat curs păcatului când puteam să ne stăpânim (Efeseni 2:1-3). Având în vedere această situaţie fără ieşire din punct de vedere uman, Dumnezeu în harul lui a intervenit pentru a ne salva din păcat şi moarte, El a făcut aceasta trimiţându-l pe fiul său Isus Cristos care a luat asupra sa toate păcatele noastre şi a murit astfel în locul nostru, astfel moartea sa de jertfă a făcut posibilă răscumpărarea omenirii (Romani 5:15-19; Isaia 53:4,5,8; Marcu 10:45). Această jertfă de ispăşire este manifestarea harului lui Dumnezeu (Efeseni 1:6; 2:7), dar cum putem să intrăm sub incidenţa harului şi a jertfei lui Cristos?

Este clar că harul lui Dumnezeu manifestat prin Cristos nu îl putem primi prin propriile noastre eforturi, realizări sau fapte bune, căci atunci harul nu ar mai fi har (favoare nemeritată – Romani 4:2-4; 11:6). Astfel Scripturile precizează clar acest lucru prin cuvintele din Efeseni 2:8,9: “Căci prin har sunteţi mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu: NU PRIN FAPTE, ca să nu se laude nimeni.” Observăm din text că harul nu-l putem obţine prin faptele noastre ci este ceva ce primim în dar fără ca să merităm, deoarece Dumnezeu ne iubeşte foarte mult şi într-un mod altruist, dorind încontinuu să ne ofere cadouri nemeritate (Iacov 1:16,17). Harul este pentru toţi oamenii, indiferent de naţiune, sex, vârstă, stare socială, etc. (Tit 2:11; Romani 3:22-24). Pentru a primi harul trebuie să ai în vedere următoarele lucruri:

• În primul rând să recunoşti că eşti păcătos, că nu poţi să te salvezi prin propriile tale eforturi sau fapte bune, tu nu poţi cu nici un chip să-ţi plăteşti răscumpărarea (Psalmul 49:7-9). De aceea Dumnezeu nu poate să salveze pe cineva care nu se consideră păcătos, adică nelegiuit şi netrebnic, după cum se spune în Romani 3:10-12 :”…Nu este nici un om drept, nici unul măcar…Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici …”,astfel avem nevoie de iertare, de un salvator, şi acesta este Isus Cristos.
• Prin credinţa în jertfa lui putem fi salvaţi şi declaraţi drepţi, după cum se subliniază în Romani 3:21-25:”Dar acum s-a arătat o dreptate a lui Dumnezeu…,prin credinţa în Isus Cristos, către toţi şi peste toţi cei care cred: nu este nici o deosebire; căci toţi au păcătuit şi n-au ajuns la slava lui Dumnezeu, fiind îndreptăţiţi fără plată, prin harul său (bunătatea sa nemeritată NW), prin răscumpărarea care este în Cristos Isus. Pe El, Dumnezeu l-a rânduit să fie ispăşire prin credinţa în sângele lui…”. Astfel exercitarea credinţei în Isus Cristos este singurul mod de a obţine harul, de fapt Domnul Isus este dreptul tuturor la har căci jertfa lui este completă, deci nu putem să ne completăm îndreptăţirea cu faptele noastre, căci suntem declaraţi drepţi fără plată DOAR prin harul jertfei lui Cristos, de aceea între har şi credinţă este o legătură indisolubilă (Romani 4:16).
• Însă, ca o expresie a credinţei noastre, noi trebuie să ne căim din inimă cu sinceritate, adică să ne pară rău de faptele noastre rele pe care le-am comis, să le regretăm, să ne schimbăm modul de a gândi faţă de păcat (Fapte 26:20) şi să ne mărturisim păcatele lui Dumnezeu Tatăl, cerându-ne iertare de la El prin Domnul nostru Isus care este mijlocitor la Tatăl (Fapte 3:21;1Ioan 2:1,2). Căinţa adevărată vine ca urmare a conştientizării noastre ca fiinţe corupte şi neputincioase în faţa păcatului, ca urmare a faptului că nu avem merite, şi chiar faptele noastre cele mai bune sunt imperfecte, căci nu poate dintr-o fiinţă necurată să iasă fapte curate şi perfecte (Iov 14:4), de aceea faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită înaintea lui Dumnezeu (Isaia 64:4), de aceea pentru a ne căii sincer avem nevoie de smerenie. După aceea, bineînţeles, nu vom mai practica ceea ce este rău, abandonând orice conduită păcătoasă, arătând astfel că ne-am căit cu adevărat, şi Dumnezeu ne va ajuta prin puterea sa în această privinţă (Proverbe 28:13;1 Petru 5:10).
• Un alt efect al credinţei noastre şi al căinţei este ascultarea (Ioan 3:36; 14:15), astfel în accepţiunea Bibliei cine nu ascultă nu a primit harul lui Dumnezeu, de ce? Răspunsul îl găsim în parabola din Luca 7:41-47 la care am făcut referire în parte la începutul acestui material, aici se prezintă următorul principiu pe care îl vom parafraza: <cui I se iartă puţin iubeşte puţin, iar cui I se iartă mult iubeşte mult>; deci cine a primit harul adică a fost iertat, iubeşte pe Dumnezeu, iar iubirea se manifestă prin păzirea poruncilor lui Dumnezeu (Ioan 14:15; 1Ioan 5:3), prin urmare primeşti harul (acest cadou extraordinar) acesta produce în tine recunoştinţă, apreciere, care te duce la ascultare.
• Următorul pas pentru a intra în harul lui Cristos şi care derivă din ascultare este botezul în apă care este o scufundare completă în apă şi nu doar stropire care se face în numele lui Isus Cristos mediatorul Noului Legământ, (Fapte 2:38; Romani 6:2; Galateni 3:27). În timp ce botezul în apă este o imagine a înnoirii, botezul în Duhul Sfânt este literalmente înnoirea mentalităţii şi personalităţii acelei persoane (Romani 8:13; Galateni 2:20; 4:24,25), şi acesta se primeşte după ce o persoană acceptă harul lui Dumnezeu prin credinţă (Efeseni 1:13,14). Astfel acea persoană se naşte din nou, devenind o făptură nouă (2Corinteni 5:17), creată după chipul lui Cristos, care va produce fapte bune după cum se spune în Efeseni 2:10: “Căci noi suntem lucrarea lui şi am fost creaţi în Hristos Isus pentru fapte bune pe care Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte, ca să umblăm în ele.” Deci credinciosul face fapte bune după ce a fost salvat, devenind o creaţie în Cristos şi nu înainte de a deveni o creaţie nouă, şi nu face fapte bune pentru a fi salvat, căci salvarea o primeşte în dar ca favoare ne meritată ci face fapte bune pentru că este salvat din recunoştinţă (2Timotei 1:9; Tit 3:5), de aceea este bine ca toate acţiunile noastre să fie un rezultat al primirii harului.