de innoire » Dum Noi 30, 2008 8:51 pm
Este exact in gura lui Isus, Domnul nostru:
"Nimeni nu s-a suit in cer, afara de Cel care s-a coborat din cer, Fiul Omului" Ioan 3;13
Partea C "care este in cer" este o adaugire mai tarzie.
Luca 16:19-31 nu combate numai pe Isus, Domnul nostru, ci combate toata Biblia, incepand de la Geneza 2:17.
Daca avem o harta si acolo scrie ca din Cluj pana la Ghelra sunt 45 de km, atunci degeaba vine Satana sau Papa de la Roma sa ne spuna ca sunt 450 ca tot nu ii credem. Contradictiile se vad lamurit. Sunt prea izbitoare. Cu cat incerci sa blamezi un adevar, sa spui ca nu e asa, cu atat devine adevarul mai clar.
Ce ochi poate sa ridice Lazar, cand in mormant ochii putrezesc? v. 23
Daca nu credem numai ce a "spus" chipurile Isus Domnul la Luca 16:19-31, si respingem ce a spus in alta parte ATAT DE CAR ca se vede pana la Luna, atunci putem sa aducem 24 de garnituri de vagoane cu literatura, ca tot nu convingem pe cei ce nu au ochi de vazut si minte de priceput.
Multi nu ar vrea sa creada, deoarece atunci ar submina toata Biblia - spun ei - si din moment ce se cramponeaza de texte inserate in Biblie, ei cred ca ar apara Biblia. E ca si cum as scrie o propozitie in cartea cu protectia muncii, contrara celor scrise acolo si m-as tine de acea propozitie ca sa nu subminez chipurile toata cartea. Altii nu doresc sa creada, deoarece cu aceasta negare nu s-ar simti bine printre ceilalti care o cred, iar cei ce aspira la functii si onoruri, sa fie bine vazuti si adulati, nu ar putea face "cariera" in miscarea penticostala, unde ar dori sa fie "apostoli" si "profeti".
Cineva a scris cu atata intelepciune si hotarare urmatoarele propozitii care vorbesc de la sine:
"În general concepţia larg răspândită este că omul într-o formă sau alta supravieţuieşte morţii. Cei ce cred în viaţa după moarte sunt împărţiţi în jurul a mai multe interpretări. Astfel unele culte creştine susţin că sufletul omului după moarte merge fie în rai fie în iad în funcţie de faptele fiecăruia. Alţii susţin şi existenţa unui purgatoriu, adică un iad temporar, din care după ce te-ai purificat prin chinuri eşti mutat în rai.
Pe de altă parte unele religii au convingerea că toate sufletele morţilor stau în aşteptarea judecăţii într-o stare intermediară, iar la judecată se stabileşte cine merge în rai sau în iad. Alţii susţin că doar cei drepţi stau în acel stadiu intermediar unde existi dar n-ai primit răsplata raiului. Religiile orientale cred în transmigraţia sufletelor şi în renaştere sau reîncarnare, adică sufletul după moarte în funcţie de faptele făcute se reîncarnează în altă fiinţă, având o viaţă fericită sau nenorocită în funcţie de faptele anterioare.
Însă nu toţi aderă la acest fel de a vedea lucrurile, sunt unii oameni care cred că moartea este sfârşitul existenţei persoanei decedate.
La ora actuală pentru a se afla adevărul cu privire la acest subiect se apelează la ştiinţă, experienţe şi cărţi sacre. Însă noi ştim că experienţele de multe ori pot fi contradictorii, de aceea vom apela la Cartea Cărţilor: Sfânta Scriptură, care este baza comună a creştinilor în ce priveşte convingerile lor (Ioan 17:17; Romani 10:17). De fapt cine ne poate preciza ce este moartea, dacă nu Cel ce a creat omul, nu-i aşa?
Acest adevăr cu privire la starea morţilor este important, deoarece cunoaşterea acestui lucru ne va influenţa concepţia despre Dumnezeu şi om. În plus Domnul Isus a spus în Ioan 8:32: „veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi", astfel cunoscând realitatea despre morţi vom deveni liberi de orice superstiţie sau practici şi obiceiuri costisitoare şi eronate.
Astfel în continuare vom dezbate cu argumente pro şi contra următoarele teme legate de acest subiect:
. Conform Bibliei ce este moartea?
