Ce credeţi o să se ajungă la unirea credinţei şi ieşirea de sub autoriatea acestor stăpâniri până în Necazul Cel Mare când se va arăta public Anticristul?
Pavel zicea foarte frumos că trebuie să alcătuim un singur trup fie iudei, fie eleni, fie scavi, fie liberi, iar acum când sau înfinţat confesiunile creştinii au dedenit foarte sclabi şi înrobiţi. Din Efeseni 4:13 rezultă că nici primii creştini nu credeau toţi la fel dar Pavel zicea că vor ajunge la unirea credinţei când vor avea toţi starea de om matur.

Ca să revin la prima idee se poate ajunge la o stare normală în viitor în care "directorul" şi "subdirectorul" să fie acelaşi adică ne putem numii fie evrei mesianici, fie creştini mesianici şi astfel să avem Mare Preot, Căpetenie, Stăpânitor şi Domn pe Chistos - Mesiah care este în Tatăl şi aparent religia să fie diferită dar având toţi credinţa în Mesiah să fim aceeaşi confesiune care este în rădăcina directorului dacă e să revin la comparaţia cu calculatoarele.