sunt batranu

[batranu]

marturia mea extrasa din cartea proprie:

M-am născut în 1937 într-o familie de ţărani credincioşi Catolici (România), Com. Buciumi Jud. Sălaj. Când eram de 5-6 ani, părinţii mei au părăsit biserica catolică şi s-au alăturat câtorva familii de credincioşi Baptişti, care cu puţin timp înainte părăsise şi ei biserica catolică şi se numeau şi erau pocăiţi.
În timpul acela era o mare ruşine să te pocăieşti. Oamenii îşi băteau joc de pocăiţi şi unii îşi învăţau copiii să râdă de noi, copii pocăiţilor, cu vorbe pe care nu le putem scrie aici. Pentru noi, copiii, era o mare tortură psihică.
La şcoală am întâmpinat şi mai mari greutăţi, deoarece unii învăţători ne scoteau în faţa clasei să râdă copiii de noi că suntem pocăiţi şi făceau serbări cu dansuri şi alte lucruri, la care ne cereau să participăm, iar părinţii spuneau nu, etc. Nu ştiu să fi regretat vreodată că sunt pocăit, ci numai că nu am fost destul de pocăit.
La început Bisericuţa noastră era formată, mai cu seamă, din câteva familii numeroase, dar era har. Bărbaţi, femei, bătrâni, tineri, copii, toţi trebuiau să participe cu câte ceva la serviciul divin. Ne adunam şi prin familii, în-afară de casa de adunare. Eu eram printre cei mai activi. Toţi mergeam şi pe la alte adunări, din alte localităţi; dar mai cu seamă, noi tinerii, mergeam şi zeci de kilometri pe jos şi cu căruţa până la Jibou, Ciucea, Vălcău, Cehei, Topa Mică, etc. Peste tot eram luaţi în seamă şi ni se cerea să le dăm ce le-am adus; poezii, cântări, versete biblice, şi să le vorbim din Biblie. Se bucurau şi ei şi noi, văzând că mai avem fraţi care ne iubesc şi ne iau în seamă.
Comunişti: Când au venit comuniştii au cerut bisericilor să aibă un om care să fie responsabil de biserică şi să o reprezinte în faţa organelor de stat. Nu ştiu să fi avut la noi un astfel de om până atunci sau chiar dacă ar fi fost, nu ştiu să se fi impus. Cei care cunoşteau Scripturile s-au împotrivit şi s-a produs o dezbinare. S-a format o clasă de ,,mai mari” cu inima împărţită şi cu Dumnezeu şi cu oamenii partidul, care-i susţinea; şi o alta clasă care nu erau de acord să fie stăpâniţi necondiţionat şi mai ales de oameni care sunt în legătură cu cei ce vor să ne distrugă. S-a întro-dus acea blestemată rânduială pe care şi azi o numim: ,,bună rânduială.” Exemplu, de aici înainte nu mai avea voie să împartă cina, să boteze, să cunune, să facă înmormântări sau să ia hotărâri majore, decât responsabilul sau cu voia lui. De aici înainte nu mai aveam voie să plecăm pe la alte biserici decât cu acordul lui sau venea şi el de faţă, se aşeza la amvon sau în fruntea mesei şi de obicei conducea programul. El consuma aproape tot timpul destinat pentru vorbire, lăsând câte puţin timp şi pentru alţi (având prioritate cei a căror părinţi erau ataşaţii lui) ca să nu se facă tulburare. La ora fixată încheia spunând că e obositor. Până aici putea să împartă cina orice frate care putea s-o ia. Exemplu, eu ca tânăr mi-a cerut fraţi să împart cina şi în Com. Agrij şi în satul Păuşa. Alţi tineri şi mai ales bătrânii vorbeau la binecuvântări, boteze, nunţi, aşa cum hotărau fraţi pe loc sau îi chema mai dinainte, fără să fim împuterniciţi sau aleşi pentru aceasta slujbă în mod special.
La noi, primul ,,împărţitor de cină,, sau ,,lucrător” (aşa li se spuneau atunci la păstorii de azi) a fost Cucuianu Teodor, (fără nici o calitate spirituală,) care locuia în Păuşa, a treilea sat, avea o casă grea şi era o povoară pentru fraţii, care erau foarte săraci, deoarece comuniştii le luau aproape şi strictul necesar. Aceşti ,noi conducători, ne având altă slujbă, mergeau prin familii şi ponegreau pe toţi fraţii mai buni ca ei deoarece nu-i aceptau sau se simţeau umiliţi în faţa lor; scotocindu-le prin arhiva vieţii, banalizând lucrurile, scornind lucruri neadevărate şi punându-i în rândul celor cu învăţături străine. În felul acesta au fost scoşi din biserici aproape toţi fraţi buni. Ca de exemplu: Ţap Gherasim, Luca Brosului, Păcuraru din Bodia, Socrul meu Ciupe augustin şi alţii care au fost cei mai capabili oameni pe care îi aveam în adunarea noastră şi satele de primprejur. Iar responsabili au pus oameni care nu aveau şira spinări dreaptă. Aceştia convingeau fraţii şi surorile mai slabe să-şi pună conducători pe oamenii lor pe care-i scoteau în evidenţă. Aveau timp să umble pe la fraţi căci erau scoşi din service. Din vizitele lor, numite şi astăzi: ,,vizite de lucru” , eu nu ştiu să fi învăţat ceva bun din ele sau mai multă Biblie, aşa cum învăţam de la fraţii bătrâni şi fraţi mai buni care ne vizitau înainte. Aşa că de acum ne plăteam oameni ca să ne ducă în rătăcire, ba surorile îi aşteptau şi cu mâncări alese. (Exact cum a zis Marx: „Se vor lega cu funia lor.”
Noi eram de-acum la cheremul conducătorului, ne având libertatea pe care ne-o acorda fraţii bătrâni şi fraţii mai buni dinainte, pe care îi interesa lucrarea Domnului şi nu interesele lor. Văzându-ne şantajaţi nu mai aveam acelaşi zel. Un exemplu: ,,Într-o zi când eram adunaţi tineri şi din satele vecine, vine şi lucrătorul (Cucuianu Teodor) între noi şi ne spune că nu mai avem voie să mergem la nici o biserică fără aprobarea lui. Fratele meu a zis: ,,Nouă nu ne trebuie aprobarea nimănui când vrem să facem o lucrare pentru Domnul”. Atunci ,, pastorul a zis: ,,Dacă nu ascultaţi de mine vă dau paşaport” Fratele meu a zis: „Cu atât mai bine că vom avea acte în regulă”.
Fraţii şi surorile mai slabe şi noi conducători ne spuneau să fim supuşi că ne închide adunarea şi ne urmăreşte poliţia şi securitatea. Deci toate deplasările ulterioare s-au făcut sub o presiune psihică şi de afară şi dinăuntru,deoarece unii ne întrebau dacă ştie ,,lucrătorul” de noi. Eu eram de partea ,,lucrătorului” care mai târziu s-a numit păstor. Introducerea termenului de păstor ne deranja şi pe noi, copiii., dar nu după mult timp ne-am obişnuit. De exemplu, tatăl meu spunea la toţi oameni că noi nu avem popă, ci popa nostru e Domnul Isus. Dar într-o zi o vecină văzând pe ,,împărţitorul de cină,” a întrebat pe tata: ,,Mă Ioane! Dar acesta cine e, nu-i popă? Tatăl meu a făcut: „Fiiuuuu” ca şi cum s-ar rupe ceva în el, şi a zis: ,,Acesta este ,,împărţitor de cină.” Iar femeia a zis: „Noa, dar tot un popă-i şi-aista” Şi tatăl meu a plecat dând din mâini şi vorbind singur. Scena aceasta n-am uitat-o niciodată.
Eu condamnam pe tata şi pe socru ,care-l cunoşteam de mic, şi pe alţii, pentru că nu erau supuşi în totul. Iar ei nu puteau să ne spună totul că le era frică să nu ne piardă. Eu ştiam că ,,aleşii Domnului” lucrează după cuvântul Domnului şi sunt oameni care stau în spărtură, aşa cum ni se spunea. Iar cei bătrâni nu vorbeau între noi de pericolul care ne aşteaptă ca să nu ne descurajeze. Nimeni nu îndrăznea să se atingă de cei mari deoarece se dădeau drept, ,,unşi Domnului” Cei care-i deranjau pe ,,unşii Domnului” imediat erau etichetaţi cu învăţături străine şi marginalizaţi sau daţi afară din biserică pe uşa din dos.
Prima lovitură! (Acum stăteam la socri în Bodia satul vecin). S-a întâmplat că moare o vecină, care i se zicea: ,,Veronica Domnului” şi era singură pocăită în casă.
176
Cei din casă mi-au cerut să mă ocup eu de predicatori, zicând că ei nu ştiu cum este la noi, la pocăiţi. Eu am anunţat repede ,,lucrătorul” care acum era, Jurja Ioan şi stătea la Zalău la 25 Km. Dar fiindcă era un om fără nici o calitate de predicator, am luat bicicleta şi am plecat la Brebi şi la Jibou (30 Km.) unde se găseau câţiva fraţi Marian Ambruş, Naşu şi Taloş Alexandru, care vorbeau aşa de bine încât oricine îi asculta. Ajung la Ambruş şi-i zic: ,,Vă rog să veniţi mâine la înmormântare căci e sărbătoare şi va veni multă lume şi de pe satele vecine, că sora a fost dintr-o familie mare, etc.” El m-a întrebat: ,,Ai chemat păstorul?” am zis: ,,Da.” El a zis: ,,Dacă l-ai chemat eu nu vin.” Am zis să se gândească la lucrarea Domnului că nu-l chem pentru mine. etc. El mi-a zis: ,,Eu vreau să mai vin pe la voi şi dacă mă bag peste pastorul vostru nu voi mai putea veni. Văzând că nu pricep, mi-a zis: ,,Săptămâna trecută am fost chemat la Zalău la autorităţi,că pastorul ne-a pârât că îl deranjăm fiindcă lucrăm în bisericile lui. Şi dacă ne băgăm peste el noi nu vom mai putea veni pe la voi pentru că intră securitatea peste noi. N-am crezut.
Dacă am văzut că nu reuşesc să-l conving am zis: ,,Mă duc să vină Naşu” (un frate, tot din Brebi, pe care l-am cunoscut doar sub numele de Naşu) El a zis: ,,Degeaba că şi el a fost chemat la Zalău împreună cu noi şi nici el nu vine.” Am ajuns la Naşu şi mi-a spus acelaşi lucru. Atunci am mai mers încă câţiva km. la Jibou la fratele Taloş Alexandru (băiatul lui era atunci la seminar, mai târziu a ajuns profesor de seminar şi cu funcţii în cult) era şi el un predicator bun, dar şi el fusese împreună cu cei doi chemaţi la organele de stat.
Taloş mi-a spus: ,,Eu stau aici de pază (Era de pază la ceva depozit sau ce era acolo) deoarece pot să-mi pun om în loc când e de lucru în lucrarea Domnului, dar la înmormântare nu pot veni, fiindcă ai chemat păstorul” Nu voia să spună, de ce, dar când a văzut că ştiu mi-a zis: ,,Eu plec dimineaţă la Zalău şi mă întreb de pastorul vostru, dacă mă lasă să vorbesc la înmormântare; şi dacă mă lasă voi veni, iar dacă nu, vei şti că nu m-au lăsat. Dar să nu spui nimănui ce ţi-am spus eu acum.” Eu am zis: ,,Zece ani nu spun nimănui, dar dacă aşa este după zece ani voi spune la toată lumea.” Nu credeam că un pocăit ar putea pârâ fraţii, oricât de slab ar fi fost. Eram deranjat crezând că oamenii partidului au reuşit să dezbine fraţii şi că până mâine nu mai pot informa alţi fraţi mai buni (Pe timpul acela oamenii nu aveau maşini şi telefoane acasă şi eu aveam doar o bicicletă rea) şi cu păstorul nostru fac doar lucrarea lui Dumnezeu de râs.
Dar venind înapoi zic: ia să trec iar pe la Ambruş, să-l întreb dacă nu s-a răzgândit. Acum mi-a zis: ,,Eu vin! du-te spune şi la Naşu să se pregătească şi bagă-te şi pe la Gusti din Prodăneşti.” Nevastă-sa Carolina a zis: ,,Du-te că vei ţinea tu clopul la popa” Ambruş i-a zis: ,,Dacă spune ceva îl trimit acasă că e vorba de lucrarea lui Dumnezeu.”
A doua zi pe la ora unu se începea înmormântarea, iar la ora 12 era plin de oameni la mine în casă care aşteptau să se înceapă înmormântarea. Au venit cei trei Ambruş, şi Naşu din Brebi şi Gusti din Prodăneşti şi le-a vorbit oamenilor în casă. Taloş n-a venit pentru că păstorul nu i-a dat voie să vorbească. Aproape de oara unu au venit şi pastorul tot la mine acasă. Când l-am văzut pe geam la poartă am mers înaintea lui şi i-am spus cu bucurie că au venit şi cei trei: El mi-a zis: ,,Ei au venit, dar nu pot să vorbească” şi mi-a explicat că el trebuie să iasă la pensie, că are copil mic (Se căsătorise la bătrâneţe cu o fată rămasă mai bătrână) şi că autorităţile i-au pus în vedere să nu mai lase fraţi să umble prin adunări. Eu puţin deranjat am zis: ,,Întâi Hristos şi apoi interesele personale” Şi i-am spus că preşedintele Sfatului Populur, stă în fundul grădinii la mine şi nevastă-sa a pregătit pe nevastă-mea la nuntă deci e ca o naşă, şi orice se
177