· Conform Bibliei ce este sufletul?
· Poate sufletul să moară?
· Ce este Spiritul?
· Ce învaţă Biblia despre judecată?
· Care este pedeapsa pentru păcate?
· Cum a apărut învăţătura despre suflet nemuritor şi iad şi cum ne poate afecta ea?
Conform Bibliei ce este moartea, dar locuinţa morţilor?
Ce spune Biblia despre moarte?
Să observăm descrierea pe care o face Sfânta Biblie la starea morţilor: la început, Dumnezeu i-a spus lui Adam să nu mănânce din pomul interzis că va muri (Geneza 3:17). A înţeles Adam că dacă va mânca din pomul interzis îşi va înceta existenţa fizică, dar va continua să existe ca suflet? Sau a înţeles că-şi va înceta complet existenţa? Dumnezeu însuşi explică ce este moartea, prin cuvintele: „...căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” (Geneza 3:19). După cum Adam înainte de a fi creat din ţărână, nu a existat, tot aşa la moartea sa, El s-a întors în aceeaşi stare de nonexistenţă. Dacă Adam a avut un suflet nemuritor, atunci porunca de a nu mânca din pomul cunoaşterii i-a fost dată în calitate de creatură fizico-spirituală, iar dacă ar fi mâncat ar fi murit tot ca creatură fizico-spirituală, fără ca moartea să însemne existenţa sub o altă formă. Oare era cinstit din partea lui Dumnezeu să-i spună că va muri, adică că se va întoarce în ţărână în starea dinainte de existenţa lui, când în realitate El îi va pedepsi prin chinuri în infern? De fapt, nicăieri în Biblie nu se spune că Adam ar fi avut un suflet care a supravieţuit morţii, sau că moartea lui a fost parţială şi nu totală (vezi şi Iov 10:8,9). Mai mult decât atât, textele Bibliei descriu moartea ca o stare de odihnă, inactivitate (Iov 3:11,13,14,17-22; 17:16). Dreptul Iov avea credinţa că moartea era nonexistenţa, după cum se spune în Iov 7:7,10 despre moarte:”…ochiul meu nu va mai vedea binele…ochiul tău (Dumnezeule) mă va căuta, şi nu voi mai fi…” (n.m.1), oare sufletul dreptului Iov, nu ar mai fi văzut binele dacă mergea în cer după moarte? Sau Dumnezeu care vede totul (Iov 28:24), cum de nu-l va mai vedea? Numai dacă nu mai există, atunci Dumnezeu nu mai poate să-l vadă, nu-i aşa? În plus în Iov 10:8,9 se precizează “…şi totuşi tu mă nimiceşti!…vrei din nou să mă aduci în ţărână?” Deci integrul Iov nu urma să meargă în cer după moarte, ci în ţărână. Iar Iov 10:18-22 se arată că moartea duce la inexistenţă, prin cuvintele:”…O de aş fi murit…Aş fi ca şi cum n-aş fi fost…”, deci morţii nu mai există. Deci cei decedaţi nu mai sunt conştienţi de nimic, căci ei nu mai există (Psalmul 146:4), indiferent dacă sunt buni sau răi (Iov 24:19-24; Iosua 23:14; 1Împăraţi 2:2). Astfel nu degeaba compară Domnul Isus moartea cu un somn (Ioan 11:11-14; vezi şi Iov 17:11-16). Dacă morţii trăiesc într-o altă formă spirituală, cum atunci cei buni nu pot să-l laude pe Dumnezeu (Psalmul 6:5)? Moartea omului însă este echivalentă cu moartea animalului, aceasta este învăţătura Bibliei (Psalmul 49:8-20; Ecleziast 3: 19,20). Prin urmare Biblia prezintă moartea ca fiind opusul vieţii, nu ca fiind o uşă spre altă viaţă, ci fiind capătul vieţii (Geneza 15:15; Deuteronom 31:16).
