Cristos a constituit un preţ de răscumpărare corespunzător pentru toţi urmaşii lui Adam (Marcu 10:45)

Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

Aţi simţit vreodată că omenirea are nevoie de un salvator, de o eliberare? Dacă da, la ce vă gândiţi când simţiţi această necesitate? Vă vin minte poate războaie pline de cruzime, sau nedreptatea din această lume, sau suferinţa de tot felul, printre care şi bolile care chinuiesc pe oameni? Însă v-aţi pus întrebarea: Care este cauza tuturor relelor? Pentru a înţelege de ce avem nevoie de salvare şi cum o putem obţine, trebuie în primul rând să aflăm cauza răului, nu-i aşa? În consecinţă, vom apela la Cartea Cărţilor, Sfânta Biblie pentru a afla răspunsul la această întrebare. Cuvântul lui Dumnezeu arată că sursa suferinţelor şi a tuturor relelor, precum şi a morţii care este inamicul nr.1 al omenirii, este păcatul care a fost introdus în lume de răzvrătirea deliberată a primilor oameni, Adam şi Eva, care au cedat la ispita Diavolului (Geneza 3:1-5;Osea 6:7). Faptul că acest act de rebeliune este cauza tuturor relelor reiese din Romani 5:12 unde se precizează: ”De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toţi au păcătuit”, deci păcatul primului om, Adam, a condus la moarte, de fapt prima pereche a transmis urmaşilor lor păcatul şi imperfecţiunea care este ca o boală genetică, având ca efecte degenerarea fizică, morală şi spirituală, actul lor ducând la ruperea de conducerea lui Dumnezeu care este sursa vieţii, şi astfel s-a ajuns ca omenirea să aibă nevoie de salvare, deoarece cum o dovedeşte din plin istoria, noi nu ne putem guverna independent cu succes. De aceea avem nevoie de conducerea Creatorului care ştie cel mai bine necesităţile noastre şi modul cum am fost creaţi, astfel El ne poate oferii soluţia la problemele noastre.

Cu toate că la ora actuală suntem păcătoşi, având condamnarea morţii în însăşi genele noastre, datorită principiului: ”Plata păcatului este moartea” (Romani 6:23), totuşi nu suntem fără o ieşire din această situaţie, deoarece este o soluţie dată de însuşi Dumnezeu în marea lui iubire pentru noi oamenii.

În primul rând să recunoşti că eşti păcătos, că nu poţi să te salvezi prin propriile tale eforturi sau fapte bune, tu nu poţi cu nici un chip să-ţi plăteşti răscumpărarea (Psalmul 49:7-9). De aceea Dumnezeu nu poate să salveze pe cineva care nu se consideră păcătos, adică nelegiuit şi netrebnic, după cum se spune în Romani 3:10-12 :”…Nu este nici un om drept, nici unul măcar…Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici …”,astfel avem nevoie de iertare, de un salvator, şi acesta este Isus Cristos; prin credinţa în jertfa lui putem fi salvaţi şi declaraţi drepţi, după cum se subliniază în Romani 3:21-25:”Dar acum s-a arătat o dreptate a lui Dumnezeu…,prin credinţa în Isus Cristos, către toţi şi peste toţi cei care cred: nu este nici o deosebire; căci toţi au păcătuit şi n-au ajuns la slava lui Dumnezeu, fiind îndreptăţiţi fără plată, prin harul său (bunătatea sa nemeritată NW), prin răscumpărarea care este în Cristos Isus. Pe El, Dumnezeu l-a rânduit să fie ispăşire prin credinţa în sângele lui…”. Însă, ca o expresie a credinţei noastre sau a exercitării ei, noi trebuie să ne căim din inimă cu sinceritate, adică să ne pară rău de faptele noastre rele pe care le-am comis, să le regretăm, să ne schimbăm modul de a gândi faţă de păcat şi să ne mărturisim păcatele lui Dumnezeu Tatăl, cerându-ne iertare de la El prin Domnul nostru Isus care este mijlocitor la Tatăl (Fapte 3:21; 1Ioan 2:1,2). După aceea, bineînţeles, nu vom mai practica ceea ce este rău, abandonând orice conduită păcătoasă, arătând astfel că ne-am căit cu adevărat, şi Dumnezeu ne va ajuta prin puterea sa în această privinţă (Proverbe 28:13;1 Petru 5:10).

