stefi scrie: Draga Orynider
Unde scrie ceea ce zici tu ? De unde aceasta interpretare ? Ai sustinere biblica ? Biblia se refera la Facere in absolutul ei, nu doar intr-o parte a universului, iar ziua si noaptea nu avea rost sa o specifice daca nu avea legatura cu ideea de om, de ce sa apara o lumina materiala in alta parte a universului daca nu avea nici o legatura cu omul si sa fie mentionata de Dumnezeu in ziua I. Ce rost avea sa faca Dumnezeu o lumina materiala in alta parte a universului , pentru ce si pentru cine, mai ales ca nu o specifica asa cum spui tu sau cum s-ar intelege la modul material cum e descris in ziua a patra.
Dragă Ştefi, am zis eu că lumina din prima zi a creaţiei era materială? Tu ce crezi în cer unde e scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi vin îngerii să i se închine este tot timpul noapte şi nu este zi deloc?
Pe de altă parte ştii că ziua marţiană este aproape la fel de lungă cu cea de pe Pământ, măsurând exact 24 de ore, 39 de minute şi 35 de secunde ?
Tu nu mai înţeles bine, de exemplu dacă condiţiile climatice sunt nefavorabile şi e ceată 3 zile pentru cel care s-a născut atunci soarele şi stelele apar pe bolta cerească în prima zi cu condiţii favorabile adică ziua a patra, dar el poate deosebi ziua de noapte şi în primele 3 zile.
Însuşi rolul de luminători ai corpurilor cereşti este rolul pe care îl puteau înţelege oamenii pe parcursul istorie, astăzi noi ştim că chiar poziţia axei Pământului faţă de Soare determină anotimpurile, astfel dacă emisfera nordică e mai aprope de Soare este vară la noi iar dacă emisfera sudică e mai aproape de Soare e vară în Australia. Astfel nu doar lumina ci şi căldura şi magnetismul care vin de la Soare sunt esenţiale pentru Pământ, ca să nu intru în mai multe detalii ...
Dumnezeu i-a aşezat în întinderea cerului, ca să lumineze pământul, să stăpânească ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric.
De aici rezultă că ziua şi noaptea existau deja când au fost aşezaţi luminătorii pe bolta cerească tradusă de Cornilescu cu întinderea cerului, şi ei aveau rolul să stăpânească peste acestea, deasemenea nu zice că asftel a fost creată lumina ci zice că ei aveau rolul să despartă lumina de întuneric. Dacă înainte "Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric" (Geneza 1:5) în mod supranatural, acum Luminătorii fiind vizibili pe bolta/întinderea cerească fac acest lucru în mod natural.
Dar, dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară şi să fie aruncat în mare. (Marcu 9:42)