Astfel ideea că Cel decedat ia formă de stafie sau strigoi în unele cazuri sau că timp de 40 de zile după moarte acesta stă în preajma casei lui înainte de a merge în cer este falsă căci Cuvântul lui Dumnezeu precizează: "Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica cel care se coboară în Locuinţa Morţilor! Nu se va mai întoarce în casa lui şi nu-l va mai cunoaşte locul în care locuia"(Iov 7:9,10). Toate acestea deoarece moartea este o incapacitate a celui decedat de a mai vedea, a se mişca sau a exista. Dacă leşinul, coma sau alte situaţii mai puţin drastice ca moartea ne duce în pragul inconştienţei, cu atât mai mult moartea, de aceea Biblia vorbeşte de moarte şi mormânt ca fiind un loc al întunericului şi ţara uitării (Psalmul 88:10-12). Să ne gândim şi logic, oare membri dragi dispăruţi să se facă în strigoi şi să-şi sperie familia? Voi aţi face-o? Sau mai degrabă unele întâmplări neobişnuite sunt realizate de demonii conduşi de Satan?
Speranţa descrisă în Biblie este „învierea morţilor” şi nu supravieţuirea sufletului celor decedaţi (comp. cu Evrei 6:1,2). Conform Bibliei, învierea (n.m.2) înseamnă revenirea la viaţă şi se produce atunci când un om primeşte viaţa după ce a fost mort. Cuvintele care apar în Biblie pentru înviere sunt următoarele: ,,techiyatah hammethim” în Vechiul Testament care a fost scris în ebraică foloseşte această expresie care înseamnă: „readucerea la viaţă a morţilor”. În Noul Testament apare expresia: ,,anastasis” care înseamnă literalmente: „acţiunea de a se ridica din nou”.
În continuare, să luăm cazul unui om după voia lui Dumnezeu, şi anume Regele David, care declară cu privire la propria-i moarte, că o dată mort nu mai putea să-l laude pe Dumnezeu şi nu mai putea vesti adevărul său (Psalmul 30:9). Dacă David credea într-un suflet nemuritor atunci de ce şi-a făcut probleme că nu va mai putea să-l laude pe Iahveh? Doar dacă moartea ar fi însemnat încetarea existenţei lui aceste temeri ar fi justificate, nu-i aşa? De fapt David nu s-a suit la cer, ci a putrezit, fiind în mormânt şi aşteaptă învierea (Fapte 2:29,34; 13:36). Da, chiar Noul Testament confirmă o astfel de interpretare, astfel crezul lui David exprimat în Psalmi este veridic, ba mai mult prin aceasta se arată că învăţătura apostolică despre moarte este identică cu cea exprimată în Vechiul Testament. Chiar Domnul Isus a comparat moartea cu un somn, nu cu o activitate (Ioan 11:11-14 compară cu 2Împăraţi 4:31).
Şi totuşi unii susţin viaţa după moarte, ei aduc în general următoarele argumente:
Dacă morţii dorm, cum a putut vrăjitoarea din En-dor să-l aducă pe Samuel înapoi din morţi pentru a vorbi cu regele Saul (1Sam. 28:15)?
Există câteva lucruri importante de care trebuie să ţinem cont în această relatare:
În primul rând, porunca clară a lui Dumnezeu pe parcursul întregii perioade a Vechiului Testament a fost ca spiritiştii să fie alungaţi din Israel şi să fie omorâţi. Cuvântul lui Dumnezeu demască întreg spiritismul ca fiind lucrarea forţelor demonice, satanice (vezi Deuteronom 18:10-15; Isaia 47:13,14). Apoi din context observăm că potrivit cu v.3 Saul îndepărtase din ţară pe cei ce chemau morţii şi pe cei ce ghiceau, la n.s. din traducerea BCR se spune: „pe cei ce erau mediumi (aveau un duh al lui Python), şi pe spiritişti.”(vezi şi Levetic 19:31, Isaia 19:3, 1Samuel 28:7 n.s.). Apoi relatarea ne spune că „Saul a întrebat pe Domnul şi Domnul nu i-a răspuns nici prin vise, nici prin Urim..., nici prin prooroci.”, deci văzând Saul că Iehova nu-i răspunde el apelează la un medium, el spune: „Căutaţi-mi o femeie care să cheme morţii, ca să mă duc s-o întreb.”...Au ajuns la femeia aceea noaptea. Saul i-a zis: „Spune-mi viitorul chemând un mort, şi scoală-mi pe cine-ţi voi spune.” Observaţi Regele Saul uns de Dumnezeu vrea să afle viitorul prin mijloace interzise şi condamnate de legea lui Dumnezeu. Având în vedere acest lucru ne putem întreba următoarele: dacă Dumnezeu nu a dorit să-i comunice nimic lui Saul prin mijlocele Lui, i-ar permite unei vrăjitoare să i-a legătura cu profetul Samuel (dacă să spunem el ar exista în cer)? Ar fi acceptat Samuel, omul lui Dumnezeu o convorbire cu Saul printr-o vrăjitoare? Având în vedere că în ultima perioadă de timp Samuel a rupt legătura cu Saul (1Samuel 15:35)? I-ar declara Dumnezeu iubirii, „întinaţi” (Levetic 19:31) pe cei ce ar vorbi cu morţii dacă ar exista într-adevăr o reală posibilitate de a vorbi cu cei dragi decedaţi?
