Poate te întrebi: de ce să mă împac cu Dumnezeu, deoarece, niciodată nu l-am urât? În plus nu fac rău la nimeni, sunt un om cinstit şi atunci de ce să mă împac cu Dumnezeu? Ba mai mult, merg la biserică, sunt botezat de mic, atunci cum spui tu să mă împac cu Dumnezeu?

Să şti însă că toate aceste lucruri nu indică că te-ai împăcat cu Dumnezeu, deoarece Biblia spune în Romani 3:23 următoarele: ”căci toţi au păcătuit şi n-au ajuns la slava lui Dumnezeu.” Tocmai de aceea Sfânta Scriptură îl descrie pe om ca fiind: păcătos, nelegiuit, nedrept, viclean şi vrăşmaş cu Dumnezeu (Romani 3:9-12;8:7;1Petru 3:18;Iacov 4:4). Ba mai mult Biblia arată că omul este corupt, în Iov14:4;15:14,16 se precizează :”Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat ? Nici unul măcar!…cu cât mai puţin fiinţă urâcioasă şi coruptă-omul, care bea nelegiuirea ca apa!” Astfel omul este o fiinţă coruptă, deoarece a moştenit imperfecţiunea de la părinţi noştri: Adam şi Eva, dar si mai mult decât atât, omul putea de multe ori sa se stăpânească, dar a dat curs păcatului, arătând cât de nelegiuit este, astfel păcatele tale au creat o despărţitură între tine, o fiinţă păcătoasă, şi Dumnezeu care este sfânt prin excelenţă. Această prăpastie te desparte de Dumnezeul luminii, slavei si dreptăţii (Isaia 6:3; 59:2; Deuteronomul 32:4; 1Ioan 1:5). Poate crezi că termeni ca: păcătos, necurat, corupt, duşman cu Dumnezeu sunt o exagerare pentru a caracteriza natura umană, dar Biblia nu minte, de asemenea gândeşte-te la faptele şi atitudinile pe care le descrie ca fiind păcat, după cum urmează: omuciderea, adulterul, desfrânare, minciuna, furtul, înşelăciunea, lăcomia de bani, zgârcenia, mânia, vorbirea injurioasă, invidia, certurile, vrăjitoria, beţia, petreceri dezmăţate, etc., toate acestea sunt păcate de moarte. (1Corinteni 6:9,10;Galateni 5:19-21;Romani 1:29-32) Este vreun om care să nu fi făcut nici unul din aceste păcate? Iar dacă a făcut cel puţin unul atunci a încălcat toată legea căci este scris: ”Căci, cine va păzi toată legea, şi va greşi într-o singură poruncă, se face vinovat de toate ”Iacov 2:10. Din această cauză te afli sub condamnarea morţii, deoarece:” plata păcatului este moartea. ”Ai moartea în însăşi genele tale fiindcă ai moştenit păcatul după cum se spune în Romani 5:12:”De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toţi au păcătuit.” Situaţia decăderii omului este cu atât mai tragică cu cât nimeni nu se poate auto-salva, sau să răscumpere pe aproapele lui (Psalmul 49:6-9). În concluzie, situaţia omului este fără ieşire din punctul lui de vedere. dar nu dispera, există o veste bună, o soluţie: Dumnezeu te iubeşte altruist, necondiţionat şi înainte ca tu să faci ceva pentru El, a făcut El ceva pentru salvarea ta, acest act al iubirii lui este descris în Ioan 3:16,unde se spune: ”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul său fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” Astfel iubirea cea mare a lui Dumnezeu l-a împins să-şi sacrifice Fiul său cel preaiubit, dând tot ce avea mai scump ca să te împace cu El, cu toate că nu meritam căci suntem păcătoşi, dar aici se arată iubirea lui prin excelenţă, după cum este descrisă în Romani 5:7,8:”Pentru un om drept, cu greu ar muri cineva; dar pentru cel bun poate că cineva ar avea curajul să moară. Dar Dumnezeu îşi arată dragostea sa faţă de noi prin faptul că pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.” În acest text se scoate în evidenţă faptul că oamenii fac bine şi se sacrifică pentru cei care le-au făcut bine înainte, dar Isus a fost trimis să moară pentru cei păcătoşi care îl întristau şi supărau pe Dumnezeu, dar Isus prin jertfa lui a constituit un preţ de răscumpărare pentru toţi (1Timotei 2:5). El a murit în locul tău şi al meu, şi astfel noi nu mai trebuie să murim pentru păcatele noastre, ce eliberare! Însă ca să ai pace cu Dumnezeu, trebuie să recunoşti că eşti păcătos fără merite, căci dacă te consideri drept atunci Isus nu a murit pentru tine, deoarece El a murit pentru cei păcătoşi, nu pentru drepţi. Astfel Dumnezeu nu-i poate da pacea sa şi viaţa veşnică, dacă consideră că o merită prin propriile lui fapte bune, atunci sacrificiul lui Isus nu-şi are rostul.

Trebuie să înţelegem că viaţa veşnică este un cadou şi o primesc în dar tuturor celor care acceptă că Cristos a murit pentru păcatele lor, exercitând credinţă în jertfa sa ispăşitoare, şi astfel în consecinţă primim harul sau favoarea nemeritată a lui Dumnezeu (Romani 5:1; Efeseni 2:8,9; Romani 6:23). Bineînţeles că cel ce acceptă harul lui Dumnezeu, se căieşte de păcate, deoarece bunătatea lui ne îndeamnă la căinţă (Romani 2:4). A ne căii înseamnă: a ne părea rău, a regreta sincer păcatele şi a nu le mai face (Proverbe 28:13). De acea trebuie să ne cerem iertare de la Dumnezeu şi să ne mărturisim păcatele prin fiul său Isus (1 Ioan 1:9). Un om care va practica păcatul după cea aflat despre bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu, înseamnă lipsă de apreciere faţă de sacrificiul lui Cristos şi asta arată că nu s-a căit sincer.