întâmplă suport eu toate consecinţele ce decurg din cazul acesta. Dar el nu şi nu.
Au intrat în casă şi i-au chemat pe cei trei în altă cameră şi le-a spus că nu au voie să vorbească. Ei cereau măcar 15 minute dar el, nu şi nu. Oamenii din casă au plecat toţi la casa moartei şi lumea aştepta de mult, iar predicatorii nu ajungeau la nici un rezultat că pastorul nu-i lăsa să vorbească. În sfârşit a trebuit să plece, fără să fi clarificat cât şi cine va vorbi. Ajunşi la casa mortului păstorul i-a zis lui Ambruş să meargă să vorbească câteva minute în casă să termine cu el. (Se vorbea câteva minute la cei din cameră unde era mortul apoi scoteau mortul afară unde era publicul şi continua programul.) Dar Ambruş i-a spus să vorbească el întîi(Pastorul). Ne-având încotro, a mers pastorul şi a început să dădea instrucţiuni la cei care vor vorbi după el în felul următor: ,,Îi rog pe cei ce vor mai vorbi să nu vorbească lung, să nu vorbească de alţii,” etc. Aproape uitaseră de mort. Afară a început să vorbească Ambruş cu aşa putere încât toată lumea a stat ca de piatră. Apoi a vorbit Naşu, tot aşa de bine. A vorbit şi Gusti din Prodăneşti dar se observa că situaţia dinainte l-a afectat. Apoi a vorbit şi pastorul câteva cuvinte şi s-a încheiat.
În timp ce cei trei vorbeau pastorul se tot uita urât la mine ca şi cum mi-ar fi zis: „Vezi ce ai făcut?” El nu se bucura că se face lucrarea Domnului, ci-l deranja. Totuşi a fost o lucrare nemaipomenită pe la noi. Oamenii au rămas aşa de mişcaţi încât un vecin care înjura pocăiţii şi îşi bătea joc de pocăinţă mi-a zis: ,,şi eu trebuie să mă pocăiesc”. Eu le-am trecut pe toate pe seama unui incident trecător şi am rămas credincios păstorilor.
Întoarcerea. Prin 1966 venisem la Hunedoara unde biserica era dezbinată în două, unii cu păstorul, (Vădan) alţii contra, iar eu am trecut de partea păstorului. Dar într-o zi, mă gândesc să caut amănunţit ce spune Biblia despre păstori, cum trebuie să lucreze, cum trebuie respectaţi etc să-i pot apăra, si să fac de cunoscut bisericilor să-i cinstească ca pe unşii Domnului. Mi-am pregătit un caiet ca să notez toate cuvintele din Noul Testament care amintesc numele de păstor la creştini, pentru ca să le pot studia pe rând una câte una. (Pentru orice problemă neclară citeam Noul Testament întreg şi notam cu grijă tot ce era în legătură cu problema, nu citeam fără creion.) Am ajuns cu citirea la capăt şi am notat un singur cuvânt dintr-un singur verset, citim: ,,Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători,” Efeseni 4:11 Am zis: ,,nu se poate să fie numai un cuvânt ” Am citit din nou şi din nou şi tot un cuvânt a rămas în caietul meu. Atunci m-am deranjat văzând că Biblia aminteşte numai odată numele de păstor pentru creştini şi văzând că se bate atâta monedă în jurul păstorului.
Pe deasupra; în versetul amintit, păstorii era trecuţi între evanghelişti, prooroci şi învăţători. Mi-am zis ,,Doamne Dumnezeule, dar pe evanghelişti, pe învăţători, pe prooroci, nu-i caută nimeni, nu-i instalează nimeni, nu-i ordinează nimeni, nu se roagă nimeni să-i aducă Dumnezeu să-i pună în lucrare şi să ne slujească” etc. Şi dezorientat l-am întrebat pe păstorul bisericii, (Coldea Ioan venit nou la Hunedoara:) ,,De ce nu căutăm, nu instalăm şi nu ordinăm şi evanghelişti şi învăţători în biserică aşa cum instalăm păstorii?” El s-a simţit jenat şi mi-a zis: ,,Frate Longodor: „poporul baptist este un popor revoluţionar şi trebuie să fim atenţi ce vorbim” şi n-a vrut să mai vorbim de lucrul acesta. Eu am rămas gândindu-mă: ce are revoluţionarismul Baptist cu evangheliştii, învăţătorii şi proorocii şi alţii? Am cercetat mai departe şi am mai găsit încă două cuvinte: „păstoriţi.” (Fap.20.17,28. 1 Petru5.1,2.) Ei bine, am zis eu; cine păstoreşte este păstor. Dar când am văzut că în amândouă locurile spune la bătrânii Bisericii să păstorească Biserica m-an întrebat: „ce caută tinerii la păstorire?” Am întrebat ba pe unul, ba pe altul, de ce am pus tineri la păstorire când Biblia spune să rânduim bătrâni?
178
Cei mai mulţi nu ştiau nimic despre lucrul acesta, unii mi-au spus că tineri sunt mai capabili, alţii, că timpul de atunci nu se potriveşte cu cel de acum, ba un păstor mi-a spus că tinerii au: ,,mai multă pricepere decât bătrânii,” fără să repete şi partea a doua a versetului care zice: ,,căci păzesc poruncile Tale.” Psl 119:100, pe care ei le calcă, luând slujba bătrânilor. Eu niciodată n-am putut crede că trebuie să corectez pe Dumnezeu care ne-a dat Biblia şi ziceam: ,,dacă Dumnezeu a spus să aşezăm bătrâni, atunci, bătrâni trebuie să fie.” Cei mai mulţi mi-au răspuns că tânărul Timotei a fost păstor, dar n-am găsit scris că a fost păstor ci evanghelist şi chiar în versetul cu păstorii spune că evangheliştii sunt alţii şi nu păstorii. Atunci mi-am luat trei zile concediu de la serviciu şi am plecat la Bucureşti să întreb profesorii de la seminar despre aceste lucruri, crezând că ei trebuie să ştie. Ajuns la seminar am vrut să vorbesc cu directorul seminarului Jean Staneschi, dar nu m-a primit pe motiv că nu are timp de mine. Am întrebat pe nişte tineri dacă nu aş putea să vorbesc cu alţi profesori. Chiar atunci urca pe scări Doctor Vaş sau Voaş sau cam aşa ceva (de naţionalitate Maghiară) şi i-am spus că am venit de la Hunedoara anume să stau de vorbă în ceva probleme Biblice. El m-a întrebat acolo pe scări cu un ton respingător: „Ce probleme Biblice ai”. Văzând că nu vrea să stea de vorbă cu mine, am întrebat dacă Timotei a fost păstor. Atunci el a început să urce scările mai departe ca şi cum l-aş fi deranjat şi mi-a aruncat câteva cuvinte în timp ce urca scările fără să se uite înapoi: ,,Timotei a avut nişte atribuţii” Eu am rămas uitându-mă după el şi gândindu-mă, oare cu ce l-am deranjat, şi ce are atribuţiile cu păstorirea din moment ce biblia spune clar că evangheliştii, ca Timotei, sunt una şi păstorii alta? Nu m-am supărat dar nici nu mi-a plăcut deoarece; tatăl meu plătit la seminar zeci de ani şi eu la fel, iar acum vin de-la sute de kilometri, sacrific timp, bani, şi oboseală, pentru să stau câteva minute cu ei de vorbă şi nici măcar nu se uită la mine. Dar am socotit tot un incident trecător. Dar hotărât să găsesc adevărul, cu privire la slujitori şi rânduiala bisericească. Am întrebat mulţi păstori şi oameni socotiţi buni cunoscători ai Bibliei, dar toţi se fereau de răspunsuri clare pe această linie. Un păstor socotit mare credincios mi-a spus: „Biblia nu-i suficientă în materie de credinţă”. Altul: „Lumea s-a schimbat şi trebuie să schimbăm şi noi rânduielile”. Alţii îmi dădeau fragmente şi citate Biblice care nu se potriveau. Alţii îmi spuneau din istorie. Până azi, nici un păstor, nici un conducător al cultului, nu s-a pogorât până jos la mine să-mi arate în amănunţime ce este scris în Biblie în problema slujirii şi rânduielii bisericii, dar m-au verificat dacă recunosc statutul şi mărturisirea de credinţă.
După ce am citit şi am răscitit Noul Testament, mi-am dat seama că eu învăţasem o altă biblie şi eram foarte distrus sufleteşte. Nu puteam să las nici Biblia şi nici păstorii. La început, în naivitatea mea, credeam că dacă le voi arăta păstorilor şi oamenilor că nu lucrăm după Biblie se vor speria şi vor cerceta să vadă dacă este aşa şi se vor îndrepta după Biblie sau dacă nu îmi vor arăta unde greşesc. Eu am crezut că oamenii sunt serioşi când e vorba de biblie şi mai ales păstorii. Dar nici vorbă. Ei nu cred Biblia. Ci se străduia să mă treacă în rândul celor cu învăţături străine. Mai târziu mi-am dat seama că cei mai mulţi ştiu că nu sunt după Biblie, dar nu le pasă lor de Biblie şi le este frică de mine că pun întrebări la care nu pot da răspunsuri Biblice. Un gând mă apăsa cum, oare numai eu am găsit adevărul şi ceilalţi nu? Îmi aduceam aminte de vorbele fraţilor de demult care vorbeau aşa cum e scris. Dar îmi ziceam; ,,Acum, la toată lumea îi lipseşte o doagă numai mie nu?” Şi eram foarte deranjat.
Dar într-o Duminică eram la amvonul bisericii din Teliuc, cu un frate bătrân de la Arad pe care îl chema Harap. Auzisem că este un bun cunoscător de Biblie dar nu-l cunoscusem. El mi-a zis: ,,Citeşte un text.” L-am întrebat: ,,Ce text? El a zis: ,,Orice text că totul e cuvântul Domnului.” Am citit un text din Romani şi i-am spus să vorbească şi în locul meu că eu sunt mai cunoscut în biserică. A vorbit din text ca şi cum s-ar fi pregătit un an de zile, fără să ştie din ce text va vorbi. Am rămas surprins de aşa înţelepciune şi cunoştinţă a Scripturilor şi l-am chemat la mine acasă.
179
Am dormit împreună şi el m-ia zis: „Eu nu prea pot să doarmă noaptea2. Eu am zis: ,,cu atât mai bine, că-mi vei spune ce spune Biblia despre slujitorii Biserici si despre rânduiala Bisericească.” Şi m-ia explicat în amănunţime exact ce învăţasem eu, ba şi mai mult. Dimineaţa l-am întrebat ,,cum de aţi ajuns la convingerea aceasta?” Mi-a zis: ,,Eu citesc Biblia aşa cum e scrisă ea.” A doua zi s-au adunat mai mulţi fraţi în casă la mine ca să-l asculte. Eu l-am rugat să le spună ce mi-a spus mie azi, noapte, dar n-a vrut să spună. După plecarea lor l-am întrebat: „de ce nu le-a vorbit şi lor?” Mi-a zis: ,,Dacă vorbesc despre lucrurile acestea păstorii mu mă mai lasă să lucrez prin biserici.” Am mulţumit lui Dumnezeu că mai am un frate ca mine şi Dumnezeu m-a întărit. Am mai găsit şi alţii, ca Panaitescu de la Ploieşti, care a scris concordanţa Biblică (acea groasă). El mi-a povestit că fusese în conducerea cultului Creştin după Evanghelie dar când a văzut adevărul s-a retras. Am vorbit multe cu el, pentru că în timpul acela lucram şi eu la o concordanţă, şi văzuse şi el mai de mult ceea ce vedeam şi eu.
Într-o seară plec la comitet ca să-mi explice nişte lucruri, dar după câteva vorbe m-au pus la disciplină, deoarece întrebasem păstorul de ce nu vine la ora de rugăciune. El mi-a spus că nu are timp. Când l-am întrebat: Dar de ce nu lipseşti niciodată de la serviciul divin? Atunci a cerut celorlalţi patru fraţi care erau de faţă să ridice mâna ca să mă pună la disciplină. La cererea păstorului, doi fraţi şi păstorul au ridicat mâna şi doi au fost contra. Fiind că ei erau majoritatea, trei contra doi pentru că eu nu eram socotit. Am stat un an întreg la disciplină fără ca ,,biserica” să ştie de lucrul acesta. Îi rugam să mă elibereze, dar ziceau că ei nu pot, ci numai biserica. Deci de pus la disciplină au putut să mă pună trei, dar de eliberat nu puteau decât mai mulţi de jumătate din vreo patru sute. Nu ştiam ce să fac şi nimeni nu se interesa de mine. Şi vedeam că voi rămânea pedepsit multă vreme, pentru că ei nu dau termene ci spun până la îndreptare. Exemplu, chiar atunci fratele Chiper era sub disciplină pe al cincilea an, pentru faptul că nu cerea de la Dumnezeu ci numai mulţumea lui Dumnezeu că i-a dat.
Eram şi eu de faţă când l-a pus Ţâţ şi Bold să facă o rugăciune de cerere şi el n-a vrut să se roage la comanda lor. Apoi a spus bisericii că are învăţături străine şi biserica a ridicat mâna şi l-a pus la disciplină. Dar când Coldea (păstorul) a avut nevoie de el să-l apere, imediat l-a eliberat, n-a mai fost vorba de îndreptare şi biserica iar a ridicat mâna. Atunci am început să mă duc pe la fraţi să le spun să mă ierte că am întrebat păstorul de ce nu vine la ora de rugăciune şi de ce nu lipseşte de la serviciul divin. Am mers doar la câţiva; dar unii ziceau că nu cunosc cazul, pe alţii nu-i găseam acasă, alţii erau tineri în credinţă şi ei nu se bagă, alţii spuneau că nu degeaba m-au pus ei la disciplină. Mi-am dat seama că nu voi reuşi niciodată să mă eliberez. Când au auzit păstorul că merg pe la fraţi să-mi cer iertare m-au eliberat imediat, n-a mai fost nevoie de biserică şi m-a luat cu el la amvon chiar în seara aceea, că era seară de adunare. Dar pe urmă vreo patru cinci ani nu m-a mai luat nimeni la amvon, dar mai vorbeam la şcoala Duminicală si acasă cercetam cu grijă ce spune Biblia despre slujitorii Bisericii şi rânduiala Bisericească şi rând pe rând Biblia îmi dărâma convingerile despre ,,unşii Domnului” şi rânduielile bisericilor lor.
Simţeam o apăsare în suflet, deoarece când eram tânăr mi-a căzut la sorţi un verset care m-a urmărit toată viaţa adică, citim: ,,Dacă un om neprihănit se va abate de la neprihănirea lui şi va face ce este rău,... Dacă nu l-ai înştiinţat, va muri prin păcatul lui şi nu i se va mai pomeni neprihănirea, în care a trăit, dar îi voi cere sângele din mâna ta!” Eze. 3:20 Îmi ziceam: ,,Aici se adună peste patru sute de oameni care nu cunosc adevărul despre rânduiala şi slujitorii Bisericii şi lucră împotriva voii lui Dumnezeu; iar la judecată mi se va spune ai fost acolo şi ai tăcut şi sângele lor se va cere din mâna mea, trebuie să fac ceva, dar nu ştiam ce şi cum. Prin familii nu puteam merge
180
deoarece păstorul spunea să nu mă primească, că duc învăţături greşite. În alte biserici nu puteam vorbi despre lucrurile acestea, că deranjam conducătorii de-acolo. Iar fraţilor din biserică le spunea păstorul să nu stea de vorbă cu mine că am învăţături greşite. Exemplu, fratelui Alexa Pavel, nu i-a dat voie păstorul Coldea să vorbească în biserică spunându-i că l-a văzut că a stat de vorbă cu mine. Dar într-o zi o soră bătrână. (Suciu Anastasia) mă întreabă: ,,De ce nu mai vorbeşti în biserică?” Eu am spus: „Nu mă lasă cei mari.” Ea a zis: „Nu te întreba de ei, când Domnul îţi dă un cuvânt ridică-te şi spune-l.” N-am zis nimic pe moment, dar am găsit scris (1 Corinteni14.30) că, dacă unul are o descoperire cel dintâi să tacă şi că era biblic ce-mi spunea sora. Mă gândeam să vorbesc zece ani în biserică fără să-mi cer voie. Deoarece biserica este casa lui Dumnezeu şi El este Tatăl meu şi casa Lui este şi a mea şi nu trebuie să-mi cer voie să vorbesc în casa mea. Dar mi-am dat seama că dacă încep să vorbesc fără voia păstorului, totul se va termina cu ani lungi de închisoare, iar cei patru copii ai mei, nu sunt nici unul în stare să-şi câştige pâinea. Nevastă-mea nu avusese serviciu aproape nici odată până atunci. Mai ziceam, după un an de zile voi fi în puşcărie condamnat pentru tulburare de biserică. Apoi voi vorbi din nou şi-mi vor da mai mulţi ani. Iar dacă în anul al nouălea an, ultima hotărâre judecătorească va fi numai de cinci ani, asta înseamnă peste treisprezece, paisprezece ani de puşcărie.
Deci trebuie să-mi iau rămas bun pe multă vreme de la libertate, de la familie şi poate şi de la viaţă. Dar îmi ziceam: ,,Ce voi zice la judecată?” Domnul Isus n-a spus că ne Va crea condiţii când ne-a zis: ,,iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor.” Luca 10:3. Şi că: ,,vă vor da în judecata soboarelor, şi vă vor bate în sinagogile lor.” Matei 10:17. Şi fac o juruinţă Domnului, că zece ani nu voi tăcea. Atunci mi-am mai zis: ,,Să am grijă să vorbesc numai cei scris.” (Ca să am liniştea sufletească, că sufăr pentru cuvântul Domnului.” Să nu urăsc pe nimeni care mă persecută, nici din biserică şi nici dinafară. Să fiu calm să nu mă inervez şi să sufăr cu bucurie. (Calmul şi nervii nu am reuşit să-i stăpânesc întotdeauna.) Să vorbesc scurt să nu fac abuz de timp.” Am spus păstorului că voi vorbi, dar el mi-a spus că mă va da afară din biserică. Un alt frate din comitet a zis că, ei îmi vor pune lacăt pe gură.
De atunci înainte, când se ivea câte o ocazie şi vedeam că este un timp mai liber, mă ridicam, citeam un verset sau două, (rar ca să înţeleagă oricine) şi vorbeam un minut, două, cel mult trei la ora copiilor sau al tinerilor. Toţi erau ochi şi urechi, unii ca să vadă ce învăţături străine am, alţii să mă poată acuza. De multe ori se ridicau duşmanii să mă contrazică, dar eu nu mă mai apăram în ziua aceia, ci lăsam pe o altă zi când puteam să arat mai clar adevărul şi să nu se facă tulburare. Dacă greşeam îmi ceream iertare spunând unde am greşit. (De orice greşeală a mia făceau mare caz dar aceasta mă ajuta să am grijă să vorbesc exact ce este scris. La început n-a spus nimeni nimic.
Nu voiau să se vadă că ei sunt împotriva celor ce vorbesc în biserică şi nu ştiu să se fi spus vreodată acest lucru. Dar eu citisem în Omiletică şi un păstor s-a scăpat şi a spus că ei au învăţat în seminar să elimine pe cei ce predică fără şcoală teologică. Ei ştiau că s-au ridicat mulţi, dar a fost numai un foc de paie care s-a stins repede. Apoi a început să prelucreze biserica împotriva mea spunând că eu, urăsc şi sunt împotriva păstorilor pe care i-a pus Dumnezeu şi împotriva conducerii bisericii. Citeau de prin Vechiul Testament cum a pus Dumnezeu conducători la poporul Său, cum a fost binecuvântaţi prin conducători, cum a biruit prin ei şi cum i-a înghiţit pământul pe cei ce s-au împotrivit lor, etc. Ei aveau la dispoziţie oare întregi, iar eu într-un minut sau două pe săptămână, sau la câteva săptămâni, nu puteam să explic totul şi nu puteam vorbi totdeauna despre aceste lucruri. Cu toate că le-am spus de atâtea ori că nu sunt împotriva păstorilor care sunt după Biblie şi nici împotriva rânduielilor puse de Dumnezeu, cuvintele mele nu erau auzite.
181