Din păcate ceea ce a văzut Saul nu era Samuel. Observaţi cu atenţie faptul că vrăjitoarea a văzut „o fiinţă dumnezeiască sculându-se din pământ” vers.13 , şi Saul „a înţeles” că era Samuel (1Sam. 28:14). Deoarece „morţii nu mai ştiu nimic” (Ecleziast 9:5), şi ei merg în „locul tăcerii” (Psalmul 115:17), este logic să credem că un demon (probabil demonul care s-a ocupat de persoana în cauză pe parcursul vieţii şi cunoaşte toate detaliile acesteia), se deghizează în cei care au murit, imitându-le atât înfăţişarea, cât şi vocea pentru ca înşelarea să fie de calitate. Însă rezultatul final este părtăşia cu demonii, iar în cazul vizitei lui Saul la vrăjitoarea din En-dor nu a fost pocăinţa, mărturisirea păcatelor şi viaţa, ci disperarea, descurajarea şi moartea (1Samuel 28:16,20 21; 31:3,4,9,10 ).
Concluzia bibliei nu este că Saul a vorbit cu Samuel ci: „Saul a murit, pentru că s-a făcut vinovat de fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvânt nu l-a păzit, şi pentru că a întrebat şi cerut sfatul celor ce cheamă morţii [BCR n.s.„...spiritul lui Pyton”].” (1Cronici 10:13).
În Matei 17:1-7; Marcu 9:1-8; Luca 9:28-36 este prezentat apariţia lui Moise şi Ilie (n.m.3) cu ocazia schimbării la faţă a lui Isus. Unii susţin prin această relatare că există viaţă după moarte, că Moise şi Ilie au continuat să existe şi după moartea lor. Această relatare nu susţine neaparat existenţa lor în cer, deoarece a fost o viziune care poate fi ceva ireal, adică o imagine creată (comp. cu Fapte 12:9; Ezechiel 11:24), căci Dumnezeu poate chema lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi (Romani 4:17). Pe lângă aceasta, Evanghelistul Luca comentează iniţiativa lui Petru de a construi trei colibe şi pentru Moise şi Ilie prin cuvintele: ”Nu ştia ce spune”, deci nu putea Moise şi Ilie să stea în colibe, deoarece era o imagine a lor.
În 2Corinteni 5:1-9 se spune: „Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână ci este veşnică. Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, negreşit dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el. Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi, să fie înghiţit de viaţă. Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta, este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului. Aşa dar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. Da, suntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul. De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă fie că suntem departe de casă. Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Christos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.”
Ce vrea Pavel să spună prin următoarele: „dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu” dar prin „să părăsim trupul acesta ca să fim acasă la Domnul”? În 2 Cor. 5:1-11, Pavel pune în contrast casa pământească cu cea cerească, cât şi trupul pământesc, pieritor, supus bolilor, suferinţei şi morţii, cu trupul glorios, veşnic, nemuritor, pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru noi în ceruri. Expresia „să părăsim trupul acesta” înseamnă să părăsim trupul acesta muritor, plin de infirmităţi pământeşti. Expresia „să fim acasă cu Domnul” înseamnă să fim în trupul glorios şi nemuritor. Întrebarea este când vom primi acel trup glorios? Textul nu sugerează viaţa după moarte, ci învierea ce va avea loc în viitor. De unde ştim lucrul acesta? Chiar în acest pasaj Pavel foloseşte următoarea descriere: „ce este muritor să fie înghiţit de viaţă” astfel el foloseşte o frază asemănătoare ca atunci când descrie învierea morţilor în 1Corinteni 15:51-54: „Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă.” Astfel în 2 Corinteni 5 tot la fel ca şi în 1Corinteni 15 Pavel tânjeşte după nemurirea pe care o va da Isus la cea de-a doua venire a Sa (vezi şi 2Tim. 4:6-8).