Următorul pas după ce exercităm credinţă şi ne căim este să ne dedicăm din iubire lui Dumnezeu Tatăl şi astfel viaţa noastră va fi guvernată de El prin Cristos iar aceasta duce la pace şi fericire, deoarece Isus a promis în Ioan 10:10:”…Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug “,iar în Ioan 15:11 se declară: ”V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină” .Vrei să ai viaţă din belşug şi bucuria lui Cristos să fie în tine? Dacă da, atunci nu amâna să te căieşti de păcate şi să-ţi dedici viaţa Creatorului ,căci “…Oricine se smereşte va fi înălţat “(Luca 18:14). Astfel deci, dacă vrei să ai viată veşnică în ceruri şi să fi înălţat de Dumnezeu, prima dată trebuie să te smereşti recunoscând starea ta decăzută, păcătoasă şi că nu eşti mai bun decât alţii (Luca 18:9-14).

Următorul pas este botezul în apă, care este o cerere sau o mărturie personală în faţa lui Dumnezeu prin care araţi că te-ai consacrat lui (1 Petru 3:21). Botezul în apă corect şi biblic se face la o vârstă la care poţi să înţelegi ce însemnă a te dedica lui Dumnezeu şi să fii conştient ce este credinţa şi căinţa (Fapte 2:38;8:12). De fapt botezul sugarilor nu este biblic şi după voia lui Dumnezeu. În plus, botezul apostolic şi în conformitate cu adevărul este cel făcut în numele lui Cristos şi nu în numele Sfintei treimi (Fapte 2:28; 8:16; 10:48; 19:5; Romani 6:3; Galateni 3:27).

            După cum botezul în apă este mărturisirea ta faţă de Dumnezeu, tot aşa botezul cu Duhul Sfânt este mărturia lui Dumnezeu dată prin Cristos în inimă, căci în Romani 8:9 se precizează: ”Dar dacã nu are cineva Duhul lui Hristos, nu este a lui”.

Astfel întreabă-te:

Ai Duhul lui Cristos şi mărturia lui Dumnezeu în inima ta? Botezul cu Duhul Sfânt atestă că eşti împăcat cu Dumnezeu şi ai mărturia Lui în tine. Aceasta este descrisă în Biblie prin următoarele cuvinte:

”…aţi primit un duh de înfiere prin care strigăm: Ava, Tată! Însuşi Duhul mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.” Astfel ,a fi botezat cu Duhul Sfânt înseamnă să primeşti duhul de înfiere sau adopţiune, care să mărturisească în inima ta că eşti copil al lui Dumnezeu (Romani 8:15,16). Botezul cu Duhul Sfânt mai implică şi a gusta prin Duhul, în mod anticipat, cerul, adică moştenirea glorioasă din Regatul cerurilor, după cum se spune în Evrei 6:4,5:”…au gustat darul ceresc şi au fost făcuţi însoţitori ai Duhului Sfânt, şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor”. Da ca născut din nou ai perspectiva de a fi făcut părtaş firii dumnezeieşti şi de a avea moştenirea cerească (1Petru 1:3,4; 2 Petru 1:4). Această speranţă nespus de mare şi preţioasă ai primit-o dacă eşti botezat cu Duhul Sfânt, aceasta este o pecetluire (sau sigilare) pentru a fi copil al lui Dumnezeu şi a fi proprietatea Lui, cât şi moştenitori împreună cu Cristos (Efeseni 1:13,14; 4:30; Romani 8:17). Gândiţi-vă la ce dar vrea să vă facă Dumnezeu, să fiţi regi şi preoţi împreună cu Cristos, şi acest cadou îl face tuturor celor ce cred în Domnul Isus, adică unor păcătoşi iertaţi în virtutea sângelui vărsat de El, dar care sunt dispuşi să-şi schimbe viaţa, după chipul Lui de glorie.

            Vei răspunde tu însă la iubirea lui ? Vrei să-i bucuri tu inima sau să i-o întristezi ? De aceea reflectează în mod serios la întrebarea :

EŞTI ÎMPĂCAT CU DUMNEZEU ?

Nu te pripi să răspunzi la această întrebare, de răspunsul acesta depinde viaţa ta. Cercetează-te în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu pentru a vedea dacă ai făcut paşii necesari pentru a te împăca cu Dumnezeu.

            Astfel întreabă-te:

• Am o credinţă veritabilă în Isus Cristos ,care produce roade în viaţa mea?
• M-am căit de păcate cu adevărat mărturisindu-le în rugăciune la Dumnezeu şi nu le-am mai practicat după aceea ?
• Mi-am dedicat viaţa complet lui Dumnezeu prin Cristos ?
• M-am botezat în numele fiului lui Dumnezeu, Isus?
• Am murit faţa de mine adică faţă de păcat şi dorinţe egoiste şi am înviat faţa de Cristos?
• Am fost botezat de Cristos cu Duhul Sfânt, fiind astfel înfiat ca copil al lui Dumnezeu?

Dacă nu am făcut aceşti paşi , acum este timpul să acţionezi din iubire faţă de Creatorul nostru, deoarece dacă nu ascult acum de Dumnezeu înseamnă că nu îl iubesc şi dispreţuiesc jertfa fiului său care este o manifestare a bunătăţii nemeritate al lui Dumnezeu.