Vorbeau despre rânduiala bisericii lor în aşa fel încât toată biserica era convinsă că rânduielile lor sunt date de Dumnezeu şi trebuie respectate cu sfinţenie, iar pe mine mă scoteau drept omul care sunt împotriva rânduieli pusă de Dumnezeu. A fost un timp când nici nevastă-mea, nici fratele meu nu erau de acord cu mine, iar copiii spuneau că-i fac de ruşine. În timpul acesta am primit o bucurie cum n-am avut niciodată în viaţa mea. Nu pot să explic nimănui fericirea pe care am primit-o când am fost lepădat de toţi şi mă simţeam singur cu Dumnezeul meu. Aş fi vrut toată viaţa să rămân aşa, dacă unii n-ar fi fost deranjaţi. Apoi unii văzând nedreptatea ce mi se făcea au început să mă apere. N-am cerut niciodată nimănui să mă apere şi nici n-am făcut partidă, dar la urmă am făcut o greşeală că m-am aliniat partidei lui Bold şi Faur împotriva păstorului. Nici nu m-am interesat ce discută sau ce vreau să facă cu mine, deoarece îmi era egal şi ştiam aproape tot ce mi se va întâmpla, iar fraţii îmi spuneau fără să-i întreb. Îmi era frică mai mult de prieteni de cât de duşmani, deoarece nu cunoşteau Scripturile, şi se bizuiau pe puterea lor şi nu pe Dumnezeu. Situaţia se înrăutăţea din ce în ce mai mult, deoarece creau situaţii neplăcute pe care le aruncau în spatele meu.
După ce vorbeam eu, păstorul anunţa mereu comitetul să rămână la urmă şi făcea şedinţe dese cu întreaga biserică. Unii îmi ziceau: ,,Le-ai dat de lucru.” Au întrunit de multe ori biserica să mă pună la disciplină dar n-au avut majoritatea, cu toate căci Coldea de multe ori cerea să mă voteze în bloc. Adică: mă puneau între curvari, beţivi şi oameni stricaţi şi păstorul ridica mâna cât putea de sus si striga: ,,ridicaţi fraţilor mâna, ridicaţi, să scoatem afară răul din biserică.” Dar cei mai mulţi nu ridicau mâna pentru că vedeau că sunt şi eu între cei ce-i votau în bloc. Parcă-mi era ruşine că am ajuns ca Domnul Isus răstignit între doi tâlhari ca oameni să vadă că a fost răstigniţi trei tâlhari. Data ţinerii şedinţelor speciale erau secrete şi le ştia numai păstorul şi oamenii lui şi oprea biserica pe loc ori de câte ori voia sau vedea că mulţi din cei ce mă susţin sunt în serviciu sau pe la alte adunări..
Încă câteva întâmplări: pe scurt:
Duminică 6 Octombrie 1977. S-a făcut o şedinţă pe care au numit-o ,,adunarea capilor de familie.” Nici eu, nici nimeni n-a ştiut că se va ţine decât oameni păstorului. Au fost în jur la treizeci şi cinci de toţi. Un frate mi-a spus că mi-a ponegrit familia, pe tata, pe mama, şi pe mine în fel şi chip (rare femei a putut fi date exemplu de bunătate şi credincioşie ca mama mea, dar tatăl meu avea un defect că spunea toate lucrurile pe faţă nu şoptea, nu ştia să fie făţarnic şi spunea direct păstorilor că, oamenii sunt săraci şi ar trebui să muncească şi ei ca Apostolul Pavel.) În seara aceea de duminică, pe la oara unsprezece noaptea, soseam acasă de la biserica din Cugir şi întâlnesc fraţii care atunci veneau de la şedinţă. Fratele Viorel Pleşcan îmi zice: „Unde umbli frate Longodor, că de aseară ne luptăm pentru d-ta şi te-au pus la disciplină.” Vorbea despre vreo 18 voturi. Dar un alt frate a zis: ,,Eu am numărat voturile şi Coldea a minţit cu patru, n-a avut majoritatea” A treia zi vine la mine acasă păstorul Coldea Mănuţiu şi Furdui Vasile şi-mi spune că duminică s-a întrunit biserica. (N-a spus de capii de familie) şi că am fost pus la disciplină. Apoi îmi spune ce am voie şi ce nu am voie să fac pe viitor, (să nu mai vorbesc în biserică, să nu mai plec pe la alte adunări, să nu iau cina, să nu mă rog decât pentru mine, etc.) Voiam să stau de vorbă cu ei, dar ei nu voiau. Atunci am zis: ,,Mi-e ruşine că Domnul Isus a fost judecat mai drept ca mine că a avut voie să se apere iar eu nu! Mai întâi să-mi dovediţi vinovăţia cu Biblia, altfel nu mă supun.” Atunci ei mi-a spus că vor lua şi alte măsuri. Eu am vorbit mai departe şi nu puteau să mă dea în judecată, atâta timp cât sunt membru bisericii. Şedinţa cu capii de familie nu era constituţională, (doar credeau că mă păcălesc a doua oară, dar acum nu mai credeam
182