Este interesant că în 2Corinteni 5 ca şi în 1Corinteni 15 Pavel vorbeşte de o îmbrăcare cu trupul nemuritor, ori dacă nemurirea se îmbracă atunci ea nu este înnăscută, dacă există un suflet nemuritor, omul nu are nevoie decât să se dezbrace de aceasta pentru a intra în cer. Pe când în teologia lui Pavel lucrul acesta nu este suficient, omul nu numai trebuie să se dezbrace de acest cort (trupul muritor), el are nevoie să se şi „îmbrace în nemurire”. Când are loc aceasta? El spune în 1Corinteni 15:22,23 „şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Christos; dar fiecare la rândul cetei lui. Christos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Christos.” Lucrurile sunt clare, Pavel tânjea să se dezbrace de cortul acesta ca să se îmbrace la înviere cu nemurirea.
În Filipeni 1:21-24 se spune: „Căci pentru mine a trăi este Christos şi a muri este un câştig. Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup (original "carne"), ca să lucrez cu roade fac; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Christos, căci ar fi cu mult mai bine; dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup (carne).”
Evident că pentru un credincios mult persecutat ca apostolul Pavel (1Corinteni 4:9), moartea era ca o eliberare, un câştig, din punc de vedere că nu mai trebuia să sufere: bătăi, închisori, insulte şi alte privaţiuni şi umilinţe, el era gata să moară, ca să scape de acestea, dar din cauza dragostei sale pentru ceilalţi tovarăşi de credinţă, deasemenea era gata să reziste până la extrem, astfel în contextul acestei cărţii Pavel îşi descrie speranţa şi năzuinţa prin cuvintele: „şi astfel în orice fel ar fi, să ajung la învierea dintre cei morţi” (Filipeni 3:11), astfel finalitatea dorită de el este învierea şi nu sufletul nemuritor. Dacă înţelegem că între clipa morţii şi cea a învierii, pentru cei morţi nu există o viaţă conştientă, ci este un fel de vid imperceptibil, atunci înţelegem de ce pentru apostolul Pavel, cu toate că finalitatea dorită de el era "învierea dintre cei morţi” (Filipeni 3:11), totuşi între moarte şi înviere nu vedea o durată lungă de timp, ci din punctul lui de vedere, cum a murit a şi înviat în cer, atunci înţelegem şi cuvintele lui Pavel care spune: „aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Christos”. Pavel tânjea după revenirea lui Isus, atunci când el urma să-l vadă faţă în faţă şi să fie împreună cu El pentru veşnicie. Da, în anumite condiţii moartea pare un câştig! Pentru apostol, moartea însemna eliberarea de durerile unui trup istovit şi chinuit deseori până la extrem, eliberarea din închisoarea romană şi protecţie sigură împotriva ispitelor lui Satana. Pentru Pavel moartea era un somn în care nu avea să simtă trecerea timpului. Următorul eveniment sigur după ce avea să închidă ochii în somnul morţii avea să fie „să se mute şi să fie cu Christos”. Deoarece nu există conştienţa trecerii timpului până la a doua venire a lui Isus, pentru Pavel moartea însemna închiderea ochilor în somn si apoi trezirea pentru a fi cu Domnul său. Această interpretare concordă şi cu alte texte ale Bibliei care vorbeşte de răsplata şi învierile din timpul revenirii lui Cristos (Filipeni 3:11,20,21; 1Corinteni 15:23; Coloseni 3:4; 1Tesaloniceni 4:15-17; 2Timotei 4:8).
