Prin anii 700, icoanele erau o caracteristică comună a vieţii spirituale ortodoxe în Imperiul Bizantin. Era şi timpul să izbucnească o mişcare împotriva icoanelor. Iconolasmul (mişcarea de „distrugere a icoanelor”) a început chiar din interiorul bisericii. Câţiva episcopi iconolaşti din Asia Mică (Turcia modernă) aveau încredinţarea că Biblia, în mod special Exodul 20:4, interzicea asemenea imagini:
„Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti;”
Împăratul bizantin Leo al III lea (a condus între 717 - 741), fiind convins de acest argument, a încercat la început sa-i convingă pe supuşii săi să abandoneze icoanele. O manifestare dramatică a naturii dezlănţuite a întărit această campanie a sa: un vulcan subacvatic a avut erupţii violente în Marea Egee, valuri mareice au invadat ţărmul, iar un nor de cenuşă vulcanică a întunecat cerul. Întreg oraşul Constantinopol a fost zguduit. Leo a interpretat aceste manifestări ca fiind un semn din ceruri: imperiul se afla în faţa unui pericol iminent de a infrunta mânia divină. Aşa că a început să predice o serie de predici împotriva folosirii icoanelor.
În anul 726 (sau 731; nu se cunoaşte sigur data), Leo a mărit această campanie. El a ordonat soldaţilor săi să meargă la poarta palatului, numită Chalke şi să distrugă icoana lui Hristos care era pictată pe arcada intrării. Atunci când soldaţii au început să distrugă fresca, un grup de femei mai în vârstă au lovit scara de sub picioarele soldaţilor. Incidentul a iscat revolte, iar câteva femei au devenit primii martiri ale iconolasmului.
Cel mai mare impotrivitor al icoanelor din secolele VIII şi IX a fost ilustrul Constantin V.Constantin, fiul şi succesorul Impăratului Leo, persoana care a dezvoltat cele mai multe argumente împotriva icoanelor.
În anul 754 el a convocat Consiliul de la Hieria, la care au luat parte 338 de episcopi adunaţi din toate parţile imperiului, consiliu care a condamnat producerea şi venerarea icoanelor. Cărţile fuseseră totuşi aranjate: Constantin îi convocase doar pe episcopii care sprijineau poziţia sa. Totuşi, episcopii au declarat adunarea lor „Cel de-al VII lea Consiliu Ecumenic.”
După consiliu, un război la scară mare a fost pornit împotriva susţinătorilor icoanelor. Călugării, cei mai aprinşi apărători ai icoanelor, au simţit cel mai puternic această persecuţie aprigă. Mii dintre ei au fost exilaţi, torturaţi sau martirizaţi. În anul 766, Constantin a făcut o paradă pe hipodrom, cu un grup de călugări care se ţineau de mână cu surorile călugăriţe (o imagine scandaloasă). Între 762 şi 775, nenumăraţi creştini au avut mult de suferit, această perioadă devenind cunoscută sub numele de „decada sângelui.”
În cele din urmă, curentul s-a intors. În anul 787, Împărăteasa Irena (care a domnit între 780 - 802), susţinătoare înfocată a venerării icoanelor, a convocat ceea ce a fost numit mai târziu „Adevăratul Consiliu Ecumenic al VII lea”. La acest consiliu s-a decretat că icoanele, deşi nu pot constitui obiectul închinării(nu este bine să te închini la icoane), totuşi, acestea pot fi onorate.
Un nou atac la adresa icoanelor a fost adus de către armeanul Leo al V lea în anul 815, continuând până în anul 843, când icoanele au fost reabilitate din nou, odată pentru totdeauna de către Impărăteasa Teodora, în prima sâmbătă a Let-ului, zi care mai este sărbătorită în fiecare an la Sărbătoarea Triumfului Ortodoxiei.
 BluePink XHost |
Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink. |
Despre Russel pot sa spun ca el a cautat adevarul din cate am citit. Avea bani...nu avea nevoie de bani. Cu Rutherford poate lucrurile stau altfel el dorea putere 
News
Site map
SitemapIndex
RSS Feed