în disciplina lor, dacă nu era dovedită cu biblia) aşa că se străduiau mai departe să convingă biserica să ridice mâna împotriva mea.
15 Octombrie 1977 Au venit la mine Coldea (păstorul) cu secretarul bisericii Faur Samuiel, să mă pună păstor la nişte biserici care le păstorea el de la Lunca Cernii şi Negoi. Deci cu o săptămână înainte eram de aruncat ca un gunoi, iar azi sunt bun de păstor, fără să mă fi schimbat cu nimic. (Vedeţi cum se fac păstorii) Dar ei voiau să mă facă păstor să nu mai pot vorbi despre lucrurile acestea.
Aşa că Duminică 13 Noiembrie 1977) păstorul ştiind că sunt împotriva statutului de organizare şi funcţionare, m-a întrebat în faţa bisericii. ,,Eşti de acord cu statutul de organizare a cultului creştin Baptist?” eu am spus: Sunt de acord în tot ce se potriveşte cu Biblia” Atunci m-a întrebat din nou: ,,Eşti de acord cu statutul aşa cum e scris el acum?” Eu am zis: ,,Nu.” Atunci a explicat Bisericii că biserica s-a menţinut prin disciplină că statutul de organizare e făcut de oamenii lui Dumnezeu pentru Bunul mers al bisericii, etc. şi dintr-o dată a ridicat mâna cât a putut de sus şi striga: ,, Fraţilor să votăm statutul de organizare şi funcţionare a bisericii.” Dar minune! nimeni n-a ridicat mâna nici oamenii lui. (Probabil că oameni lui au văzut că nimeni nu ridică mâna şi le-au fost ruşine.)
Dar Coldea insista mereu cu mâna ridicată în sus: ,,Să votăm statutul fraţilor, să votăm statutul” Atunci au mai ridicat vre-o doi trei mâna, iar fratele Bold salvează situaţia se ridică şi zice: ,,Frate Coldea Statutul a fost votat nu mai trebuie votat” (Observaţi că legile lor odată votate de ei nimeni nu mai are voie să le calce sau să le schimbe) Atunci păstorul văzând că a întrat în încurcătură a trecut repede la alte lucruri. Fraţii n-au votat statutul pentru că au văzut că este o farsă cu care vrea să mă dea afară din biserică. Mulţi nici nu ştiau cei acela statut.
Într-o zi fratele Chiş îmi spune ,,pregăteşte-te că păstorul şi oamenii lui au hotărât să te dea la poliţie că le tulburi adunarea şi că a vorbit cu cei de la Bucureşti. Mai întâi va veni Uniunea să te dea afară din biserică dar totul este secret şi să nu spun că ştiu de la el.” (Chiş cunoştea lucrurile căci păstorul stătea atunci la el în acelaşi apartament) şi ginerele lui era în comitet. N-a fost o surpriză pentru mine şi ştiam totul ce poate să mi se întâmple. Aşteptam ziua când mă voi bucura că sufăr şi fizic pentru adevărul Biblic. De aici înainte Coldea pregăteşte biserica pentru când va veni Uniunea.
Exemplu: Cu câteva luni mai înainte o serie de păstori îi vom vedea vizitându-ne biserica în fiecare duminică. Dăm doar câţiva. Coldea le spunea că nu e spre binele lor învăţătura mea, iar directorul seminarului (Gean Staneschi) la criticat că nu e în stare să mă dea afară din biserică. De aceea păstori a venit neîntârziat punându-şi toate puterile să scoată slujba de păstor în relief şi să anatematizeze pe cei ce sunt împotriva lor. Lazăr (păstor) la Deva vine şi spune:,, Mă bucur şi sunt fericit că lucrarea Domnului rămâne în mâini de nădejde” îndemnând fraţii cu tot patosul zicând: „Rugaţi-vă pentru păstorul vostru căci de el depinde prosperitatea bisericii.” Etc. Cum se explică oare că un bărbat ca Lazăr să fie atât de mârşav? Cu câteva săptămâni mai înainte am vorbit cu el la o înmormântare la Cârjiţ şi l-a descris pe Coldea ca pe un om de nimic, incapabil, un om de fără nici un căpătâi, mie mi-a fost ruşine de caracterizarea pe care i-o făcea îndemnându-mă să lupt împotriva lui şi acum spune că biserica a ajuns pe mâini bune.
183