Unii spun: creştinul există după moarte ca suflet sau spirit, dar are nevoie de înviere ca sufletul să se unească cu trupul carnal, adică la înviere sufletul din ceruri se va unii cu trupul ridicat din pământ şi aceasta este învierea, şi astfel spun unii, acceptând sufletul nemuritor nu se elimină învăţătura despre înviere. Însă această explicaţie care a apărut deja în sec II e.n. nu concordă cu Noul Testament din cel puţin două motive:
În 1Corinteni 15:16-18,32 se spune: „Căci, dacă nu înviază morţii, nici Christos n-a înviat. Şi dacă n-a înviat Christos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre, şi prin urmare şi cei ce au adormit în Christos, sunt pierduţi. Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Christos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!” Din punctul de vedere a lui Pavel, descris bine în acest pasaj, unde se spune că dacă nu ar avea loc învierea morţilor la venirea lui Isus Christos, cei care au murit în Christos: „sunt pierduţi” sau în traducerea BCR: „au pierit”, deci nu au mers în cer ca suflet nemuritor. Dar oare dacă creştinul după moarte ar exista într-o altă formă de existenţă, ar fi zis apostolul Pavel despre aceştia că fără înviere „sunt pierduţi” sau „au pierit”? Nu, în plus nu ar fi o mare problemă dacă nu ar fi înviere, căci aceştia ar exista ca suflete în cer lângă Domnul. Dar dacă nu există viaţă după moarte, este o mare problemă dacă morţii nu învie, atunci creştinii sunt „cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!”. De aceea, Pavel îi mustră serios pe corinteni pentru această doctrină elementară pentru creştini, ÎNVIEREA, care este singura speranţă pentru cei morţi în Cristos şi pe care ei au pierdut-o din cauza influenţelor rele a unora (1Corinteni 15:1-33).
Pe lângă acest motiv, creştinii nu vor învia în trup de carne ci în trup (corp) ceresc, glorios, spiritual (1Corinteni 15:44). Cu toate acestea trupul lor de carne nu se va pierde, ci se va transforma, după cum cei ce au parte de răpire au parte de schimbare, şi anume „trupul lor supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire” (1Corinteni 15:51-54), în mod asemănător, Pavel vorbeşte de învierea trupurilor pentru creştini (Romani 8:11,23), şi tot el spune despre creştini că ei vor învia în „trup duhovnicesc”. Ca să înţelegem această aparentă contradicţie, să luăm ca exemplu: apa care există în trei stări: gazoasă, lichidă şi solidă, dar este tot apă, tot aşa trupul creştinului exista în formă de carne şi oase, dar chiar dacă este transformat, tot trupul lui rămâne. Dar acest trup spiritual se poate materializa, şi să revină din nou în starea de trup fizic, după cum Isus, s-a manifestat în mijlocul ucenicilor ca având trup de carne (Luca 24:36-39) după învierea lui în spirit (1Petru 3:18). Găsim în Biblie, că învierea morţilor, este mai degrabă o revenire (readucere) la viaţă, a persoanei, adică spiritul de viaţă de la Dumnezeu readuce persoana la viaţă. Însă cum poate ca cineva să învie în corp spiritual la revenirea Domnului, căci aşa vor învia creştinii (1Corinteni 15:44), dacă el este deja spirit şi există înaintea lui Dumnezeu deja imediat după moarte? Ori creştinii decedaţi primesc trupuri duhovniceşti la învierea de la venirea Domnului, ori le au imediat după moarte? Trebuie să alegem, căci nu putem susţine ambele variante.
Pe lângă toate acestea, nici unul din cei înviaţi în Biblie, nu relatează vreo experienţă după moarte, iar Sfânta Scriptură când abordează acest subiect în mod direct, ea spune clar: „cei vii măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic...şi dragostea lor, şi ura lor, şi invidia lor, de mult au şi pierit...” (Ecleziast 9:5,6). Astfel se precizează clar şi fără echivoc ceea ce multe religii nu vor să recunoască, că morţii nu ştiu nimic, că au pierit. Din păcate însă multe culte care pretind că sunt creştine trec cu vederea textele clare şi directe din Biblie care descriu starea morţilor şi se bazează mai mult pe pasaje deductive, ignorând cele clare.
La ce se referă expresia „Locuinţa Morţilor”?
Cuvântul „Locuinţa Morţilor”, care apare în majoritatea traducerilor în limba româna, este traducerea cuvântului ebraic „sheol”, care apare de 66 de ori în Biblie şi a cuvântului grecesc „hades” care apare de 10 ori. Atât cuvântul „sheol” cât şi „hades” sunt echivalente (compară Fapte 2:27 cu Psalmul 16:10).