Tot în aceea rugăciune în care ne cerem iertare de la Dumnezeu, putem să ne consacrăm viaţa Lui, adică să-i spunem că de acum înainte dorim să devenim slujitori lui devotaţi, aceasta implicând să ascultăm în mod loial de El. De fapt noi am fost creaţi să avem o relaţie Tată – Fiu cu Creatorul nostru, ba mai mult, nu putem fi salvaţi şi fericiţi dacă nu restabilim această relaţie filială, după cum se subliniază în pilda Fiului risipitor (Luca 15:11-32).

Însă botezul nu înseamnă perfecţiune, şi după botez vom mai păcătui, deoarece suntem în această carne imperfectă, dar nu vom mai practica păcatul, se va vedea o schimbare în ce priveşte cantitatea şi gravitatea păcatelor (1Ioan 1:8-10;3:9). Chiar după ce avem certitudinea salvării, având o conştiinţă curată prin credinţa noastră fermă în Cristos, totuşi trebuie să continuăm să creştem în credinţă, deoarece salvarea veşnică o primim la venirea lui Iesus, dacă am rămas în credinţă, cum se spune în 1Petru 1:9 :”…primind ca sfârşit al credinţei noastre mântuirea sufletelor voastre”, astfel salvarea eternă (Evrei 5:9;9:28) o primim dacă ne păstrăm credinţa până la sfârşit, ea nu trebuie să fie ceva sporadic sau doar un act de credinţă, ci ceva continuu şi care dă roade în viaţa noastră, de aceea Biblia îndeamnă :”…duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur” (Filipeni 2:12). Dar oare nu se merită să te lupţi pentru ceva care te conduce la o viaţă eternă şi fericită? Oare există un alt ţel mai nobil, mai bun sau care să-ţi dea un scop real în viaţă? Nu uita, salvarea ţi se va da în dar şi este cel mai minunat dar pe care îl poţi primi; trebuie doar să crezi că Dumnezeu vrea să ţi-l dea, să crezi că îl primeşti prin Cristos; se merită să refuzi acest cadou minunat ? (Romani 6:23;4:24,25) De fapt, te poţi bucura încă de acum de perspectiva de a fi făcut părtaş gloriei şi firii dumnezeieşti (2Petru 1:4), care se va concretiza la venirea lui Isus când vom fi duşi în cer, fie prin înviere în corpuri spirituale glorioase, fie prin transformare şi strămutare în cer, când corpul nostru muritor va deveni corp spiritual (1Corinteni 15:50-54).

”De asemenea şi creaţia aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu, căci creaţia a fost supusă deşertăciunii , nu de voie, ci din cauza celui care a supus-o, cu nădejdea însă că însăşi creaţia va fi eliberată din robia stricăciunii în libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu.” Deci creaţia va fi eliberată din sclavia descompunerii, având parte de libertatea perfecţiunii, a celor ce vor fi în cer. De fapt planeta va deveni un paradis în timpul domniei lui Cristos, care va guverna împreună cu sfinţii timp de o mie de ani (Apocalipsa 20:6; Isaia 35; 65:16-25; Geneza 1:28).

Neamurile peste care vom fi regi şi preoţi în frunte cu Isus şi care le vom cârmui timp de o mie de ani, sunt cei ce se întorc la Dumnezeu în perioada sfârşitului acestui sistem de lucruri, aceşti convertiţi în ultimul moment, la vederea plăgilor şi pedepselor profeţite în Apocalipsa, prin marea milă a lui Dumnezeu, şi prin faptul că invocă numele lui Dumnezeu cu credinţă [acesta este pronunţat în limba română Iahve sau Iehova] vor locui pământul, supravieţuind necazului celui mare (Mica 4:1-4; Zaharia 14:12-16; Fapte 2:21). După ce se vor împlini cei o mie de ani ai guvernării lui Cristos, va avea loc eliberarea lui Satan şi a demonilor din închisoarea lor, supunând neamurile de pe pământ la o ultimă încercare, deoarece el va influenţa o parte din oameni să se răzvrătească împotriva Creatorului; toţi aceştia în frunte cu Satan vor fi nimiciţi (Apocalipsa 20:7-9). Tot după mia de ani are loc a doua înviere care va fi o înviere pe pământ în corpuri carnale, unii vor învia pentru judecată, pentru că au fost nedrepţi, iar alţii pentru viaţa veşnică pe pământ deoarece au fost drepţi, de exemplu, au fost credincioşii dinainte de Cristos care nu au cunoscut naşterea din nou şi perspectiva de a merge la cer (Apocalipsa 20:5,11-15; Ioan 5:28,29; Fapte 24:15; Ioan 3:13; Matei 11:11,12; Daniel 12:13; Iov 14:13).