Ciocan (păstor) vine la Hunedoara cu două săptămâni înainte de şedinţă. El spune că el are o suită de fraţi care se roagă pentru el îndemnând fraţii să se roage pentru păstorul lor că de rugăciunea lor depinde puterea păstorului etc.
Ceteanu : cineva m-a informat că Coldea i-a dat indicaţii ca să-l ajute. A făcut o predică despre Core Datan şi Abiram cum ia înghiţit pământul de vii şi cum pedepseşte Dumnezeu pe oameni care se ridică împotriva slujitorilor bisericii.
Doctor Gherghiţă de la Deva, vine şi vorbeşte şi el despre Core, Datan şi Abiram în care spune: ,,Mă mir că nu-i mai înghite pământul de vii pe cei ce astăzi se ridică împotriva slujitorilor bisericii,” cu toate că el lupta de partea lui Ţon şi Olah împotriva celor mai înalţi slujitori ai bisericii baptiste. Acum vorbea ca şi cum pământul nu l-ar putea primi şi pe el.
Aceştia sunt doar câţiva care i-am întâlnit din întâmplare la biserică deoarece duminica eram plecat mai mult pe la alte biserici. Mai departe, Coldea urmăreşte o duminică în care cât mai mulţi fraţi să fie în serviciu, (Combinatul de la Hunedoara era cu foc continuu şi o mare parte dintre fraţi lucra şi duminica). Erau la lucru: Bold (Dar care îşi i-a liber), fratele meu, Nicolaie Horopciug, Barbu Marcu şi alţi. Medrea şi Mircea la botez la Negoi în munte sus. Nu ştiu cum au fost informaţi au venit mulţi km. pe jos apoi i-a luat o maşină şi au sosit la timp. Data ţinerii şedinţei era un secret desăvârşit nu s-a anunţat oficial nici măcar că vine Uniunea, numai puţini ştiau că va veni în curând.
Vineri 31 martie 1978. vine la mine fratele Mircea Horupciug cu hotărârea păstorului şi a comitetului de a fi cooptat în comitet. Şi că mă vor pune în discuţia adunării generale ca să fiu cooptat în comitet. (Observaţi că ei odată ajunşi mari pot face ce vor.) N-am vrut să primesc nici una nici alta, spunând că nu îndeplinesc toate condiţiile şi nu vreau să calc Biblia. O altă dată vine la mine păstorul şi secretarul bisericii să mă cerceteze dacă sunt după statut şi mărturisirea de credinţă (Nici dată nu m-a cercetat dacă sunt după Biblie).