Aceşti termeni au sensul de ceea ce zace dedesubt, partea de jos, groapă, loc subteran, locul unde se află morţii şi se referă la mormântul comun al oamenilor decedaţi, deoarece în ebraică pentru mormânt individual se foloseşte alt termen: „gever” care înseamnă şi loc de îngropare (Geneza 23:4,6,9,20), iar în limba greacă pentru mormânt individual apare: „mnemeiois” (Ioan 5:28,29). În plus, „sheolul” şi „hadesul” nu apare niciodată la plural în Biblie, iar aceasta nu vorbeşte niciodată de „sheolul” sau „hadesul” unei singure persoane, pe lângă toate acestea, omul nu face niciodată în Biblie un „sheol” sau „hades” ci o groapă sau mormânt, de aceea „sheolul” sau „hadesul” se referă la mormântul tuturor morţilor.
Textele Biblice unde apare termenul: „sheol”: Geneza 37:35; 42:38; 44:29,31; Numeri 16:30,33; Deuteronom 32:22; 1Samuel 2:6; 2Samuel 22:6; 1Regi 2:6,9; Iov 7:9; 11:8; 14:13; 17:13,16; 21:13; 24:19; 26:6; Psalmii 6:5; 9:17; 16:10; 18:5, 30:3; 31:17, 49:14,15; 55:15; 86:13; 88:3; 89:48; 116:3; 139:8; 141:7; Proverbe 1:12; 5:5; 7:27; 9:18; 15:11,24; 23:14; 27:20; 30:16; Ecleziast 9:10; Cântarea cântărilor 8:6; Isaia 5:14; 7: 11; 14:9,11,15; 28:15,18; 38:10,18; 57:9; Ezechiel 31:15,16,17; 32:21,27; Osea 13:14,15; Amos 9:2; Iona 2:2; Habacuc 2:5.
Textele Biblice unde apare termenul „hades”: Matei 11:23; 16:18; Luca 10:15, 16:23; Fapte 2:27,31; Apocalipsa 1:18; 6:8; 20:13,14.
După cum ne-am putut da seama studiind lista cu toate textele unde apare în original locuinţa morţilor (sheol şi hades), cele mai clare texte despre Locuinca Morcilor, care indică ce este aceasta, sunt: Ecleziast 9:10, care tratează direct acest subiect, acolo se spune: "Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta. Căci în locuinca morţilor, în care mergi, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune." Aici se arată o totală inactivitate, chiar pe plan mintal. Cu toate că mulţi teologi nu i-au în seamă acest text sau îl cataloghează ca fiind o formulare profană asupra morţii, însă ei uită că acesta, este un text biblic sub inspiraţie divină şi care explică direct nu deductiv, ceea ce este Locuinţa Morţilor, sau ceea ce credeau despre Locuinţa Morţilor oamenii credinţei din vremea respectivă. Un alt text clar este Isaia 38:10,11,18, aici credinciosul rege Ezechia, inspirat de Duhul Sfânt spune despre Locuinţa Morţilor: "cu acei care locuiesc acolo unde totul a încetat să fie, nu voi mai vedea vreun om." Deci în Locuinţa Morţilor, nu-i mai vezi pe oameni, şi acolo totul a încetat să existe, astfel acest rege credincios descrie sheolul ca un loc al inexistenţei. Acestea sunt singurele pasaje care descriu în mod elocvent şi tangenţial sheolul. În alte pasaje se arată că aici merg lucruri fizice, şi nu spiritele, ca de pildă: trupurile moarte ucise de sabie (Ezechiel 31:14-18); perii albi şi însângeraţi (Geneza 44:29; 1Împăraţi 2:6,9); acolo există viermi (Isaia 14:11); acolo oamenii se odihnesc (Iov 17:13-16); la gura sheolului se risipesc oasele celor morţi, în el intră bogăţia Ierusalimului (Isaia 5:14; Psalmul 141:7); acolo există arme, săbii, oseminte (Ezechiel 32:27). În plus Locuinţa Morţilor este asociată cu moartea nu cu viaţa (Apocalipsa 1:18; 20:14). Mai precis Locuinţa Morţilor este sinonimă cu nimicirea (Osea 13:14).