Şi iată că la 28 Mai 1987 au picat Uniunea peste noi: Mara preşedintele Uniunii, Bărbătei (Avocat) secreterul Uniunii, Lazăr de la Deva, mi se pare vicepreşedinte. Milcu de la Sibiu nu ştiu ce funcţie mai avea şi Coldea era secretarul comunităţii de Braşov. Eu o furnică în faţa atâtor elefanţi. Nici măcar vreodată nu m-am socotit că sunt ceva până atunci. La serviciul ,,divin” Mara a predicat pentru a doua oară în adunarea noastră predica lui: ,,Să fie lumină” Adică ei au venit să facă lumină. Apoi a început şedinţa. După ce ne-a spus că chipurile : ,,Întâmplarea a făcut să se abată şi pe la Hunedoara că nu intenţionau să vină de aceea nici nu au anunţat.” Poate şi eu îi credeam dacă cineva nu-mi spunea că vine Uniunea ca să rezolve cazul meu. Apoi are cuvântul Coldea care se plânge de necazurile pe care le are cu mine. Au discutat apoi câteva cazuri mărunte, să nu se prindă că a venit pentru mine, deoarece se temeau că îmi fac popularitate; totul trebuia să fie cât mai neobservat. Apoi au trecut la cazul meu. Coldea mi-a făcut o prezentare sumbră: că sunt un om răzvrătit, că sunt un scandalagiu, încăpăţinat, nu ascult de nimeni, nici de păstor, nici de comitet, nici de biserică, că am fost pus la disciplină şi eu nu iau în seamă hotărârea bisericii, (Cu toate că Biserica nu mă pusese nici odată la disciplină până atunci.
A urmat Mara (preşedintele) care a spus: că biserica are o rânduială şi că prin rânduială s-a menţinut până acum şi că un om ca mine nu trebuie să fie lăsat să intre pe poarta adunării ci trebuie ţinut afară în stradă. S-a sculat apoi Bărbătei avocat şi secretarul Uniunii care spune că, nu trebuie să mă lase nici să calc în biserică şi mia făcut o prezentare sumbră că era un avocat bătrân.
Pe urmă m-am ridicat eu să plec in faţă să mă apăr. Atunci oamenii lui Coldea au strigat să stau jos. Cei care ţineau cu mine să plec în faţă. Mara şi Coldea susţineau şi ei ca să nu-mi dea voie să mă apăr. Mai ales Mara (Preşedintele) s-a împotrivit categoric (deci judecată fără apărare). Atunci am zis ,, Bine dacă nu-mi daţi voie să mă apăr, ce am de spus acum voi spune duminica viitoare în plină biserică, ca să ştie tot oraşul ce meritaţi.” Atunci s-a făcut linişte şi au tăcut toţi, că ştiau că mă voi ţine de cuvânt. Iar Mara îşi dădu seama că nu-i glumă şi parcă mă invită în faţă. M-am dus lângă el şi am început şi eu să spun de când am venit la Hunedoara. Cum m-a împins în spatele Bisericii şi cum m-a pus un an ala disciplină numai pentru că l-am întrebat pe Coldea de ce nu vine la ora de rugăciune. Cum că nu trebuie păstor la trei sute de oameni întregi la minte şi apoi am început cu biblia: cum că biblia nu scrie de păstori
184
ca aceştia, nici de rânduielile pe care le avem, nici de seminar, şi că Biblia este călcată.
Şi că păstorii ar trebui să dea banii înapoi la fraţi de la care i-au luat pe nedrept. Atunci Birbătei plin de nervi sare de pe scaun şi strigă: ,,Cum insulţi pe un slujitor al bisericii numai pentru atâta ar trebui să fii dat afară din biserică” Atunci am zis apăsat: ,,Stai jos până termin şi dă dovadă de cultură, eu am aşteptat până aţi terminat dumneavoastră.” Atunci au stat jos şi n-au scos un cuvânt până am terminat. După ce am terminat Mara Zice: ,, Fraţilor fratele Longodor n-ea trimis la uniune o scrisoare plină de calomnii. Şi dă să bage mâna în buzunar să o scoată să o arate că venise cu ea în buzunar. (Aici ne aducem aminte de păcală care a întrebat-o pe stăpâna: ,,De unde ştiai dumneata că va cânta cucu de ai luat scrisoarea la dumneata?” Cum de a luat el scrisoarea mea la el dacă n-a ştiut că vine la Hunedoara?” Scrisoarea o trimisesem la Uniune cu foarte mult timp înainte) Dar şi eu am plecat acasă, în timpul serviciului divin şi luasem un exemplar (mă gândeam că mă acuză cu scrisoarea) şi zisei.,, Lasă s-o citesc eu şi-l întreb: ,,s-o citesc?” El temându-se că voi citi scrisoarea în faţa bisericii a trecut la alte lucruri cu privire la mine. Nu voia să audă oamenii ce am scris şi probabil voia să o citească printre rânduri. (Scrisoarea era cu caracter biblic crezând că cei de la uniune îşi vor da seama că biblia e călcată şi vor schimba ceva.) După aceea au dat voie fraţilor să se scrie la cuvânt.
Ciupea Ioan bătrânul: ,,Eu îl cunosc de mic pe fratele Longodor, totdeauna a fost încăpăţinat şi când i-am spus că îi vom pune lacăt pe gură au ridicat pumnul, uite aşa ....şi au zis ,,voi vedea eu cine a pune mâna pe mine” Atunci eu am spus liniştit dar hotărât ,,Nu-i adevărat” Surorile au zis ,,Iii” Dintr-o dată au stat jos. toată biserica au amuţit. Dar Bărbătei strigă cât poate: ,,Ai jignit peri albi.” (Nu ştiu să fi ridicat pumnul nici odată în viaţa mea, n-am primit nici o palmă şi n-am atins pe nimeni nici odată, nici copii în afara familiei”) S-a vorbit multe altele dar toate fără însemnătate. Cei mai mulţi s-au axat pe tulburare şi pe învăţături străine, dar nimeni n-a spus ce învăţături străine am. Nimeni n-a deschis biblia să mă judece ca pe un creştin, nici măcar după mărturisirea de credinţă a Cultului.
Iar cei ce mă apărau spuneau că nu m-am abătut cu nimic de la doctrină şi nu ştiu să fi făcut vreun păcat sau să fi auzit despre un păcat şi că tot oraşul îl cunoaşte şi vorbeşte bine despre el. spuneau apărătorii. Apoi Mara şi Bărbătei au susţinut şi au pledat oare întregi să fiu dat afară din adunare, ameninţându-i mereu pe fraţi că dacă nu pun ordine şi dacă nu mă dau afară le ridică autorizaţia şi închid biserica. După aceia m-au pus la votul adunării generale. Coldea repede cu mâna sus şi oameni lui şi striga fraţilor ridicaţi mâna. Dar văzând că nu au suficiente mâini, Mara zice: ,,Deocamdată nu, să vă mai spun ceva” După ce au mai vorbit şi el şi Bărbătei, iar au mai făcut o încercare şi iar nu aveau suficiente mâini şi iar spune Mara: ,,de-o cam dată nu”. Atunci eu am plecat că la unsprezece şi jumătate aveam tren, trebuia să plec cu soţia la Cluj că era grav bolnavă şi era deja trecut de 10 şi jumătate. A spus fraţilor ,,pacea Domnului” Mara zice” la revedere” Crezând că eu îmi iau rămas bun pentru totdeauna de la biserică. După plecarea mea, fraţii spun că n-a mai insistat să nu vorbesc ci doar să trimit un bilet la amvon, să fie rânduială şi dacă nu mă voi supune nici aşa atunci să fiu dat afară din biserică. După multe insistenţe spunându-le că nu mă opresc să nu vorbesc ci doar pentru buna rânduială, fraţi au ridicat mâna cu condiţia să vorbesc, dar să trimit un bilet la amvon (Nu ştiau toţi că est o capcană sau ce se va întâmpla dacă nu mă supun.) şi aşa au întrunit majoritatea de voturi. Unii ziceau că nu a fost majoritatea şi păstorul n-a numărat bine voturile. Aşa că Coldea era satisfăcut că şi-a atins scopul. Şedinţa a durat până la 11 seara. Starea mea sufletească a devenit tulbură nu ştiam ce să fac şi mă întrebam ,,să mă supun biletului sau nu?”. Biblia nu spune despre bilet. Dar dacă nu mă supun biletului fraţii vor spune că sunt încăpăţânat şi cad în dizgraţie. Dacă mă supun voi fi hărţuit până voi renunţa la el că găsesc ei metode să nu-i mai deranjez cu biletul. Mă gândeam mult să scriu biletul şi să mă duc eu la amvon cu el şi să nu vin de-acolo
185


până voi spune ce am de spus. Dar Domnul meu şi credincioşi lui nu a avut amvoane, şi nici n-au trimis bilete şi câte altele îmi treceau prin minte. La urmă am hotărât să merg drept, să nu strâmb calea pentru că, dacă Dumnezeu spune să vorbesc e păcat să întreb de cineva dacă voi vorbi sau nu şi mie de-ajuns Dumnezeu sprijinul meu.
Duminică 4 iunie 1978. După masă am fost la Deva. Lazăr ţinea un studiu Biblic. După ce am intrat eu a schimbat subiectul şi a vorbit despre cineva care au fost pedepsit exemplar, ca să înţeleg cum voi fi pedepsit. Apoi m-am dus la Ciupea căci auzisem că vrea să vină să-şi ceară iertare pentru că spusese că am ridicat pumnul şi nu voiam să-l umilesc că era un om bătrân: El mia zis: ,,Din seara asta încolo n-o să mai am nimic cu tine în veac. Te rog să mă ierţi.” M-am simţit foarte jignit că un om bătrân îşi cere iertate de la mine. Mai ales că soţia lui îl certa că de ce umblă cu lucruri neadevărate. Ea era de faţă când vorbisem cu el de lacăte şi chiar îi spusesem că ştiu că au metode să mă reducă la tăcere. Dar situaţia era alta. Păstorul oricând putea să mă dea în judecată sub motiv că un străin îi tulbură biserica. Iar Ciupea după ce şi-a atins scopul şi acum să nu fie vinovat, fiindcă eram dintr-un sat, să poată spune că el nu e de vină, dacă ajung la închisoare. (Vedeţi cum inventează lucruri neadevărate că să-şi atingă scopul, chiar un om socotit cel mai cinstit dintre ei)
19 Iunie 1978 M-am ridicat şi am vorbit despre puterea Duhului. La sfârşit Coldea a zis: ,,Conform hotărârii bisericii din 28 Mai fratele Longodor Gheorghe nu mai este membru bisericii noastre, fiindcă a încălcat hotărârea bisericii” A ieşit repede şi a plecat direct la maşină că a văzut că biserica s-a tulburat de anunţul lui. La ieşire multe surori s-au adunat pe lângă mine să mă încurajeze, spunându-mi să lucru mai departe, să nu dau înapoi, să nu descurajez, să am încredere în Dumnezeu şi multe alte sfaturi. Au ieşit apoi fraţii şi au venit şi ei să mă încurajeze. De acum Coldea şi Uniunea avea putere asupra mea să fiu dat în judecată sau să cheme poliţia că nu mai eram membru al bisericii şi că un străin le tulbură biserica, care era într-un fel, ocrotită de lege. Dar în timpul acesta se întâmplă un necaz la biserica din Caransebeş unde mai aveau doi închişi tot din cauza nesupuneri de conduceri cultului şi a poliţiei (Cei închişi la Caransebeş a făcut o mare greşeală că au părăsit ,,Aşa vorbeşte Domnul” şi s-au impus fizic) iar situaţia mea a fost amânată.
Duminică 10 septembrie 1978. Coldea nu mai ştia ce să facă când am vorbit eu fără voia lui. La ieşire o soră îmi spune: ,,E atâta de înrăit, mie mi-e frică de el că e în stare de orice.” O altă soră îmi spune: ,,Când ai vorbit dumneata, fratele Coldea s-a ridicat în picioare ca un taur împungător, nu ştia ce să facă se uita la fraţi jos, se uita către cor avea o înfăţişare groaznică.
Apoi Coldea a fost dat afară din adunare, oamenii au ridicat măna împotriva lui, iar el şi-au luat oamenii şi au plecat făcând altă adunare.
Duminăcă 23 Decembrie 1979, Faur oprise biserica şi-mi zice să-mi cer iertare de la fraţi ca să mă elibereze să mă poată duce la amvon. Nu aveam nevoie de eliberarea lor, eram liber. Dar fără să-i dau răspuns, zice bisericii: ,,fratele Longodor o să ne spună ceva.” Atunci am pus următoarele întrebări:
- ,,Am supărat pe vreunul cu vre-o vorbă nescrisă în Biblie de 14 ani de când sunt în Hunedoara?” ,,Ştiţi ceva lucruri rele despre mine?” ,,Şi totuşi dacă am jignit pe careva îl rog să mă ierte.” Nici unul nu a răspuns.
- ,,Ştie cineva că m-am abătut de la Scripturi sau dacă vre-o învăţătură de a mea nu se potriveşte cu Scripturile?” Nu a spus nici unul nimic.
,Pentru ridicarea în picioare nu-mi cer iertare, nici pentru ce v-am jignit cu ce este scris în Scripturi şi pe viitor voi face tot aşa. Atunci Faur zice: ,,Cine este de acord pentru primirea fratelui Longodor?” Toţi au ridicat mâna afară de Mănuţ şi Păcuraru Eugen care sau abţinut. Nimeni n-a fost contra. Nu ştiu să mai fi fost pus la disciplină. Din cauza că m-am ridicat fără voia celor mari,

S-a mai întâmplat foarte multe lucruri pe care din cauza spaţiului nu le pot scrie aici şi scopul acestei cărţi este să vedem prăpastia în care au ajuns bisericile din cauza neascultării de Dumnezeu. Multe lucruri le-am notat cu grijă în aceiaşi zi: am fost tras de haină
186