Cum interpretează subiectul Locuinţa Morţilor, cei ce susţin viaţa de după moarte?
Unii teologi susţin că Locuinţa Morţilor este sinonim cu iadul, deoarece originea cuvântului românesc iad vine din grecescul hades noi insa l-am împrumutat prin intermediul slavilor (sl. jadu), şi astfel sa ajuns la cuvântul iad. Astfel traducerea Ortodoxă, traduce cu iad, iar Sfânta Scriptura de la 1874 cu infern, cuvântul sheol şi hades, dar aceste traduceri creează confuzii, ca de exemplu, Isus a fost în iad (Fapte 2:27 BO). Vi se pare corect, ca Domnul Christos să meargă într-un loc de chin? Un alt caz este dreptul Iov, care a dorit să meargă în sheol, oare ar fi vrut Iov să meargă într-un loc de chin (Iov 14.14)? Sau într-un loc de odihnă unde să scape de chinuri (Iov 3:19-22)? Numai dacă iadul (hadesul) nu este un loc de chin ci este pur şi simplu mormântul, locuinţa morţilor, atunci Iov ar dori să meargă acolo. În plus, dacă traducem cuvintele sheol şi hades, cu iad atunci trebuie să acceptăm că el este un loc unde zac trupurile nu sufletele oamenilor, el nu este veşnic deoarece el va fi golit de morţi va fi aruncat în lacul de foc după cum se spune în Apocalipsa 20:13,14: "Şi marea a dat pe morţii cei din ea şi moartea şi iadul au dat pe morţii lor, şi judecaţi au fost, fiecare după faptele sale. Şi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc. Aceasta e moartea cea de a doua: iezerul cel de foc." [Biblia Ortodoxă]. Deci dacă acceptăm cuvântul iad ca o traducere a lui Hades (iades), atunci trebuie să acceptăm şi aceste adevăruri despre iad, şi anume că în el locuiesc trupuri, nu suflete, şi că va fi golit şi aruncat în lacul (iezerul) de foc.
Mulţi teologi interpretează că hadesul este un loc temporar de chin până la judecată, iar unii susţin că sheolul sau hadesul este împărţit în două: sheolul de sus unde merg cei buni; şi sheolul de jos unde merg cei răi pentru chinuri. Dar toate aceste învăţături sunt străine de Biblie, pentru că nicăieri nu se spune că sheolul este împărţit în două. În plus, Regele David care era un om drept, a mers în sheolul cel mai de jos (Psalmul 86:13 n.s.) şi nu în partea de sus a sheolului, deci explicaţia mai sus prezentată nu stă în picioare. Cei ce cred că în sheol există viaţă, mai argumentează şi cu Ezechiel 32:21-31, unde se arată despre unele persoane care vorbesc în Locuinţa Morţilor, însă dacă citim tot contextul, şi luăm Biblia în ansamblu, care descrie sheolul ca un loc al tăcerii (Psalmii 6:5; 115:17) atunci înţelegem că vorbirea de aici este simbolică, adică prin faptul că cei viteji din Egipt se coboară în groapă (nu într-un loc al spiritelor), este ca şi cum s-ar vorbi despre ei spunându-se acest lucru. Aceeaşi descriere metaforică o găsim şi în Isaia 14:4-23, însă dacă sheolul este iadul atunci ar trebui să-i descrie pe aceşti necircumcişi chinuindu-se, dar nu se spune aşa ceva, ci altceva, ca de exemplu despre regele Babilonului, care este acoperit cu viermi, fiind ca un cadavru călcat în picioare (Isaia 14:11,19). Aceste ambele texte descriu o vorbire simbolică ce are loc în locuinţa morţilor şi nu o vorbire literală, acelaşi lucru se spune despre oraşul Ierusalim care vorbeşte din ţărână (Isaia 29:1-4).
În concluzie: moartea este opusul vieţii, este descrisă în Biblie ca un somn, iar locuinţa morţilor este mormântul tuturor oamenilor, un loc unde trupul se odihneşte până la înviere."
E ATAT de clar.
Dumnezeu este iubire.
BluePink 
SECRET SPACE 2 - cometarii
Re: SECRET SPACE 2
Re: SECRET SPACE 2 - cometarii
News
Site map
SitemapIndex
RSS Feed