jos, au dat de multe ori cântarea peste mine, au stat la uşă să nu mă lase în biserică.
Unii m-au ameninţat că mă vor bate; Ţâţ, Furdui şi Spătara mi-a promis categoric casa de nebuni. Mi-au inventat fel şi fel de neadevăruri. Exemplu: că am învăţături de ale martorilor, că sunt împotriva rânduielii puse de Dumnezeu, etc. Procesele verbale le-au făcut false, am o mulţime. Când le-am citit am întrebat: ,,Cine a scris aceste neadevăruri?” Cel ce le scrisese era un prieten de-al meu şi era lângă mine. Atunci s-a zăpăcit şi a zis: ,,Eu le-am scris dar pot să le şterg fiindcă le-am scris eu” I-am dat registrul fără să-i cer să le şteargă. (Registrul se pierduse şi eu l-am găsit sub duşumeaua sălii de adunare. (eu lucram la duşumea.) Cineva l-a băgat acolo printr-o gaură de la subsol, probabil nu ştia că ajunge sub duşumea
Nu m-am răzbunat, n-am insultat, nu am urât pe nimeni, dar am făcut alte greşeli. Exemplu: câteodată am vorbit dur şi câteodată m-am enervat. ,,Bold şi Faur mi-au cerut să-i ajut să dea pe Coldea afară din biserică. Eu i-am întrebat dacă sunt de acord cu Biblia şi nu vor mai aducă alţi păstori din aceştia. Ei au zis că şi ei ştiu ce ştiu eu şi nu le mai trebuie păstor niciodată. Eu i-am crezut şi i-am sprijinit crezând că vom putea aduce biserica la Biblie. Dar ei m-au înşelat. Am regretat că nu am rămas numai la ,,Aşa vorbeşte Domnul.” Cu toate că Coldea a plecat, mulţi fraţi au crezut că am şi alte interese nu numai Biblia. După un timp Coldea mă cheamă să predic în biserica lui. Nu ştiam de ce. Dar după câteva săptămâni primesc o casetă în care cei din conducerea cultului dezbăteau acuzaţia în care Coldea trăia în nişte păcate cu care nu merită să murdărim hârtia. Şi acum puteam să vorbesc orice numai să-i fiu alături. Nu m-am dus. Apoi a plecat ca păstor la Arad şi fraţii l-au primit cu toate că cineva m-ia spus că a făcut cunoscut conducerii bisericii, de-acolo, sau chiar dacă nu, putea să spună Uniunea cine este ,,unsul Domnului”. Dar Uniunea nu voia să piardă pe un om atât de devotat Uniunii. Se împlinea vorba unui frate, care zicea: ,,Dacă ai făcut şcoală teologică şi ai hârtii biserica te pune păstor şi dacă eşti drac.” Apoi au adus pe Dugulescu de la Haţeg ca păstor girant.
Dugulescu iar a început cu rânduiala şi tulburarea. Apoi s-au hotărât în comitet să ridice biserica să se roage să-i scape Dumnezeu de mine.
Joi 7 Aprilie 1983. Dugulescu în predică spune: ,,Fratele Longodor nu respectă disciplina bisericească, nu respectă comitetul, nu respectă fraţii. Totdeauna îşi planifică să vorbească înaintea mea, când mă ridic eu se ridică şi el ca să mă deranjeze şi să mă sfideze pe mine, pentru că el este împotriva păstorilor. A fost chemat la comitet dar nu ascultă nici de comitet, nici de biserică. Nu crede în păstori. E ca un ghimpe, ca un ţep în biserică.” Apoi s-a adresat prietenilor. ,,Avem şi noi slăbiciunile noastre, cusururile noastre, uscăturile noastre. Dumnezeu are o singură rânduială şi fratele Longodor nu respectă rânduiala bisericii. De aceea să ne ridicăm şi să ne rugăm lui Dumnezeu să ne scape de el să nu mai tulbure biserica.” S-au rugat câţiva, unii pentru mine, alţii împotriva mea. „Doamne ce a mai ajuns şi rugăciunea.”
M-a mai ameninţat de mai multe ori că va termina cu mine. Şi-mi poruncea să nu mă mai ridic. Dar când cineva îmi poruncea le spuneam că stăpânul meu e Dumnezeu şi nu pot slugi la doi stăpâni, aceasta îi deranja foarte rău, încât, Popa Ilie a spus odată: ,,Spurcat stăpân ai tu!” E adevărat că m-am ridicat când păstorul era în picioare, dar nu când predica, ci înainte şi nici să-l deranjez pe el, ci nu aveam altă posibilitate, deoarece, şi Dugulescu şi Coldea foloseau o tehnică: stăteau în picioare tot timpul programului şi dictau în felul următor: ,,Fratele va cânta o cântare, după cântare sora va spune o poezie, după poezie corul.” Înainte de a cânta corul spunea din nou: ,,după cor va cânta sora după sora…. şi când aceştia terminau, brusc, ridica biserica, citea textul, anunţa rugăciunea, când a spus amin şi începea să vorbească. Deci eu nu aveam când să mă ridic.
187
De câteva ori m-am ridicat după predica lor, dar parcă am pus foc pe ei, pe oamenii lor şi m-ia spus categoric să nu se mai întâmple să vorbesc după predica păstorului. (Ei au o lege: ,,păstorul are ultimul cuvânt.”) Iar programul lor parcă l-a scris Domnul cu litere de foc pe cer, nu se mai putea lungi programul tineretului cu un minut sau două? Ori timpul păstorului, (care era de o oră şi vorbea patruzeci sau cincizeci de minute) nu se poate scurta cu un minut sau două?
Dar făceau mare zarvă că răpesc timpul tinerilor şi a păstorului pentru ca să ridice tinerii şi oamenii împotriva mea. Stăteau în picioare la amvon tot timpul programului să poată spune că m-am ridicat peste ei. După câte metode au îţi vine să crezi că nici diavolul nu-i mai viclean ca păstorii noştii. Pe mine nu mă puteau învinui de învăţături străine, deoarece din moment ce mă ridicam puteam să mă dezvinovăţesc. Exemplu: multe luni de zile au vorbit despre rânduiala bisericească până au convins cred că pe toţi fraţii că eu sunt împotriva rânduielilor puse de Dumnezeu în Biserică. Dar la urmă m-am ridicat şi am citit versetul ,,În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorânduială, şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi.” 2 Tesaloniceni 3:6. Apoi am spus: ,,Toţi predicatori falşi citesc versetul acesta până la jumătate. La jumătate se opresc şi arată cu un deget fals spre rânduielile lor false, nescrise în Biblie. Dar credincioşii adevăraţi citesc şi partea a doua a versetului care spune, să ne depărtăm de cei ce nu ţin rânduielile învăţate de la apostoli. Nici eu şi nici un creştin adevărat, nu poate fi împotriva rânduielilor din Biserică, puse de Dumnezeu prin Biblie. Şi nici eu şi nici un creştin adevărat, nu poate să nu fie împotriva rânduielilor nelegiuite de Biblie care sunt în Biserică.”
La terminarea serviciului Bocşa avea grijă de mine să mă ducă la comitet unde m-a spălat bine că m-am ridicat să tulbur biserica. Deoarece demontasem toată munca lor nedreaptă, de multe luni în două minute. De-asemenea le spuneam că nu sunt împotriva păstorilor care se aseamănă cu cei din Biblie, ci sunt împotriva păstorilor falşi care nu seamănă cu cei despre care vorbeşte Biblia. Vedeţi ce înseamnă să vorbeşti în Biserică? Vedeţi că minciuna nu are loc atunci când toţi au drepturi egale? Dacă fraţii care cad în mâinile lor, n-au voie să vorbească în biserică, nu pot să se apere şi rămân vinovaţi şi cei ce sunt nevinovaţi. Iar în şedinţele lor unde, chipurile, au voie să se apere, creează situaţii în care cel acuzat nu poate să explice în amănunţime nevinovăţia şi-l scot vinovat chiar dacă este nevinovat. Ei au metode pentru orice situaţie. De aceea când unii pleacă de la pocăiţi nu vor să mai audă de pocăiţi, pentru că au fost şantajaţi de cei cu numele lui Dumnezeu pe buze. Şi mie, când mergeam la biserică, parcă mi se înmuiau picioarele când ştiam ce mă aşteaptă acolo.
29 Aprilie 1983. Comitetul în frunte cu Dugulescu m-a ameninţat din nou că va pune biserica să se roage să mă ţintuiască Dumnezeu la pat. Eu am zis: ,,mai bine să stau în pat decât să văd toate relele pe care le faceţi.” Iar în adunare vorbeau direct împotriva mea. Dar într-o zi nu ştiu ce s-a întâmplat cu Dugulescu că n-a mai avut niciodată treabă cu mine şi se purta prieteneşte. Eu mă temeam mai mult de prietenia lor de cât de duşmănia lor, deoarece niciodată nu ştii ce se ascunde în spatele prieteniei lor. Dar nu după multă vreme Dugulescu a plecat la Timişoara.
A venit Pechenu Elisei care a fost un om mai blând şi cu probleme familiare. Dar şi el ieşea din comun.
Ei nu pot suporta să vorbească cineva în biserică fără voia lor şi câteodată sunt gata să scrâşnească din dinţi ca împotriva lui Ştefan. Faptele A.7.54. Exemplu: duminică 15 Decembrie 1985 după masă, fiindcă se crease un timp gol, nu se mai ridica nimeni să spună nimic, se ridică Bold şi apoi m-am ridicat şi eu.
188

Dar Păstorul Elisei de la amvon, plin de nervi, întreabă: ,,Mai are cineva ceva?” Toată biserica s-a deranjat. La urmă a oprit Biserica, şi întreabă pierdut în nervi: ,,Vă place „ vă place” neorânduiala pe care o face Bold şi Longodor”? ,,Ma-ţi adus aici să vă bateţi joc de mine?” Apoi a ameninţat biserica spunând că ,,nu va mai merge mult aşa şi fără nici un comentariu a spus ,,sunteţi liberi.” Eu vorbisem despre pământ şi Bold de dragostea de fraţi, nu avea motiv să spună că l-am deranjat.
Sau mai întâmplat multe pe care le-am notat chiar în acelaşi ceas sau în aceiaşi zi căci purtam un carnet la mine şi notam totul ce mi se părea important.
Cine oare se va mai ridica să scoată bisericile de sub jugul stăpânirii acestui cler bisericesc? Cine oare va scăpa bisericile din mâinile acestor dictatori care se învelesc în veşmântul de slujitor al bisericii? Câte jertfe mai trebuie date pentru a ne elibera? Toţi credincioşii lor dorm visând raiul legănaţi de mai mari lor. Şi nu vor să ştie ce i s-a întâmplat celui ce şi-a îngropat talantul în pământ.

Scopul acestei scurte prezentări, şi a acestei cărţi nu este de a denigra pe cineva, ci de a vedea unde au ajuns bisericile în general. Domnul Isus şi-a dat viaţa pentru ca cei născuţi din sângele Lui să fie o familie şi de aceea a învăţat pe copiii Lui să zică -Tatăl nostru - şi să ştie că sunt fraţi. Iar: ,,casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu,” 1 Timotei 3:15 este casa noastră a tuturor. Nu a cultului sau a clerului ,,bisericesc. ,,cel mai mic între voi toţi, acela este mare.” Luca 9:48. Astăzi nu mai găseşti biserici care să fie familii de credincioşi ci numai organizaţii de ,,credincioşi” Domnul Isus a spus: ,,şi voi toţi Sunteţi fraţi.” Matei 23:8

E-mail: gheorghe1937@yahoo.de

[OryNider]

Bun venit pe forum!